Premieră istorică în Serbia. Preşedintele ţării a numit prim-ministru o femeie care şi-a afirmat public homosexualitatea Mediafax, 16 iunie 2017
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a numit-o pe Ana Brnabic, care şi-a afirmat public homosexualitatea, prima femeie premier în acest stat. Este o decizie istorică într-o ţară tradiţionalistă în care biserica ortodoxă are o foarte mare influenţă, un stat cunoscut pentru progresele reduse în ceea ce priveşte drepturile comunităţii gay, notează The Independent.
"Am decis să o propun Parlamentului pe Ana Brnabic pentru postul de prim-ministru. Posedă calităţile personale şi profesionale pentru a exercita această funcţie. Am convingerea că ea va munci din greu, că va arăta respect pentru partidele politice şi că va conlucra cu alţi miniştri spre binele Serbiei", a declarat Vucic, fost premier şi el.
Vucic se bucură de o popularitate confortabilă în ţara sa, fiind ales preşedinte al Serbiei din primul tur al alegerilor din 2 aprilie după ce a obţinut 56% din voturi.
Brnabic, care este independentă, a fost şi primul ministru din Guvern, care şi-a declarat public homosexualitatea, spre surprinderea tuturor, Serbia fiind o ţară care a înregistat progrese foarte mici la capitolul drepturi ale comunităţii LGBT.
http://www.mediafax.ro/externe/premiera-istorica-in-serbia-presedintele-tarii-a-numit-prim-ministru-o-femeie-care-si-a-afirmat-public-homosexualitatea-16471171
Statul olandez alocă 2,8 milioane de euro pentru finanțarea implanturilor mamare ale transsexualilor Agerpres, 16 iunie 2017
Ministrul olandez al sănătății, Edith Schippers, a anunțat vineri că va aloca 2,8 milioane de euro din bugetul anual al instituției pe care o conduce pentru a finanța implanturile mamare dorite de transsexuali, justificarea fiind că celor mai mulți ''le crește prea puțin pieptul'' în urma tratamentelor hormonale, iar acesta este un ''obstacol serios'' în îndeplinirea dorinței lor de a deveni femei transsexuale, transmite agenția EFE.
''Cred că este important să diminuăm acest obstacol, având în vedere poziția economică a transsexualilor. O schemă de subvenții pentru acoperirea costurilor protezelor mamare poate contribui la aceasta dintr-o perspectivă de emancipare sexuală'', argumentează Edith Schippers într-o scrisoare adresată parlamentului de la Haga.
Ea a precizat că începând din primăvara anului viitor transsexualii vor putea beneficia de aceste ajutoare financiare pentru a-și face implanturi mamare.
Mai mult decât atât, Edith Schippers a deplâns faptul că transsexualii care solicită astfel de operații trebuie să aștepte prea mult înainte ca clinicile de specialitate să le onoreze cererile. Prin urmare, ea a cerut instituirea de reguli astfel încât acest timp de așteptare să scadă, însă a admis că va fi greu de realizat acest lucru, întrucât numărul solicitărilor crește mai mult decât capacitatea clinicilor.
https://www.agerpres.ro/sanatate/2017/06/16/statul-olandez-aloca-2-8-milioane-de-euro-pentru-finantarea-implanturilor-mamare-ale-transsexualilor-19-18-00
O cunoscută feministă germană de origine turcă a deschis o moschee 'liberală' în Berlin Agerpres, 16 iunie 2017
Cunoscuta avocată germană, scriitoare și activistă feministă Seyran Ates a deschis vineri o moschee la Berlin unde toți musulmanii - bărbați și femei, heterosexuali și homosexuali, sunniți și șiiți - vor avea posibilitatea să se roage împreună, relatează agenția DPA.
Situată în cartierul Moabit din Berlin, Moscheea Rushd-Goethe, denumită după filosoful andaluz Ibn Rushd și poetul german Johann Wolfgang von Goethe, le va permite femeilor să se roage alături de bărbați, să aleagă dacă poartă sau nu vălul tradițional islamic și să predice ca imami.
Joerg Steinert, de la Federația lesbienelor și homosexualilor din Germania (LSVD), a afirmat că organizația va iniția un parteneriat cu moscheea, adăugând că Berlinul are nevoie de un ''islam luminat'', care să nu facă discriminări după identitatea sexuală.
Seyran Ates, o turcoaică născută la Istanbul și cu origini kurde, care s-a mutat în Germania la vârsta de 6 ani, ca fiică a unor muncitori, publică o nouă carte, eveniment ce coincide cu deschiderea moscheii. În carte, Ates vorbește despre conservatorism cu comunitatea turcă din Germania și despre procesul privind deschiderea unei moschei liberale.
În 2009, Seyran Ates a ajuns ținta criticilor din partea unora din comunitatea musulmană din cauza publicării unei cărți intitulate ''Islamul are nevoie de o revoluție sexuală'', care susține că lumea islamică trebuie să treacă printr-un proces care să ducă la autodeterminare sexuală.
https://www.agerpres.ro/externe/2017/06/16/o-cunoscuta-feminista-germana-de-origine-turca-a-deschis-o-moschee-liberala-in-berlin-11-59-30
Drama prin care a trecut Oprah Winfrey în copilărie. A rămas însărcinată în urma unui viol: ”Credeam că moartea este singura soluţie” Mediafax, 18 iunie 2017
Celebra Oprah Winfrey a dezvăluit în cadrul unui intreviu pentru Hollywood Reporter că în copilărie a rămas însărcinată în urma unui viol, moment în care considera că ”moartea este singura soluţie”.
Oprah este cunoscută ca fiind şefă a propriei reţele de televiziune - Oprah Winfrey Networ - producătoare, realizatoare TV, actriţă de succes şi filantrop, însă copilăria sa a fost marcată de un eveniment dramatic, care a determinat-o să ia în considerare posibilitatea de a se sinucide.
În cadrul unui interviu pentru Hollywood Reporter, aceasta a mărturisit că a rămas însărcinată la 14 ani, fiind violată de unchiul ei, moment în care s-a gândit serios să îşi ia viaţa.
"Ajunsesem la cel mai de jos nivel", a povestit Winfrey, făcând referire la timpul în care a locuit împreună cu mama ei în Milwaukee. "Am rămas însărcinată şi am ascuns sarcina, mi-am dorit să mă omor, am crezut că nu există altă soluţie decât să mă sinucid, pur şi simplu intenţionam să fac asta. Dacă aş fi avut acces la internet, aş fi făcut-o. "
Winfrey a mărturisit că a avut un avort spontan, pe care tatăl ei l-a numit "a doua şansă". Winfrey a spus că a luat aceste cuvinte ca pe o mantră pe parcursul întregii vieţi, şi a ajutat-o să atingă nivelul de succes pe care îl are astăzi, ceea ce include şi înfiinţarea unei reţele de televiziune proprii.
"Am fost, în multe privinţe, salvată de acest lucru", a adaugat ea.
Oprah Winfrey, în vârstă de 63 de ani, este una dintre cele mai bogate şi mai influente vedete din Statele Unite. Potrivit editorilor de la revista Forbes, Oprah Winfrey are o avere de aproximativ 3 miliarde de dolari.
Oprah Winfrey, care a fost nominalizată la Oscar la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" în 1986 pentru evoluţia sa din filmul "Culoarea purpurie/ The Color Purple", a revenit în ultimii ani în cinematografie şi s-a remarcat în 2013 cu rolul din filmul "Majordomul/ The Butler" şi în 2014 cu rolul din "Selma", un film despre Martin Luther King.
http://www.mediafax.ro/life-inedit/drama-prin-care-a-trecut-oprah-winfrey-in-copilarie-a-ramas-insarcinata-in-urma-unui-viol-credeam-ca-moartea-este-singura-solutie-16480050
Dostları ilə paylaş: |