Revista presei din perspectiva de gen perioada: 14-21 Mai 2017


Israel: Prima femeie judecător la un tribunal islamic a depus jurământul



Yüklə 200,66 Kb.
səhifə8/9
tarix12.09.2018
ölçüsü200,66 Kb.
#81582
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Israel: Prima femeie judecător la un tribunal islamic a depus jurământul

Agerspres, 15 mai 2017


Prima femeie judecător la un tribunal islamic în Israel, ce reglementează în principal cazuri de familie, a depus luni jurământul, transmite AFP.

Hana Khatib, avocată din cadrul minorității arabe din Israel, originară din Tamra (nord), a devenit oficial judecător într-o ceremonie desfășurată la reședința prezidențială din Ierusalim.

"Această numire (...) este un succes pentru sistemul judiciar și pentru femei", a declarat ea, după ceremonie, pentru AFP.

Președintele israelian, Reuven Rivlin, care a găzduit ceremonia, a spus că speră ca această numire să fie un prim pas și că alte tribunale, inclusiv evreiești, să urmeze exemplul.

"Acest lucru reflectă schimbări pozitive în ce privește statutul femeilor", a spus Rivlin, exprimându-și speranța că numirea primei femei judecător religios va fi "prima dintr-o lungă serie, nu doar în cadrul comunității musulmane".

Ministra justiției, Ayelet Shaked, a fost de asemenea prezentă la ceremonie, la fel ca mulți deputați, precum și personalități arabe israeliene.

Președintele Curții Islamice Sharia, șeicul Abdel al-Hakim Samara, a salutat această decizie, afirmând că doamna Khatib va fi "prima dintr-o serie" de femei ce vor lucra în tribunale religioase.

În Israel, unde nu există separare între religie și stat, legile familiei — căsătoria, divorțul, moștenirea — sunt aplicate de tribunale religioase ale diferitelor comunități care compar în fața unor tribunale separate.

Statul evreu numără nouă tribunale islamice și 18 judecători, printre care Hana Khatib.

Femeile judecător în tribunale islamice sunt puțin numeroase în lume. Două femei exercită funcția de judecător al sharia în Autoritatea Palestiniană vecină.

Arabii israelieni, în marea lor majoritate musulmani, sunt descendenții palestinienilor rămași pe pământurile lor după înființarea statului Israel, în 1948. Ei reprezintă astăzi 17,5% din populație.

https://www.agerpres.ro/externe/2017/05/15/israel-prima-femeie-judecator-la-un-tribunal-islamic-a-depus-juramantul-23-51-47

Emmanuel Macron a anunţat componenţa viitorului guvern: SURPRIZE între miniștrii Franței

Stiri pe surse, 17 mai 2017


Noul preşedinte francez, Emmanuel Macron, a numit miercuri primul guvern al mandatului său de cinci ani, o echipă cu 18 miniştri şi patru secretari de stat, proveniţi din rândurile stângii, dreptei şi centrului scenei politice, dar şi din societatea civilă, şi care va fi condusă de premierul Edouard Philippe, exponent al dreptei moderate, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Macron, care a avut printre temele principale de campanie înnoirea clasei politice şi construirea de punţi între stânga şi dreapta, a ales o echipă cu un număr egal de bărbaţi şi de femei, patru membri ai Partidului Socialist, trei ai Mişcării Democrate (MoDem, de centru), doi ai Republicanilor (conservator) şi doi ai Partidului Radical de stânga, scrie agerpres.ro.

Socialistul Jean-Yves Le Drian, ministru al apărării în guvernul Cazeneuve şi un prieten apropiat al ex-preşedintelui Francois Hollande, va prelua afacerile externe, centrista Marielle de Sarnez devine ministru al afacerilor europene, iar Gérard Collomb, senator şi primarul oraşului Lyon, dar şi unul din primii socialişti care şi-au declarat susţinerea faţă de candidatul Macron, va fi ministru de interne.

Deputatul Bruno Le Maire, proeuropean şi vorbitor de limbă germană, cu două mandate ministeriale sub preşedintele Nicolas Sarkozy şi membru, ca şi Philippe, al partidului Republicanii, a fost numit ministru al economiei, eurodeputata centristă Sylvie Goulard va deţine portofoliul apărării, iar François Bayrou, liderul MoDem, care l-a susţinut pe Macron în campania prezidenţială, va fi ministru al justiţiei.

Din cabinet vor face parte şi personalităţi ale societăţii civile, printre care militantul ecologist Nicolas Hulot, numit ministru al tranziţiei ecologice, care şi va fi unul din cei trei miniştri de stat, alături de Collomb şi Bayrou.

Numirile în guvern fac parte dintr-un delicat exerciţiu de echilibru la care este obligat Macron în perspectiva alegerilor legislative din luna iunie pentru a-şi asigura o majoritate funcţională. Devenit preşedinte fără sprijinul unei formaţiuni politice tradiţionale, Macron a aruncat deja în aer loialităţile de partid, iar sondajele previzionează că noua sa formaţiune, La Republique en marche, va obţine mai multe mandate decât orice alt partid în Adunarea Naţională.

Primul Consiliu de miniştri este programat pentru joi dimineaţă.

http://www.stiripesurse.ro/emmanuel-macron-a-anuntat-componenta-viitorului-guvern-surprize-intre-mini-trii-fran-ei_1196744.html

Mali. Un bărbat și o femeie, uciși cu pietre pentru că trăiau împreună fără să fie căsătoriți

Digi24, 18 mai 2017


Pedeapsă violentă în Mali, unde un bărbat și o femeie au fost uciși cu pietre pentru că trăiau împreună fără să fie căsătoriți. Este primul incident de acest gen, după ce grupările jihadiste au dispărut din zonă, relatează The Guardian.

Grupările jihadiste au preluat controlul orașelor din nordul țării în martie 2012, dar au fost învinși într-o intervenție militară franceză în 2013. Cu toate acestea, în zonă încă mai există grupuri islamiste care își fac simțită prezența prin atacuri violente asupra civililor.

Este și cazul cuplului care a fost condamnat la moarte pentru că locuiau împreună, dar nu erau căsătoriți.

"Islamiștii au săpat două gropi pentru cei doi, apoi au fost uciși cu pietre", a declarat un oficial. Execuția a avut loc în public, iar localnicii au fost invitați să asiste, în timp ce patru islamiști au aruncat cu pietre în cei doi.

Cât timp au avut controlul asupra nordului țării, grupările jihadiste au impus o versiune a legii Sharia, care le obligă pe femei să poate văl și cere ca oricine încalcă legea să fie biciuit.

http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-barbat-si-o-femeie-ucisi-cu-pietre-pentru-ca-traiau-impreuna-fara-sa-fie-casatoriti-726452



Yüklə 200,66 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin