Revista presei din perspectiva de gen perioada: 14 Noiembrie- 21 Noiembrie 2016


Andreea Paul (PNL): Înclinația spre antreprenoriat a românilor a crescut la 4 firme pe suta de locuitori



Yüklə 201,73 Kb.
səhifə5/11
tarix28.07.2018
ölçüsü201,73 Kb.
#61562
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Andreea Paul (PNL): Înclinația spre antreprenoriat a românilor a crescut la 4 firme pe suta de locuitori.

agerpres, 17 noiembrie 2016


Andreea Paul (PNL): Înclinația spre antreprenoriat a românilor a crescut la 4 firme pe suta de locuitori. TOPUL JUDEȚELOR

Înclinația spre antreprenoriat a unei națiuni ne dă dimensiunea capacității de a investi, de a ne asuma riscuri și de a crea locuri de muncă de care depinde în mod direct nivelul nostru de bunăstare. În prezent, în România activează 4,1 firme la suta de locuitori. Pe lângă cele 805 mii de firme active mai funcționează încă 385 de mii de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale (PFA/II/IF), la sfârșitul lunii octombrie 2016, conform ultimelor date oficiale disponibile la ONRC.



Mai multe firme, mai puține PFA-uri în anul 2016

Numărul firmelor a crescut cu peste 31 de mii de persoane juridice active până în luna octombrie a anului 2016, față de sfârșitul anului trecut. În schimb a scăzut numărul titularilor PFA/II/IF cu peste 12 mii de persoane în primele 10 luni ale anului 2016.

Înclinația românilor spre asumarea unei afaceri în cont propriu sub forma PFA/II/IF este de 2%, jumătate din numărul persoanelor juridice active de 4 firme la suta de locuitori.

București și Alba în topul înclinației spre antreprenoriat, iar Botoșani și Giurgiu în coada clasamentului

În topul județelor, cea mai mare înclinație spre afaceri se înregistrează în municipiul București cu 10,3% persoane juridice active. Cea mai mare înclinație spre afaceri individuale PFA/II/IF se înregistrează în județul Alba cu 3,4%.

Județul cu cea mai mică înclinație spre afaceri este Botoșani cu 1,6% firme raportat la numărul de locuitori. Din punct de vedere al afacerilor individuale PFA/II/IF, Giurgiu se află pe ultimul loc cu 1,1%. Vezi tabelul nr. 1 și nr. 2 cu privire la clasamentele integrale ale județelor țării.



Forța antreprenoriatului feminin crește cu peste 16 mii de firme noi

Implicarea femeilor în afaceri a crescut în acest an. Concret, cele 314 mii de femei antreprenoare creează în prezent peste 900 de mii de locuri de muncă. Comparativ cu anul trecut, crește cu un punct procentual rolul antreprenoriatului feminin, la 39% din totalul firmelor active în România, la finele lunii octombrie 2016.

Cele mai multe locuri de muncă create de femeile antreprenoare sunt în București, Constanța și Cluj, iar cele mai puține în Covasna, Mehedinți și Giurgiu

Din cele peste 314 mii de firme active cu asociați sau acționari majoritari femei, 176,5 mii sunt SRL cu asociat unic femeie în octombrie 2016. La acestea se adaugă alte aproape 160 de mii de femei care au ales să lucreze pe cont propriu sau în afaceri de familie — persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale active.

Nu dispunem încă de cifra de afaceri și de locurile de muncă create de către acestea în prezent. Așadar, ne vom raporta topul județelor cu privire la locurile de muncă create de către antreprenoriatul feminin la datele oficiale de la sfârșitul anului 2015.

Aceste doamne au creat nu doar peste 860 de mii de locuri de muncă, ci și o cifră de afaceri de peste 153 miliarde de lei la sfârșitul anului trecut.

Pe primul loc se află Municipiul București din perspectiva numărului de locuri de muncă create de către doamnele antreprenoare, urmat de județul Constanța și județul Cluj. La polul opus, cu cele mai puține locuri de muncă create se află județele: Covasna, Mehedinți și Giurgiu.

Comerțul este cel mai atractiv domeniu pentru antreprenoriatul feminin

Cel mai mare număr de firme active cu asociați sau acționari majoritari femei regăsim în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul: peste 117 mii de firme, urmat la distanță semnificativă de activitățile profesionale științifice și tehnice cu peste 36 de mii de firme și de industria prelucrătoare cu peste 24 de mii de firme conduse de femei.



Două treimi din antreprenoriatul feminin au vârsta sub 50 de ani

Din perspectiva structurii pe vârste a antreprenoriatului feminin la sfârșitul lunii octombrie 2016, observăm că peste jumătate dintre creatoarele de locuri de muncă au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani:



  • 10% dintre antreprenoare au vârsta sub 29 de ani;

  • 28% au vârsta între 30 și 39 de ani;

  • 30% au vârsta între 40 și 49 de ani;

  • 17% au vârsta între 50 și 59 de ani;

  • 15% au peste 60 de ani.

Antreprenoriatul feminin este un motor nou de creștere economică

Inițiativa privată feminină în România se dovedește a fi o forță economică veritabilă pe care nimeni nu o mai poate neglija. Mărturie stau și cele 56 de experiențe antreprenoriale de succes, adunate și istorisite autentic, în volumul 'Forța economică a femeilor', pe care l-am publicat la Editura Polirom în acest an. Munca și visul s-au dovedit a fi motoarele cele mai puternice care au alimentat curajul femeilor de a intra în lumea afacerilor. Una dintre concluziile analizei cuprinzătoare a fenomenului emergenței antreprenoriatului feminin este că România poate obține un plus de circa 10% la PIB până în anul 2025 prin diminuarea dezechilibrelor de gen la nivelul celor mai bune practici europene. Asta înseamnă încă 30 de miliarde de euro la PIB-ul anului 2025. Această estimare echivalează cu fondurile europene alocate României în perioada 2007-2013 pe care nu am reușit să le absorbim în integralitate. Dacă avem înțelepciunea necesară vom reuși să valorificăm resursa umană la genul feminin și abilitățile antreprenoriale ale românilor, indiferent de gen.



http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/11/17/comunicat-de-presa-deputat-pnl-andreea-paul-18-44-55

SĂNĂTATE

Controlul la sân, ignorat de femeile de la sate

digi24, 15 noiembrie 2014


Femeile pot ieşi învingătoare din lupta cu cancerul la sân numai dacă cumplita boală este depistată la timp. Prea puţine femei din mediul rural sunt, însă, conştiente de acest lucru. O demonstrează numărul mic de persoane care au venit la consult în cadrul unei campanii de prevenire a cancerului la sân, care se desfăşoară în această perioadă în satele româneşti. Doar 500 de femei din zece localităţi s-au prezentat la medic, jumătate din numărul la care s-au aşteptat organizatorii. 

12 voluntari, medici şi rezidenţi de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, au ajuns la începutul acestui weekend în localitatea Verneşti, din judeţul Buzău, pentru o examinare gratuită a femeilor. Deşi medicii au stat 10 ore în comună, doar 30 de femei au venit la control.

"Dumneavoastră, la sân, v-aţi palpat vreodată acasă? Nu, nu. Nu v-a zis nimeni să vă palpaţi? Ba da, dar nu..."

Organizatorii campaniei spun că s-au lovit de reticenţa femeilor în toate cele 10 localităţi în care au ajuns până acum.



Ştefan Creţu, organizator: "Targetul este de o mie de femei testate şi suntem abia la jumătate. (...) Prezenţa din punctul meu de vedere este îngrijorătoare."

Luiza Linte, student la medicină: "Sunt mai reticenţi, sunt mai sperioşi de ceea ce pot să descopere şi preferă să nu afle."

Medicii le recomandă femeilor să meargă cel puţin o dată pe an la control.



Cristina Vârlan, medic rezident oncologie: "Este foarte important să se facă consultul să se poată descoperi într-o fază incipentă, pentru că este o boală vindecabilă dacă este descoperită într-un stadiu incipent."

Marina Dinu, medic rezident medicină internă: "Este importantă informarea pacientei şi eu cred că trebuie făcută de la vârste mai mici, noi le-am îndrumat să transmită mai departe informaţia asta."

Pentru cele mai multe femei din mediul rural, sănătatea nu este o prioritate.

"Serviciul, copiii, familia (R:Sănătatea?) pe locul doi sau poate trei."

"Neglijează, aşa este la ţară, ba că nu am bani, ba că nu ştiu ce."

Până acum, voluntarii au examinat aproape 500 de femei din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Braşov, Buzău şi Argeş. 35 dinte ele au fost îndrumate către un control specializat. Anul trecut au fost consultate puţin peste o mie de femei. Campania este organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Societatea Studenţilor din Medicină Bucureşti.

http://www.digi24.ro/regional/613124-613124


Yüklə 201,73 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin