Revista presei din perspectiva de gen perioada: 18-24 iulie 2016


Gorghiu: Îmi dau demisia dacă guvernul se face cu PSD. Ne-am ars de multe ori



Yüklə 315,99 Kb.
səhifə4/16
tarix13.12.2017
ölçüsü315,99 Kb.
#34666
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16
    Bu səhifədəki naviqasiya:
  • SOCIAL

Gorghiu: Îmi dau demisia dacă guvernul se face cu PSD. Ne-am ars de multe ori

Mediafax, 21 iulie


Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că va demisiona din fruntea partidului dacă, după alegerile parlamentare, se va face un guvern de uniune naţională cu PSD, chiar dacă acest lucru va fi cerut de preşedintele Iohannis

''Da, eu îmi dau demisia dacă guvernul se face cu PSD-ul'', a răspuns Alina Gorghiu, întrebată la B1Tv ce va face în cazul în care preşedintele Iohannis va cere PNL formarea unui guvern de uniune naţională alături de PSD.

''Eu încerc să vă transmit mesajul că nu se va face un guvern cu PSD, asta încerc să vă transmit'', a adăugat ea.

Copreşedintele PNL a precizat că decizia de a nu accepta ''absolut niciun fel de pact cu PSD'' a fost votată în statutul partidului şi că are ''o convingere intimă'' că preşedintele Iohannis va nominaliza un premier din rândul liberalilor.

''Ne-am ars de foarte multe ori, avem dispoziţie în statut că nu facem nimic cu PSD (…) Preşedintele niciodată n-a ieşit din limitele constituţionale. Va ţine cont de opinia partidelor politice din parlament, va ţine cont de propunerile de prim-ministru şi am o convingere intimă că întotdeauna va considera oferta PNL mai bună decât un preşedinte condamnat definitiv'', a concluzionat ea, reiterând că propunerea de premier a PNL va fi anunţată până la începerea campaniei.

http://www.mediafax.ro/politic/gorghiu-imi-dau-demisia-daca-guvernul-se-face-cu-psd-ne-am-ars-de-multe-ori-15536034

SOCIAL

INTERVIU - Alexandra Columban, activistă: Să rupem tăcerea despre violența sexuală asupra femeilor!

Garbo, 21 iulie 2016


Alexandra Columban este specialista in egalitatea de gen si drepturile omului, cu experienta in promovarea si consolidarea societatii civile. In prezent este coordonatoarea programului Egalitate de gen si responsabila de comunicare si promovare in cadrul organizatiei ACTEDO.

Alexandra coordoneaza actibvitatea Retelei non-guvernamentale Rupem Tacerea despre Violenta Sexuala, retea care isi doreste sa atraga atentia opiniei publice si mediului politic despre o problema importanta care le afecteaza pe femeile din Romania: violenta sexuala.

Prin intermediul acestui interviu, am vrut sa aflam mai multe despre activitatea Retelei Rupem Tacerea despre Violenta Sexuala, activitate care ne priveste pe noi toate femeile din Romania si despre munca de activista pentru drepturile femeilor pe care o desfasoara Alexandra Columban.

Garbo.ro: Ce reprezinta Reteaua Rupem tacerea despre violenta sexuala si de ce a luat fiinta?

Alexandra Columban: Rupem tacerea despre violenta sexuala este o retea nationala formata din 20 de organizatii nonguvernamentale care activeaza pentru egalitate de gen si impotriva violentei asupra femeilor. Scopul ei este sa aduca violenta sexuala pe agenda publica si sa puna presiune pe autoritati pentru a imbunatati masurile de protectie a victimelor si serviciile pentru acestea. Reteaua a luat nastere in 2014 la initiativa Asociatiei pentru Libertate si Egalitate de Gen (A.L.E.G.), iar in ultimul an a fost coordonata de Centrul de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO), ONG cu sediul in Cluj-Napoca, unde lucrez.



Garbo.ro: Ce inseamna violenta sexuala?

Alexandra Columban: Violenta sexuala este un termen umbrela care se refera la penetrare vaginala, anala sau orala sau alte acte de natura sexuala la care o persoana este supusa fara consimtamantul acesteia, indiferent de natura relatiilor dintre persoanele implicate, adica indiferent daca vorbim de necunoscuti, de cupluri sau de fosti parteneri. Asadar, violenta sexuala nu este sinonim cu violul, insa il include. Important de notat este si tranzitia in definitiile legale recente de la utilizarea fortei spre lipsa consimtamantului – fapt esential in multe cazuri de violenta sexuala, in care victima este pur si simplu impietrita de frica si nu opune rezistenta clara din instinctul de supravietuire.



Garbo.ro: Tu de ce crezi ca societatea este atat de rezistenta in a observa si mai apoi a se implica pentru stoparea violentei sexuale la adresa femeilor?

Alexandra Columban: Asa cum se poate observa si din titlul retelei, violenta sexuala in Romania, dar nu numai, este invaluita in tacere. Tabu-urile societatilor traditionale legate de sexualitate, precum si stigmatul atasat victimelor si nu agresorilor face ca adesea victimele sa fie cuprinse de rusine si teama de a marturisi trauma suferita. Adeseori, victimele nu sunt crezute, ba chiar sunt blamate – cu totii am auzit, din nefericire, replici de genul „ce cauta singura pe strada la ora aceea?” sau „normal ca a patit-o, ai vazut ce fusta scurta avea?” sau „la ce se astepta daca a acceptat sa bea o bere cu el?” s.a.m.d. Efectul implicit este ca agresiunile sexuale nu sunt considerate fapte deosebit de grave, ceea ce se reflecta si in sanctiunile mici si de cele mai multe ori inexistente pentru agresori.



Garbo.ro: Ce pot face oamenii care constientizeaza acest fenomen, pentru a semnaliza si publicului larg faptul ca ne confruntam cu o problema grava?

Alexandra Columban: Cred ca un prim pas este sanctionarea comportamentelor sexiste. Daca observam ca un coleg sau un trecator ii adreseaza unei femei comentarii cu tenta sexuala sau o atinge desi aceasta nu doreste, trebuie sa intervenim cu o mustrare sau o amenintare ca vom sesiza fortele de ordine – fiindca hartuirea, ca si violenta sexuala, este o infractiune.

Apoi, daca o persoana care a suferit o forma de violenta sexuala ne povesteste experienta ei, trebuie sa o ascultam fara a o judeca si sa ii oferim sprijinul de care are nevoie, inclusiv sprijin in accesa servicii specializate (asistenta medicala, consiliere psihologica, asistenta juridica etc.).

Nu in ultimul rand, consider ca avem responsabilitatea de a ne informa despre violenta sexaula si de a-i informa si pe ceilalti la randul nostru. Din pacate, putina lume stie ca 6% din femeile din Romania trec printr-o experienta de violenta sexuala cel putin o data in viata, ca 1 din 3 romance sunt supuse violentei fizice si/ sau sexuale pe parcursul vietii sau ca peste 90% din victimele violentei sexuale si domestice sunt femei. Asadar, ne confruntam cu un fenomen endemic, invaluit in tacere, pentru care avem nevoie de toate resursele pentru a-l reduce si chiar stopa.



Garbo.ro: Romania a semnat Conventia de la Istanbul in anul 2014 si a ratificat-o in martie 2016. Ne aflam astfel, la inceput pe drumul implementarii tratatului international. Care consideri ca sunt principalele impedimente in implementarea Conventiei? De ce fel de probleme v-ati lovit voi, in cadrul Retelei?

Alexandra Columban: Ratificarea de Romania a Conventiei de la Istanbul este fara doar si poate un esential pas inainte in prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor. Conventia de la Istanbul este cel mai amplu tratat international care abordeaza acest fenomen ca grava incalcare a drepturilor fundamentale ale femeilor, folosind totodata perspectiva egalitatii de gen. Insa adevaratele provocari incep doar acum, odata cu implementarea prevederilor Conventiei, proces ce se anunta a fi lung si anevoios.

Principalele dificultati sunt in a armoniza legislatia interna cu standarde internationale in prevenirea si combaterea violentei de gen. In primul rand, este nevoie de un cadru legislativ mai amplu, care sa cuprinda termenul de „violenta de gen”/ „violenta impotriva femeilor” si care sa faca, astfel, posibila reglementarea serviciilor specializate si a masurilor de protectie. De pilda, in prezent, o victima a unui viol comis de un non-partener nu poate beneficia de un ordin de protectie impotriva agresorului nici daca acesta continua sa o hartuiasca si sa o ameninte, nu poate apela la un adapost pentru femei si nu poate solicita asistenta juridica sau consiliere psihologica gratuite din partea statului, intrucat aceste servicii sunt reglementate in baza Legii 217/2004 privind violenta in familie, iar in acest caz violenta a survenit in afara familiei. Practic, nu exista servicii si masuri de protectie pentru victimele violentei sexuale non-domestice si cat timp legislatia nu va fi modificata pentru a criminaliza expres violenta impotriva femeilor povara accesului la justitie si servicii va continua sa cada pe umerii victimelor.

Garbo.ro: Care sunt principalele activitati pe care le-a realizat Reteaua rupem tacerea despre violenta sexuala pentru a face auzita vocea femeilor victime ale violentei sexuale?

Alexandra Columban: Rupem tacerea despre violenta sexuala a vorbit de multe ori public despre experientele femeilor, pe care a incercat sa le traduca in nevoi si masuri concrete in cadrul unor intalniri de lucru cu autoritati centrale cu atributii in domeniu. De asemenea, am creat primul centru de resurse online in domeniul violentei de gen, www.violentadegen.ro, unde se pot accesa studii, cercetari, modele de bune practici si documente ale retelei: propuneri de politici publice, modele de activism si actiune cetateneasca, petitii, scrisori publice etc.

Am organizat evenimente locale menite sa informeze si sa sensibilizeze publicul larg cu privire la violenta sexuala si la serviciile de sprijin existente: marsuri, dezbateri, concert cu strangere de fonduri. Totodata, am organizat conferinte nationale pentru a comunica nevoile victimelor si solutii pentru acestea, care au avut ca invitati reprezentanti ai Guvernului, Parlamentului, ai Consiliului Europei, precum si o serie de specialisti in domeniu. Fiindca si noi ca echipa trebuie sa ne perfectionam, am organizat formari pe diverse teme (advocacy, consiliere psihologica pentru victimele violentei sexuale) si am creat o platforma de comunicare si interactiune cu publicul larg, pe Facebook: www.facebook.com/rupemtacereadespreviolenta, pe care va invit sa o urmariti.



Garbo.ro: Reteaua militeaza de asemenea pentru infiintarea centrelor integrate de urgenta. Care sunt argumentele pentru acest demers?

Alexandra Columban: In prezent, intrucat statul nu furnizeaza servicii specializate integrate pentru victime, acestea sunt nevoite sa intre in contact cu o serie de institutii distincte pentru a avea acces la servicii specializate si la justitie: spital/ cabinet medical, unitate medico-legala, Politie, cabinet de psiholog, avocat, asistent social etc. Procesul este anevoios si traumatizant pentru victime, care sunt nevoite sa descrie agresiunea de nenumarate ori si sa intre in contact cu personal nespecializat, fapt ce in sine creste riscul de revictimizare.

Asadar, solutia propusa de Rupem tacerea despre violenta sexuala este crearea unor centre integrate de urgenta in caz de viol si violenta sexuala, care sa ofere victimelor servicii integrate (asistenta medicala, asistenta medico-legala, consiliere psihologica, consiliere juridica si indrumare spre alte servicii specializate) si care sa functioneze in cadrul spitalelor de urgenta din fiecare judet. Personalul acestor centre ar fi selectat din randul asistentilor medicali si doctorilor din spital si ar urma sa fie format in lucrul cu victimele. Inspirate din modelul britanic (in Anglia se numesc Sexual Assault Referral Centres), centrele contribuie semnificativ la recuperarea victimelor si la cresterea raportarii incidentelor de violenta sexuala si, implicit , la sanctionarea agresorilor.

Garbo.ro: Pe tine, personal, ce te-a motivat sa te implici in demersul de a face vizibila cauza victimelor violentei sexuale?

Alexandra Columban: Motivul principal pentru care m-am alaturat Centrului de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO) este un profund sentiment al justitiei sociale – inradacinat in mine de mica. Iar violenta sexuala m-a revoltat mereu puternic, astfel incat, pe masura ce m-am documentat privind serviciile pentru victime si drepturile acestora, mi-a devenit tot mai clar ca trebuie sa transform furia si frustrarea in ceva constructiv. Asa ca iata-ma!



Garbo.ro: Care sunt satisfactiile tale de pe urma lucrului in cadrul Retelei Rupem tacerea despre violenta sexuala?

Alexandra Columban: Satisfactiile sunt de multe feluri. In primul rand, ma bucura fiecare caz concret de abuz in care noi, ca retea de ONG-uri, ne implicam si in care sprijinim supravietuitoarele sa depaseasca mai usor trauma sau sa aiba acces efectiv la justitie. Totodata, sunt fericita cand constat ca parte din recomandarile noastre sunt incet, incet transpuse in legislatie sau politici publice – desi uneori ma intristez stiind ca s-ar putea face mult mai mult pentru victime. Nu in ultimul rand, satisfactiile vin si din sentimentul de coalizare si din prieteniile legate in cadrul Retelei Rupem tacerea despre violenta sexuala. Impreuna suntem cu adevarat mai puternice.



Garbo.ro: Poti sa transmiti un mesaj prin care sa sintetizezi nevoia de implicare a fiecarei personae constiente, in eradicarea fenomenului violentei la adresa femeilor?

Alexandra Columban: Violenta impotriva femeilor este un fenomen care ne priveste pe TOTI, nu doar pe victime si agresori! Ca societate si umanitate, trebuie sa luptam activ impotriva acestui flagel, intrucat avem doar de castigat – social, economic, cultural; doar astfel utilizam potentialul fiecarei persoane in parte.



Garbo.ro: Sa faci activism pentru drepturile femeilor e o munca care vine cu o multime de provocari. Ce te face uneori sa vrei sa renunti?

Alexandra Columban: Poate fi, intr-adevar, o munca frustranta, caci prea multi din co-nationalii mei nu privesc violenta impotriva femeilor sau incidentele de discriminare din perspectiva sistemica, ci ca „intamplari” sau „coincidente nefericite”, prin urmare considera munca mea si a colegelor mele redundanta. Cu toate acestea, cred ca este de datoria noastra sa informam si sa sensibilizam lumea, ceea ce si reusim intr-o mare masura, zic eu.



Garbo.ro: Ce te face sa mergi mai departe? :)…

Alexandra Columban: Cateodata idealismul, alteori naivitatea, insa aproape intotdeauna convingerea ca schimbarea se produce cu fiecare din noi, picatura cu picatura. Si, de altfel, nu-mi place sa ma dau batuta.



http://www.garbo.ro/articol/Social/20785/interviu-alexandra-columban-activista-pentru-drepturile-femeilor.html

Yüklə 315,99 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin