Revista presei din perspectiva de gen perioada: 22-28 Februarie 2016


Alejandro Sanz își întrerupe un concert pentru a lua apărarea unei spectatoare lovite de un bărbat



Yüklə 379,96 Kb.
səhifə15/22
tarix27.10.2017
ölçüsü379,96 Kb.
#16562
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   22

Alejandro Sanz își întrerupe un concert pentru a lua apărarea unei spectatoare lovite de un bărbat

Agerpres, 22 februarie


Muzicianul spaniol Alejandro Sanz, deținător a două premii Grammy și a 15 premii Grammy Latino, și-a întrerupt concertul oferit duminică seara în orașul mexican Rosarito pentru a da afară din sală un spectator care lovise o femeie din public, scrie luni portalul eluniversal.com.mx.

Ignorând formația instrumentală care continua să cânte, celebrul interpret a coborât de pe scenă și s-a îndreptat direct către bărbatul violent. ''Așa ceva nu se face, asta nu se face'', i-a spus el și apoi a cerut organizatorilor să îl scoată din incintă.

Imediat după aceea, cântărețul de 47 de ani, care a vândut peste 21 de milioane de discuri în întreaga lume, a dat o scurtă explicație celor de față. ''E totul în ordine? Sigur? Ei bine, vă cer scuze pentru incidentul anterior. Nu concep ca un om să-l lovească pe altul (...) cu atât mai puțin dacă este vorba despre o femeie (...). O femeie nu trebuie lovită'', a subliniat el, în aplauzele publicului.

Reacția lui Alejandro Sanz a fost înregistrată cu telefoanele mobile și postată pe rețelele sociale de mai mulți spectatori. Felicitările au apărut imediat, cu miile, iar presa din Mexic și din Spania a relatat cele petrecute, având în vedere valoarea de exemplu a acestei atitudini în contextul în care un mare număr de femei din întreaga lume sunt victime ale violențelor comise de bărbați.



http://www.agerpres.ro/lifestyle/2016/02/22/alejandro-sanz-isi-intrerupe-un-concert-pentru-a-lua-apararea-unei-spectatoare-lovite-de-un-barbat-20-31-28

Taylor Swift i-a oferit 250.000 de dolari lui Kesha pentru a o ajuta în procesul de viol

Agerpres, 23 februarie


Vedeta americană a muzicii pop Taylor Swift i-a oferit 250.000 de dolari cântăreței Kesha ca sprijin financiar și ajutor pentru a face față costurilor procesului de viol pe care i l-a intentat producătorului său muzical Dr. Luke, a informat luni publicația Billboard citată de EFE.

La 19 februarie Curtea Supremă de Justiție din New York a decretat că solista Kesha nu poate înregistra albume în afara contractului care o leagă de producătorul ei Dr. Luke, pe care l-a acuzat că "a abuzat fizic și emoțional" de ea.

Kesha a asigurat că Dr. Luke a drogat-o și a violat-o în urmă cu zece ani, dar producătorul a negat aceste acuzații.

Sentința a a avut un impact important asupra mass-media și rețelelor de socializare sub haștagul #FreeKesha și numeroase artiste ca Lady Gaga, Ariana Grande, Lorde sau Demi Lovato au sprijint-o public pe Kesha.

Luni s-a aflat că Taylor Swift i-a oferit 250.000 de dolari lui Kesha ca sprijin financiar în timp ce procesul este în desfășurare.

Născută în 1987 la Los Angeles, artista pop și dansatoare Kesha a debutat în 2010 cu albumul 'Animal', care a inclus hituri ca 'Tik Tok'. Ultimul său LP publicat până la această dată este 'Warrior' (2012).



http://www.agerpres.ro/lifestyle/2016/02/23/taylor-swift-i-a-oferit-250-000-de-dolari-lui-kesha-pentru-a-o-ajuta-in-procesul-de-viol-10-18-46


INTERNAŢIONAL

Virusul Zika. 14 cazuri posibile de transmitere pe cale sexuală în SUA

Agerpres, 24 februarie


Autoritățile medicale americane au informat marți că anchetează 14 cazuri de infectare în SUA cu virusul Zika la femei, dintre care două însărcinate, care ar fi putut fi transmise pe cale sexuală, relatează EFE.

În două din aceste cazuri este vorba de femei a căror infecție a fost confirmată și care nu au călătorit în țările afectate de epidemia Zika, mai ales în America de Sud sau în Caraibe.

Singurul factor de risc cunoscut este transmiterea sexuală de la parteneri masculini care s-au deplasat în aceste zone, notează într-un comunicat Centrele americane de control și prevenire a bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC). Acești bărbați sunt în prezent testați pentru a determina dacă au fost infectați cu virusul Zika.

Pentru alte patru femei, rezultatele preliminare ale testelor trebuie încă confirmate, iar pentru opt cazuri, analizele sunt în curs de desfășurare.

CDC semnalase deja în urmă cu câteva săptămâni un caz de posibilă transmitere sexuală a virusului Zika în Texas (sud) la o femeie al cărei partener călătorise în Venezuela.

Nu există deocamdată nici un exemplu cunoscut al vreunei femei care să fi transmis virusul prin raporturi sexuale.

Având în vedere riscul de infectare pe cale sexuală, CDC a recomandat la 5 februarie persoanelor care au călătorit în țările afectate de virusul Zika să folosească prezervativul sau să se abțină de practicarea relațiilor sexuale. Aceste noi recomandări vizează în special femeile gravide sau cele care vor să rămână însărcinate.

Virusul Zika este suspectat că provoacă malformații congenitale la fetuși când femeile însărcinate sunt infectate. Este vorba mai ales de cazurile de microcefalie, care au cunoscut o explozie în Brazilia după declanșarea epidemiei Zika.



http://www.agerpres.ro/sanatate/2016/02/24/virusul-zika-14-cazuri-posibile-de-transmitere-pe-cale-sexuala-in-sua-09-04-45

Un arhiepiscop filipinez le-a cerut catolicilor din Manila să boicoteze concertele Madonnei

Mediafax, 25 februarie


Un arhiepiscop romano-catolic din Filipine le-a spus creştinilor că hainele Madonnei şi muzica sa sunt "vulgare" şi "dezmăţate" şi i-a îndemnat să boicoteze cele două concerte derulate de artistă în această săptămână, în Manila, ca parte a turneului său, "Rebel Heart", potrivit contactmusic.com.

Artista în vârstă de 57 de ani se află în Asia, în cadrul turneului mondial "Rebel Heart", promovându-şi cel de-al 13-lea album de studio. Madonna a susţinut deja, miercuri, un concert în Manila şi va mai susţine încă unul joi seară, în acelaşi loc unde Papa Francisc a acordat o audienţă unor familii filipineze, în urmă cu aproape un an.

"De ce este Filipinele catolic ţinta preferată a blasfemiilor împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Mame?", s-a întrebat Ramon Arguelles, Arhiepiscop al oraşului Lipa, o regiune din sudul capitalei Manila. Filipinezii şi toţi oamenii cu dragoste de Dumnezeu trebuie să se ferească de păcat şi de căderea în păcat", a îndemnat clericul catolic.

Reprezentanţii cântăreţei nu au oferit vreun răspuns cu privire la aceste cuvinte. Vedeta a sosit, luni, în Filipine şi a mers în vizită la mai multe orfelinate catolice, dintre care unul aflat în preajma palatului prezidenţial, şi a postat mai multe imagini pe Instagram referitoare la această experienţă.

Madonna este cunoscută pentru utilizarea imaginarului religios în cântecele şi videoclipurile sale, iar Arhiepiscopul Arguelles a descris aceste imagini drept "atacurile subtile ale diavolului". Acesta a mers chiar până la aminti că Madonna este doar un nume de scenă: "Nu este nici măcar numele ei real. Se foloseşte de [Madonna] pentru a o batjocori pe Sfânta Fecioară", a acuzat clericul.

Cuvintele acuzatorii ale acestuia au fost în asentimentul unui alt reprezentant al Bisericii Catolice. Arhiepiscopul din Singapore, următoarea ţintă a turneului Madonnei, William Goh, a declarat: "Este datoria noastră morală să nu le oferim sprijin celor care ne denigrează şi insultă religia, inclusiv prin repere anti-creştine şi imorale promovate de profani."

Madonna va fi prezentă joi la Mall of Asia Arena din Manila, unde va cânta cele mai recente melodii din turneul său mondial "Rebel Heart".

Turneul "Rebel Heart" este cel de-al 10-lea tur de concerte performat de cântăreaţa americană Madonna, în sprijinul celui de-al 13-lea album al său, "Rebel Heart". Turneul a început pe 9 septembrie 2015 în Montreal, Canada, la Bell Centre, fiind continuat mai apoi în America de Nord, Europa, Asia şi Oceania şi se va încheia pe 20 martie 2016 în Sydney, Australia, la Allphones Arena.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop" ("regina muzicii pop"), Madonna este cântăreţul cu cele mai bune vânzări din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".



http://www.mediafax.ro/life-inedit/un-arhiepiscop-filipinez-le-a-cerut-catolicilor-din-manila-sa-boicoteze-concertele-madonnei-foto-video-15087691


Yüklə 379,96 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin