Revista presei din perspectiva de gen perioada: 22-28 Februarie 2016


Miss MAI, Miss Prefect sau Mi-s Perfectă?



Yüklə 379,96 Kb.
səhifə7/22
tarix27.10.2017
ölçüsü379,96 Kb.
#16562
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   22

Miss MAI, Miss Prefect sau Mi-s Perfectă?

Ştiripesurse.ro, 21 februarie


Andreea Paul, Deputat PNL

Bunul gust și MAI ar trebui să-și ia micul dejun împreună, cât mai repede posibil.

Nu inedită, ci penibilă această știre în care angajatele MAI sunt invitate la un concurs de MISS pentru ca 'cea mai bună' să fie 'afișată' pe contul oficial de facebook al MAI între 1 și 8 martie: http://www.mediafax.ro/social/inedit-mai-isi-invita-angajatele-la-un-concurs-de-miss-castigatoare-va-aparea-in-deschiderea-paginii-de-facebook-a-institutiei-in-perioada-1-8-martie-foto-15081898.

Când vor ințelege domnii decidenți că nu ne dorim să vedem concursuri de miss în instituțiile publice, la fel cum nu ne dorim să asistăm la concursuri de mister de ziua bărbatului?! Ne dorim să vedem pe pagina de facebook a MAI în luna martie, dacă tot sărbătorim femeia, doamnele cu reușite în domeniul lor de activitate, doamnele care au excelat sau care pur și simplu și-au făcut bine treaba la locul de muncă și pot constitui un model. Ne dorim să auzim de faptele lor bune. La fel și de ziua bărbatului. Ne dorim să vedem rezultatele MAI în gestionarea violenței domestice și profesionale în România.

Femeia nu mai reprezintă demult 'obiectul public' numai bun de pus în vitrina MAI sau a oricărei alte instituții publice. Nu demult acuzațiile de viol și hărțuire sexuală din cadrul MAI au revoltat românii. Efectele, sancțiunile, protecția, prevenția pe când?

Ce ar fi să învețe și MAI să respecte femeile și să primim dovezi că acest respect nu este unul disimulat, ci real?! De exemplu, vrem să aflăm câte doamne prefect sunt și vor fi numite în țară. Sper că nu ni se va explica că 'competența' este categoric de genul masculin.



http://www.stiripesurse.ro/miss-mai-miss-prefect-sau-mi-s-perfecta_983375.html

Studiu: Bărbaţilor le place să şicaneze, să rişte şi să fie agresivi în trafic

Mediafax, 24 februarie


Majoritatea bărbaţilor cu vârste între 18 şi 40 de ani se ghidează în trafic după zicala „dacă nu rişti, nu câştigi”, le place să vadă cât de aproape pot conduce faţă de maşina din faţa lor şi le place să-i şicaneze pe ceilalţi participanţi la trafic, conform rezultatelor unui studiu al PsihoTrafiQ.

"Studiul privind atitudinile disfuncţionale în trafic: comportamentul agresiv", realizat de prof. univ. dr. Mihaela Rus şi psihologul Ionel Simionca, de la Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră (PsihoTrafiQ), "scoate în evidenţă nevoia de risc, de adrenalină şi de senzaţional a bărbaţilor atunci când se află la volan, iar indicatorii arată că aceştia adoptă un comportament mult mai agresiv decât femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a conduce", se spune într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX.

Astfel, studiul arată că 88% dintre bărbaţii de 18-25 de ani şi 70% dintre bărbaţii de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o maşină bună şi peste 65% dintre bărbaţii de 18-40 de ani recunosc că se enervează atunci când traficul e aglomerat şi că depăşesc fără să stea pe gânduri coloanele de maşini.

Prin comparaţie, femeile adoptă un stil mai puţin agresiv şi, astfel, sunt mai puţin expuse riscului în trafic.

În schimb, tinerii se expun unui risc mai mare decât persoanele mature, explicaţiile specialiştilor fiind strâns legate de indicele de maturitate rutier şi de teribilismul specific vârstei.

"Credem că nu doar experienţa rutieră contează în dezvoltarea comportamentelor în trafic, ci şi nivelul de educaţie rutieră, informaţiile la care şoferii au fost expuşi şi modul în care aceştia prelucrează informaţiile. Am observat că femeile sunt mai precaute la volan şi se ghidează mai puţin după instinctele primare. De cealaltă parte, bărbaţii cu vârste între 18 şi 40 de ani manifestă un comportament mult mai agresiv la volan, sunt pregătiţi să-şi asume riscuri majore atunci când se află la volan, peste două treimi din bărbaţii chestionaţi afirmând că adoptă şicanele în trafic şi au o nevoie mai mare de risc şi de adrenalină. În genere, cauzele generatoare de accidente rutiere au ca factor principal, cel uman, iar comportamentele agresive şi teribilismul reprezintă cele mai des întâlnite elemente care produc accidente cauzate de om. Este nevoie să intensificăm educaţia rutieră, mai ales în rândul şoferilor tineri, cu vârste între 18 şi 25 de ani, prin campanii naţionale de informare şi prin cursuri de conducere defensivă", a comentat Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră.

La rândul său, psihologul Ionel Simionca consideră comportamentul rutier, un comportament învăţat, deci implicit este supus unei "contaminări" comportamentale şi sociale.

"Ca atare, probabilitatea ca într-un anumit context să manifestăm o anumită devianţă, încurajaţi de un context favorabil de tipul “şi altii fac aşa”, este semnificativ mai mare celor lipsiţi de experienţă şi, implicit, de o anumită anticipare a riscurilor. În fapt, ne asumăm riscuri în trafic, fie pentru că nu anticipăm consecinţele unor alegeri, fie pentru că ne asumăm anumite consecinţe", a spus psihologul.

La studiu au răspuns 127 de şoferi, dintre care 74,8% erau bărbaţi şi 25,2% - femei.

Dintre aceştia, 48% aveau vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, 26% - 25-40 de ani, 18,9% - 45-60 de ani şi 7,1% - peste 60 de ani.

Ca instrument de cercetare s-a folosit Checklist-ul atitudinilor disfuncţionale, din care s-au extras dimensiunile impulsivitate şi ostilitate, specifice comportamentului agresiv.

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/studiu-barbatilor-le-place-sa-sicaneze-sa-riste-si-sa-fie-agresivi-in-trafic-15085792


ECONOMIE-PIAŢA MUNCII

Femeile din conducerea companiei obțin profituri mai puternice

HRManageronline.ro, 24 februarie


Marilena Ispas

Femeile din afacerile din țară semnează mai multe contracte decât bărbații, pe sume mai mari. Economisesc mai mult și se împrumută mai puțin. Femeile care conduc afaceri locale ajung mult mai rar decât bărbații să nu își mai poată plăti ratele. Lor nu este teamă de investiții în domenii noi, își asumă riscuri calculate și, din acest motiv, nu le este teamă să greșească. În luna martie a anului trecut, un studiu realizat de BCR arată puterea pe care o au femeile de afaceri din România, în mediul economic local.

Una din trei companii locale este condusă de o femeie, iar sub conducerea acestora, compania are o evoluție complet diferită de afaceri similare, sub management masculin. Femeile aduc, în firmele pe care le conduc, valori diferite, rar întâlnite în consiliile de managemant dominate de bărbați.

Faptul că femeile dețin funcții înalte în corporații este corelat cu o rentabilitate sporită, conform unui studiu realizat pe aproape 22.000 de companii listate la bursă în 91 de țări. Studiul publicat de Institutul pentru economie internațională Peterson, un grup non-profit cu sediul în Washington și EY, a constatat că, în ciuda beneficiilor economice aparente, multe companii sunt lipsite de diversitatea de gen.

Aproape 60 la sută dintre companiile analizate nu au avut membri ai consiliului de gen feminin, și, mai mult de 50 la sută nu au avut nici directori de gen feminin. Doar sub 5 la sută au avut un director executiv de sex feminin.

Studiul a constatat că directorii executivi de gen feminin nu au făcut ceva în mod deosebit sau semnificativ altfel în comparație cu directorii executivi de gen masculin. Deși oamenii se așteaptă ca bărbații și femeile să aibă comportamente de conducere diferite, cercetările arată că bărbații și femeile se angajează în stiluri de conducere care diferă foarte puțin. Studiul scoate la iveală indicii cum că mai multe femei în consiliile directoare înseamnă profitabilitate mai mare. Marcus Noland, directorul Institutului de studii a spus că „din punct de vedere statistic, dovezile nu sunt clare, totuși”.

Conform studiului BCR, femeile fac operaționale sectoare neglijate de bărbați. Acestea fac să existe nișe care sunt rar explorate de bărbați, precum serviciile de consultanță, afacerile vestimentare, afacerile farmaceutice sau magazinele alimentare. Femeile aleg să investească în fondurile de investiții într-o proporție mai mare decât bărbații. Astfel pentru 49,5% dintre bărbați există 50,5% femei care plasează bani în acest domeniu. Totodată, femeile investesc și sume mai mari. Ele dețin active de 2,8 miliarde lei în aceste fonduri, mai mult decât bărbații, după cum arată studiile BCR. Iar domeniile în care femeile sunt mai active decât bărbații sau chiar o influență, pentru bărbații de afaceri din jurul lor, nu se orpesc aici.

Pe timp de criză, afacerile conduse de femei au avut o evoluție mai bună decât cele conduse de bărbați

Problemele economice par să fie și ele mai ușor de traversat, atunci când la conducerea firmei de află o femeie. Potrivit datelor BCR, în ultimii trei ani, afacerile conduse de femei au avut o dinamică aparte față de restul businessurilor.

În privința comportamentului financiar, femeile par să fie mai inspirate decât bărbații, conform studiului BCR.

Astfel, ele reușesc să semneze 53,6% din totalul contractelor, iar sumele pe care ele le încasează însumează 52,6% din total

52,6 dintre ele depozitează banii în depozite bancare în timp ce doar 43% dintre ele apelează la credite. Doar 38% dintre femei au credite neperformante, comparativ cu 62% dintre bărbați și doar 41% dintre ele au contractat în 2014 credite, comparativ cu 59% dintre bărbați.

În acest context, tot mai multe femei sunt căutate pentru a ocupa poziții de conducere în companii, iar contribuția lor se regăsește direct în performanța businessurilor și în cifra de afaceri a companiilor.

http://hrmanageronline.ro/femeile-din-conducerea-companiei-obtin-profituri-mai-puternice/


Yüklə 379,96 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin