Petiţie online şi mobilizare pe Facebook în cazul Alessiei, fetiţa dată de instanţă tatălui violent Mediafax, 13 februarie
Mobilizare în mediul online în cazul Alessiei, fetiţa în vârstă de doi ani, pe care Tribunalul Bucureşti a decis să o încredinţeze tatălui, cetăţean mexican. “Este o decizie profund greşită”, transmite avocatul familiei Cristescu.
Irina Cristescu, mama Alessiei, este decisă să facă toate demersurile legale în instanţă pentru ca fiica ei să rămână în România, anunţă apărătorul familiei într-un comunicat de presă.
Tribunalul Bucureşti a decis, ca Alessia să fie încredinţată tatălui, cetăţean mexican, al cărui comportament violent a fost stabilit de experţi.
"Timp de 40 de ani de profesie nu am comentat public niciodată cauzele în care am fost angajat ca avocat. Nu o voi face nici acum, criticile pe care le vom formula împotriva hotărârii judecătoreşti care a decis inapoierea, către tată, a minorei Alessia Miroslava, urmând a fi înaintate instanţei de control judiciar în cuprinsul motivelor de recurs. Respectul pe care îl port adevărului şi actului de justiţie mă determină a spune că niciodată, în întreaga mea carieră, nu am întâlnit o soluţie atât de profund greşită şi aflată într-o flagrantă discrepanţă cu probatoriul administrat în cauza", a declarat Călin Andrei Zamfirescu, avocatul familiei Cristescu.
Şi în mediul online, oamenii s-au mobilizat şi au făcut o petiţie, “Save Alessia”, semnată, în numai câteva zile, de 1.500 de persoane. Totodată, pe Facebook, este pagina Save Alessia, unde există sute de comentarii de susţinere.
Situaţia s-a complicat la scurt timp după naşterea, la New York, în ianuarie 2014, a Alessiei. Hector Bitar de la Pena, tatăl fetiţei, face parte dintr-o familie influentă din Mexic, iar probele de la dosar arată că acesta a avut, în repetate rânduri, un comportament violent atât faţă de Alessia, cât şi faţă de mama ei.
Totodată, “ dovada că viaţa ei şi a copilului erau ameninţate a fost, pe lângă comportamentul agresiv al tatălui, o convorbire pe whatsapp între Bitar, sora sa Ana Perla Bitar si Juan Manuel Turcot Rodriguez, infractor recidivist, cercetat pentru asasinarea unui avocat. Cei trei plănuiau răpirea Alessiei şi deportarea sau înlăturarea prin alte metode a Irinei”, se arată în comunicatul de presă.
Irina Cristescu a reuşit să revină, împreună cu Alessia în România şi a obţinut, din partea Tribunalului Bucureşti, admiterea unei ordonanţe presedinţiale prin care a solicitat stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei şi exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă.
După un an şi 10 luni, aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti, a decis ca minorul să fie încredinţat tatălui. O decizie care va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
http://www.mediafax.ro/social/petitie-online-si-mobilizare-pe-facebook-in-cazul-alessiei-fetita-data-de-instanta-tatalui-violent-15074046
Pedeapsa primită de un judecător acuzat de şantaj în dosarul „minore pentru VIP-uri”. Sentinţa nu este definitivă Adevărul, 12 februarie 2016
Dani Dancea
Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au emis vineri prima sentinţă din dosarul „minore pentru VIP-uri” în care mai multe persoane, printre care şi Nicolae Aurelian Tomuş, un magistrat de la Judecătoria Timişoara, au fost trimise în judecată cu acuzaţia că au racolat eleve minore pe care le constrângeau mai apoi să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi cu potenţă financiară. Fostul judecător a recunoscut faptele şi a primit deja sentinţa.
Fostul judecător Nicolae Aurelian Tomuş, acuzat că face parte dintr-o reţea care a obligat mai multe minore să întreţină relaţii sexuale cu persoane potente financiar, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Timişoara la doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de trei ani, pentru folosire a serviciilor unei persoane exploatate, şantaj şi favorizarea făptuitorului. Magistraţii i-au interzis lui Tomuş o serie de drepturi, dar l-au obligat şi să presteze 60 de ore de muncă în folosul comunităţii, la Horticultura sau Pieţe SA, societăţi din subordinea Primăriei Timişoara. Sentinţa, pronunţată după ce fostul magistrat a recunoscut faptele, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea Supremă. La Timişoara continuă procesul împotriva celorlalţi inculpaţi din dosar printre care Paul Mânzu, DJ Manzotti sau poliţistul Ovidiu Giţan.
Nicolae Aurelian Tomuş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT care l-au acuzat că împreună cu alte VIP-uri locale făcea parte dintr-o grupare care s-a specializat în „racolarea şi recrutarea tinerelor eleve, minore cu precădere, pe care le plasau clienţilor potenţi financiar”. „În atragerea minorelor, membrii grupării se foloseau de diverse strategii şi promisiuni menite să le convingă pe acestea că vor avea o viaţă luxoasă şi lipsită de griji din punct de vedere financiar dar mai ales şansa de a pătrunde într-un climat la nivel înalt, frecventat doar de persoane cu atribuţii importante şi care aveau disponibilitatea să propulseze tinerele în domeniile pe care acestea nu le puteau atingea în alte condiţii”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Procurorii DIICOT au mai arătat că alegerea minorelor ce urmau să presteze aceste relaţii sexuale se realiza după ce în prealabil clienţii vizionau scenele erotice pe care inculpaţii le imortalizau pe telefoanele mobile şi apoi le distribuiau între ei. „Nu putem să nu remarcăm atracţia pe care această grupare infracţională 1-a declanşat în rîndul persoanelor cu atribuţii importante ce au intrat în cercul de plăceri creat de membrii grupării.Mai mult, acuzarea probează chiar interesul sporit al acestor beneficiari care solicitau permanent tinere minore în scopul satisfacerii plăcerilor carnale întrucît deţineau funcţii şi poziţii importante în justiţie, showbiz, medicină, avocatură etc, beneficiarii serviciilor sexuale au preferat să apeleze la cei patru inculpaţi care să-i ajute în „nevoile,, lor, situaţie considerată conspirativă, ce trebuia ţinută secretă pentru cei din jur”, au arătat procurorii potrivit cărora în rândul clienţilor reţelei de traficanţi de minore s-a numărat şi judecătorul Tomuş.
http://adevarul.ro/locale/timisoara/pedeapsa-primita-judecator-acuzat-santaj-dosarul-minore-vip-uri-sentinta-nu-definitiva-1_56bdf0a85ab6550cb8b9715f/index.html
Dostları ilə paylaş: |