Agerpres, 5 Martie 2015
De Gheorghe Pietrar,
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi la o dezbatere privind importanța femeii, organizată de filiala din Satu Mare, că a trecut vremea în care doamnele nu au acces la politică, acum fiind etapa în care ele concurează de la egal la egal cu bărbații.
"Mă bucur să constat că reușiți să vă adunați atât de mulți într-o locație pentru a auzi lucruri despre viață, despre neuroni, despre femei și despre performanța femeilor, absolut în orice domeniu. Eu cred că a trecut etapa aia în care trebuie să ne fie rușine că nu avem acces în politică, administrație, în orice domeniu. Suntem în etapa în care concurăm de la egal la egal cu domnii și eu cred că o facem mult mult mai bine. Vă spune un om care nu are nicio legătură cu ideea de feminism extrem. Sunt un om extrem de echilibrat care crede că nu genul desparte lucrurile și nu genul promovează sau te încurcă în carieră, tocmai de aceea sunt absolut convinsă că vă găsiți locul în organizația PNL sau simpatizați cu această organizație", a spus Alina Gorghiu.
Liderul liberal a participat la evenimentul "Promovăm femeia", organizat cu ocazia Zilei Femeii, de organizația din Satu Mare, în cadrul căruia au vorbit despre rolul femeii în societate, dar și despre performanțele femeilor, acad. Virgil Enătescu, Mihaela Tatu, dr. Cristian Andrei.
http://www.agerpres.ro/politica/2015/03/05/alina-gorgiu-suntem-in-etapa-in-care-concuram-de-la-egal-la-egal-cu-domnii-20-41-44
Rovana Plumb şi-a anunţat candidatura la şefia Consiliului Naţional al PSD Mediafax, 07 martie 2015
De Liviu Dadacus,
Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, şi-a anunţat, sâmbătă, la Romexpo, în faţa a 1500 de femei social-democrate reunite pentru lansarea în dezbatere publică a Pactului pentru demnitatea femeii, candidatura la şefia Consilului Naţional al PSD.
Rovana Plumb şi-a anuţat candidatura la funcţia de preşedinte al CN al PSD la propunerea făcută de Viorica Dăncilă, liderul delegaţiei social-democrate la PES.
”Cred că Rovana are datoria să se gândească serios să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. A sosit timpul ca PSD să aibă prima femeie în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. De aceea vă chem să susţinem candidatura Rovanei pentru postul de preşedinte al Consiliullui Naţional”, a spus Viorica Dăncilă.
Rovana Plumb a răspuns propunerii făcute de Dăncilă, precizând că îşi asumă această candidatură.
”Mulţumesc pentru propunere. Sunt onorată să spun că da, voi candida pentru preşedinţia Consiliului Naţional al PSD. Mă bcuur că am prilejul să confirm această candidatură alături de voi, de liderii noştri. Îmi asum ca candidatură, e nevoie să facem din Consiliul Naţional structura de legătură între partid, parlamentari şi membrii Guvernului”, a spus Rovana Plumb.
Ea a mai spus vrea să facă echipă cu Ponta şi cu Dragnea.
”Vreau să fac echipă cu Victor Ponta, cu Liviu Dragnea, pentru un proiect nou de succes al PSD”, a arătat Rovana Plumb.
http://www.mediafax.ro/politic/rovana-plumb-si-a-anuntat-candidatura-la-sefia-consiliului-national-al-psd-13947379
Organizația Femeilor Social Democrate a lansat Pactul pentru Demnitatea Femeii Agerpres, 7 Mar 2015
Comunicat de presă - PSD
Organizația Femeilor Social Democrate a lansat astăzi, 7 martie, în cadrul evenimentului Primăvara Social Democrată, PACTUL PENTRU DEMNITATEA FEMEII.
PACTUL PENTRU DEMNITATEA FEMEII este un document cu ținte și propuneri de acțiune concretă, având ca termen anul 2020, pentru îmbunătățirea statutului și vieții femei românce. OSFD invită partidele parlamentare să semneze Pactul și să își asume angajamentele înscrise în acesta.
Tratamentul corect pe piața muncii; sprijinul pentru viitoarele mame; eliminarea diferențelor salariale între bărbați și femei; protejarea femeii împotriva violenței domestice; o pensie decentă pentru femei; reconcilierea vieții familiale cu cea profesională; reprezentarea corectă a femeii în funcțiile de conducere; exprimarea femeii românce în plan extern sunt principalele ținte stabilite, pentru anul 2020, în PACTUL PENTRU DEMNITATEA FEMEII.
Pentru atingerea acestor ținte, OFSD propune o serie de măsuri care vizează femeile, printre care menționăm: decontarea analizelor recomandate de medici pentru femeile gravide; plata integrală a concediului maternal la nivelul salariului din ultimele 12 luni; completarea cadrului legislativ privind violența domestică; introducerea în legislație a ordinului de restricție în regim de urgență; scutirea de impozit pe clădiri pentru persoanele juridice care înființează creșe sau grădinițe; campanii publice pentru eliminarea stereotipurilor de gen.
'Organizația Femeilor Social-Democrate, ca inițiator al PACTULUI PENTRU DEMNITATEA FEMEII, lansează în dezbatere aceste obiective și cheamă toți actorii sociali interesați să contribuie și să susțină această formulă consensuală, ca o garanție a implicării fiecăruia dintre noi, activ, în acest efort, pentru a asigura femeii un statut meritat. Demnitatea Femeii înseamnă Demnitatea unei Societăți' se arată în documentul făcut public de OFSD.
http://www.agerpres.ro/comunicate/2015/03/07/comunicat-de-presa-psd-11-49-59
Comunicat de presă - Gabriela Firea (PSD) Agerpres, 7 Martie 2015
Președintele PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea, a declarat astăzi, cu ocazia participării la reuniunea OFSD Primăvara politică, de la Romexpo, că organizația PSD Ilfov o susține pe dna Rovana Plumb la candidatura pentru președinția Consiliului Național al PSD.
'Consiliul Național al PSD are nevoie în fruntea sa de un om devotat, profesionist, onest, neimplicat în scandaluri politice, cu grijă și atenție pentru români și cu mult bun simț. Consider că dna Rovana Plumb are toate aceste calități, ceea ce o recomandă pentru această funcție.'
Senatorul Gabriela Firea a mai afirmat și că prezența unei femei la cel mai înalt nivel al conducerii PSD e o garanție că proiectele sociale dedicate familiei, mamelor și pensionarilor nu vor rămâne doar pe hârtie, la stadiul de intenție.
'Viitoarele mame au nevoie de o îmbunătățire constantă a nivelului serviciilor medicale pe perioada sarcinii, și nu numai. Acesta este și unul dintre proiectele pentru care îmi dedic întreaga atenție în perioada următoare, pentru că, împreună cu miniștrii Muncii Rovana Plumb și al Sănătății Nicolae Bănicioiu să reușim să avem, în România, o asistență medicală de excepție pentru mame și viitoare mame' a subliniat senatorul Gabriela Firea.
http://www.agerpres.ro/comunicate/2015/03/07/comunicat-de-presa-gabriela-firea-psd--16-52-23
Dostları ilə paylaş: |