Revista presei din perspectiva de gen


Corina Creţu: Fac apel către statele membre să sprijine investiţiile în îngrijirea copilului



Yüklə 450,93 Kb.
səhifə5/25
tarix01.11.2017
ölçüsü450,93 Kb.
#25312
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25
    Bu səhifədəki naviqasiya:
  • SOCIAL

Corina Creţu: Fac apel către statele membre să sprijine investiţiile în îngrijirea copilului

Mediafax, 28 noiembrie 2014


De Aurelia Alexe,

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, cere statelor membre să includă în programele operaţionale proiecte prin care să sprijine investiţiile în îngrijirea copilului şi în infrastructura de educaţie, ea arătând că 21 la sută dintre copiii din UE sunt în risc de sărăcie.

Corina Creţu a participat vineri, în Bucureşti, la Conferinţa Internaţională Eurochild cu tema "Copiii pe primul loc: optimizarea cheltuielilor publice pentru o mai bună susţinere a copilului şi a familiei".

Cu acest prilej, ea a precizat că şi Comisia Europeană are ca prioritate spijinirea copiilor pentru o educaţie adecvată şi pentru crearea condiţiilor de trecere de la sistemul instituţionalizat la un mediu familial care să le ofere posibilitatea de a deprinde abilităţile de a trăi independent, să-şi atingă întregul potenţial şi să trăiască o viaţă demnă.

"Pentru următorii şapte ani, politica regională a alocat 30 de miliarde de euro pentru toate cele 28 de state membre, care vor fi investiţie pentru incluziune socială, lupta împotriva sărăciei şi a discriminării. Discutăm acum, suntem în faza de demarare şi adoptare a programelor operaţionale pentru următorii şapte ani şi speranţa noastră este ca cele 28 de state membre să includă în programele operaţionale proiecte de calitate prin care să sprijinim investiţii de îngrijire a copilului şi infrastructura în educaţie - grădiniţe, şcoli -, spitale, aşa cum am făcut şi în exerciţiul financiar trecut. Fac un apel către toate statele membre să depună proiecte de calitate care să răspundă acestor nevoi", a spus Corina Creţu.

Comisarul european pentru Politici Regional a apreciat faptul că, pentru perioada 2007 - 2013, în foarte multe ţări au fost proiecte privind infrastructura socială, amintind de Bulgaria, Ungaria, Slovacia, dar şi de România.

Pe de altă parte, Creţu a precizat că există un nou regulament pentru implementarea programelor 2014 - 2020. "Sprijinim statele membre să acţioneze în domeniul protecţiei sociale. Prin Fondul de Dezvoltare Regională am sprijinit şi vom sprijini financiar îmbunătăţirea infrastructurii sociale, inclusiv prin renovarea instituţiilor degradate. Invităm statele membre să aloce fonduri pentru a sprijini investiţiile în acord cu obiectivele pe care şi le-au asumat în cadrul acordurilor de parteneriat în ceea ce priveşte reducerea sărăciei, sănătatea oamenilor şi starea socială. Avem programe pe care le vom dezvolta în continuare şi cred că trebuie să facem tot ce putem ca să asigurăm o viaţă bună acestor copii", a spus comisarul european.

Corina Creţu a precizat, cu acelaşi prilej, că 17 la sută din populaţia totală a UE este reprezentată de copii şi a arătat că, din păcate, aproape 21 la sută dintre ei se află în risc de sărăcie. "Statisticile arată că nouă la sută din aceşti copii trăiesc în condiţii neadecvate şi au condiţii materiale foarte precare. De aceea, dorim ca toate statele membre să se gândească la această latură socială şi Comisia Europeană va aborda toate laturile acestei politici, inclusiv accesul pe piaţa muncii pentru părinţi, servicii de calitate pentru copii şi părinţi", a declarat Creţu.

Întrebată dacă fondurile din următoarea perioadă de programare vor putea fi utilizate inclusiv pentru creşterea numărului de angajaţi în domeniul social, având în vedere că numai în protecţia copilului deficitul este de aproximativ 30 la sută, Corina Creţu a precizat că este atribuţia fiecărui stat membru să ridice calitatea serviciilor, iar acest lucru include şi asigurarea unui nivel de salarizare corespunzător.

"Salariile sunt unul din motivele pentru care nu sunt suficienţi oameni. Oamenii au nevoie să fie dedicaţi, dar şi de un nivel de salarizare adecvat, iar asta ţine de bugetele fiecărui stat. Este un sector care are nevoie de un nou start. Ne-am bucura ca şi în România să avem programe cu care să putem contribui la îmbunătăţirea condiţiilor copiilor", a mai spus comisarul european pentru Politici Regionale.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Codrin Scutaru, a precizat, la aceeaşi conferinţă, că este primul care recunoaşte deficitul de personal în domeniul social, arătând că din organigrama sistemului lipsesc în jur de 10.000 de specialişti.

Referindu-se la următoarea perioadă de programare, Scutaru a amintit că strategia pentru protecţia copilului a fost finalizată şi urmează să fie aprobată, iar el speră că în perioada 2014 - 2020 aceasta se va regăsi "ca şi acţiuni".

Directorul Hopes and Homes for Children România (HHC), Ştefan Dărăbuş, a declarat că ar trebui făcută o conexiune între politici bugetare şi politici sociale, arătând că, în prezent, este o contradicţie reală între agenda europeană 2020 şi constrângerile bugetare şi legislative. "Vorbim de o divergenţă cronică, iar acest lucru este îngrijorător pentru Uniunea Europeană", a explicat Dărăbuş.

În opinia sa, absenţa oamenilor din sistemul de protecţie a copilului este "o problemă interministerială", pentru care ar trebui să se găsească soluţie.



http://www.mediafax.ro/politic/corina-cretu-fac-apel-catre-statele-membre-sa-sprijine-investitiile-in-ingrijirea-copilului-13667709

SOCIAL

Patru ONG-uri se declara ingrijorate de declaratiile reprezentantilor Romaniei la Comitetul ONU: Romii din Romania sunt nomazi prin natura si romancele nu au aptitudinile necesare pentru a participa la viata politica dura

HotNews.ro, 25 noiembrie 2014


de R.P.,

Patru organizatii se declara "ingrijorate de declaratiile discriminatorii facute de reprezentantii Romaniei" in fata Comitetului ONU pentru Drepturi Economice, Sociale si Culturale. "Ambasadoarea Romaniei la ONU, Maria Ciobanu, raspunzand la o intrebare referitoare la politicile de incluziune pentru romi, a declarat ca romii din Romania sunt 'nomazi prin natura' (...). De asemenea, Ambasadoarea Romaniei a comentat ca romancele, in ciuda unui nivel ridicat de educatie, 'nu au aptitudinile necesare pentru a participa la viata politica dura'", se arata intr-un comunicat al asociatiei ACCEPT.

Asociatia ACCEPT informeaza ca in data de 20 - 21 noiembrie 2014, Romania s-a prezentat in fata Comitetului ONU pentru Drepturi Economice, Sociale si Culturale (Comitetul), pentru examinare. "Organizatiile non-guvernamentale (ONG) prezente la sesiunile de examinare sunt profund ingrijorate de declaratiile discriminatorii facute de reprezentantii Romaniei si de esecul guvernului de a se angaja intr-un dialog constructiv. Aceste ONG-uri considera ca Romania nu si-a indeplinit obligatiile internationale prescrise de Pactul International pentru drepturi economice, sociale si culturale (Pactul)", sustine asociatia.

Potrivit acesteia, "in timpul sesiunilor de examinare, Ambasadoarea Romaniei la ONU, Maria Ciobanu, raspunzand la o intrebare referitoare la politicile de incluziune pentru romi, a declarat ca romii din Romania sunt 'nomazi prin natura' si a sugerat ca acest fapt ar face deosebit de dificila incluziunea romilor. In realitate, de generatii, marea majoritate a romilor in Romania nu sunt nomazi. De asemenea, Ambasadoarea Romaniei a comentat ca romancele, in ciuda unui nivel ridicat de educatie, 'nu au aptitudinile necesare pentru a participa la viata politica dura'. Ambele afirmatii reprezinta prejudecati, sunt discriminatorii si inacceptabile".

Asociatia informeaza ca din 1994, timp de 20 de ani, "Romania nu a prezentat rapoarte pentru examinare in fata Comitetului ONU, desi avea aceasta obligatie la fiecare cinci ani. In plus, nici un reprezentant de la ministerele relevante nu s-a prezentat la procesul de examinare si delegatia Romaniei nu a raspuns la multe dintre intrebarile adresate de catre membrii Comitetului. Toate aceste fapte ilustreaza atitudinea dispretuitoare a Romaniei fata de ONU si fata de procesul de examinare in special".

Organizatii semnatare ale apelului sunt Amnesty International, European Roma Rights Centre, Centrul Euroregional pentru Initiative Publice, Romani CRISS.



UPDATE Reactia Ministerului Afacerilor Externe

Intr-un comunicat remis HotNews.ro, Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca Romania si-a indeplinit obligatiile internationale prescrise de Pactul International pentru drepturi economice, sociale si culturale. "Prezentarea combinata a rapoartelor de tara este o practica frecventa la nivelul statelor membre ale ONU, existand, in acelasi timp, un decalaj intre momentul prezentarii de catre un stat a raportului national si momentul sustinerii acestuia in fata mecanismelor ONU", sustine MAE.

Ministerul a precizat ca Misiunea Permanenta a Romaniei de la Geneva a sustinut raportul de tara in data de 21 si 22 noiembrie 2014, pe parcursul a 6 ore de dialog interactiv cu expertii independenti ai Comitetului. "Raspunsurile, prezentate oral, au fost completate, potrivit cutumelor, cu raspunsuri formulate in scris si transmise ulterior. Prestatia reprezentantilor Misiunii Permanente a Romaniei la Geneva a fost apreciata in mod deosebit de expertii Comitetului, lucru consemnat in comunicatul oficial emis de Comitetul ONU in urma sustinerii raportului", se arata in comunicatul MAE.

Institutia mentioneaza "comentariile raportorului pentru Romania, Nicolaas Schrijver ('was very grateful to the delegation of Romania for its cooperation this week. The unusual circumstances had made it far from easy for the delegation and the Committee. However, the Committee had been impressed by the enormous efforts to provide replies and fill in gaps this week'), precum si cele ale vice-presedintelui Comitetului, Chandrashekhar Dasgupta (link comunicat)".

"Ministerul Afacerilor Externe apreciaza in mod deosebit prezenta delegatiei ONG-urilor din Romania la exercitiul de examinare a implementarii Pactului privind drepturile economice, sociale si culturale. Contributia substantiala a acestora in informarea Comitetului a fost, de altfel, subliniata apreciativ de Comitet chiar in timpul lucrarilor. In acelasi timp, Ministerul Afacerilor Externe isi exprima regretul pentru modul in care Asociatia Accept a interpretat raspunsurile la doua dintre cele 85 intrebari care au fost adresate si pe care delegatia romana le-a oferit membrilor Comitetului ONU pentru Drepturi Economice, Sociale si Culturale cu prilejul prezentarii Raportului Romaniei. Raspunsul oral referitor la politicile de incluziune pentru romi a fost unul foarte amplu care, in esenta, s-a referit la progresele facute de Romania atat in context aderarii la UE, cat si, ulterior, ca stat membru al UE privind politicile de incluziune. A facut referire, printre altele, la faptul ca romii, in calitate de cetateni europeni, circula acum liber in Europa, ei aflandu-se in multe state membre ale UE. Romania colaboreaza cu institutiile europene si alte state membre in aplicarea unor programe dedicate incluziunii sociale a romilor, fiind, in context, semnalat caracterul complex al acestui proces. Raspunsul oral legat de participarea redusa a femeilor in viata politica din Romania nu a pus in discutie aptitudinile femeilor de a participa la viata politica, ci s-a referit la procentul mic de reprezentare a acestora in Parlamentul Romaniei. Politica nediscriminatorie a Romaniei fata de femei, inclusiv continutul Strategiei privind egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru 2014-2017 (care include si masuri privind participarea femeilor in procesele decizionale) au fost explicate pe larg in cadrul Comitetului", sustine MAE.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18663279-patru-ong-uri-declara-ingrijorate-declaratiile-reprezentantilor-romaniei-comitetul-onu-romii-din-romania-sunt-nomazi-prin-natura-romancele-nu-aptitudinile-necesare-pentru-participa-viata-politica-dura.htm


Yüklə 450,93 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2025
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin