Revista presei din perspectiva de gen


Udrea: Nu m-am așteptat ca Ponta să fie atât de misogin în campania pentru europarlamentare



Yüklə 304,8 Kb.
səhifə6/16
tarix26.10.2017
ölçüsü304,8 Kb.
#15291
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16

Udrea: Nu m-am așteptat ca Ponta să fie atât de misogin în campania pentru europarlamentare

România Liberă, 19 iulie 2014


De Avram Eliza

Șefa PMP, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că România este ”într-un moment în care femeile dovedesc că pot face carieră la cel mai înalt nivel”, relatează Mediafax.

”Personal, opinia mea a fost, la un moment dat, că nu ar trebui să ne organizăm separat. Nu ar trebui să existe organizaţii de femei, care înseamnă o autoexcludere de la masa deciziei politice, ci ar trebui, dimpotrivă, la masa puterii într-un partid, la masa deciziei politice, să stea cât mai multe femei. Nu toate femeile să-şi trimită un reprezentant acolo, ci cât mai multe femei să ocupe funcţii înalte într-un partid, în aşa fel încât ulterior să poată ocupa funcţii înalte în administraţie”, a spus Elena Udrea, sâmbătă, la Sinaia, la Congresul femeilor din Partidul Mişcarea Populară.

Liderul PMP a afirmat, de asemenea, că în urmă cu zece ani, când a intrat în politică, modelul femeii politice era unul specific perioadei dinainte de 1989.

Ea a mai spus că nu s-a aşteptat la atacurile pe care premierul Victor Ponta le-a făcut la adresa sa în campania electorală pentru europarlamentare.

”După 10 ani în care am văzut de toate în politică nu m-am aşteptat ca în 2014 premierul României să fie atât de sexist şi misogin cum a fost cu mine în campania de europarlamentare. Mi-am dat seama că nu suntem suficient de pregătite încât să ne luptăm cu prejudecăţile”, a spus Elena Udrea, adăugând că în urma acestor atacuri ”reacţia societăţii civile nu a existat”, iar reacţia femeilor din politică, cu excepţia reacţiei celor din PMP, ”a lipsit cu desăvârşire”, fapt ce arată ”cât de dependente” sunt femeile ”de bunăvoinţa şefilor lor”.

”Îmi imaginez că femeile din PSD, spre exemplu, au avut totuşi o minimă revoltă faţă de ceea ce a făcut şeful lor de partid, însă dacă şi-ar fi exprimat-o public, presupun că ar fi fost sancţionate”, a adăugat Udrea.

Sâmbătă, la Sinaia, femeile din Partidul Mişcarea Populară au ales-o ca preşedinte al organizaţiei de femei a partidului pe Ruxandra Dragomir, la acest Congres participând preşedintele Traian Băsescu, dar şi candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu.



http://www.romanialibera.ro/politica/partide/udrea--nu-m-am-asteptat-ca-ponta-sa-fie-atat-de-misogin-in-campania-pentru-europarlamentare--343598

Ruxandra Dragomir, aleasă în funcția de președintă a organizației de femei a Partidului Mișcarea Populară

Agepres, 19 Iulie 2014


De Oana Mălina Negrea

Fosta tenismenă Ruxandra Dragomir a fost aleasă sâmbătă în funcția de președintă a organizației de femei a Partidului Mișcarea Populară (PMP), în cadrul Congresului Femeilor Populare desfășurat la Sinaia.

Printre obiectivele Ruxandrei Dragomir se numără construirea unei organizații puternice și moderne, care să promoveze femeile la nivelul cel mai înalt, atât în conducerea partidului, cât și în administrație.

'Nu am mai făcut politică înainte de a veni în PMP. În Mișcarea Populară am găsit ceea ce îmi doream de la un partid — sprijin pentru femei și modele adevărate de politician. Le transmit tuturor femeilor populare că vor avea în mine cel mai puternic suporter al lor', a spus Ruxandra Dragomir, care a fost singura candidată pentru această funcție pe care a ocupat-o interimar din vara anului trecut.

Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat că Ruxandra Dragomir este un model de urmat, fiind o femeie realizată atât în plan personal, profesional și familial. De asemenea, a mai spus că formațiunea pe care o conduce dă o șansă în plus femeilor de a se afirma în viața publică tocmai prin faptul că are o femeie ca președinte.

'Este pentru prima dată când o femeie câștigă funcția de președinte într-un congres, când câștigă, nu e numită. Le mulțumesc și colegilor noștri bărbați, care s-au dovedit cel mai puțin misogini (...) Eu vă doresc să vă asumați roluri importante în politică', a declarat Elena Udrea în fața celor peste o sută de femei prezente la congres.

Udrea le-a îndemnat pe colegele ei de partid să încerce să devină cât mai independente și să nu renunțe la feminitate, menționând că ea a fost una dintre cele care a îndrăznit să fie atipică, să poarte tocuri și să se îmbrace diferit într-un moment în care toate femeile care făceau politică purtau costume cenușii, părul prins în coc și pantofi fără toc.

La eveniment au participat în calitate de invitați președintele Traian Băsescu și candidatul PMP la președinția României, Cristian Diaconescu. În discursul susținut la deschiderea congresului, șeful statului a arătat că de-a lungul timpului a promovat multe femei în politică, știind prin ce dificultăți trec pentru a evolua într-o astfel de carieră. Șeful statului le-a asigurat pe femeile populare că după ce va veni la partid va continua să le susțină.

Ruxandra Dragomir s-a născut în 24 octombrie 1972 la Pitești, iar între anii 1990 și 2001 a câștigat 9 turnee de tenis. În anul 1997 se afla pe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume, iar între anii 2009-2013 a fost președintele Federației Naționale de Tenis din România.

Din structura de conducere a Organizației de Femei a PMP mai fac parte Irinel Tudorache — secretar general și șase vicepreședinte: Evelin Cristescu, Oana Iurescu, Simona Daraban, Felicia Ovanesian, Octaviana Marincaș și Diana Popa.



http://www.agerpres.ro/politica/2014/07/19/ruxandra-dragomir-aleasa-in-functia-de-presedinta-a-organizatiei-de-femei-a-partidului-miscarea-populara-17-43-25

Papahagi: N-ar fi mai util pentru societate ca Udrea să-şi deschidă o sală de aerobic sau un spa?

Mediafax, 16 iulie 2014


Adrian Papahagi, proaspăt plecat din PMP, susţine, pe Facebook, că principalele idei politice ale Elenei Udrea ţin de „aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice”, el adăugând: ”N-ar fi mai util pentru societate ca Elena Udrea să-şi deschidă o sală de aerobic, sau un spa?”.

”N-ar fi mai util pentru societate ca Elena Udrea să-şi deschidă o sală de aerobic, sau un spa, sau un hotel cu spa şi fitness şi aerobic şi tenis şi călărie şi aer curat şi să ne înveţe să trăim sănătos? Zău, m-aş duce şi eu să dau kilograme jos”, scrie Papahagi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El susţine că principalele idei politice ale Elenei Udrea ţine de ”aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice, flash mobs”.

”Mă uit şi eu la principalele ei idei politice: aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice, flash mobs, street dancing "because I'm happy", blugi. Totul e foarte simpatic pentru a promova un stil de viaţă, nu un partid sau o doctrină”, mai scrie Papahagi.

El a demisionat, recent, din PMP, susţinând că preşedintele partidului, Elena Udrea, este ”un produs periculos al noii generaţii de politicieni”.

Elena Udrea a făcut aerobic în Parcul Herăstrău, împreună cu mama sa, cu preşedinta organizaţiei de femei a PMP, Ruxandra Dragomir.

De asemenea, în recenta campanie electorală pentru europarlamentare, Elena Udrea a jucat tenis şi a sărit cu paraşuta.

http://www.mediafax.ro/politic/papahagi-n-ar-fi-mai-util-pentru-societate-ca-udrea-sa-si-deschida-o-sala-de-aerobic-sau-un-spa-12937348


Yüklə 304,8 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin