Teroare într-un bar din Straja: o tânără a fost bătută până la leşin de un interlop. Clienţii n-au sărit în apărarea salvamontistei, doborâtă din pumni Adevărul, 06 februarie 2016
De Daniel Guţă,
O tânără salvamontistă din Lupeni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost snopită în bătaie de un interlop. A fost bătută până la leşin, sub privirile clienţilor unui local din Staţiunea Straja. De teama agresorului, oamenii din bar nu au schiţat niciun gest în apărarea femeii, iar interlopul a bătut apoi un alt tânăr.
Scene groaznice s-au petrecut sâmbătă dimineaţa, într-un local din Staţiunea montană Straja, judeţul Hunedoara.
O tânără angajată în cadrul Salvamont Lupeni a fost agresată de un interlop, Constantin Sorin Palesică, potrivit jurnaliştilor de la Vocea Străzii.
Bărbatul, fost condamnat şi cunoscut în lumea interlopă din Valea Jiului, a lovit-o cu pumnii în faţă şi în piept pe tânără.
Femeia a leşinat în urma loviturilor primite şi a fost scoasă pe braţe din local. Câteva minute mai târziu, un angajat al barului a primit acelaşi tratament.
Victima se află în prezent în stare de şoc, după bătaia încasată. Sorin Palesică, unul din interlopii extrem de periculoşi din Valea Jiului, va fi anchetat penal.
"Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Lupeni, a fost agresată, în urma unui conflict spontan, în incinta unui bar din staţiunea montană Straja. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Lupeni, în urma cercetărilor efectuate, au identificat prezumtivul autor al agresiunii, un bărbat în vârstă de 33 de ani, fără ocupaţie, din municipiul Lupeni, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare. Tânăra agresată a fost transportată la Spitalul Municipal Lupeni şi, ulterior, transferată la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările în vederea clarificării tuturor circumstanţelor faptei, în cursul acestei dimineţi suspectul fiind condus la sediul Poliţiei pentru audieri şi luarea luării măsurilor legale", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
„Jandarmii montani din cadrul Postului Straja au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat provoacă scandal într-un club din staţiune. Jandarmii montani s-au deplasat în localul respectiv şi au identificat un tânăr de 33 ani, domiciliat în municipiul Lupeni, care lovise mai multe persoane, printre care şi o tânără aflată în stare de inconştienţă, care a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital. Jandarmii montani l-au încătuşat pe agresor şi l-au condus la sediul Postului de jandarmi din staţiune, unde l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, în conformatate cu Legea 61/1991. Apoi, jandarmii montani au predat agresorul Poliţiei municipiului Lupeni”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.
Interlopul care a bătut până la leşin o tânără, altercaţie cu poliţiştii
Reprezentanţii inspectoratului au precizat că va fi cercetat şi un subofiţer de jandarmi care se afla la masă cu agresorul, dar care nu ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului. „Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara s-a autosesizat şi a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la comportamentul unui subofiţer din cadrul unităţii, aflat în club, în timpul liber, în momentul comiterii agresiunii. În acest caz, în funcţie de rezultatele verificărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale faţă de subofiţerul care nu a avut un comportament corespunzător calitaţii de jandarm”, a informat IJJ Hunedoara.
http://adevarul.ro/locale/hunedoara/video-teroare-intr-un-bar-straja-tanara-fost-batuta-lesin-interlop-clientii-n-au-sarit-apararea-salvamontistei-doborata-pumni-1_56b651175ab6550cb8863b30/index.html
Baticul purtat de tinerele țigănci a iscat un scandal la Galați. Liderii rromilor vor să-l dea in judecată pe Daniel Cioabă Pro tv, 2 februarie 2016
Scandal la Galati. Liderii comunitatilor de rromi din judet au luat foc cand au aflat ce a avut de spus despre ei autointitulatul rege al tiganilor, Daniel Cioaba.
Liderul romilor ii acuza pe tiganii galateni ca isi marita odraslele de la varste foarte fragede. Totul a pornit de la o postare recenta de-a sa, pe Facebook, in care "regele" critica faptul ca doua minore poarta batic.
In cultura rromilor, copilele nu ar mai fi fete mari daca au capul acoperit, spune acesta. Mai mult el este de parere ca romii se folosesc de astfel de mariaje pentru a obtine beneficii financiare de pe urma uniunii dintre familii.
Postarea lui Daniel Cioaba i-a enervat teribil pe rromii din judetul Galati.
Ferdinand Stanescu, bulibasa rromilor din comuna Ivesti: "Nu este la mine in comuna. M-am uitat pe poza aia si nu este. Toate poarta batic acuma. Daca mergeti la scoala, toate fetele. Deci niciuna nu-i fara batic. Vara, da. Asta inseamna ca sunt maritate? Nu. E frig, normal!"
Viorica Gotu, reprezentantul rromilor la Prefectura Galati: "Asa era traditia odata, cele care eram virgine purtam trei codite si nu puneam basma pe cap, chiar daca era gerul Bobotezei, cele maritate aveau doua cozi si purtau basmaua pe cap. Dar timpurile s-au schimbat."
Gina Stanescu, sotia bulibasei din Ivesti: "Fetele merg la scoala, copiii merg la scoala."
Rromii din judetul Galati recunosc insa ca fetele sunt, intr-adevar, promise de mici. Dar, nunta, spun ei, se face mult mai tarziu.
Vasilica Stanescu, bulibasa rromilor: "O logodna inseamna ca eu, daca am un baiat, si el, daca are o fata de 6, 7 ani, o logodim, sa nu pierdem averea. Facem ca o nunta: ia un porc, punem un jucau, ii punem salba la gat. Si aceasta logodna sta fata la mama ei, baiatul sta la ma-sa, dar in timp de 7, 8 ani de zile ii face casa, ii face-o masina, ii face zestre."
Autointitulatul rege al rromilor militeaza acum pentru schimbare.
Daniel Cioaba, autoititulatul rege al rromilor din Romania: "Momentul in care o fata si-a pus baticul pe cap inseamna ca nu mai este virgina si ca a cunoscut un barbat. Copiii trebuie lasati sa merga la toate nivelele de scolarizare. Sunt niste traditii care nu isi au nici un rost. In loc sa mearga sa-si faca viata, sa cunoasca perioada adolescentei, sa aiba aceea posibilitate de a-si alege ceeea ce vrea sa faca in viata, ii blocam pe acesti copii si ii tinem cum vrem noi. Asta nu este bine, nu mai traim in cort, in carute, avem Mercedesuri si palate."
Situatia este si in atentia inspectorilor de la Directia pentru Protectia Copilului.
Ciprian Groza, purtatorul de cuvant al Directiei pentru Protectia Copilului Galati: "Comunitatile de rromi din judetul Galati sunt monitorizate, dupa ce au aparut in presa aceste cazuri de nunti premature, sa le spunem."
Suparati, rromii din judetul Galati au amenintat chiar ca il vor da in judecata pe Daniel Cioaba, pentru ca le face de ras familiile.
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/baticul-purtat-de-tinerele-tiganci-a-iscat-un-scandal-la-galati-liderii-rromilor-vor-sa-l-dea-in-judecata-pe-daniel-cioaba.html
Dostları ilə paylaş: |