Tunisia aprobă noua Constituţie: Sharia ştearsă şi drepturi egale între femei şi bărbaţi Epoch Times, 28 ianuarie 2014
A fost aprobată noua Constituţie post-revoluţie. Islamul este religie de stat dar este garantată libertatea de conştiinţă. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, declară: "O nouă etapă istorică”.
În noaptea dintre luni spre marţi a fost adoptată de către Adunarea Naţională Constituantă (ANC) noua Constituţie tunisiană, la mai mult de trei ani de la fuga din ţară a fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, în timpul Revolutei de Iasomie, relatează marţi La Stampa.
Zine El Abidine Ben Ali a fost cel de al doilea preşedinte al Republicii din Tunisia, de la 7 noiembrie 1987, când l-a înlocuit pe Habib Bourguiba. Mandatul său s-a extins pe mai multe legislaţii şi s-a încheiat după 23 de ani, pe 14 ianuarie 2011, când au izbucnit protestele populare, numită Revoluţia de Iasomie şi care l-au forţat să plece în exil în străinătate.
Noul guvern "apolitic" - rezultatul acordului dintre islamiştii din Ennahda şi opoziţie - va trebui acum să organizeze noi alegeri parlamentare şi prezidenţiale în termen de un an.
Sunt multe inovaţiile noii Constituţii, la prima post-revoluţie. A fost vrută în acest fel pentru a preveni o derivă autoritară în ţară şi a vizat în primul rând egalitatea între femei şi bărbaţi. Articolul 20 afirmă egalitatea de drepturi şi obligaţiile ambelor sexe, în timp ce articolul 45 prevede ca guvernul să protejeze nu numai drepturile femeilor, dar, de asemenea, să asigure egalitatea de şanse în cadrul consiliilor elective. În noua Constituţie Islamul este declarat religie de stat dar se exclude Sharia - legea islamică - ca bază a legilor ţării. De asemenea, în articolul 6 este garantată libertatea de credinţă şi de conştiinţă şi vine pusă interdicţia de a acuza pe cineva de apostazie.
Preşedintele Moncef Marzouki a definit adoptarea noii Constituţii o "victorie împotriva dictaturii", adăugând, însă, că drumul este încă "lung" pentru a stabili valorile democratice în ţară. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a vorbit despre o "nouă etapă istorică" şi a declarat că el este convins că "exemplul tunisian ar putea fi un model pentru alte ţări care aspiră la reforme".
Cu toate acestea textul Constituţiei nu este pe placul tuturor. Susţinătorii Partidului integralist islamist Hizb ut-Tahriri, care luptă pentru crearea unui califat islamic, au demonstrat în stradă numind noua Constituţie mult prea "seculară".
http://epochtimes-romania.com/news/tunisia-aproba-noua-constitutie-sharia-stearsa-si-drepturi-egale-intre-femei-si-barbati---211297
Regimul Bashar Al-Assad a autorizat femeile și copiii să părăsească Homs B1.ro, 26 Ianuarie 2014
Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a autorizat femei şi copii din Homs (centru) să părăsească oraşul, asediat de mai multe luni, a anunţat duminică mediatorul ONU şi Ligii Arabe Lakhdar Brahimi citat de AFP.
"Guvernul sirian ne-a transmis că femeile şi copii pot să plece imediat", a declarat Brahimi într-o conferinţă de presă. "Există o speranţă ca începând de mâine (luni) femeile şi copiii să poată părăsi oraşul Homs", a precizat el.
"Sperăm că unele convoaie (cu ajutor umanitar) vor putea să intre mâine (luni)" în oraş, a adăugat mediatorul. "Am spus că bărbaţi înarmaţi (rebeli) din oraşul Homs ne-au spus şi le-au spus şi altora că nu vor opri convoaiele", a continuat Brahimi.
Emisarul a anunţat sâmbătă că negocierile purtate între delegaţiile siriene la Geneva au permis să se spere ca aceste convoaie cu ajutoare vor putea pătrunde în Homs, în cartiere rebele asediate din iunie 2012, în care mii de civili trăiesc în condiţii îngrozitoare.
Adjunctul ministrului sirian de Externe, Faisal Makdad, a confirmat ulterior, într-o conferinţă de presă separată, acest acord, dar a declarat că s-a "implicat personal, în ultimii doi ani, în vederea plecării femeilor şi copiilor".
"Dar nu am putut, toate încercările au fost împiedicate de către grupări armate care nu au lăsat să iasă măcar o persoană", a subliniat el.
În această a doua zi de negocieri între reprezentanţii lui al-Assad şi opoziţie, Lakhdar Brahimi s-a declarat "mulţumit" de desfăşurarea negocierilor.
"Într-adevăr, sunt mulţumit, deoarece există, per ansamblu, un respect reciproc şi pentru că ei (negociatorii) sunt conştienţi de faptul că această încercare (de negocieri de pace) este importantă şi este necesar să continue", şi-a exprimat satisfacţia diplomatul. "Sper ca această stare de spirit să continue", a mai spus el.
http://www.b1.ro/stiri/externe/regimul-bashar-al-assad-a-autorizat-femeile-i-copiii-sa-paraseasca-homs-74465.html
Dezvăluiri terifiante despre haremul de tinere al colonelului Gaddafi România Liberă, 27 ianuarie 2014
Un documentar realizat de postul de televiziune BBC prezintă dezvăluiri şocante ale unor martori la crimele, torturile şi abuzurile sexuale comise de colonelul Muammar Gaddafi. Subiectul a mai fost prezentat în presa occidentală acum doi ani, după apariţia cărţii Haremul lui Gaddafi, semnat de jurnalista franceză Annick Cojean. Documentarul britanic, însă, filmat în Cuba, Brazilia, Statele Unite, Africa de Sud, Libia şi Australia, îi prezintă şi pe câţiva dintre cei care au dat viaţă dorinţelor întunecate ale liderului libian, ucis de rebeli în 2011, după 42 de ani de domnie, anunţă mai multe publicaţii britanice. Intitulat Câinele turbat - lumea secretă a lui Gaddafi (Mad Dog – Gaddafi's Secret World), documentarul urmează să fie difuzat în Regatul Unit pe 3 februarie.
Conform realizatorilor BBC, Gaddafi ar fi răpit şi violat sute de tinere, multe dintre ele minore, sechestrându-le în locuri special amenajate pentru aceste orori. Victimele şi martorii care apar în documentar susţin că dictatorul libian îşi alegea ţintele prin vizite în şcoli şi facultăţi, mângâindu-le pe cap pe fetele care îi atrăgeau atenţia. Oamenii săi de ordine urmau să ducă victima într-una din încăperile special amenajate, unde ele erau abuzate şi violate de dictator. Într-o astfel de încăpere, a Universităţii din Tripoli, exista şi un salon complet echipat pentru controlul ginecologic al victimelor, testate pentru a nu avea boli cu transmitere sexuală înainte de a fi abuzate.
„Unele dintre ele aveau doar 14 ani”, declară o profesoară de la o şcoală din Tripoli, citată de Haaretz. „Luau orice fată vroiau. Nu aveau nicio conştiinţă, nicio morală, niciun dram de compasiune, chiar dacă ea era doar un copil.”
Unele fete erau sechestrate ani de zile, în timp ce altele erau abandonate cu răni groaznice sau ucise. „Una dintre fete pur şi simplu a dispărut. Nu i-au mai dat de urmă niciodată, deşi, tatăl şi fraţii ei au tot căutat-o. O altă fată a fost găsită la trei luni după ce a dispărut: tăiată, violată şi abandonată în mijlocul unui parc. Au lăsat-o acolo ca să moară.”
Alte victime erau, în schimb, înrolate în corpurile de pază personală ale dictatorului, celebrele unităţi formate din femei, tinerele îndurând ani de umilinţe, violuri şi abuzuri sexuale.
Uneori, ele erau forţate să participe la executarea oponenţilor regimului. Un spectacol înspăimântător. „Într-o dimineaţă, ne-au dus într-o hală închisă”, îşi reaminteşte o fostă membră a gărzii personale a lui Gaddafi. „Am fost obligate să privim uciderea a 17 studenţi. Nu ni s-a dat voie să ţipăm. Am fost obligate să aplaudăm şi să fim vesele, să ne comportăm de parcă ne-ar fi încântat ceea ce vedeam acolo. În sinea mea plângeam. I-au împuşcat pe toţi, unul câte unul.”
„Femeia era violată mai întâi de dictator şi apoi predată, ca un obiect uzat, unuia dintre fii săi sau unui oficial de rang înalt, pentru alte abuzuri sexuale,” spune Seham Sergewa, psiholog în Benghazi, care a intervievat victimele pentru Curtea Internaţională de Justiţie.
N-au scăpat însă nici băieţii. Au fost la rândul lor obligaţi să servească în haremul lui Gaddafi. „Comportamentul său sexual era extrem de ciudat,” îşi reaminteşte Nuri Al Mismari, fostul şef de protocol al dictatorului. „Avea băieţi lui. Formau aşa numitul 'grup de servicii'.”
Un alt subiect macabru prezentat în documentarul BBC este comandoul special al lui Gaddafi din Cuba, folosit pentru eliminarea oponenţiilor săi. Odată ucişi, corpurile acestora erau păstrate în congelatoare. Baha Kikhia, fosta soţie a unui ministru de externe libian care a avut o relaţie tensionată cu dictatorul, povesteşte cum, la un moment dat, soţul ei a dispărut. După ce regimul Gaddafi a căzut, ea adescoperit corpul soţului ei printre cele congelate. „Îi plăcea să îşi ţină victimele în congelatoare pentru a le comtempla din când în când”, spune ea, citată de Haaretz. „Îşi vizita victimele. Se spune că erau ca un soi de suveniruri macabre pentru el. Ceva pe care îl putea privi şi atinge pentru a-şi reaminti atotputernicia. Unii dintre cei ucişi au fost ţinuţi acolo mai bine de 25 de ani...”
Colonelul Gaddafi n-a fost un dictator de duzină. Povestea vieţii sale, însă, bate orice film de ficţiune.
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/dezvaluiri-terifiante-despre-haremul-de-tinere-al-colonelului-gaddafi-324166.html
Dostları ilə paylaş: |