Revista presei din perspectiva de gen

Cum răstălmăceşte Arhiepiscopia Tomisului adresa cu iz abuziv trimisă în şcoli: „Este datorie morală să participi la Marşul pentru Viaţă“

Adevărul, 24 martie 2017

Arhiepiscopia Tomisului consideră că termenul „obligaţie“ din documentul privind participarea la Marşul pentru Viaţă este sinonim celui de „datorie“ morală, pe care credincioşii oricum îl au faţă de chemările creştine.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului precizează că în documentul emis către inspectoarea de religie de la Constanţa privind obligativitatea participării profesorilor de religie la Marşul pentru Viaţă conţine o exprimare subînţeleasă. Actul transmis inspectoarei Daniela Stan a fost semnat de arhidiaconul Bogdan Chiriluţă - consilierul cultural-educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului şi de preotul Cosmin Brăescu - inspectorul cultural al aceleiaşi instituţii.

„Aveţi obligaţia ca împreună cu toţi profesorii de religie să participaţi la această acţiune, dat fiind protocolul dintre BOR şi MEN privind dubla subordonare a profesorilor de religie. La rândul lor, profesorii de religie au obligaţia să afişeze materialele primite în şcolile în care predau şi să informeze cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora despre acest eveniment“, scrie în adresa care mai specifică faptul că manifestanţii vor primi, la nevoie, adeverinţă de participare.

Datorie, nu obligaţie

Arhiepiscopia Tomisului nuanţează termenul de „obligaţie“ cu cel de „datorie“, concept pe care credincioşii îl îmbrăţişează considerându-l de la sine înţeles. „Este vorba despre obligaţia morală de a participa la Marşul pentru Viaţă, credincioşii înţeleg despre ce este vorba“, arată preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Părintele afirmă că la acţiunea contra avorturilor, manifestanţii se simt datori să participe, din convingere, nu pentru că-i obligă nimeni, ci doar conştiinţa lor. 

ISJ Constanţa se delimitează

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa nu a emis un punct de vedere în această chestiune. Comunicarea pe tema „Marşul pentru Viaţă“ s-a făcut exclusiv pe linia Arhiepiscopiei Tomisului - inspector de religie. „Inspectorul de religie are dublă subordonare - la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi la Arhiepiscopia Tomisului. Acel document a venit de la Arhiepiscopie direct inspectoarei, în căsuţa ei de mail - nu pe cale oficială la ISJ, pentru c-ar fi fost înregistrat. Noi nu am transmis nimic în acest sens directorilor de şcoli“, a declarat Cristina Ivan, purtător de cuvânt ISJ Constanţa. 

Patriarhia binecuvântează

Patriarhia Română a precizat că susţine acest demers, făcând precizarea că participarea este benevolă, atât în cazul clericilor, cât şi mirenilor.

Avortul: 10 minute să-l faci,  O viaţă întreagă să-l regreţi.  Slogan al Marşului pentru Viaţă „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociaţiei 

http://adevarul.ro/locale/constanta/cum-talmacit-arhiepiscopia-tomisului-adresa-iz-abuziv-trimisa-scoli-este-datorie-morala-participi-marsul-viata-1_58d4f4845ab6550cb8a215e4/index.html

JUSTIŢIE

O zi cu deţinutele de la Târgşor. „Poţi avea curaj să spui ce simţi, dar nu prea e bine să o faci”

Gândul, 20 martie 2017

1.390 de femei sunt încarcerate la această oră în penitenciarele din România şi aproape jumătate din ele se află la Târgşor. Despre condiţiile de acolo, cum supravieţuieşte o poveste de dragoste după gratii şi care sunt şansele de a mai trăi normal,aflaţi într-un material al campaniei #DIZGRAŢIAŢII.

În comuna Târgşorul Nou, de lângă municipiul Ploieşti, care număra în anul 2002 puţin peste 1.700 de locuitori, se află singurul penitenciar din România pentru femei, aproape 600 de suflete fiind încarcerate în acest moment.

Drumul către penitenciar şerpuieşte printre casele vechi ale localităţii prahovene, iar la marginea Târgşorului, lângă Biserica Sfinţii Voievozi, pe locul unde în urmă cu aproape două secole era înălţată o mănăstire de călugări, acum este un zid de aproape trei metri înălţime. Accesul este permis doar pe la poarta metalică, la fel de înaltă ca zidul închisorii, care se deschide numai când deţinutele sunt duse la proces sau aduse de la judecată.

Nu mai puţin de 11 paturi sunt înghesuite într-o singură cameră.

La etajul unu al secţiei pentru deţinutele cu regim închis, într-o cameră cu alte 10 femei, e încarcerată Silvia Toma, cea mai vârstnică deţinută. Are 70 de ani, stă gârbovită, iar când trebuie să iasă din cameră se sprijină de paturi şi pereţi. În urmă cu doi ani, această femeie şi-a omorât în bătaie fiul, un bărbat în toată firea, pentru care devenise o obişnuinţă să se îmbete şi să o bată.

,,Mi-a murit soţul în 2013 şi băiatul nu a vrut să mă mai asculte. A luat-o cu băutura şi a avut stomacul perforat de băutură. A venit la un momentdat beat. Eu eram cu animalele, cai, oi, vaci şi îi zic <>. El îmi zice <>. Şi atunci a fost un beţigaş lângă picioarele mele, şi am luat beţigaşul şi i-am dat peste picioare. Şi...s-o fi supărat, că tremura, nu mai putea duce mâncarea la gură, cred că se şi droga. Şi după 4-5 ore l-am dus cu caii la odaie. L-am dus acasă, l-am spălat, nu m-am gândit că o să moară. Nu am avut telefonul la mine, să dau telefon să vină salvarea. L-am dus acasă ca să îl schimb să îl duc la spital. După ce l-am schimbat, l-am îmbrăcat, a murit. Mi-a părut rău, nu trebuia să se întâmple. Dacă nu murea el, muream eu...", povesteşte femeia cu lacrimi în ochi.

Aceasta spune că a cerut de mai multe ori ajutor, ba autorităţilor, ba cunoscuţilor, dar cu toţii au ridicat din umeri şi au spus că nu au cum să intervină, “Un vecin a dat declaraţie că eu l-am omorât, că nu a fost beat şi iată am ajuns aici. Nu mai am familie, casa e pustie, mai am un câine care îmi păzeşte casa. Acum, familia mea sunt fetele de aici, pentru ele sunt ca mama, ca bunica lor. Să îmi ajute Dumnezeu să duc viaţa până la sfârşitul pedepsei, să nu mor pe aici, nu aş vrea să mor aici", povesteşte bătrâna, cu vocea tremurândă.

Ea crede că justiţia din România nu a avut legi care să o apere în momentul în care fiul ei o agresa, iar ea nu a avut nici bani, nici avocaţi să lupte pentru a se apăra.

Tot la Penitenciarul Târgşor este încarcerată şi Isabella, o tânără de 25 de ani, care la 17 ani a renunţat la liceu şi a plecat să facă bani în Spania. ,,Situaţia precară de acasă te împinge să pleci, să iei viaţa în piept. A fost greu, dar încercam să mă consolez vorbind cu familia la telefon, venind în ţară când aveam posibilitatea. Am lucrat într-un club de noapte. Dacă aş putea da timpul înapoi cred că nu aş mai pleca, aş sta lângă familie şi aş merge la şcoală. Am doar 11 clase", susţine Isabella, care a fost de acord să îşi spună povestea, dar numai sub rezerva anonimatului.

Are de ispăşit aproape 5 ani de închisoare, fiind condamnată pentru complicitate la trafic de persoane. Tânăra se consideră nevinovată, însă, şi spune că a ajuns în spatele gratiilor doar fiindcă nu a vrut să dea o declaraţie împotriva iubitului ei, pe care procurorul îl acuza, de asemenea, de trafic de persoane.

,,Eu aveam un apartament închiriat în Italia. Stăteam acolo singură şi iubitul meu, care stătea în Braşov, m-a rugat dacă pot să ajut pe un prieten de-al lui a cărui prietenă urma să vină în Italia, dacă nu pot să o primesc la mine. Nu am avut nicio problemă, dar ne-am trezit de-odată luaţi pe sus şi acuzaţi de trafic de persoane în scopul practicării prostituţiei. Atunci am aflat şi eu şi prietenul meu că acel prieten al lui racola tinere, iar fata respectivă era una dintre ele. Ea a dat declaraţie că noi nu am fost implicaţi, dar procurorul a continuat urmărirea penală şi mi-a cerut şi mie să dau declaraţie că iubitul meu cu asta se ocupa şi că şi eu eram victimă a lui, şi scăpam astfel de acuzaţii. Dar nu am putut să fac aşa ceva, aşa că m-au băgat la complicitate", povesteşte Isabella.

Relaţia de iubire între ea şi Răzvan a continuat şi în spatele gratiilor. Se pot vedea doar de patru ori pe an, dacă şefii penitenciarelor unde sunt încarceraţi fiecare le permit să primească vizite intime.

,,Ne scriem, o dată la trei luni avem vizită intimă, vorbim prin familie. Am avut de curând vizita intimă, acum trei săptămâni, am mers eu la el, dar data viitoare o să vină el aici. El e încarcerat la Miercurea Ciuc. Fac tot posibilul să respect regulile impuse de personalul penitenciarului, astfel încât, o dată la trei luni, când fac cerere pentru vizită intimă să mi se accepte. E foarte greu, mai ales când pleci. Suntem de cinci ani împreună şi e greu. Pentru că îl laşi acolo şi te întorci în acelaşi loc”, descrie Isabella relaţia ei de iubire cre se consumă după gratii.

Camera intimă a penitenciarului Târgşor se află într-un corp distinct al închisorii, foarte aproape de poarta de acces. Uşa camerei este de termopan, albă, care seamănă cu cele ale birourilor conducerii. În interior, pereţii sunt vopsiţi în albastru deschis, pe jos sunt plăci mari de gresie maro, iar peste patul metalic, de două persoane, este un cearşaf cu imprimeu de trandafiri violet. Pentru a da acestei camere, pe cât se poate, aspectul unui dormitor matrimonial, lângă pat a fost pus un dulap pe care e o veioză.

În celulele penitenciarului Târgşor stau între 9 şi 14 femei, fiecare având patul şi noptiera proprie. Deşi împart aceeaşi cameră, fiecare trebuie să îşi respecte spaţiul. Aurora, care a împlinit de curând 47 de ani, povesteşte că o altă deţinută şi-a pus cana de apă, la un moment dat, pe dulapul colegei de pat. Acest gest a fost interpretat ca lipsă de respect şi a dus la un atac asupra femeii. Tocmai de aceea, spune deţinuta, închisoarea are regulile ei nescrise şi e bine să fii foarte atent cum te comporţi

,,Da, poţi avea curaj să spui ce simţi, dar nu prea e bine să o faci. Pentru că, în general, trebuie să ştii cam tu despre tine ce gândeşti. Da, normal, suntem într-o cameră plină de oameni şi fiecare ne spunem păsul una la alta, dar fiecare are problema ei, poate să îţi dea un sfat bun, poate să nu îţi dea un sfat bun. Totul în viaţă trebuie să decizi tu pentru tine şi nimeni altcineva", spune Aurora. A fost condamnată fiindcă a furat bani din conturile firmei unde lucra. Nu îi lipsea nimic, doar a vrut mai mult şi a fost fascinată de ideea de a se îmbogăţi rapid.

,,Tuturor celor care vor să comită şi care comit o înşelăciune sau altă infracţiune, le transmit să aleagă alte posibilităţi care să nu îi ducă niciodată într-un penitenciar, pentru că despărţirea de familie e foarte, foarte, foarte grea. Toţi banii din lume sau toate bunurile din lume nu echivaleaă cu un zâmbet al copilului tău pe care îl poţi avea dimineaţa. Să fie foarte atenţi ce fac şi cu cine stau de vorbă", spune Aurora, care nu vrea ca identitatea ei să fie cunoscută de teamă că va fi marginalizată de prieteni odată ce va fi pusă în libertate.

„Regulile casei”

Lângă celula Aurorei, într-o cameră luminoasă, aşezate pe scaun, în semi-cerc, cinci deţinute citesc în cor ,,Regulile majore", ,,Regulile fundamentale", şi ,,Regulile casei", lipite pe unul dintre pereţii încăperii.

,,Regulile majore: fără furturi, fără alte activităţi ilegale, fără vandalizare sau distrugere de bunuri, fără contrabandă. Regulile fundamentale: fără violenţă fizică, fără ameninţări de violenţă sau intimidare, fără droguri sau băuturi alcoolice, fără relaţii sexuale între membrii comunităţii terapeutice. Regulile casei: respectarea indicaţiilor date de personalul comunităţii terapeutice, punctualitatea, ţinuta potrivită decentă şi îngrijită, folosirea unor maiere adecvate, politicoase şi civilizate în mod constant", rostesc la unison femeile, în timp ce consilierul Agenţiei Naţionale Antigrog care stă în faţa lor le aprobă din priviri.

Aceasta este camera de reabilitare, unde femeile cu dependenţă de droguri vin de câteva ori pe săptămână pentru a discuta despre problema lor şi a căuta sprijin ca să scape de dependenţă. ,,Bună dimineaţa, comunitate! Numele meu este Andreea, şedinţa de azi o voi ţine eu. Motto-ul zilei: în fiecare zi e o nouă posibilitate. Cuvântul zilei: ambiţie! Bună dimineaţa, comunitate! Numele meu este Roxana, sunt în etapa de tratament terapeutic cu pastile, sunt adjunct în departamentul recepţie. Starea mea de spirit este una bună, pentru că mai am câteva luni şi mă gândesc că trebuie să ies de aici", se introduc deţinutele una după cealaltă.

Una dintre ele are 29 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a lucrat o lungă perioadă ca asistent manager la o prestigioasă companie din domeniul imobiliar din Bucureşti. Din cauza anturajului, tânăra spune că a început să consume droguri uşoare la început, apoi din ce în ce mai puternice, astfel încât şi-a pierdut şi raţiunea şi locul de muncă. Iar dependenţa a împins-o să comită o tâlhărie, furând un telefon mobil de la o altă fată.

,,Nu îmi aduc aminte foarte bine ce s-a întâmplat atunci, era o perioadă în care nu mai făceam diferenţa între oameni, lucruri, zi sau noapte. Din descrierea procurorului am înţeles că am luat telefonul unei fete, am împins-o şi am fugit cu el la o casă de amanet, unde am fost prinsă de poliţişti. Asta a fost şansa mea, pentru că dacă nu mă arestau atunci, probabil nu mai eram azi în viaţă. Aşa, am ajuns aici, unde nu am avut acces la droguri şi am putut să scap, astfel, de dependenţă şi sunt pregătită să încep o nouă viaţă", povesteşte Alexandra.

Nu ştie ce o aşteaptă afară, în lumea liberă, nu ştie ce va munci, nici câţi dintre prieteni îi vor mai răspunde la telefon, dar e decisă să nu se mai atingă niciodată de droguri. Speră că terapia pe care a urmat-o în penitenciar împotriva acestei dependenţe îi va folosi şi, astfel, va putea să îşi întemeieze o familie.

Deţinutele mame

La penitenciarul Târgşor este amenajată şi o secţie pentru femeile însărcinate şi pentru cele care au devenit de curând mame. După ce au născut, acestea pot rămâne în penitenciar, în această celulă special amenajată, împreună cu bebeluşii până când cei mici vor împlini vârsta de un an. Apoi, copiii fie vor fi încredinţaţi unei rude, fie vor fi daţi în plasament până când mama va fi pusă în libertate.

,,Unitatea este structurata pe opt secţii de deţinere, practic acest penitenciar are în custodie deţinute femei din toată ţara, inclusiv din toate regimurile de executare. Adică, avem deţinute arestate prevenitv, din regim de maximă siguranţă, regim închis, regim semi-deschis, regim deschis, inclusiv avem o secţie amenajată special <>, unde sunt cazate deţinute care au în îngrijire copii până la vârsta de un an, la solicitarea lor. Ca număr de paturi, sunt undeva la 740 de paturi instalate, dar capacitatea legală a penitenciarului este undeva la 687 de locuri. Practic, dacă am aplica norma de 4 metri pătraţi, raportat la spaţiile pe care le avem pentru cazarea acestora, am avea cel mult 420 de locuri", explică directorul adjunct al penitenciarului Târgşor, Mircea Decu.

Acesta precizează că principala problemă a penitenciarului este lipsa de personal, deoarece, în prezent, sunt momente în care de paza celor aproape 600 de deţinute se ocupă cel mult 16-17 agenţi.

,,Unitatea, ca şi toate penitenciarele din România, se confruntă cu un deficit acut de personal. Noi ar trebui să avem undeva la 440 de angajaţi, dar momentul de faţă lucrăm cu aproape 190-200 de oameni, în întreaga activitate. Sunt situaţii în care, în zile de sărbători legale, sâmbăta şi duminica, sau după orele de program, practic rămân undeva la 16-17 oameni în penitenciar. Avem un singur medic, e fosta doctoră care s-a pensionat şi acum lucrează prin contract cu noi. Vă daţi seama, e un singur medic la aproape 600 de persoane. Anul trecut, am încadrat 19 colege, care sunt în faza de debut şi în faza iniţială, dintre care una deja şi-a dat demisia, iar altă colegă a participat la alt concurs, în altă parte, a luat şi am rămas cu 17. În practică, ar trebui să avem, la opt secţii, opt educatori. E unul singur. E dificil, uman şi profesional automat că există o supraîncărcătură de sarcini şi evident că şi deţinutele pot percepe chestiunile astea. Uzura este destul de mare, uzură atât fizică cât şi psihică. Uzura psihică vine prin prisma faptului că în ansamblul său sunt energii negative, pentru că sunt oameni certaţi cu legea, oameni care au săvârşit infracţiuni cu cruzime sau violenţă, alţii din alte lucruri şi, automat, unde sunt strânse toate aceste persoane launloc automat că poate apărea o energie negativă a climatului în care lucrezi”, descrie Mircea Decu situaţia în care a ajuns penitenciarul Târgşor.

În acest moment, mai mult de jumătate din angajaţii sistemului penitenciar din România au peste 40 de ani, mai exact, 6.228 au între 40 de ani şi 55 de ani, iar 211 au peste 55 de ani, conform raportului ANP din anul 2016. În penitenciarele din toată ţara lucrează puţin peste 5.700 de tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani. Acelaşi raport arată că, în prezent, ANP are doar 12.143 de angajaţi, din care de paza şi deţinerea celor peste 27.000 de persoane aflate la închisoare se ocupă numai 7.676 de agenţi. Anul trecut, peste 1.900 de angajaţi au părăsit sistemul din diferite motive, de 10 ori mai mulţi decât în 2015, când mai puţin de 260 de agenţi au plecat din ANP.

http://www.gandul.info/dizgratiatii/o-zi-cu-detinutele-de-la-targsor-poti-avea-curaj-sa-spui-ce-simti-dar-nu-prea-e-bine-sa-o-faci-16201020