Revista presei din perspectiva de gen


Virusul Zika: Barak Obama cere noi fonduriîmpotriva zika



Yüklə 235,16 Kb.
səhifə13/14
tarix01.11.2017
ölçüsü235,16 Kb.
#24883
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14

Virusul Zika: Barak Obama cere noi fonduriîmpotriva zika

Agerpres, Micaela Nicolaescu, 27august 2016


Președintele SUA, Barack Obama, a cerut sâmbătă Congresului fonduri suplimentare de luptă împotriva virusului Zika, în lipsa cărora americanii vor fi, în opinia sa, "în pericol", relatează AFP.

În cadrul alocuțiunii sale săptămânale, președintele democrat i-a îndemnat pe republicanii, care controlează cele două camere ale Congresului, să voteze pentru voturi suplimentare.

Întârzierea acestui vot "îi pune mai mult în pericol pe americani", a avertizat Obama. În februarie "am cerut Congresului finanțări de urgență considerate necesare de experți pentru a combate Zika", a reamintit președintele SUA.

Aceste fonduri sunt destinate mai ales "controlului asupra țânțarilor, pentru a stopa propagarea epidemiei, accelerării producției de vaccinuri, pentru noi teste de diagnostic și supravegherii mamelor și bebelușilor infectați", a spus Obama.

Agenția americană a medicamentului (Food and Drug Administration) a informat vineri că toate donările de sânge din Statele Unite vor fi testate pentru a vedea dacă sunt contaminate cu virusul Zika. "Există încă multă incertitudine în ceea ce privește natura și amploarea transmiterii virusului Zika", a precizat într-o declarație, Peter Marks, directorul FDA.

Femeile infectate cu Zika prezintă un risc crescut de a da naștere unui copil cu malformații ale creierului, boală denumită microcefalie, amintește AFP.



http://www.agerpres.ro/sanatate/2016/08/27/virusul-zika-barack-obama-cere-noi-fonduri-impotriva-zika-17-52-34

LOCAL

O buzoiancă a fost sancţionată de jandarmi pentru că şi-a pierdut de mai multe ori copilul în mulţimea adunată la o serbare câmpenească

Adevărul, Iulian Bunilă, 22 august 2016


Fascinată de spectacolul de pe scena unei serbări câmpeneşti, o femeie din Buzău a uitat pentru câteva clipe că este cu băieţelul după ea. Nu l-a pierdut o dată, ci de două ori. De fiecare dată, copilul i-a fost găsit de jandarmii care asigurau ordinea publică la evenimentul folcloric. În timpul spectacolului, jandarmii au observat un băieţel de aproximativ 3 ani care plângea după părinţi şi repeta că s-a pierdut de mama cu care venise la serbarea comunei. Jandarmii au încercat în zadar să afle de la trecători dacă îl cunosc pe copil.  Subofiţerii împreună cu băieţelul s-au deplasat pe scena amenajată şi au făcut anunţul pentru a-i putea găsi părinţii. După un timp a apărut şi mama copilului, care a preluat copilul şi le-a mulţumit oamenilor legii.  După nici o oră de la întâmplare, jandarmii au fost surprinşi să îl revadă pe minor, pierdut încă o dată. În acest caz, mama băieţelului a fost sancţionată cu avertisment conform Legii 61/ 1991.

adev.ro/ocb2h9


Bărbatul bănuit de uciderea soţiei sale a fost reţinut. Anchetatorii cred că femeia era moartă de mai mult timp, iar criminalul a ţinut ascunsă fapta

Adevărul.ro, Borcea Ștefan, 23 august 2016


Suspectul principal, respectiv soţul victimei, a fost reţinut pentru 24 de ore. Vecinii spun despre el că este un om extrem de violent.

Femeia în vârstă de 64 de ani, din Urecheşti, găsită moartă în casă azi dimineaţă, după ce soţul ei a sunat la 112, se pare că a fost ucisă chiar de bărbatul cu care convieţuia de atâta timp. Anchetatorii bănuiesc că fapta a fost comisă mai demult, timp în care principalul suspect a ţinut totul ascuns. Acesta a fost reţinut astăzi pentru 24 de ore, dar a spus poliţiştilor şi ziariştilor că nu-şi aminteşte nimic. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am bătut-o, nu zic nu", au fost singurele cuvinte rostite de acesta în momentul când a fost dus pentru audieri la poliţie. Vecinii spun despre el că era un om violent, că bea mult şi că nu era zi să nu-şi bată soţia, care stătea mai mult prin sat, la copii. Tot ei spun că victima l-a reclamat de multe ori la poliţie pe bărbatul violent, dar nu s-a luat nicio măsură.



adev.ro/ocd20x

Un bistriţean şi-a şantajat fosta soţie aproape jumătate de an. Disperată, femeia a apelat la poliţie

Adevărul.ro, Bianca Sara, 24 august 2016


Un bistriţean a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că şi-ar fi şantajat preţ de 5 luni fosta soţie, care, culmea avea şi un ordin de restricţie împotriva acestuia. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

Marţi, un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost reţinut pentru 24 de ore, de către poliţiştii bistriţeni. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă.  „Poliţiştii bistriţeni au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.   Se pare că bărbatul şi-a şantajat fosta soţie preţ de aproape jumătate de an, în perioada aprilie-august. Femeia avea şi un ordin de restricţie împotriva fostului său soţ.


adev.ro/ocf463

Ponderea femeilor în consiliul local Focşani a ajuns la 33%. Un nou ales a depus azi jurământul

adevărul.ro, borcea stefan, 25 august 2016


Laura Mihaela Ciocoeaş l-a înlocuit în funcţie pe cel care a candidat din partea PNL la funcţia de primar al municipiului Focşani, Ion Ştefan.

Consilierii locali din Focşani au validat astăzi un nou ales municipal, după ce Ion Ştefan, ales consilier pe listele PNL, a renunţat la mandatul său. Conform legii, postul este ocupat de următorul supleant pe lista PNL, respectiv Laura Mihaela Ciocoeaş. Noul ales local a şi depus în această după-amiază jurământul de consilier local. Prin urmare, în actualul legislativ îşi desfăşoară activitatea şapte femei dintr-un total de 21 de consilieri municipali. Este vorba despre Ana Maria Dimitriu, Alina Ramona Drumea, Irina Anca Maria Panaite, Laura Mihaela Ciocoeaş, toate de la PNL, Lauriana Ailincuţei şi Mariana Miron de la PSD, precum şi Cătălina Lupu-ALDE.




http://adevarul.ro/locale/focsani/ponderea-femeilor-consiliul-local-focsani-ajuns-33-nou-ales-depus-juramantul-1_57bf0a555ab6550cb8165efe/index.html

Yüklə 235,16 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin