Revista presei din perspectiva de gen

Centrele de adăpost, refugiu pentru mămicile fără casă

Digi 24, 14 decembrie 2012

An după an au trăit sub teroare şi au suportat răbufnirile violente ale bărbaţilor din viaţa lor. Într-un final au decis să îşi protejeze copiii şi să plece de acasă. Este vorba despre două mămici tinere, care, în lipsa unui acoperiş deasupra capului, şi-au găsit adăpost împotriva iernii geroase la Centrul Maternal din Mangalia.

La doar 23 de ani, Georgeta Nicolae are deja patru copii. Mezinul familiei are doar două săptămâni. Femeia nici nu vrea să se gândească cum şi unde ar fi adus pe lume bebeluşul dacă nu ar fi primit ajutorul asistentelor sociale în urmă cu câteva luni, când a ajuns în stare gravă la urgenţă din cauza soţului ei. Tânăra se mai poate adăposti de frig aici încă aproximativ şase luni şi se gândeşte cu groază la momentul în care va trebui să se despartă de copiii ei pentru că nu are cu ce să îi crească. Soţul ei mai vine totuşi din când în când să îşi vadă copiii.

În Centrul Maternal Mangalia am găsit-o şi pe Gabriela Dima. Deşi are 23 de ani, are privirea unei femei care a trecut prin multe clipe grele. Tot de frica soţului a fugit şi ea de acasă, cu tot cu copii. A cerut imediat ajutorul autorităţilor. Din dorinţa de a nu separa familia, Direcţia pentru Protecţia Copilului adăposteşte atât copiii cât şi mamele în centrele sociale.

Mămicile care vor să se adăpostească de frig sau care pur şi simplu au nevoie de protecţie în regim de urgenţă, se pot adresa oricând direcţiei sau pot suna la Telefonul Copilului.

http://www.digi24.ro/stire/Centrele-de-adapost-refugiu-pentru-mamicile-fara-casa_65270

Coşmar românesc pentru bonele filipineze ale unui politician

România Liberă, 12 decembrie 2012

de LAURA STEFANUT

Românii au auzit numeroase poveşti despre conaţionali care au plecat străinătate pentru un trai mai bun şi s-au lovit de abuzurile şi discriminările angajatorilor de peste hotare. Puţini ştiu însă că în România, de multe ori, muncitorii străini au parte de acelaşi tratament. O categorie de astfel de salariaţi e reprezentată de filipinezele care muncesc ca menajere sau bone pentru românii cu dare de mână. Moda bonelor filipineze a început în urmă cu vreo trei ani, timp în care au existat abuzuri şi exploatări din partea angajatorilor, care rămân de multe ori nepedepsiţi. Unele imigrante muncesc gratis şi sunt complet vulnerabile în faţa autorităţilor (care par la rândul lor depăşite de situaţie). Nu le rămâne decât mila angajatorilor, adesea figuri publice. Am vorbit cu patru imigrante dependente de mila unui candidat la alegerile locale.

În drum spre aeroportul Otopeni din Bucureşti, Dorina şi soţul ei încă speră să primească cei 2.000 de dolari pentru munca lor în România. Ştiu că nici celelalte filipineze cu care au lucrat sub acelaşi acoperiş nu şi-au luat banii. Dar poate angajatorilor li se face milă de data asta - dacă nu pentru ei doi, măcar pentru copilul din burta Dorinei, care va vedea lumina zilei în Filipine.

Dorina îşi scoate telefonul mobil din buzunarul blugilor şi o apelează pe "Mam Nicoleta". Mam vine de la ma'am, prescurtarea de la madam (doamnă în engleză), care a fost la origine un apelativ peiorativ al sclavilor negri adresat stăpânelor de pe plantaţii. Filipineza îşi frământă buzele ca şi cum i-ar fi teamă că nu-i va răspunde nimeni.Teama i se adevereşte: user busy.

Menajera nu se lasă şi-l sună şi pe Mister (domn în engleză). Sună până îi intră căsuţa vocală. Nici după ce intrăm pe aeroport nu se lasă, mai sună o dată. Speranţa ei nu moare nici după check-in-ul spre Filipine. Dorina (35 de ani) a plecat de-acolo în 2009. Lucra ca secretară la o şcoală din Manila, dar câştiga puţin, aşa că a făcut cursuri de menaj şi babysitting, iar o agenţie de recrutare a îndrumat-o către „o ţară europeană mai accesibilă filipinezelor fără experienţă".

Aşa a ajuns în România. La început, Dorina a făcut menajul şi a gătit în casa unui austriac. Timp de doi ani, a câştigat în jur de 300 de dolari pe lună. Trimitea toţi banii familiei din Filipine, aici nu avea nevoie de ei, doar locuia în casa angajatorului. Lucrurile mergeau bine, aşa că imigranta a hotărât împreună cu austriacul să-l cheme în România şi pe soţul ei, „un bucătar excelent".

După ce bărbatul a ajuns în ţară, angajatorul Dorinei i-a spus că nu-i poate încheia contract de muncă imediat. Asta i-a speriat pe amândoi, pentru că viza bărbatului expira în trei luni. Dacă imigrantul intră în ilegalitate, singura variantă care rămâne e să fie expulzat în ţara de origine, de unde nu se mai poate întoarce decât după ce a „ispăşit" o anumită perioadă de interdicţie.

Dorina a aflat prin comunitatea filipineză strânsă în jurul Bisericii din Piaţa Romană, Bucureşti, de un cuplu care le găseşte imigranţilor locuri de muncă. I-a cunoscut, aveau deja două filipineze în casă, dar au preferat să-i angajeze pe Dorina şi pe soţul ei pentru 400 de dolari pe lună fiecare decât să-i trimită altei familii. Aşa au ajuns cei doi imigranţi la Bacău, în primăvara lui 2012.

Angajatorul lor, Georgian Târnăcop (28 de ani), este un economist şi un om de afaceri care se pregătea atunci să candideze ca primar la alegerile locale din Bacău. Partenera lui, Nicoleta Pătraşc (33 de ani), expertă în fonduri europene, îl reprezenta pe candidatul la aceleaşi alegeri Dumitru Sechelariu. Alături de Elma, filipineza care le-a făcut cunoştinţă cu ei, Dorina şi soţul său făceau menajul, găteau şi spălau zi de zi, fără concediu. Suzet, a patra filipineză, îngrijea copiii. „Toţi munceam foarte mult, cam 16 ore pe zi", spune Dorina, „dar pentru Suzet era cel mai greu. Se scula noapte de noapte să stea cu copilul, iar dimineaţa trebuia să fie trează pe la 6".

După prima lună, cei doi soţi filipinezi nu semnaseră nici un contract cu angajatorii şi au primiseră doar jumătate de salariu, singurii bani pe care i-au şi văzut de altfel pe toată durata şederii. „Promisiuni, promisiuni, promisiuni, atât! Ne spuneau tot timpul că or să ne da banii săptămâna viitoare, dar noi munceam şi nu primeam nimic!", se răsteşte soţul Dorinei, care devenise deja imigrant ilegal în România. „Ne-am gândit că trebuie să avem răbdare, că probabil pun bani deoparte pentru campania electorală şi de asta nu ne pot plăti", îl completează Dorina. „Ne vorbeau foarte frumos, erau drăguţi cu noi, doar că nu îşi respectau promisiunile".

Alegerile au trecut, iar Georgian Târnăcop nu a fost ales primarul Bacăului. Candidatura lui a fost respinsă pentru că nu adunase suficiente semnături - peste 1.000 din ele fuseseră anulate pe motiv că nu ar fi fost reale. Târnăcop s-a plâns la acea vreme pentru bacau.net că a fost furat. La fel s-au simţit şi Dorina şi soţul ei. După alegeri, angajatorii i-au trimis să lucreze trei luni în casa unui om de afaceri bogat din judeţul Constanţa, pentru un salariu lunar de 600 de dolari fiecare.

„Nicoleta s-a răzgândit după o lună şi ne-a luat înapoi, de data asta în Bucureşti. Noi îi tot ceream banii, în Filipine fusese taifunul şi familiile noastre aveau nevoie", spune Dorina, încovoiată, ţinându-şi mâinile pe burtă. „Apoi am aflat că sunt însărcinată, după 10 ani în care pierdusem orice speranţă". Soţul ei zâmbeşte şi îşi fereşte ochii înlăcrimaţi. Când a aflat de sarcină, Nicoleta i-a spus filipinezei că va mai putea lucra pentru ea încă şase luni fără să fie afectat copilul. Dar Dorina şi soţul ei nu mai aveau încredere în vorbele angajatoarei.

Elma, una dintre celelalte două filipineze, fugise deja din casă, la vreo două-trei luni după ce nu şi-a mai primit salariul. Suzet plângea şi îi ruga pe angajatori să-i cumpere măcar bilet de avion spre Filipine dacă tot nu voiau să-i dea banii pe cele patru luni muncite din greu. „Lui Suzet i-au luat paşaportul, probabil să nu fugă şi ea din casă", spune Dorina. Reţinerea paşaportului e ilegală şi pedepsită cu amendă de 2.000-3.000 lei, dar asigură ţintuirea în casă a unui imigrant.

Suzet, care n-avea nici ea contract de muncă, devenise o imigrantă ilegală. Dacă ar fi fugit din casa angajatorilor şi ar fi fost prinsă de autorităţile române, ar fi ajuns în centrul de detenţie al Inspectoratului General pentru Imigrări, până când instituţia ar fi făcut rost de bani pentru biletul de avion spre Filipine.Asta putea dura până la câteva luni. Faptul că ar fi lucrat pentru cei doi români nu putea fi demonstrat, fiindcă nu existau dovezi - era cuvântul ei împotriva cuvântului lor. Cât era în casa lor, nu ştia cum să solicite ajutorul şi oricum nu voia să complice lucrurile - tot ce îşi dorea era să ajungă acasă, la familia ei dintr-un sat învecinat cu Manila.

În România, un imigrant ilegal are trei opţiuni când e prins de autorităţi. Dacă are bani, îşi plăteşte drumul spre ţara natala şi o amendă de circa 150 de euro, în funcţie de perioada petrecută în ilegalitate. Dacă nu are bani sau acte, rămâne în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) şi stă închis într-un centru de detenţie între 30 de zile şi 18 luni. „Nu au fost cazuri în care să stea chiar 18 luni, media e de 3 luni, dar se întâmplă să se ajungă la un an", spune un reprezentant IGI. Din august 2012, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) oferă printr- un program sprijin financiar şi juridic imigranţilor în situaţii limită, pentru a se întoarce în ţara de origine. E opţiunea cea mai bună pentru ei, pentru că nu mai stau în detenţie până face statul român rost de bani. Până acum au fost repatriate 41 de persoane, spune o reprezentantă OIM, însă Suzete şi filipinezele din România pe care le cunoaştea nu ştiau de program.

O altă soluţie pentru imigrante ar fi putut fi Ambasada statului Filipine din România. Însă aceasta nu oferă sprijin cetăţenilor săi. Contactaţi telefonic, reprezentanţii instituţiei spun că se vor retrage de pe teritoriul României.

- Bună ziua, sunt jurnalistă şi am aflat de cazul unei imigrante filipineze pe care angajatorii nu au mai platit-o de 4 luni. Nu i-au făcut contract şi a devenit imigrantă ilegală. Vrea să se întoarcă în Filipine, o puteţi ajuta dacă o pun în legătură cu dvs.?

- Ambasada se retrage de pe teritoriul României şi nu ne mai ocupăm de astfel de cazuri

- Dar probabil rămâne un Consul..

- Tot ce pot să vă spun este că nu ne mai ocupăm de astfel de cazuri. Vă mulţumesc, la revedere.

Dorina şi soţul ei auziseră de filipinezi ţinuţi să muncească pentru familiii din România fără contract de muncă şi fără plată - acesta e motivul pentru care s-au panicat când primul angajator amâna semnarea unui contract cu soţul Dorinei. Decât să plătească un salariu de 400 de dolari pe lună, angajatorii preferă ca după câteva luni să le cumpere filipinezilor un bilet de avion spre ţara de origine sau să îi lase să-şi găsească un alt angajator la negru. Ies mai ieftin şi nici nu e atât de riscant, fiindcă imigranţilor ilegali le e frică să-şi reclame şefii. Poliţia română nu poate să intre în casa cuiva decât dacă există o plângere sau un indiciu că acolo ar munci străini la negru.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului General Pentru Imigrări, „cazurile de muncitori ilegali care lucrează în case sunt izolate, raportat la totalul angajaţilor". Totodată, numărul imigranţilor ilegali de pe teritoriul României nu poate fi ştiut cu exactitate, fiindcă pot fi străni care au intrat sau au ieşit ilegal, explică acesta. 39 de imigranţi ilegali din Filipine au fost găsiţi de autorităţi în primele 8 luni ale anului 2012, potrivit IGI. În total, au fost depistaţi aproape 2.400 de imigranţi ilegali pe teritoriul României, cei mai mulţi dintre ei veniţi din Moldova şi din Turcia. Numărul muncitorilor filipinezi care lucrează legal în România este de aproximativ 460.

Dacă în 2008 IGI a emis 15.000 de autorizaţii de muncă pentru cetăţeni străini, în 2012 au fost doar 2.000. Asta ar putea însemna că mulţi ajung să muncească ilegal, mai ales că o criză economică favorizează angajarea străinilor pe salarii mici şi la negru. Reprezentantul IGI nu e de acord. El crede că odată cu scăderea numărului de autorizaţii, scade şi cel al muncitorilor ilegali.

Inspecţia Muncii din România nu poate face controale la domiciliul angajatorului, chiar dacă acesta are contract cu muncitorul domestic, decât dacă inspectorii sunt invitaţi în casă de proprietari. „Inspectorii invocă inviolabilitatea spaţiului privat, dar cred că e o problemă de interpretare a legii. Dacă activitatea se desfăşoară în casa cuiva, atunci acela e sediul care trebuie controlat de inspectori - aceeşi interpretare a legii o propun şi sindicatele", explică Rodica Novac, coordonatoare de proiecte pe migraţie la ONG-ul ADO SAH ROM. Ea crede că există o serie de motive pentru care inspectorii de muncă nu citesc legea în acelaşi sens:

„Pe de o parte, cred că sunt intimidaţi de angajatorii imigranţilor - oameni cu bani şi poziţie socială. Unele dintre agenţiile care plasează filipinezele în casele angajatorilor îi învaţă [pe aceştia din urmă] să ameninţe cu procesul dacă autorităţile încearcă să le intre în case. Pe de altă parte, ce poate un inspector să constate odată ce ajunge acolo? Spe exemplu, mai toţi imigranţii lucrează peste program, dar cum poţi să demonstrezi asta?".Contractele de muncă care le sunt încheiate sunt de formă, mai spune specialista în migraţie, iar încălcarea lor a devenit regulă.

Similar, Inspecţia Muncii are piedici când vine vorba de agenţiile de plasare a strănilor în casele românilor bogaţi. Acestea se ocupă cu recrutarea, întocmirea actelor, transportul şi plasarea imigrantului, pentru un comision între 3.500 şi 5.000 de euro. Problema e că „în momentul de faţă, în materia intermedierii unui cetăţean străin în vederea angajării în muncă pe teritoriul României, nu există acte normative care să reglementeze juridic această activitate", spune Inspecţia Muncii. Agenţiile române sunt acreditate de o instituţie filipineză, Philippine Overseas Employment Administration (POEA), şi au relaţii contractuale cu agenţii din Filipine şi cu angajatorii români, nu şi cu muncitorii. „În Filipine, muncitoarele domestice semnează tot felul de clauze, cum ar fi că nu au voie să rămână însărcinate în România", spune Rodica Novac. Şi unele agenţii din România îl sfătuiesc pe client să indroducă clauze ilegale în contracte, cum ar fi obligativitatea filipinezei de a plăti 5.000 de euro dacă demisionează. „Clauza e ilegală, nu ar ţine în nici un process, dar e suficientă pentru a intimida angajata", explică avocatul I.P.

Dorina a hotărât să le spună rudelor din Filipine prin ce trece în România, iar acestea le-au cumpărat în scurt timp, ei şi soţului ei, bilete de avion. „Au împrumutat bani, au vândut obiecte din casă şi au reuşit să ia biletele. Sper să ne plătească mam Nicoleta salariul şi să putem returna banii familiei", spunea Dorina înainte să plece din România. La scurt timp după ce Nicoleta Pătraşc şi Georgian Târăcop au aflat de biletul soţilor filipinezi spre tara natară, i-ar fi dat afară din casă, susţine cuplul imigrant. Câteva zile, Dorina şi soţul ei au stat la prieteni filipinezi din România şi au aflat că fosta lor colegă Suzet primise un bilet de avion spre casă de la cuplul angajator, dar nu şi diferenţa de bani din salariile neplătite.

Când intră pe uşile glisante de la aeroportul Otopeni, Dorina primeşte un mesaj pe telefonul mobil. Era de la Nicoleta Pătraşc, care îi scria într-o engleză stâlcită: „aştept ca soţul meu să vă aducă banii". Dorina se opreşte în mijlocul forfotei de pe terminalul aeroportului şi o sună pe mam Nicoleta să-i spună că trebuie să facă check-in-ul într-o oră. Nu îi răspunde nimeni. „Poate ne dau totuşi banii...". De atunci, filipineza nu a mai auzit nimic de la Nicoleta Pătraşc.

***

Contactat telefonic, Georgian Târnăcop a negat iniţial că îi cunoaşte pe trei dintre cei patru imigranţi filipinezi care spun că au lucrat pentru el. E furios pe Elma şi spune că „o bate ca pe un bărbat" dacă o întâlneşte pentru că i-ar fi terorizat familia şi i-ar fi furat un ceas Rolex de aur înainte să fugă din casa lui. „Nespălaţii aştia şi nenorociţii de filipinezi ar face bine să stea la ei în ţară, vă zic, deşi am avut un singur angajat". Mai jos, un fragement din discuţia telefonică:

- Aveau numărulr dvs. de telefon.

- Nu stiu, poate am fost într-un bar cu ei şi am băut o cafea, ce intrebări sunt astea

- Păisoţia dvs. le răspundea, le scria mesaje că işi vor primi banii

- Poate ceva s-a intâmplat, dar nu au fost angajaţii mei. Atât timp cât nu au avut carte de muncă, nici o legatură contractuală

- Nu angajati, dar au lucrat acolo

- Asa au zis ei? Cat au lucrat? Nici un filipinez nenorocit nu vine să lucreze şi să stea la tine mai mult de o luna fără acte, că apoi işi pun nasul pe sus şi vor să devină persoane legale în România.

Duceti-văşi vorbiti la Emigrări să vedeţi ce probleme fac cei mai mulţi (...)Găsiti alte 10 -15 familii care au avut filipinezi şi o să aflaţi că sunt nişte nespălaţi, neingrijiţi, imputiţi. Eu vorbesc de angajaţi, nu de prietenii mei filipinezi.

În final, Georgian Târnăcop a recunoscut că a mai avut o angajată filipineză, pe „Suzet, o fată isteaţă care voia să studieze avocatura" şi căreia i-a luat biliet spre casă pentru a-şi împlini visul. Spune că i-a plătit toţi banii.

România este o ţară în care imigraţia e un fenomen nou, aşa că instituţiile care ar trebui să-i protejeze pe strănii care muncesc aici nu funcţionează încă optim. Inspecţia Muncii nu intervine, Ambasada statului Filipine se eschivează. Poliţia sau Inspectoratul General pentru Imigrări îşi fac treaba, dar asta însemnă că intervin doar atunci când există plângeri sau ponturi şi că aplică o lege care nu este întotdeauna în interesul imigrantului. Soarta acestuia pe teritoriul României depinde în prezent mai mult de norocul lui, decât de instituţii şi legi eficiente.

Mai multe detalii despre acest subiect pe http://laurastefanut.ro/

*pentru protejarea identităţii nu au fost folosite decât prenumele celor trei imigrante care apar in reportaj

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cosmar-romanesc-pentru-bonele-filipineze-ale-unui-politician-287086.html