Revista presei din perspectiva de gen


POLITICĂ Preşedintele AEP: Femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate



Yüklə 256,5 Kb.
səhifə2/13
tarix26.10.2017
ölçüsü256,5 Kb.
#14948
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

POLITICĂ

Preşedintele AEP: Femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate

Mediafax, 05 septembrie 2014


De Alina Novaceanu,

Preşedintele AEP, Ana Maria Pătru, a spus, vineri, la a 23-a Conferinţă anunală a Asociaţiei oficialilor electorali europeni, că atât femeile cât şi bărbaţii ar trebui să participe în mod egal în viaţa politică, arătând că femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate.

”Consider că nicio naţiune nu se poate dezvolta la maximum fără implicarea femeilor în politică şi în viaţa publică, pentru că femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate”, a afirmat Pătru.

Ea a arătat că inegalitatea de sexe este o preocupare mare nu numai pentru organismele electorale, dar şi pentru ONG-uri.

”AEP şi alţii consideră că atât femeile, cât şi bărbaţii ar trebui să participe în mod egal în viaţa publică, în calitate de votanţi, de candidaţi, de oficiali sau de reprezentanţi ai societăţii civile”, a mai spus Pătru.

Ea a mai afirmat că participarea egală a femeilor în politică şi în Guvern este un pas esenţial pentru a construi o democraţie durabilă.

Pătru a arătat că a început o campanie şi politici publice pentru a încerca să pună pe tapet această problemă, prin organismele electorale la nivel european şi mondial.

”Dacă noi, româncele, ne-am câştigat dreptul prin Constituţie să participăm în alegeri, semenele noastre încă nu au acest drept şi trebuie să facem ceva pentru ele”, a spus Pătru.

Ea a mai arătat că nu este normal ca femeile, care sunt mult mai numeroase, să fie mai puţin reprezentate în politică. ”Participarea femeilor în poziţii de decizie politică ar trebui să fie obligatorie”, a arătat ea, adăugând că organismele electorale pot influenţa partidele politice să accepte mai multe femei pe listele electorale.

Pătru a dat exemplul legii electorale din România, unde subvenţia partidelor creşte în funcţie de numărul locurilor alocate femeilor.

AEP consideră că este important ca femeile să-şi dea seama de necesitatea implicării lor în viaţa politică.

Pătru a avut un discurs la a 23-a Conferinţă anuală a Asociaţiei oficialilor electorali europeni, prilej cu care AEP aniversează şi zece ani de la înfiinţare.



http://www.mediafax.ro/social/presedintele-aep-femeile-sunt-resurse-umane-care-nu-ar-trebui-neglijate-13211577

Surse de la Bruxelles pentru Gândul: Corina Creţu a fost confirmată de Juncker pentru portofoliul Politicii Regionale

Gândul, 01 septembrie 2014


De Alina Matis,

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de Comisar European, în detrimentul actualului comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloş. Informaţia a fost confirmată pentru Gândul de surse de la Bruxelles, potrivit cărora Creţu ar urma să primească Politica Regională, un portofoliu foarte important, pentru care Creţu nu are însă experienţă.

Dacian Cioloş, comisarul român care a gestionat portofoliul european cu cel mai mare buget, respectiv Agricultura, a ieşit din cărţi pentru viitorul executiv european. Corina Creţu, al doilea nume din scrisoarea transmisă la Bruxelles de premierul Victor Ponta, ar fi fost confirmată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat pentru gândul surse de la Bruxelles.

Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al Parlamentului European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Pe scurt, Creţu va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene.

Portofoliul Politicii Regionale este al doilea portofoliu de pe lista priorităţilor României, după păstrarea Agriculturii. Totuşi, există, la Bruxelles, semne de întrebare privind competenţele Corinei Creţu pentru acest post, singura sa experienţă economică fiind la Fabrica de Maşini-Unelte din Blaj, între 1989 şi 1992, după ce a absolvit ASE. De atunci, Creţu a fost ziaristă, lucrând la publicaţii apropiate PSD (precum Cronica Română), purtător de cuvânt al lui Ion Iliescu, senator şi europarlamentar. După două decenii de mandate politice, deci, Corina Creţu ar urma să ocupe o funcţie executivă.

Cu toate că, formal, Corina Creţu a fost a doua propunere a premierului pentru portofoliul de comisar european, eurodeputata era favorita lui Victor Ponta, dar şi a socialiştilor europeni, care au făcut presiuni intense pentru a avea un număr cât mai mare de comisari şi, mai ales, comisari femei. Cum echilibrul de gen în viitorul său colegiu al comisarilor este foarte important şi pentru Jean-Claude Juncker, care a insistat să primească mai multe propuneri cu nume de femei, iar scrisoarea primită de la Bucureşti îi dădea posibilitatea să aleagă, confirmarea lui Creţu nu este surprinzătoare.

Procedural, odată ce preşedintele desemnat al Comisiei Europene, respectiv Jean-Claude Juncker, îşi dă acordul în privinţa unui comisar propus, în acest caz fiind vorba despre Corina Creţu, Guvernul trebuie să demareze procedurile pentru audierea persoanei în cauză, în baza Legii 273/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Executiv în problematici de afaceri europene.

Ce va face Creţu la Bruxelles dacă ajunge comisar

Dacă nu vor exista probleme la audieri şi Corina Creţu va deveni al treilea comisar dat de România de când a devenit stat membru (după Multilingvism - L. Orban şi Agricultură - D. Cioloş), pesedista va avea în subordine Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană. Mai jos, o captură foto de pe site-ul Comisiei Europene, care prezintă responsabilităţile acestei Direcţii Generle şi ale celui care o conduce (clic pentru a mări):

Comisarul european care deţine în prezent acest portofoliu este austriacul Johannes Hahn (interviu gândul AICI). Primul comisar pentru Politică Regională din preşedinţia lui Romano Prodi a fost francezul Michel Barnier, comisar pentru Piaţa Internă sub Barroso. Între Barnier şi Hahn, comisar a fost pentru scurt timp tot un francez, Jacques Barrot.

Scrisoarea lui Ponta către Zgonea: două nume

Premierul Victor Ponta l-a informat pe Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, într-o scrisoare transmisă în 30 iulie, după ce Jean-Claude Juncker era confirmat de Parlamentul European pentru preşedinţia Comisiei, că România are două propuneri de comisar: Dacian Cioloş, actualul comisar pentru Agricultură, şi Corina Creţu, europarlamentar PSD, după cum gândul a relatat azi AICI.

Primele informaţii despre existenţa numelui Corinei Creţu pe lista României au apărut zilele trecute pe site-ul Euractiv, însă premierul a evitat să confirme numele ei în discuţiile cu jurnaliştii: „Prima noastră propunere a fost Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii. În momentul în care domnul Juncker mi-a comunicat că păstrarea unui portofoliu de către aceeaşi ţară şi aceeaşi persoană e foarte puţin probabilă, am făcut o a doua nominalizare”, a explicat Victor Ponta în urmă cu două zile, când au apărut primele informaţii despre propunerea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european.

Întrebat astăzi despre propunerea Corinei Creţu pentru Executivul UE, Ilie Sârbu, liderul de grup al senatorilor PSD, a explicat că Dacian Cioloş rămâne prima opţiune a României, dar a sugerat că şansele lui de a primi un nou mandat, cu atât mai puţin de a rămâne cu portofoliul Agriculturii, sunt mici, Irlanda fiind favorita pentru DG AGRI,. De asemenea, a spus Sârbu, era nevoie ca România să aibă şi o propunere feminină, dată fiind importanţa reprezentării feminine în alcătuirea noii Comisii.



Juncker începe marţi discuţiile cu candidaţii

Jean-Claude Juncker începe mâine discuţii cu nominalizaţii pentru postul de comisar, a declarat azi Natasha Bertaud, purtător de cuvânt al Comisiei, citată de Mediafax. Belgia este singura ţară fără propunere, în vreme ce din Slovenia, stat care a propus trei nume, să fie audiată Alenka Bratusek. Bertaud a refuzat să spune cine va fi audiat din partea României.

„Începând de mâine (marţi - n.r.) domnul Juncker va începe discuţiile cu candidaţii pentru postul de comisar. În acest moment nu putem spune când se va încheia acest proces întrucât încă ne lipseşte un candidat”, a spus ea.

http://www.gandul.info/politica/surse-de-la-bruxelles-pentru-gandul-corina-cretu-a-fost-confirmata-de-juncker-pentru-portofoliul-politicii-regionale-13183906


Yüklə 256,5 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin