Revista presei locale


Staţiile de tratare şi epurare au fost finalizate. Miniştrii taie panglica!



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə30/47
tarix28.07.2018
ölçüsü0,64 Mb.
#60779
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   47

Staţiile de tratare şi epurare au fost finalizate. Miniştrii taie panglica!


Cele două investiţii au fost realizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu“. În jurul amiezii, la Hotelul Binder va avea loc o prezentare a proiectului cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, iar la ora 13.00 este programată vizita ministerială la staţia de tratare a apei. O oră mai târziu, oficialităţile şi invitaţii se vor deplasare la staţia de epurare.PSD-ul a descins la Mediaş. La inaugurare şi-au anunţat participarea o serie de reprezentanţi ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ai Consiliului Judeţean Sibiu şi ai autorităţilor locale implicate. Vor fi prezenţi, totodată, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (foto jos), şi ministrul Proiectelor de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova. De asemenea, Mediaşul găzduieşte o delegaţie de peste 40 de senatori PSD, în frunte cu Ilie Sârbu, liderul grupului social-democrat din Senat. Aceştia se află de aseară la Mediaş, iar în această dimineaţă au avut o întâlnire cu autorităţile locale şi judeţene. Cea mai modernă din ţară. Municipiul Mediaş dispune, în prezent, de cea mai modernă staţie de tratare a apei din România. Aceasta este una pilot şi poate fi dată ca exemplu de bune practici. Procesul tehnologic de tratare a apei  este complet automatizat, conectat la sistemul SCADA, care permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului de tratare. Tehnologie de nivel înalt. Noua staţie de epurare a apelor uzate din municipiul Mediaş a fost reabilitată şi extinsă în cadrul lucrărilor aferente proiectului POS Mediu. Aceasta este prevăzută în prezent cu trei trepte de epurare: mecanică, biologică şi terţiară, de îndepărtare a azotului şi fosforului în exces. Staţia este complet automatizată, conectată la sistemul SCADA, pentru a permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea procesului de epurare, iar laboratorul staţiei este utilat pentru a putea efectua analizele în cadrul staţiei şi în câmp pentru indicatorii prevăzuţi în standardele şi normele în vigoare. Doar Ponta lipseşte. Premierul României a fost şi el invitat la inaugurare. Victor Ponta şi-a manifestat intenţia de a sosi la Mediaş. Potrivit ultimelor informaţii, agenda sa încărcată nu îi va permite să ajungă. În schimb, în calitate de şef de partid, Ponta va participa vineri, la Sibiu, la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social Democraţi, alături de vicepremierul Liviu Dragnea.

/Monitorul de Mediaş SB http://www.monitoruldemedias.ro/2013/10/statiile-de-tratare-si-epurare-au-fost.html

Lovit de tren


Şi-a pus capăt zilelor după ce a rămas fără loc de muncă. Cel puţin aşa spun martorii despre un bărbat care şi-a încheiat marţi seara socotelile cu viaţa după ce s-a aruncat în faţa trenului, sub Podul Mureş. Totul s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 18.00, sub Podul Mureş. Înainte să îşi pună capăt zilelor, bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost văzut de locuitorii din zonă. La faţa locului au ajuns poliţia şi un echipaj al ambulanţei care au încercat să îl resusciteze, însă după o jumătate de oră, bărbatul a decedat.
Victima a fost angajată, din câte se pare, la Apele Române şi şi-a pierdut locul de muncă, martorii bănuind că acesta ar putea fi motivul pentru care a ales să îşi pună capăt zilelor.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. /TV Mureş MS http://www.tvmures.ro/stiri-locale/eveniment/detalii-eveniment/article/lovit-de-tren.html

Scafandri au scos azi un tânăr din canalul turbinei


Scafandri Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș au intervenit astăzi pentru a căuta o persoană înecată în canalul turbinei, din Tîrgu-Mureș. Scafandri au beneficiat de suportul Administrației Bazinale de Apă Mureș, care a închis barajul, iar băiatul de doar 17 ani care s-a înecat a fost găsit și scos la mal. Purtătorul de cuvânt al ISU Horea Mureș Gagyi Mihai ne-a declarat următoarele: „Astăzi, la ora 9:02, ISU Horea Mureș a fost solicitat pentru căutarea unei persoane în râul Mureș, mai exact în canalul turbinei, în zona Sălii Polivalente. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială cu punct de intervenție și comandă și o barcă. S-a intervenit pentru căutare. A fost oprită apa de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, astfel că a fost găsită o persoană de sex masculin de 17 ani decedată”. Deocamdată nu se știe exact dacă a fost vorba de un accident sau de un caz de suicid. /Punctul MS punctul.ro/2013/10/31/scafandri-au-scos-azi-un-tanar-inecat-in-canalul-turbinei/

/CityNews MS http://mures.citynews.ro/eveniment/scafandrii-cauta-o-persoana-inecata-turbina-1255099

/TV Antena 1 MS şi Tîrgumureşeanul MS http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/vezi-cum-a-murit-elevul-de-17-ani.html

Teme de mediu

Cindrea: Nu vom aviza niciodată exploatarea hidraulică. Am fost odată campionii poluării, cu Copşa Mică


Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a precizat, miercuri, 30 octombrie, în şedinţa de Colegiu prefectural, că “zvonurile” legate de efectuarea prospecţiunilor de exploatare hidraulică în judeţul Sibiu nu sunt adevărate şi, mai mult, a precizat că nu se vor da niciodată avize favorabile în acest sens. “Am fost campionii poluării prin Copşa Mică (prin firmele Sometra şi Carbosin, n.r.). Eu cred că în tot ceea ce facem, cu eleganţă, trebuie să respingem orice investiţie care pune în pericol vieţile oamenilor şi dezvoltarea durabilă a localităţilor şi a zonelor. Şi trebuie să fie un obiectiv comun atunci când avizăm astfel de tehnologii şi orice investiţie care reprezintă un pericol nu trebuie avizată” a declarat Cindrea, precizând că depoluarea localităţii Copşa Mică trebuie să fie o prioritate în această perioadă. La începutul lunii septembrie, Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Sibiu a transmis un comunicat în care preciza că firmele care fac prospecţiuni în judeţ nu au aviz favorabil pentru identificarea gazelor de şist, ci pentru identificarea hidrocarburilor. “APM Sibiu a emis aviz pozitiv pentru executarea de prospecţiuni seismice 3D pentru hidrocarburi în perimetrele avizate şi lucrările de achiziţie din blocul RG03 pentru care s-a emis actul de reglementare din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu, nu au ca scop identificarea gazelor de şist” se arăta în precizarea APM Sibiu. În plus, Cindrea a primit asigurări şi de la reprezentanţii Transgaz şi Romgaz, că acest tip de explorare nu este agreat în această parte a ţării. “Se fac prospecţiuni, se fac de zeci ani şi se vor mai face, pentru exploatare prin tehnologia din domuri gazeifere, prin care gazul iese prin presiune. Am stat de vorbă, împreună cu domnul prefect (Ovidiu Sitterli n.r.), cu cei de la Romgaz, Transgaz şi sunt prospecţiuni. Dar, pentru că în Ardeal gazul se află sub presiune în domuri gazeifere, nu se foloseşte acea tehnologie contestată (fracturare hidraulică n.r.). În judeţul Sibiu, în sudul Transilvaniei sunt altfel de tehnologii de extragere a gazului, fiindcă nu ne vom încălca ceea ce am stabilit în Consiliul Judeţean că nu vom aviza nicio tehnologie care pune în pericol sănătatea, integritatea şi dezvoltarea şi dezvoltarea durabilă”, a ţinut să precizeze Ioan Cindrea.

/Rondul SB http://www.ronduldesibiu.ro/animale/cindrea-nu-vom-aviza-niciodata-exploatarea-hidraulica-am-fost-odata-cu-copsa-mica-campionii-poluarii/

/Turnul Sfatului SB http://www.turnulsfatului.ro/22712/cindrea-despre-gazele-de-sist:-nu-vom-aviza-niciodata-tehnologia-care-pune-in-pericol-sanatatea-cetatenilor-.html

Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin