Revista presei locale


Senatori şi miniştri în vizită la Mediaş



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə33/47
tarix28.07.2018
ölçüsü0,64 Mb.
#60779
1   ...   29   30   31   32   33   34   35   36   ...   47

Senatori şi miniştri în vizită la Mediaş


Zeci de senatori, dar şi doi miniştri ai cabinetului Victor Ponta vor sosi miercuri în oraşul nostru pentru o întâlnire cu autorităţile locale şi judeţene, precum şi pentru participarea la inaugurarea staţiilor de tratare, respectiv epurare din Mediaş, realizate în urma implementării proiectului POS MEDIU "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu. La aceste acţiuni vor participa ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici şi ministrul Proiectelor de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

/Radio Mediaş 725 SB

http://www.radiomedias.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8162:senatori-si-ministri-in-vizita-la-medias&catid=137:stiri-octombrie-2013&Itemid=80

Teme de mediu

Deputatul Petre Roman se opune proiectului Roșia Montană


"Proiectul de lege promovat de Guvern pentru exploatarea minereurilor aurifere de la Roşia Montană este inacceptabil şi trebuie respins", este de părere deputatul Petre Roman. „În Legea Minelor, trebuie făcute precizări clare referitoare la exploatările aurifere". Singura soluție ar fi actualizarea Legii Minelor dar nu prin „peticirea" actualei legi, a declarat deputatul. Mai mult decât atât, Petre Roman dorește să readucă în Parlament, Legea Minelor din 1924, inițiată de I.C.Brătianu. Această lege prevedea, o participare a statului de 55 % în tot ceea ce înseamnă resurse naturale şi definea în termeni foarte fermi, cum se realizează exproprierea pentru cauze de utilitate publică, spune deputatul Petre Roman. Totodată, Petre Roman a precizat că este de acord cu utilizarea cianurilor, dar nu poate fi de acord cu  acumularea acestora, mai ales că ecologizarea ulterioară este extrem de costisitoare. „Suma de 40 de milioane de euro prevăzută în contractul de exploatare de la Roşia Montană pentru ecologizare este o şpagă, nu e o sumă pentru refacerea sitului", a mai declarat deputatul Petre Roman. /Radio Mureş MS http://www.radiomures.ro/stiri/deputatul_petre_roman_se_opune_proiectului_rosia_montana.html

Ziua Verde, marcată la Colegiul Naţional Mihai Viteazu din Turda


Elevii Colegiului Naţional Mihai Viteazu din Turda au participat azi la o acţiune de plantare a unor copaci, cu ocazia Zilei Verzi a Eco-Şcolilor din România. "Considerăm că implicarea celor 120 elevi reprezintă un act de participare comună cu tinerii români, acţiunea fiind benefică pentru mediu înconjurător.  Fiecare clasă de elevi va avea un profesor coordonator: prof. Gabriela Iosof – clasa a X-a B şi clasa a XI-a D, prof. Viorica Felezeu - clasa a X-a D, prof. Ligia Mînican - clasa a IX-a A. Puieţii de pomi fructiferi (meri, peri, pruni) vor fi plantaţi în grădina cantinei CNMV. Domnul director, prof. Gheorghe Lobonţ sprijină acţiunea şi îşi exprimă bucuria de a avea produse din propria producţie odată cu darea în funcţiune a cantinei liceului", au precizat organizatorii, printr-un comunicat de presă transmis înaintea evenimentului. Elevii au plantat pomii cu multă grijă şi chiar au organizat scurte ceremonii pentru fiecare copac plantat. Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, Turda a mai organizat o zi specială, pe 21 Septembrie 2013 - Ziua Internaţională a ONU pentru Pace.

/TurdaNews CJ http://www.turdanews.net/articole-pe-categorii/27155-ziua-verde-marcata-la-colegiul-national-mihai-viteazu-din-turda-galerie-foto-video.html

/Radio Transilvania CJ http://radiotransilvania.ro/elevii-cnmv-turda-vor-planta-pomi-de-ziua-verde/

Complexul Energetic Hunedoara va arde în cuptoare doar cărbune autohton


Oficialii Complexului Energetic Hunedoara nu vor ca în această iarnă să mai importe cărbune. Necesarul va proveni doar de la minele din cadrul CEH, precum şi de la unităţile extractive care sunt administrate de Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. La masa negocierilor, reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara şi cei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului au ajuns la un consens privind necesarul de huilă pentru această iarnă, aşa încât să nu mai fie nevoie de huilă din afara ţării. Iar directorul general al Complexului Energetic, Daniel Andronache dă asigurări că nu va fi nevoie de un import în acest an. Atât Divizia Minieră din cadrul CEH, cât şi SNÎMVJ vor asigura huila necesară pentru a trece în bune condiţii peste perioada de iarnă. ”Vom trece peste iarnă fără probleme, nici nu se pune problema de import, mai avem încă 400.000 de mii de tone în stoc şi la producţiile actuale de energie ne vor ajunge suficient. Acum noi mergem cu aproximativ 600 de MW, deci nu vom avea probleme. Acum începem să pregătim stocurile de iarnă”, a declarat directorul Daniel Andronache. Preţul nu este bătut în cuie, dar lunmă de lună se poartă negocieri în acest sens, în funcţie şi de necesar, dar şi de calitatea huilei cumpărate. Pentru luna în curs, cărbunele se vinde cu 54 de lei gigacaloria. Mulţumiţi de înţelegere sunt şi cei de la SNIMVJ, care nu vor rămâne că huila pe stoc. Aurel Anghel, directorul societăţii de închideri, a declarat că fără probleme se va putea asigura cantitatea de cărbune pentru perioada de iarnă deşi au avut loc disponibilizări de personal. ”După perioada de iarnă, după discuţiile pe care le-am avut cu domnul director Andronache, vom livra o sumă de aproximativ 40.000 de mii de tone pe lună, cantitate pe care o avem semnată până la sfârşitul anului prin contractul cadru, urmând ca în primele trei luni ale anului viitor aceeaşi cantitate de 40000 de mii de tone să fie livrata către Termocentrala Mintia şi Paroşeni. Am făcut deja procesul de reorganizare, am vorbit cu conducerile tehnice ale subunităţilor, se va asigura această cantitate de cărbune pentru CEH”, a precizat Anghel. Potrivit calculelor, Complexul Energetic Hunedoara are nevoie de peste 600 de mii de tone de huilă pentru a trece peste perioada de iarnă. /Ziarul Hunedoreanului HD http://zhd.ro/complexul-energetic-hunedoara-va-arde-cuptoare-doar-carbune-autohton/

Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   29   30   31   32   33   34   35   36   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin