Revista presei locale


Poluare in zona Campulung



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə41/47
tarix28.07.2018
ölçüsü0,64 Mb.
#60779
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   47

Poluare in zona Campulung


Astăzi, în jurul orei 16:30, a fost semnalată prin sistemul unic de urgenţă 112 producerea unei poluări accidentale pe cursul râului Târgului, în aval de municipiul Câmpulung. Sursa poluarii provine de la o proprietate privată, fostă unitate medicală, mai precis dintr-un bazin cu păcură folosită în trecut pentru încălzirea unităţii spitaliceşti, deversarea ajungând în rețeaua pluvială a Câmpulungului. La locul incidentului s-au deplasat prefectul Cristian Soare, comisari ai Gărzii de Mediu și reprezentanți ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Administraţiei Bazinale Argeş-Vedea şi ai Poliţiei, atât pentru a limita şi elimina efectele deversării, cât şi pentru a depista sursa poluării şi cauzele exacte. Potrivit autorităților, la această oră situaţia este sub control. Instituția Prefectului informează că au fost instalate pături absorbante şi baraje în zonele Apa Sărată-Câmpulung şi Furnicoşi-Mihăeşti şi că nu sunt afectaţi în niciun fel consumatorii din Câmpulung sau din localităţile din aval. / http://www.epitesti.ro/stiri/stiri/exclusiv-poluare-in-zona-campulung.html

FOTO VIDEO 3 tone de păcură s-au scurs pe râul Târgului la Câmpulung


Autorităţile locale şi cele judeţene au fost în alertă maximă după ce un apel la 112 anunţa că pe luciul apei râului Târgului, în zona Câmpulung, sunt vizibile pete de păcură. Zeci de pompieri şi lucrători de la Apele Române au intervenit la faţa locului pentru a vedea de unde provine poluarea şi pentru a o stopa.  

Localnicii au fost alertaţi de mirosul înţepător de păcură, dar şi de petele de combustibil care o luau la vale pe luciul apei. Prima afectată de poluare a fost Staţia de Epurare a apelor din Câmpulung. „La Staţia de Epurare am pus repede absorbant şi am strâns produsul petrolier din zona separatorului de grăsimi. Sperăm să nu fi distrus staţia de epurare pentru că acolo avem microorganisme care fac procesul de epurare“, a declarat, pentru adevarul.ro, Melania Voinescu. Autorităţile locale au căutat sursa de poluare şi au verificat fiecare cămin de canalizare. Au ajuns în zona unei societăţi în incinta căreia angajaţii încercau dezafectarea unor rezervoare cu păcură. Pentru a putea valorifica fierul muncitorii au scos păcura din containerul de metal şi au deversat-o direct la canalizare. „Este foarte clar că s-au pompat din acel rezervor direct în canalizare, probabil trei tone de păcură. Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală şi sigur se vor găsii vinovaţii şi categoric este o infracţiune şi se vor lua măsuri. Garda de Mediu şi Administraţia Bazinală Argeş Vedea vor face o cercetare în paralel şi vor aplica sancţiuni“, ne-a declarat prefectul Cristian Soare. Primarul oraşului, Călin Andrei, consideră că nu este vorba de o poluare accidentală. „Consider că din momentul în care au deversat păcură cu pompe direct în canalizare, nu mai este poluare accidentală. Noi nu ştiam nimic ce fac ei aici, nu ştiam de dezafectare şi nici nu au solicitat avize“, a precizat Călin Andrei. / Adevarul locale, http://adevarul.ro/locale/pitesti/video-foto-3-tone-pacura-s-au-scurs-raul-targului-campulung-1_5266c46dc7b855ff5669cd11/index.html

După incendiul de la Câmpulung, un alt dezastru de mediu lovește Argeșul


După ce în urmă cu o lună, un incendiu a izbucnit la un depozit de substanțe toxice la Câmpulung, astăzi, în jurul orei 16:30, tot în zona aceleiași localități, s-a produs o poluare pe Râul Târgului cu păcură. Această substanță provine de la o fostă unitate medicală, mai precis dintr-un bazin cu păcură folosit în trecut pentru încălzirea unităţii spitaliceşti, deversarea ajungând în apa pluvială a municipiului Câmpulung. La locul incidentului, au mers Cristian Soare, prefectul de Argeș, comisari ai Gărzii de Mediu, ai Agenției pentru Protecția Mediului și ai Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea, dar și Inspectoratul Județean de Poliție care vor stabili sursa, dar și cauzele poluării. Prefectura Argeș anunță că în momentul de față, situația este sub control, fiind montate pături absorbante și baraje, iar consumatorii din aval nu au fost afectați. / Arges Plus, http://www.argesplus.ro/dupa-incendiul-de-la-campulung-alt-dezastru-de-mediu-loveste-argesul.html

Au început controalele la baraje


De ieri a început verificarea stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice din Argeş cu rol de apărare împotriva inundaţiilor. Verificarea este făcută anual de către specialişti ai Ministerului Mediului, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Hidrocentralei Curtea de Argeş şi ai Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. Sunt vizate cele mai importante baraje din judeţ, pentru a se asigura funcţionalitatea acestora în orice condiţii, mai ales în perioadele cu cod galben sau portocaliu. Urmează să fie actualizate, până la 15 noiembrie, toate planurile de apărare împotriva inundaţiilor. În ele sunt prevăzute sursele de risc de pe raza fiecărei localităţi din judeţ (pe sate şi cursuri de râu), potenţialele pagube pe fiecare sat în parte, căile de evacuare, sistemele de avertizare/alarmare a populaţiei etc. În luna decembrie a acestui an, Argeşul va avea o hartă de hazard la inundaţii. În acest moment sunt elaborate hărţile pentru 2.283 km din totalul de 3.620 km de ape curgătoare din judeţ. / Curierul Zilei, http://ziarulargesul.ro/20970-au-inceput-controalele-la-baraje.html

Argeşul va fi printre primele judeţe din ţară care va avea întocmită o hartă de hazard la inundaţii! Se verifică funcţionalitatea în condiţii extreme a celor mai importante baraje din judeţ


Astăzi şi mâine va avea loc acţiunea de verificare a stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, activităţi ce se desfăşoară anual de către specialişti ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Hidrocentralei Curtea de Argeş şi Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea. Se verifică funcţionalitatea  în orice condiţii a celor mai importante baraje din Argeş, mai ales în perioada fenomenelor de cod galben ori portocaliu. „Sub coordonarea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea am cerut să se facă actualizarea tuturor planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, acestea urmând a fi avizate şi de către ISU Argeş şi aprobate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Termenul de actualizare a planurilor este 15 noiembrie, iar în ele sunt prevăzute sursele de risc de pe raza fiecărei     localităţi, potenţialele pagube pe fiecare sat în parte, raioane şi căi de evacuare, sisteme de avertizare/alarmare a populaţiei, fluxul informaţional şi măsuri efective de prevenire şi intervenţie în caz de fenomene hidrometeorologice periculoase.“, a explicat prefectul Cristian Soare. Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea au reuşit, printr-un proiect european structurat, ca în luna decembrie a acestui an Argeşul să fie printre primele judeţe din ţară care să aibă întocmită o hartă de hazard la inundaţii a judeţului nostru. Face posibilă identificarea foarte rapidă a zonelor joase vulnerabile riscului de inundaţii, precum şi cuantificarea pagubelor în interiorul limitelor de inundabilitate. „În acest moment sunt elaborate hărţile pentru 2283 de km din totalul de 3620 de km de ape curgătoare din judeţ.“, a mai explicat Soare. / Top, http://www.ziartop.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=57654:argeul-va-fi-printre-primele-judee-din-ar-care-va-avea-intocmit-o-hart-de-hazard-la-inundaii-se-verific-funcionalitatea-in-condiii-extreme-a-celor-mai-importante-baraje-din-jude&catid=2:politic&Itemid=3

Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin