Comunicat de presă - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Apa e în grija noastră, a tuturor! Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABA Someș-Tisa) organizează o serie de manifestări dedicate aniversării unui secol de la înființarea primului Departament de Ape din România.
Astfel, la nivelul întregului areal al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, care cuprinde județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu-Mare și Sălaj, vor fi organizate acțiuni educative, expoziții, dezbateri, simpozioane dedicate gestionării durabile a resurselor de apă.
Acțiunile debutează astăzi, 31 octombrie 2013, ora 11.00, la Școala Gimnazială 'Alexandru Vaida-Voevod' din Cluj-Napoca. Copiii vor fi antrenați în brainstorming-uri despre apă și rolul ei în viața noastră. Prin intermediul unei povești, aceștia vor afla care sunt riscurile poluării apelor și modul în care obiceiurile proaste ale oamenilor de a arunca deșeuri în apă și pe maluri 'nasc specii noi', precum meDOZE și PETști.
De asemenea, săptămâna viitoare, liceenii de la Colegiul Național 'George Barițiu' din Cluj-Napoca vor vizita lacul Gilău. Reprezentanții ABA Someș-Tisa vor prezenta rolul acumulării și vor organiza un laborator mobil, în cadrul căruia elevii vor avea posibilitatea să măsoare adâncimea lacului, să determine PH-ul apei și să studieze anumite caracteristici ale apei: conținut de săruri, cantitatea de oxigen dizolvat, conductivitate etc.
În perioada următoare, copiii de la Grădinițele 'Bambi' și 'Degețica', precum și elevii Liceului Teoretic 'Onisifor Ghibu' și ai Liceului Teoretic 'Mihai Eminescu' din Cluj-Napoca vor fi implicați în campania educativă.
Biroul de presă al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa./Agerpres
http://www1.agerpres.ro/comunicate/2013/10/31/comunicat-de-presa-administratia-bazinala-de-apa-somes-tisa-09-12-50
Dostları ilə paylaş: |