Complexul Energetic Hunedoara va arde în cuptoare doar cărbune autohton
Oficialii Complexului Energetic Hunedoara nu vor ca în această iarnă să mai importe cărbune. Necesarul va proveni doar de la minele din cadrul CEH, precum şi de la unităţile extractive care sunt administrate de Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. La masa negocierilor, reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara şi cei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului au ajuns la un consens privind necesarul de huilă pentru această iarnă, aşa încât să nu mai fie nevoie de huilă din afara ţării. Iar directorul general al Complexului Energetic, Daniel Andronache dă asigurări că nu va fi nevoie de un import în acest an. Atât Divizia Minieră din cadrul CEH, cât şi SNÎMVJ vor asigura huila necesară pentru a trece în bune condiţii peste perioada de iarnă. ”Vom trece peste iarnă fără probleme, nici nu se pune problema de import, mai avem încă 400.000 de mii de tone în stoc şi la producţiile actuale de energie ne vor ajunge suficient. Acum noi mergem cu aproximativ 600 de MW, deci nu vom avea probleme. Acum începem să pregătim stocurile de iarnă”, a declarat directorul Daniel Andronache. Preţul nu este bătut în cuie, dar lunmă de lună se poartă negocieri în acest sens, în funcţie şi de necesar, dar şi de calitatea huilei cumpărate. Pentru luna în curs, cărbunele se vinde cu 54 de lei gigacaloria. Mulţumiţi de înţelegere sunt şi cei de la SNIMVJ, care nu vor rămâne că huila pe stoc. Aurel Anghel, directorul societăţii de închideri, a declarat că fără probleme se va putea asigura cantitatea de cărbune pentru perioada de iarnă deşi au avut loc disponibilizări de personal. ”După perioada de iarnă, după discuţiile pe care le-am avut cu domnul director Andronache, vom livra o sumă de aproximativ 40.000 de mii de tone pe lună, cantitate pe care o avem semnată până la sfârşitul anului prin contractul cadru, urmând ca în primele trei luni ale anului viitor aceeaşi cantitate de 40000 de mii de tone să fie livrata către Termocentrala Mintia şi Paroşeni. Am făcut deja procesul de reorganizare, am vorbit cu conducerile tehnice ale subunităţilor, se va asigura această cantitate de cărbune pentru CEH”, a precizat Anghel. Potrivit calculelor, Complexul Energetic Hunedoara are nevoie de peste 600 de mii de tone de huilă pentru a trece peste perioada de iarnă. /Ziarul Hunedoreanului HDhttp://zhd.ro/complexul-energetic-hunedoara-va-arde-cuptoare-doar-carbune-autohton/