Constructorii muncesc, iar banii vin de la guvern, ceea ce înseamnă că microhidrocentrala de pe râul Moldova va fi gata așa cum prevede contractul, adică în luna mai 2014. La începutul lunii noiembrie se va face devierea cursului râului, astfel încât apa să treacă prin obiectiv și specialiștii să determine modul de lucru pe viitor. Microhidrocentrala va porni efectiv anul viitor, când vor fi pornite turbinele. ”Până pe cel târziu 15 noiembrie se va începe lucrarea de deviere. Planșeele sunt deja scoase, dar acum constructorul va depinde și de vreme. Lucrările sunt în grafic și, față de alte perioade, cererile de rambursare a banilor au venit de la guvern, deci nu mai sunt probleme cu finanțarea obiectivului”, a declarat Ovidiu Bojescu, administratorul public al municipiului. Stadiul lucrărilor este în acest moment de aproximativ 80%. Anul acesta se va finaliza partea de construcții, urmând ca în primele luni din 2014 să se monteze turbinele. Investiția trebuie să fie gata până în mai anul viitor, iar de atunci să furnizeze energie pentru iluminatul public, dar și pentru instituțiile din subordinea Primăriei Roman. Valoarea investiției este de aproximativ 25 de milioane de lei, obiectivul fiind finanțat prin POS CCE. /Ceahlăul (Neamț), http://zch.ro/?p=33415