Revista presei locale


Proprietarul terenului unde au fost îngropate deşeurile, un mister



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə15/152
tarix04.01.2022
ölçüsü0,64 Mb.
#60787
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   152
Proprietarul terenului unde au fost îngropate deşeurile, un mister

Pentru că responsabil de această poluare masivă este nu doar firma Supermag Imperial, ci şi proprietarul terenului unde a fost descoperită această groapă clandestină, toată lumea fuge ca dracul de tămâie de această problemă.

„Când e vorba de balast e terenul lor (n.r. - al Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava), când e vorba de mi­zerie şi de făcut curat e terenul nostru (n.r. - al Primăriei Grăniceşti, unitate teritorial administrativă pe teritoriul căreia s-au petrecut toate eveni­mentele). Să se stabilească clar şi apoi vedem cine răspunde", a declarat Gheorghe Nuţu, primarul din Grăniceşti.

Dacă luni au fost doar în trecere la locul poluării, ieri, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au venit cu toată con­ducerea. „Noi nu avem nici o treabă aici, terenul nu este al nostru, e proprietate privată", a fost declaraţia lui Corneliu Vornicu, directorul SGA Suceava.

Adriana lordache, directorul Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu, care şi-a petrecut mai multe zile în zonă pentru a lămuri toate datele legate de această poluare, recunoaşte că autorităţile se bat cap în cap în ceea ce priveşte proprietarul terenului.

„Pentru ce am găsit astăzi (n.r. - ieri) vom lua măsurile legale care se impun. Vom întocmi o notă de constatare, vom da o nouă sancţiune şi vom face o infor­mare la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, ai cărei reprezentanţi să vină la faţa locului şi să constate dacă s-a realizat exploatare de balast şi al cui este terenul, pentru că instituţiile statu­lui se cam contrazic pe această temă", a declarat Adriana lordache.

”Cei de la Apele Române spun că asta nu poluează, nu intră în pânza freatică. Asta e o crimă, un genocid"

În timp ce autorităţile aruncă pisica de la una la alta, oamenii din Slobozia au dorit să arate în ce condiţii au trăit în ultimii ani. De la doi metri de sub pământ au fost scoase la suprafaţă atât curele uzate care trebuiau tocate, dar şi saci întregi cu pudră de cauciuc.

„De ani de zile aşa trăim, iar cei de la Apele Române spun că asta nu poluează, nu intră în pânza freatică. Asta e o crimă, un genocid", au spus revoltaţi oamenii din Slobozia.

„Toată mizeria asta se aşază pe recoltele noastre, intră în apă, stă pe haine, vara nu se poate trăi deloc aici. Asta inhalăm şi înghiţim noi", a con­cluzionat amărât un alt localnic din Slobozia.

Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu, toate curelele uzate şi deşeurile îngropate ilegal pe malul râu­lui Suceava vor fi scoase la suprafaţă, iar Supermag Imperial va fi obligată să le ridice şi să aducă terenul la starea iniţială.

Conducerea firmei Supermag Imperial, societate condusă de contro­versatul om de afaceri Nelu Hânţar, spune că a ajuns să fie „oaia neagră a judeţului".

„Este posibil ca acele deşeuri să pro­vină de la noi. Le vom lua de acolo şi vom rezolva problema, dar vom lămuri problema în cel mai scurt timp. Toate reclamaţiile vin din partea unor per­soane care au lucrat la noi şi au plecat în anumite condiţii, iar acum doresc să se răzbune. Putem dovedi cu acte unde se duc deşeurile şi că nu le aruncăm aşa cum se vehiculează", a declarat Bogdan Chifan, director al firmei Supermag Imperial Slobozia. /Monitorul de Suceava


Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   152




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin