Crește nivelul Crișului Repede pe tronsonul orădean
Administrația Bazinală de Apă „Crișuri” are o veste proastă pentru pescarii orădeni care se îndeletnicesc chiar și ziua în amiaza mare (fie că e prohibiție, fie că e voie) cu această activitate. Azi, 29 octombrie, până la ora 18, ABA recomandă ca nimeni să nu își facă de lucru în albia Crișului Repede. Conform unui comunicat transmis presei, „debitul râului, pe sectorul care traversează municipiul Oradea, va creşte de la 6 mc/s la 40 mc/s”. Specialiștii spun că acest lucru se va întâmpla în urma producerii de energie electrică la barajul Tileagd. Prin urmare, de la ora 13, timp de 5 ore, ABA „Crișuri” nu recomandă activităţi în albia Crișului Repede./ BIHOR ȘTIRI, http://bihorstiri.ro/parasiti-albia-creste-nivelul-crisului-repede-pe-tronsonul-oradean