Rezultatele jurizarii



Yüklə 78,11 Kb.
səhifə1/2
tarix05.01.2022
ölçüsü78,11 Kb.
#64832
  1   2

Finanţările acordate de Institutul Cultural Român în cadrul

Programului de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români (TPS - Translation and Publication Support Programme) – sesiunea I - 2010
În intervalul 6-7 mai 2010 a avut loc jurizarea Programului de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români TPS (Translation and Publication Support Programme) – Sesiunea I – 2010. Comisia de experţi independenţi a fost compusă din: Laura Albulescu (redactor şef editura ART), Simona Kessler (agent literar), Gheorghe Nicolaescu (conferenţiar universitar, şef al catedrei de neerlandeză Universitatea din Bucureşti), Dan Pleşa (director executiv Editura Vellant), Simona Sora (Constantinescu) (critic literar, editor coordinator Dilemateca).

În urma evaluării dosarelor de aplicaţie, au fost acordate unui număr de 23 de edituri din 11 ţări (Bulgaria, Elveţia, Olanda, Grecia, Italia, Ungaria, Spania, Rusia, Franţa, Croaţia şi Turcia) subvenţii în valoare totală de aproximativ 106.000 EUR. Pornind de la suma solicitată de editorii străini, juriul a evaluat cererile de finanţare conform criteriilor programului.



Yüklə 78,11 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin