Dificultăţi
Dificultăţile identificate sunt ȋn principal legate de acumularea unui volum mare de lucru ȋntr-un interval de timp minim, ţinând seama de necesitatea studierii unui volum mare de documente conexe şi de caracterul global şi integrator al problemelor analizate. Au fost identificate unele dificultăţi şi in traducerea terminologiei specifice care ar putea crea unele neȋnţelegeri ȋn faza de implementare a proiectelor.
MĂSURI AVUTE ÎN VEDERE PENTRU MONITORIZAREA EFECTELOR SEMNIFICATIVE ALE IMPLEMENTĂRIICRESC în concordanta cu art. 27;
Formularea unui „program de monitorizare” pentru aplicarea masurilor din PNASC 2016-2020 se bazează pe alegerea unui set de indicatori de bază (relevanţi scopului Strategiei CRESC) şi pe cât se poate dintre cei aflaţi deja ȋn monitorizarea secoarelor respective. Aceştia pot fi ȋnsoţiţi de indicatori suplimentari, care ȋnsă nu au caracter de obligativitate.
Monitorizare și raportare
Ȋn PNASC 2016-2020 se au ȋn vedere indicatori cu rolul de a se garanta eficacitatea, eficiența și echitatea acțiunilor selectate și implementate. Pentru acestei acţiuni sunt esențiale monitorizarea și evaluarea progreselor și a performanțelor. Monitorizarea și evaluarea necesită luarea unei decizii cu privire la informațiile care oferă cea mai bună măsură a progreselor și performanțelor. Pentru monitorizare și evaluare sunt oferite linii de orientare în mai multe surse, inclusiv CE (2013). Aranjamentele pentru monitorizarea și evaluarea progreselor se pot axa pe procesele și rezultatele acțiunilor implementate pentru atingerea obiectivelor și ar trebui să poată surprinde consecințele neintenționate și care nu se pot adapta.
În procesul de identificare a indicatorilor corespunzători ar trebui să se țină cont de următoarele:
-
indicatorii și seturile de date existente care pot măsura deja rezultatele necesare sau care pot fi ajustate în scopurile planului de acțiune;
-
alţi factori de influențare a parametrilor indicativi care pot fi parțial responsabili pentru progresele (sau lipsa progreselor) în atingerea obiectivelor. Aceştia includ adaptarea care poate apărea în cursul acțiunilor planificate.
Informaţii suplimentare privind selectarea indicatorilor pentru acțiunile de adaptare sunt prezentate în ghidul UKCIP (Bours et al, 2014). Ar trebui remarcat totuși că, în cele mai multe țări, monitorizarea și indicatorii de evaluare și adaptare sunt relativ slab dezvoltați (EC, 2013).
Tabelul 10.1: Exemple de indicatori pentru obiectivele de reducere a emisiilor de GES și adaptare la schimbările climatice61
Obiectiv strategic
|
Exemplu de indicator
|
Reducerea emisiilor de GES
|
Îmbunătățirea eficienței energetice
|
Indicatori privind intensitatea energetică specifici sectorului; indicatori privind intensitatea emisiilor de
gaze cu efect de seră specifici sectorului energie
|
Împădurire
|
Suprafață împădurită aflată în gospodărirea durabilă
a pădurilor
|
Utilizarea sporită a rețelei feroviare
|
Schimbarea ponderii călătoriilor efectuate pe calea ferată, emisii de GES per kilometru de călătorie cu trenul
|
Adaptarea la schimbările climatice
|
Dezvoltarea de metode pentru avertizarea și reacția timpurie la bolile asociate schimbărilor climatice
| -
Pregătirea unor planuri de acțiune eficace și implementarea acestora (indicator de proces)
-
Incidența bolilor asociate cu schimbările climatice per milion de locuitori (indicator de rezultat).
|
Reducerea riscurilor de inundații
| -
Finalizarea analizei riscurilor pentru zonele locuite expuse inundațiilor.
-
Implementarea programelor de protecție împotriva inundațiilor
|
Sporirea zonelor în care biodiversitatea se poate dezvolta în condițiile schimbărilor climatice
|
Creșterea indicatorilor de habitat în raport cu nivelul de referință
|
Urmărirea ȋndeplinirii indicatorilor din programele de monitorizare pe domenii de activitate se face de către autoriăţile coordonatoare ale domeniului respectiv. Aceste date se transmit UIP sau unităţii din MMAP care va colecta datele de implementare şi va decide după caz necesitatea revizuirii Strategiei CRESC (atat prin obiectivele de bază sau sectoriale, cât şi prin măsurile şi acţiunile necesar a fi intreprinse)
Alţi indicatori ce pot fi consideraţi
- pentru eficienta energetica:
- emisii GES
- contributie energie regenerabilă la consum final
- reducere energie consumată
- nr. Apartamente reabilitate
- pe transport durabil:
- consum energie/PIB
- suprafeţe verzi create/suprafeţe verzi ȋn oraşe (m.p)
- Sol:
- suprafata decontaminată (mp sau ha);
- Populatie:
- nr.angajati/nr.locuri de muncă
- pădure:
- nr.arbori plantaţi/an
- suprafaţă ȋmpădurită/suprafaţă totală
- deseuri:
- deseuri industriale reciclate
- cantitate metan extras din depozite de deseuri menajere si utilizat pt.producere energie/cantitate totala de metan extras din depozite de deseuri menajere
Dostları ilə paylaş: |