4.2.Cerințe procedurale naționale privind controalele la fața locului și întocmirea proceselor-verbale de control administrativ
Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2185/1996 prevede că inspectorii Comisiei trebuie să respecte, pe parcursul controalelor la fața locului, normele de procedură stabilite de legislația statului membru în cauză. Statele membre au precizat că aceste proceduri sunt transmise, de regulă, inspectorilor naționali prin intermediul manualelor și instrucțiunilor. Printre aceste cerințe procedurale, statele membre au menționat: nenotificarea controalelor cu excepția cazurilor în care acest lucru este necesar, interzicerea accesului în reședințe private (a se vedea mai sus), respectarea legislației privind utilizarea limbilor47. Inspectorii ar trebui să prezinte o autorizație scrisă sau un ordin de inspecție și o legitimație specială48; controlul ar trebui să se desfășoare în prezența agentului economic în cauză49 și într-un anumit interval orar, conform legislației naționale50. Trebuie întocmit un proces-verbal de control și, în anumite situații, trebuie să aibă loc o discuție finală cu partea răspunzătoare înainte de întocmirea procesului-verbal51. În cazul proceselor-verbale naționale de control administrativ se aplică anumite cerințe procedurale: în majoritatea statelor membre, inspectorii naționali utilizează un model standard, iar conținutul descrie, de obicei, neregulile constatate, dispozițiile juridice încălcate și rezultatele controlului. Procesul-verbal trebuie semnat în orice situație de inspectorii naționali care efectuează controlul și, în unele cazuri, de agentul economic. În cazul în care agentul economic refuză să semneze, acest lucru se va menționa în procesul-verbal. Acesta este aprobat, de regulă, de superiorul ierarhic al inspectorului responsabil pentru control. În general, statele membre au precizat că nu există restricții cu privire la admisibilitatea proceselor-verbale de control administrativ în procedurile administrative sau judiciare. Excepțiile au inclus situații în care neregulile au fost săvârșite pe parcursul colectării informațiilor conținute în procesul-verbal52 și acolo unde legislația națională prevede că dovezile obținute pe parcursul procedurilor administrative nu pot fi utilizate în procedurile penale53.
Pentru a putea fi admise în procedurile administrative sau judiciare, procesele-verbale naționale de control administrativ întocmite în urma unui control la fața locului trebuie să îndeplinească, la rândul lor, anumite cerințe, inclusiv semnarea de către inspectorii naționali. Din experiența OLAF, semnarea procesului-verbal de către inspectorul național a fost, ocazional, întârziată sau respinsă fără a fi oferite motive specifice pe parcursul inspecțiilor comune.
În consecință, este esențial ca inspectorul național care participă la un control OLAF la fața locului să semneze, la rândul său, procesul-verbal OLAF fără întârzieri nejustificate, în acest fel evitând riscul respingerii acestuia sau al unei valori probatorii inferioare în cadrul procedurilor administrative sau judiciare.
4.3.Asistența autorităților naționale în eventualitatea opoziției agenților economici
Asistența autorităților naționale este importantă și nu este condiționată de participarea autorității naționale la control. Necesitatea sprijinului autorităților naționale devine și mai presantă în cazurile în care agentul economic se opune efectuării controlului de către inspectorii Comisiei. Asistența și sprijinul autorităților naționale sunt extrem de importante indiferent de tipul de cheltuieli UE în cauză (cheltuieli directe sau gestionarea partajată a fondurilor europene). Același tip de sprijin, în special pentru protejarea dovezilor, trebuie pus la dispoziție și atunci când se efectuează controale privind cheltuielile directe, în vederea asigurării aceluiași nivel de protecție a fondurilor europene pentru toate domeniile de cheltuieli.
În cazurile în care agentul economic se opune controlului, anumite state membre54 au precizat că inspectorii Comisiei au drept de acces în sediul agentului economic în cauză chiar și fără acordul prealabil al acestuia pe parcursul unui control la fața locului. În cazurile în care opoziția agentului economic împiedică efectuarea controlului, autoritățile competente ale statelor membre pot sprijini inspectorii Comisiei prin emiterea unui mandat judiciar sau administrativ55, sau prin asistarea acestora dacă este cazul — cu forța corespunzătoare — pentru a intra în sediul agentului economic. În aceste cazuri de opoziție a agentului economic, poliția sau inspectorii naționali pot interveni și asista inspectorii Comisiei56. Alte măsuri pe care statele membre le pot lua includ suspendarea sau încetarea plăților în cazul beneficiarilor de subvenții europene sau aplicarea de amenzi. În eventualitatea în care agentul în cauză refuză să permită accesul la informații, inspectorii pot sigila sediul57 și pot lua și reține în custodie atât registrele, cât și alte documente în format de hârtie sau electronic, în baza unui mandat judiciar sau administrativ58. Aceștia pot aplica o procedură oficială de investigare reprezentanților agentului economic59. Sancțiuni penale cum ar fi amenzile sau suspendarea plăților către beneficiarul subvențiilor europene pot fi aplicate atunci când agentul economic refuză să permită accesul la informații.
Statele membre au adoptat măsuri obligatorii în dreptul lor intern pentru a garanta că anchetatorii OLAF care desfășoară controale la fața locului pot beneficia de asistența autorităților naționale competente în cazurile în care agentul economic se opune controlului. Unele dintre aceste măsuri, cum ar fi emiterea unui mandat judiciar sau administrativ, reținerea documentelor sau procedurile de interogare, au rezultate imediate și ar trebui să fie favorizate de legislația națională.
Participarea activă a autorităților naționale la fața locului poate contribui în mare măsură la succesul operațiunii. Prin urmare, inspectorii naționali ar trebui să se implice activ în inspecție, și nu să participe ca simpli observatori, poziție pe care unele autorități naționale o aleg în unele cazuri OLAF ca statut declarat în timpul controalelor la fața locului. Inspectorilor OLAF trebuie să li se asigure același nivel de asistență pentru gestionarea partajată și pentru cheltuieli directe.
Dostları ilə paylaş: |