Dragă Cum-Naiba-Te-Cheamă,
Este foarte jenant să încep o scrisoare în felul acesta, aşa că am să-ţi respect dorinţele şi-o să-ţi spun Conrad.
Conrad, până la ora actuală ţi-ai dat deja seama de adevărata natură a vizitei mele. Simt că am făcut o alegere bună desemnându-te moştenitor al domeniului numit, în mod obişnuit, Pământ. Afecţiunea ta pentru el nu poate fi pusă la îndoială; sub numele de Karaghiosis i-ai îndemnat pe oameni să-şi dea sângele pentru apărarea lui; îi restaurezi monumentele şi păstrezi lucrările de artă (apropo, ca o menţiune la testament, insist să reconstitui Marea Piramidă!), iar iscusinţa şi dârzenia ta (atât cea spirituală, cât şi cea fizică) sunt cu totul ieşite din comun.
Se pare, de asemenea, că eşti tot ce poate fi mai aproape de un supraveghetor nemuritor disponibil (aş da mult să ştiu care-i adevărata ta vârstă), şi asta, împreună cu înaltul potenţial de supravieţuire, te face cu adevărat un candidat unic. Dacă mutaţia săvârşită în cazul tău va începe vreodată să-şi piardă efectul, vei avea oricând la dispoziţie seria de tratamente S-S, pentru prelungirea lungului lanţ al zilelor pe care le vei trăi. (Puteam să spun „aranjarea" lanţului, dar ar fi fost nepoliticos din partea mea, ştiind cât de bine te pricepi tu la ,,aranjamente"! Şi cum au mai fost „aranjate" toate acele documente vechi! L-ai zăpăcit pe bietul Vite-Stats cu toate discrepanţele astea... Acum a fost programat să nu mai accepte niciodată un alt certificat de naştere grecesc ca dovadă a vârstei!).
Las Pământul în mâinile lui Kallikanzaros. Potrivit legendei, aceasta ar fi o mare greşeală. Vreau, totuşi, să risc şi să cred că eşti un pretins Kallikanzaros. Tu distrugi numai ceea ce ai în vedere să reconstruieşti. Probabil că eşti Marele Pan, care s-a prefăcut, numai, că moare. Oricum, vei avea la dispoziţie suficiente fonduri şi mijloace tehnice grele care-ţi vor fi trimise în acest an; plus posibilitatea de-a face noi cereri Fundaţiei Shtigo. Aşa că apucă-te şi dă roade, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi din nou Pământul. Ai noştri vor fi pe-aproape şi vor veghea. Cereţi ajutor şi vi se va da imediat.
Nu mai am timp să-ţi scriu o carte. Îmi pare rău. Însă autograful ţi-l dau oricum; iată-l:
CORT MYSHTIGO
P.S. Încă nu ştiu dacă asta-i artă. Şi du-te tu naibii!
Cam aşa suna, în esenţă, cuprinsul notei.
Pan?
Maşinile nu vorbesc în felul ăsta, nu?
Pământul este un spaţiu sălbatic, de nelocuit. E un loc aspru şi stâncos. Ruinele vor trebui îndepărtate, bucată cu bucată, până ce vor putea fi puse în loc nişte anti-ruine.
Ceea ce înseamnă muncă, multă muncă.
Ceea ce înseamnă că pentru a reîncepe, voi avea nevoie de toate posibilităţile Oficiului, ca şi de organizaţia Radpol.
În momentul de faţă, hotărăsc dacă excursiile la ruine să mai continue ori nu. Cred că le voi lăsa să continue, să mai continue ori nu. Cred că le voi lăsa să continue, până când vom avea ceva mai bun de arătat.
Acum avem bani şi suntem din nou stăpâni pe ceea ce-i al nostru, ceea ce reprezintă o mare diferenţă. Poate că nici Returnismul nu-i complet mort. Dacă există vreun program vital pentru revigorarea Pământului, poate că-i vom, face pe unii dintre-ai noştri să se întoarcă, ori poate că-i vom atrage pe unii dintre noii turişti.
Sau, dacă, vor dori să rămână cu toţii vegani, n-au decât s-o facă. Nouă ne-ar plăcea să vină, deşi n-avem nevoie de ei. Şi simt că emigraţia de la noi către exterior va scădea, dacă oamenii vor vedea că pot progresa aici; iar populaţia va creşte mai mult decât în proporţie geometrică, dată fiind creşterea perioadei de fertilitate oferită de tratamentul — încă destul de costisitor — cu seria S-S. Intenţionez ca acesta să fie complet socializat. Lucru pe care-l voi realiza prin numirea lui George în fruntea unui program de Sănătate Publică şi prin înfiinţarea de policlinici capabile să aplice tratamentul S-S în orice localitate.
Vom reuşi. M-am săturat să fiu un îngrijitor de morminte şi n-am de gând ca timpul care mi-a rămas până la Paşti să-l petrec tăind Pomul Lumii, chiar dacă sunt născut în zodia întunericului — predestinat pentru a avea necazuri. Vreau ca, atunci când vor bate clopotele, să fiu în stare să spun: "Alèthôs aneste" („Adevărat a înviat!" - greacă) în loc să las ferăstrăul şi să alerg (ding-ding — clopotele, clang-clang — copitele, etcetera). Acum a venit timpul pentru toţi kallikanzaroşii cei buni... O ştiţi şi voi.
Aşa...
Cassandra şi cu mine avem acea vilă pe Insula Vrăjită. Ei îi place acolo. Şi mie-mi place. N-o mai deranjează vârsta mea nedefinită. Ceea ce e bine.
Chiar în zorii zilei, pe când stăteam pe plajă şi priveam cum soarele alungă ultimele stele, m-am întors spre Cassandra şi i-am spus că voi avea o sarcină grea, care-mi va stârni ulcer, multă durere de cap şi-aşa mai departe...
— Ba nu, răspunse ea.
— Nu minimaliza ceea ce este iminent, am zis eu. Aşa se creează incompatibilităţile...
— Nici vorbă.
— Eşti prea optimistă, Cassandra.
— Nu. Ţi-am spus mai demult că eşti în pericol, şi într-adevăr ai fost, dar atunci nu m-ai crezut. Acum însă, simt că lucrurile vor merge bine. Asta-i tot.
— Recunoscând precizia de care-ai dat dovadă în trecut, cred, în continuare, că subestimezi ceea ce ne-aşteaptă.
Ea se ridică şi bătu din picior.
— Niciodată nu mă crezi!
— Ba te cred. Numai că, întâmplător, de data asta te înşeli, iubito.
Sirena mea cea supărată porni înot spre apele întunecate. După un timp, se întoarse.
— Okay, spuse ea zâmbind, în timp ce o ploaie de mici picături de apă îi cădea din păr. Desigur!
Am apucat-o de gleznă, am tras-o în jos, lângă mine, şi-am început s-o gâdil.
— Potoleşte-te!
— Ascultă, Cassandra, te cred! Pe cuvânt! M-auzi? Ce zici de asta? Zău că te cred, al naibii să fiu! Desigur că ai dreptate!
— Eşti un kallikanzaros tare scump! Oooh!!!
Era foarte frumoasă, acolo, pe malul mării, aşa c-am ţinut-o lângă mine, udă cum era, până s-a luminat complet de ziuă simţindu-ne bine.
Un loc frumos pentr-un sfârşit de poveste. Nu-i aşa?
------------------------
Dostları ilə paylaş: |