Romania curtea de apel constanţA

2. Cerere de repunere în termenul de recurs. Condiţiile şi termenul în care poate fi formulată cererea. ”Imprejurare mai presus de voinţa părţii” în accepţiunea art. 103, alin. 1, teza a II-a Cod procedură civilă.

Dispoziţiile art. 103 alin.(1) teza a II-a Cod procedură civilă, reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că „ a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei” să acţioneze înăuntrul termenului defipt de lege, în speţă înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicării deciziei 357/13.09.2007 a Tribunalului Constanţa.

Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situaţia în care partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură de o „împrejurare mai presus de voinţa ei”, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizează împiedicarea părţii datorită unor „motive temeinice”.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 5289/2005 reclamanţii M.S. şi M.C., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanta şi RAEDPP Constanţa au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la incheierea cu reclamantii a contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului teren în suprafaţă de 160,20 mp. şi construcţii cu o suprafaţă locuibilă de 77,05 mp. conform contractului de închiriere nr. 1390 din 16.06.2004 în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi la preţul social stabilit de GH. 20 /1996 si respectiv HG. 11/ 1997.

Prin sentinţa civilă nr.5101 din 29.05.2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 5289/2005 a fost respinsă cererea formulată de reclamanti ca neîntemeiată, cu obligarea acestora la plata în favoarea pârâtilor a cheltuielilor de judecată.

In motivarea hotărârii, prima instanţă a retinut că legea impune o anumită limitare a dreptului de cumpărare a imobilelor care se justifică pe natura considerentelor sociale, repectiv, situatia acelor chiriaşi care s-au întemeiat ani de-a rândul pe o situaţie juridică stabilă a locuinţelor pe care le deţineau, intrând în raporturi locative fără să poată anticipa interventia legilor reparatorii şi fără să-şi pregătescă o altă posibilitate de satisfacere a nevoii locative, iar în cauză reclamantii nu detineau imobilul în calitate de chiriaşi la data intrării in vigoare a Legii nr. 112/1995, în baza art.6 din HG nr. 20/1996, repulicată.

Impotriva sentinţei civile mai sus mentionate au formulat recurs reclamanţii M.S. şi M.C. prin care au criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pe parcursul soluţionării apelului, reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 din HG 11/1997 de modificare a HG nr. 20/1996.

Apelul a fost suspendat până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate de către instanţa de contencios administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 206/27.03.2007 Curtea de Apel Constanţa – Secţia Contencios Administrativ a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de apelanţii reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 357/13.09.2007 Tribunalul Constanţa a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.C. şi M.S. la data de 28.02.2008, criticând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de Tribunalul Constanţa conform art. 304 pct. 9 C.proc.civilă sub aspectul interpretării şi aplicării restrictive a dispoziţiilor art. 9 din Legea 112/1995.

Prin cererea de recurs, reclamanţii au solicitat şi repunerea în termenul de declarare a căii de atac, invocând incidenţa disp. art. 103 C.proc.civ.

În motivarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurentul M.S. a invocat împrejurarea că este de profesie navigator, iar la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de apel se afla în voiaj internaţional, această situaţie împiedicându-l să exercite recursul în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei Tribunalului Constanţa.

La rândul său, recurenta M.C. a invocat starea de boală, dovedită cu adeverinţa medicală nr. 3862/20.10.2007 emisă de dr. S.V., ca fiind o cauză mai presus de voinţa sa, care a împiedicat-o să formuleze recursul şi cererea de repunere în termenul de recurs, până la data de 28.02.2008.

Prin întâmpinare, intimata RAEDPP Constanţa a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului.

Analizând cererea recurenţilor M.S. şi M.C. de repunere în termenul de recurs, instanţa constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 103 C.proc.civilă „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui al act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Prin urmare, decăderea este o sancţiune legală de respectarea termenelor de procedură, raţiunea şi importanţa decăderii fiind determinată tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.

Dispoziţiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civilă, reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că „a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei” să acţioneze înăuntrul termenului defipt de lege, în speţă înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicării deciziei 357/13.09.2007 a Tribunalului Constanţa.

Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situaţia în care partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură de o „împrejurare mai presus de voinţa ei”, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizează împiedicarea părţii datorită unor „motive temeinice”.

Existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţii nu constituie singura condiţie necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voinţa părţii să intervină înauntrul termenului legal.

Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesară o dublă condiţie: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia şi actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiaşi termen.

Din analiza înscrisurilor existente la dosar se reţine că decizia civilă nr. 357/13.09.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost comunicată la domiciliul soţilor reclamanţi M.S. şi M.C. la data de 24.10.2007.

Faptul că recurentul M.S., la data de 24.10.2007 se afla în voiaj internaţional fiind de profesie navigator nu constituie o împrejurare „mai presus de voinţa părţii”, în sensul art. 103 C.proc.civilă, care să îl fi împiedicat să promoveze calea de atac a recursului, şi care a intervenit înăuntrul termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C.proc.civilă pentru declararea recursului.

În realitate, reclamantul cunoştea împrejurarea că urmează să plece în voiaj internaţional încă din timpul procesului derulat în faţa Tribunalului Constanţa, luând cunoştinţă de faptul că termenul fixat pentru reluarea judecăţii apelului, după suspendarea cursului acestuia, conform art. 4 din Legea 554/2004, a fost fixat la data de 6.09.2007.

Motivul plecării reclamantului M.S. în voiaj internaţional a constituit motivarea cererii formulată de reclamant conform art. 152 alin.(3) teza finală C.proc.civilă pentru preschimbarea termenului de judecată înainte de vacanţa judecătorească, cerere respinsă ca nefondată prin încheierea din 25.06.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Prin urmare, plecarea în voiaj internaţional nu a fost intempestivă, necesitatea realizării voiajului nu a intervenit înaăuntrul termenului de recurs, pentru a determina imposibilitatea absolută a recurentului de a exercita calea de atac a recursului, condiţiile reglementate de art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civilă nefiind îndeplinite în cauză.

Mai mult, în faza apelului desfăşurată la Tribunalul Constanţa, reclamanţii M.S. şi soţia sa M.C., au beneficiat de asistenţă calificată, fiind reprezentaţi de un avocat, iar în situaţia în care recurentul a avut cunoştinţă încă din luna iunie de faptul că urmează să lipsească din ţară în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2007, ar fi putut solicita comunicarea hotărârii la sediul avocatului, pentru ca acesta, în condiţiile art. 69 alin.(2) C.proc.civilă, să exercite calea de atac a recursului.

Se reţine că lipsa de diligenţă a recurentului în conducerea procesului declanşat de el, nu poate fi asimilată unei „împrejurări mai presus de voinţa părţii”, ivită înăuntrul termenului legal de recurs de 15 zile, reglementat de art. 301 C.proc.civilă care să îl fi împiedicat pe recurent să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege.

Nici cauzele invocate de recurenta M.C. pentru repunerea în termenul de recurs, nu pot fi asimilate unei „împrejurări mai presus de voinţa părţii”, conform art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civilă.

Din adeverinţa medicală nr. 3862/20.10.2007 emisă de Dr. S.V. – Medic primar MG pediatrie, rezultă că M.C. este suferindă de discopatie lombară, litiază renală şi infecţia căii urinare, fiindu-i recomandat repaos la pat în perioada 20 octombrie 2007 – 20 noiembrie 2007.

Recurenta nu a făcut nici o altă dovadă cu privire la imposibilitatea formulării căii de atac a recursului datorită spitalizării sau agravării sănătăţii acesteia după data de 20.11.2007.

Conform dispoziţiilor art. 103 C.proc.civilă, partea interesată trebuie, ca în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării să introducă atât calea de atac, cât şi cererea de repunere în termen.

În speţă, se reţine că recurentei M.C. i s-a comunicat decizia civilă nr. 357/13.09.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 24.10.2007, iar aceasta a declarat calea de atac a recursului la data de 28.02.2008.

Din actul medical depus la dosar rezultă că aceasta a fost împiedicată să formuleze recursul în perioada 20.10.2007 – 20.11.2007, medicul recomandându-i repaos la pat.

Pentru perioada ulterioară datei de 20.11.2007 nu s-a făcut dovada existenţei unei alte cauze de împiedicare a recurentei să acţioneze, situaţie în care se prezumă că a încetat cauza care a justificat depăşirea termenului de recurs şi, în termen de 15 zile de la momentul încetării acestei cauze, reclamanta trebuia să formuleze atât cerere de repunere în termenul de recurs, cât şi recursul, condiţie neîndeplinită în cauză.

Pentru aceste considerente se va respinge ca nefondată şi cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta M.C.

În baza art. 137 C.proc.civilă, se va analiza excepţia de tardivitate invocată de intimata RAEDPP Constanţa prin întâmpinare.

Excepţia este fondată.

Conform art. 301 C.proc.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză se reţine că decizia recurată a fost comunicată celor doi recurenţi la domiciliul indicat în acţiune, la data de 24.10.2007, iar în termenul legal de 15 zile aceştia nu au formulat calea de atac a recursului.

În condiţiile în care cererile de repunere în termenul de declarare a recursului au fost respinse ca nefondate, în speţă a operat sancţiunea decăderii recurenţilor din dreptul de a mai exercita această cale de atac.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 301 C.proc.civilă se va admite excepţia tardivităţii şi se va respinge recursul declarat de M.C. şi M.S. ca tardiv formulat.

În baza art. 274 C.proc.civilă, va obliga recurenţii la 300 lei cheltuieli de judecată către intimaţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa.

Se respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata RAEDPP Constanţa, la dosar nefiind depuse chitanţele de plată a onorariului de avocat.

Decizia civilă nr. 147/C/07.05.2008