Romania curtea de apel constanţA

4. Legea nr. 10/2001. Imobil preluat de stat în baza Legii nr. 18/1968. Inaplicabilitatea art. 2 din legea nr. 10/2001.

Legea nr.18/1968 - care a sancţionat dobândirea pe căi nelegale a proprietăţii - ca şi Decretul nr.221/1960 - care reglementa procedura executării silite împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor, a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi procedura executării confiscării - au fost în concordanţă cu normele Constituţiei din 1965, care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe căi legale, dar şi cu prevederile Constituţiei din 1991 – sub puterea căreia au fost menţinute până la reglementarea domeniului prin Legea nr. 115/1996, respectiv O.G. nr. 11/1996.

În consecinţă, imobilele preluate în temeiul Legii nr. 18/1968 sau în contul creanţei constatată conform acestui act normativ, prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul cărora măsura a fost luată cu respectarea prevederilor Decretului nr. 221/1960, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Prin acţiunea înregistrată la 10.10.2006, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi să-i restituie în natură imobilul situat în Constanţa, Bdul M. nr.96, compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 319,60 mp, şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.538/08.12.1971 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament format din două camere şi dependinţe şi asupra terenului aferent, în suprafaţă de 527,10 mp, situate în Constanţa, Bd. L. nr.96. Prin decizia civilă nr.1011/15.08.1973 a Tribunalului Judeţean Constanţa s-a constatat că vânzătorii au predat doar suprafaţa de 319,60 mp, nu pe cea înscrisă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare; totodată, reclamantul a construit, ulterior, încă un corp de clădire format din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 91 mp.

Întreg imobilul a fost preluat de stat în temeiul sentinţei civile nr.3953/30.06.1976 a Judecătoriei Constanţa, definitivă şi irevocabilă - prin care a fost admisă sesizarea Comisiei constituită în temeiul Legii nr.18/1968, iar bunul a fost trecut în proprietatea statului - şi a deciziei nr. 481/22.09.1978 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al judeţului Constanţa - prin care bunul a fost transmis în administrarea fostei Întreprinderi de Construcţii, Reparaţii şi Administrare a Fondului Locativ Constanţa.

A mai susţinut reclamantul că locuieşte şi în prezent în imobilul ce i-a aparţinut în proprietate, în calitate de chiriaş, şi că a solicitat restituirea lui în natură în temeiul Legii nr.10/2001, dar pârâţii au refuzat să dea curs solicitării sale, deşi au fost obligaţi la soluţionarea notificării prin hotărâre judecătorească.

Prin sentinţa civilă nr.1796/19.10.2007 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să restituie în natură, către reclamant, imobilul situat în Constanţa, Bdul M. nr.96, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 319,60 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul B.D., şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.600 lei.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu şi că acesta se află în prezent în domeniul privat al municipiului Constanţa, unde a intrat ca efect al unei sentinţe civile pronunţate în temeiul Legii nr.18/1968.

Referitor la această hotărâre judecătorească s-a reţinut că nu identifică imobilul preluat - după vecinătăţi, componenţa construcţiei sau întinderea suprafeţei de teren aferentă - şi că în aceste împrejurări nu se poate reţine identitatea între imobilul la care se face referire în sentinţa menţionată şi cel solicitat de reclamant în prezenta cauză; pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că titularul acţiunii este îndreptăţit să solicite direct în instanţă restituirea în natură a imobilului, dat fiind refuzul evident al autorităţii administrative de a da răspuns la notificare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, dar nu au arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază calea de atac.

Prin concluzii scrise, apelanţii pârâţi au arătat că tribunalul a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, în sensul că restituirea construcţiei nu era posibilă câtă vreme nu a fost cerută prin notificarea formulată în temeiul actului normativ menţionat, iar în ceea ce priveşte terenul, s-a arătat că suprafaţa ce putea fi restituită nu o putea depăşi pe cea preluată efectiv, astfel cum este ea menţionată în decizia nr.481/1978 a fostului Consiliu Popular al judeţului Constanţa.

Intimatul reclamant a solicitat prin concluzii scrise respingerea apelului ca nefondat, iar în motivare a reiterat considerentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Deşi apelanţii nu au arătat care sunt criticile faţă de modul în care s-a desfăşurat judecata de fond şi faţă de hotărârea atacată, curtea va face aplicarea art.292 alin.2 din Codul de procedură civilă care prevede, într-o asemenea situaţie, că instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Procedând, pe cale de consecinţă, la rejudecarea în fond a litigiului în limita motivelor invocate în faţă tribunalului, curtea a reţinut următoarele:

Legea nr.10/2001 reglementează o procedură specială de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Art.2 din lege defineşte noţiunea de preluare abuzivă şi enumeră nelimitativ şi în raport de modalitatea, motivul sau condiţiile preluării, toate situaţiile în care măsura a fost nelegală deoarece s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicţionale, contrare regimului juridic constituţional de la data producerii lor şi, totodată, contrare drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate în legislaţia internaţională opozabilă în domeniu.

Legea nr.18/1968 - care a sancţionat dobândirea pe căi nelegale a proprietăţii - ca şi Decretul nr.221/1960 - care reglementa procedura executării silite împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor, a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi procedura executării confiscării - au fost în concordanţă cu normele Constituţiei din 1965, care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe căi legale, dar şi cu prevederile Constituţiei din 1991 – sub puterea căreia au fost menţinute până la reglementarea domeniului prin Legea nr. 115/1996, respectiv O.G. nr. 11/1996.

În consecinţă, imobilele preluate în temeiul Legii nr. 18/1968 sau în contul creanţei constatată conform acestui act normativ, prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul cărora măsura a fost luată cu respectarea prevederilor Decretului nr. 221/1960, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

În speţă, actele dosarului confirmă faptul că imobilul situat în Constanţa, B-dul M. nr.96, care a aparţinut în proprietate reclamantului, a fost preluat de stat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată şi că nu poate fi reţinută incidenţa nici uneia din ipotezele reglementate de art.2 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3953/30.06.1976 a Judecătoriei Constanţa s-a stabilit, în baza Legii nr. 18/1968, că reclamantul nu a justificat provenienţa licită a unor bunuri în valoare de 67.671 lei şi s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a imobilului situat în Constanţa, str. L. nr.96, în valoare de 60.000 lei şi obligarea reclamantului, pârât în acel litigiu, la plata către stat, în numerar, a sumei de 7.671 lei.

În temeiul acestei hotărâri judecătoreşti, Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular Judeţean Constanţa a emis decizia nr. 481/22.09.1978, prin care imobilul situat în Constanţa, B-dul L. nr.96, compus din construcţii în suprafaţă totală de 116,70 mp şi suprafaţă totală de 307 mp, fost proprietatea numitului B.V., a fost transmis în administrarea Întreprinderii de construcţii, reparaţii şi administrare a fondului locativ Constanţa.

Rezultă, din cele ce preced, că imobilul dobândit de reclamant prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în 1971 a trecut în proprietatea statului ca bun dobândit ilicit, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul Legii nr.18/1968, care constituia titlu legal de preluare, şi că titularul acţiunii nu poate susţine cu temei caracterul abuziv al preluării, pentru că măsura nu se încadrează în nici una din situaţiile reglementate de art.2 alin.1 lit.a-h din Legea nr.10/2001 şi nici în cazurile prevăzute de lit.i a aceluiaşi text de lege.

Această concluzie nu poate fi infirmată de pretinsa lipsă de identitate dintre imobilul dobândit de reclamant prin actul de vânzare cumpărare încheiat cu numiţii A.I. şi E. în 1971 şi cel a cărui preluare în patrimoniul statului a intervenit prin sentinţa civilă nr.3953/1976 a Judecătoriei Constanţa, reţinută în mod nejustificat de instanţa de fond. Că preluarea dispusă în temeiul Legii nr.18/1968 a privit imobilul cumpărat de reclamant în 1971 rezultă din chiar considerentele cererii de chemare în judecată - unde acesta arată expres că a dobândit imobilul a cărui restituire o solicită prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 538/1971 şi că ulterior s-a constatat că "vânzătorii A.I. şi A.E." au predat o suprafaţă de teren mai mică decât cea înscrisă în acte - dar şi din considerentele deciziei nr.481/1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Judeţean Constanţa - unde imobilul preluat este identificat prin adresă, suprafaţă construită şi suprafaţa totală a terenului aferent construcţiei - şi din analiza coroborată a concluziilor expertizei cu menţiunile actului de vânzare-cumpărare din 1971, din care rezultă că imobilul cumpărat de la soţii A. şi cel expertizat au aceleaşi vecinătăţi, respectiv Spitalul Militar la est şi sud şi B-dul M. (fost L.) la vest.

Rezultă, deci, că tribunalul a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001 - pentru că imobilul a cărui restituire se solicită este exceptat din sfera imobilelor prevăzute de acest act normativ - şi că, pe cale de consecinţă şi în temeiul art.296 din Codul de procedură civilă, se impune admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.

În temeiul art.274 alin.1 din acelaşi cod, intimatul reclamant va fi obligat la 300 lei cheltuieli de judecată către apelanţi.

Decizia civilă nr. 67/C/02.04.2008