Romania curtea de apel constanţA

5. Legea nr. 10/2001. Imobil preluat în baza Legii nr. 4/1973 şi ulterior închiriat fostului proprietar. Restituirea în natură a bunului conform art. 10-12 din Legea nr. 10/2001. Condiţionarea restituirii în natură a imobilului de obligaţia rambursării sumei primite cu titlu de despăgubire la momentul preluării abuzive. Demolarea parţială a locuinţei. Cuantumul despăgubirilor restituite.

În condiţiile în care locuinţa restituită reclamantei conform Legii nr. 10/2001 nu mai corespunde structurii clădirii preluată abuziv de stat, parte din construcţie fiind demolată, fapt ce nu este imputabil chiriaşilor, reclamanta nu poate fi obligată să restituie integral despăgubirile încasate în anul 1985.

Referitor la obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită, a despăgubirii primite la data preluării bunului, din prevederile art. 10-12 din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că persoana îndreptăţită are obligaţia de a restitui despăgubirile încasate pentru imobilele primite efectiv în natură, nu şi pentru cele care, după preluare, au fost demolate.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 972/2004, reclamanta M.L.G. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 11 din 1 iunie 2004, emisă de S.C. U.S. 96 S.R.L. în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a restitui statului suma încasată cu titlu de despăgubiri la data preluării imobilului, situat în Eforie Sud, strada R. nr. 113B, format din construcţii şi 300 m.p. teren, în baza Legii nr. 4/1973.

Prin sentinţa civilă nr. 456 din 25 martie 2005, Tribunalul Constanţa, Secţia Civilă, a admis în parte acţiunea formulată de recloamanta M.L.G., în contradictoriu cu pârâta S.C. U.S. 96 S.R.L. Eforie, a dispus anularea deciziei nr. 11 din 1 iunie 2004, emisă de pârâtă, referitor la terenul de 600 m.p. şi a obligat pârâta să înainteze notificarea nr. 1690 din 29 august 2001, formulată de petentul M.C. şi documentaţia aferentă către unitatea deţinătoare, respectiv oraşul Eforie, spre soluţionare şi pronunţare prin decizie motivată cu privire la terenul în suprafaţă de 600 m.p.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este fiica lui M.C. şi T.T., nepoata defuncţilor M.M. şi M.E., proprietarii imobilului teren, în suprafaţă de 600 m.p.

Tatăl reclamantei, decedat la 04 aprilie 2003, a adresat notificare pârâtei la 29 august 2001, iar aceasta a dispus restituirea construcţiei în stadiul în care se afla la acel moment.

Comparativ cu imobilul preluat de stat în anul 1985, imobilul retrocedat conform Legii nr. 10/2001 este diferit, în sensul că lipsesc din componenţa iniţială construcţiile anexe formate din două magazii, în suprafaţă de 18,72 m.p., fiind demolate în totalitate, iar încăperea de baie este o ruină, fiind inutilizabilă.

A constatat tribunalul, că decizia referitoare la teren nu este legală, pentru că, deşi nu era deţinătoare, pârâta a respins cererea de restituire, în loc să comunice persoanei îndreptăţite datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 18/C din 08 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa.

Curtea de Apel a reţinut că prin decizia atacată, pârâta a restituit reclamantei construcţia compusă din două camere de locuit în suprafaţă de 32,54 m.p., baie, bucătărie, culoar şi două magazii, cu obligaţia acesteia de a restitui suma primită de la stat cu titlu de despăgubiri la data preluării.

In cuprinsul notificării, autorul reclamantei a menţionat că este de acord să ramburseze suma pe care a primit-o cu titlu de despăgubiri, actualizată.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie 2006 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat decizia civilă nr. 18/C din 8 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a trimis apelul spre rejudecare aceleeaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că în apel s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 10 şi 12 din Legea nr. 10/2001, menţinându-se obligaţia reclamantei de a restitui întreaga sumă primită ca despăgubire la data preluării abuzive a imobilului, fară ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită.

S-a mai reţinut că terenul aferent locuinţei nu a fost restituit în natură, iar parte din construcţie este demolată, situaţie în care în mod greşit reclamanta a fost obligată la restituirea integrală a despăgubirilor încasate de autorul ei la data preluării.

Instanţa de casare a statuat că pentru determinarea întinderii obligaţiei de restituire a despăgubirilor trebuiau administrate probe pentru a determina cauza demolării unei părţi din construcţii, valoarea construcţiilor demolate şi diferenţa dintre valoarea despăgubirilor primite pentru construcţie şi valoarea construcţiei demolate, iar pentru administrarea acestor probe se impunea casarea cu trimitere spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.

După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 1460/36/2007, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 315 Cod procedură civilă, în limitele deciziei de casare, instanţa a încuviinţat completarea materialului probator cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică imobiliară pentru lămurirea aspectelor ce vizau cauzele demolării unei părţi din construcţie şi valoarea despăgubirilor ce trebuie restituite de reclamantă, în raport cu bunul ce i-a fost restituit prin Decizia nr. 11 din 01 iunie 2004, emisă de intimata S.C. U.S. 96 S.R.L.

Analizând legalitatea hotărârii primei instanţe, în raport cu criticile reclamantei şi cu respectarea dispoziţiei deciziei de casare, obligatorii pentru instanţă cu privire la problemele de drept dezlegate, se reţine că apelul este fondat pentru următoarele considerente.

Pornind de la raţiunea adoptării Legii nr.10/2001 privind situaţia juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foştii proprietari prin abuzurile săvârşite de stat.

Conform dispoziţiilor art 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite.

Imobilul ce a constituit proprietatea soţilor M.M. şi I. - autorii reclamantei - a trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 447 din 24 decembrie 1985 a fostului Consiliu popular al oraşului Constanţa, în baza Legii nr. 4/1973, la data preluării locuinţei având o suprafaţă construită de 109,75 m.p., iar valoarea despăgubirii stabilite pentru terenul aferent de 300 m.p. şi construcţie a fost de 9547 lei.

I.C.C.J. a statuat că în condiţiile în care construcţia restituită reclamantei conform Legii nr. 10/2001 nu mai are aceeaşi structură ca la momentul preluării, persoana îndreptăţită are obligaţia de a restitui despăgubirile încasate pentru imobilele primite efectiv în natură, nu şi pentru cele care, după preluare, au fost demolate.

Din expertiza efectuată în apel, după casare cu trimitere, rezultă că imobilul retrocedat reclamantei este format dintr-un corp de clădire tip parter cu destinaţia de locuinţă, format din două camere de locuit, o sală, o baie, o bucătărie şi un culoar.

Faţă de starea iniţială a construcţiei preluată abuziv prin Decizia nr. 447/1985, s-a constatat că în prezent lipsesc două magazii demolate în totalitate şi o baie, aflate în ruină, având două ziduri prăbuşite, construcţii care reprezentau 20% din valoarea imobilului preluat abuziv. Expertul a concluzionat că valoarea construcţiilor demolate, la data preluării, era de 1.892. lei vechi.

Referitor la starea tehnică a clădirii restituite, s-a reţinut că aceasta este grav afectată, clădirea fiind catalogată neutilizabilă, datorită degradărilor accentuate asupra spaţiilor utile.

Pentru determinarea condiţiilor în care s-a realizat degradarea imobilului şi demolarea celor trei încăperi (două magazii şi o baie) conform dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, au fost administrate probe cu înscrisuri şi martori.

Din declaraţiile martorului S.T. rezultă că în perioada 1983-1985, cu ocazia vizitelor realizate în casa autorilor reclamantei, a constatat că imobilul era bine întreţinut şi era compus din 4-5 camere. Construcţia era realizată parţial din cărămidă şi parţial din paiantă cu chirpic. In prezent casa este degradată în proporţie de 80%, martora constatând că degradările s-au datorat infiltraţiei apelor pluviale. Unele ziduri ale casei s-au crăpat datorită degradării fundaţiei, urmare a inundaţiilor care au avut loc în zonă, în ultimii ani. Aceeaşi martoră a declarat că autorii reclamantei, în calitate de chiriaşi ai imobilului, s-au preocupat de realizarea lucrărilor mărunte de întreţinere a casei, fără a avea posibilitatea să efectueze lucrări capitale de consolidare a locuinţei.

Această declaraţie se coroborează cu concluziile celor două expertize tehnice efectuate în cauză, cât şi cu relaţiile obţinute de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile - Centrul Meteorologic Regional Dobrogea.

Conform diagnozei meteorologice mai sus menţionată, la data de 28 august 2004, precipitaţiile au totalizat 280,5 1/m.p. în 24 ore şi au avut un caracter torenţial, fiind însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări puternice ale vântului, care a prezentat pentru scurte perioade de timp aspect de vijelie.

Precipitaţiile abundente şi condiţiile meteorologice nefavorabile, coroborate cu lipsa oricăror lucrări de consolidare şi reparaţii capitale de la data preluării imobilului de către stat în anul 1985, au fost de natură să afecteze buna funcţionalitate a acestei clădiri.

După preluarea imobilului de către stat în anul 1985, autorii reclamantei au folosit imobilul în calitate de chiriaşi.

Conform dispoziţiei art. 28 lit.(b), (c) şi (d) din Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei - pe parcursul executării contractului de închiriere, locatorul este obligat să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de funcţionalitate a clădirii pe toată durata închirierii locuinţei şi să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă, elementele de construcţie exterioare ale clădirii.

Tot în sarcina locatorului sunt şi reparaţiile - indiferent de natura lor, determinate de un caz de forţă majoră - (seism, inundaţii), deoarece este vorba de suportarea unor riscuri.

Conform art. 29 din Legea nr. 114/1996, chiriaşului îi revine obligaţia de a asigura curăţenia şi igienizarea în interiorul locuinţei şi să repare elementele de construcţie şi de instalaţii deteriorate ca urmare a folosirii lor necorespunzătoare.

In cauză, din probatoriile administrate, inclusiv din planşele fotografice anexate la dosar, rezultă că structura de rezistenţă a imobilului - fundaţie şi pereţi, au fost afectate, datorită vechimii clădirilor, infiltrării apelor pluviale, favorizate de materialele de construcţie interioare utilizate la realizarea casei (chirpic şi paiantă), dar şi datorită absenţei oricăror lucrări de consolidare a clădirii în perioada închirierii, lucrări care incumbau pârâţilor, în calitate de proprietari.

Nu se poate reţine o culpă a autorilor reclamantei în demolarea celor trei încăperi (două magazii şi o baie), întrucât lucrările de consolidare, lucrările capitale nu le incumbau, iar pe de altă parte nu s-a probat că aceştia au demolat voluntar parte din clădire.

Deşi s-a solicitat intimatei pârâte să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte aprobarea şi efectuarea unor lucrări de investiţii la această clădire, în perioada în care a administrat-o, pârâta nu a produs astfel de probe.

Pe de altă parte, nici nu a probat că autorii reclamantei au fost sancţionaţi pentru demolarea unei părţi din clădire sau ca urmare a utilizării necorespunzătoare a imobilului, locatorul ar fi luat măsuri pentru evacuarea sa, conform dispoziţiilor art. 24 lit.(b) din Legea nr. 114/1996.

Prin urmare, în condiţiile în care locuinţa restituită reclamantei conform Legii nr. 10/2001 nu mai corespunde structurii clădirii preluată abuziv de stat, parte din construcţie fiind demolată, fapt ce nu este imputabil chiriaşilor, reclamanta nu poate fi obligată să restituie integral despăgubirile încasate în anul 1985.

Referitor la obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită, a despăgubirii primite la data preluării bunului, din prevederile art. 10-12 din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că persoana îndreptăţită are obligaţia de a restitui despăgubirile încasate pentru imobilele primite efectiv în natură, nu şi pentru cele care, după preluare, au fost demolate.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi întregul material probator administrat în cauză, urmează a se admite apelul reclamantei, ca fondat.

In baza art. 296 Cod procedură civilă, schimbă în parte hotărârea apelată, în sensul că anulează dispoziţia nr. 11 din 1 iunie 2004 în parte şi obligă reclamanta să restituie statului numai suma de 7.290 lei (ROL) încasată cu titlu de despăgubire pentru construcţie în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform art.I alin.l al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002.

Obligă S.C. U.S. 96 S.R.L. Eforie Sud să înainteze oraşului Eforie, prin Primar, în vederea soluţionării, notificarea şi documentaţia aferentă ce vizează terenul în suprafaţă de 300 m.p. aferent construcţiei, situat în Eforie Sud, strada R. nr. 113B, reţinându-se că Oraşul Eforie are calitatea de unitate deţinătoare a terenului, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Deşi la dosar s-a depus o copie a Dispoziţiei nr. 1166 din 5 septembrie 2007, emisă de Oraşul Eforie, cu privire la terenul în suprafaţă de 300 m.p., reclamanta a arătat că aceasta nu i-a fost comunicată oficial, pentru a produce efecte juridice, ci i-a fost înmânată numai în copie şi, în prezent, nu are cunoştinţă dacă a fost revocată de autoritatea emitentă.

Prima instanţă a reţinut greşit că terenul aferent construcţiei are o suprafaţă de 600 m.p., în realitate, prin Decizia civilă nr. 447/1985 statul a preluat numai 300 m.p., diferenţa până la 600 m.p. rămânând în proprietatea autorilor reclamantei.

Susţinerea apelantei pârâte, în sensul că nu datorează nici o sumă de bani cu titlu de despăgubire, întrucât intimata pârâtă nu a făcut dovada cu un înscris că a plătit autorilor reclamantei suma de 9547 lei consemnată în decizia de preluare nr. 447/1985 nu poate fi acceptată ca fondată, pe de o parte pentru faptul că încasarea sumei a fost recunoscută de M.C., tatăl reclamantei şi fiul lui, M.M. şi I., la data notificării nr. 1690 din 29 august 2001, iar pe de altă parte, această problemă de drept a fost dezlegată de instanţa de recurs, Î.C.C.J. casând hotărârea Curţii de Apel Constanţa în primul ciclu procesual numai pentru determinarea cuantumului sumei ce trebuie restituită de reclamantă, în condiţiile în care parte din construcţia preluată în anul 1985 a fost demolată, iar cauzele demolării parţiale a construcţiei notificate nu au fost lămurite de instanţele inferioare.

Limitele casării şi probatoriile necesare lămuririi acestor aspecte au fost clar stabilite prin decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie 2006 şi ele sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere conform art. 315 Cod procedură civilă.

In baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă intimata pârâtă la 900 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Decizia civilă nr. 68/C/02.04.2008