Romania curtea de apel constanţA

8. Legea nr. 10/2001. Teren expropriat şi afectat în totalitate de lucrări de sistematizare (blocuri, căi de acces, trotuare). Acordarea unui teren în compensare este atributul exclusiv al autorităţii investite cu soluţionarea notificării.

Examinarea coroborată a art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi art. 1 alin. 5 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 209/2005, conduce la concluzia că singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea investită cu soluţionarea notificării, pentru că ea este singura care poate aprecia dacă măsura este posibilă din punctul său de vedere, iar instanţa sesizată de cel nemulţumit poate dispune doar în limitele tabelului ce conţine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.

Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuţie care revine Consiliului local în temeiul art. 38 lit.”h” din legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativă, fiind singura entitate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unităţii administrativ teritoriale trebuie sau nu menţinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unităţii administrativ teritoriale respective.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3093/118/2007, reclamantul L.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa anularea dispoziţiei nr. 611 din 1 martie 2007, acordarea în compensare a unui imobil de aceeaşi categorie, suprafaţă şi valoare cu imobilul proprietatea sa, în suprafaţă de 276 m.p. şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, solicitând să i se atribuie în natură o suprafaţă de teren echivalentă ca valoare cu cea deţinută în strada M. nr.15, teren expropriat în baza Decretului nr. 321/21.08.1978, pe care se află amplasate în prezent străzi şi blocuri.

În contradicţie cu dispoziţiile art.10 pct.10 din Legea nr.10/2001, prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, în loc să i se atribuie în compensare un teren de aceeaşi categorie, suprafaţă şi valoare cu cel expropriat.

A susţinut reclamantul că a formulat şi acţiune civilă, prin care a solicitat atribuirea în natură prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, ce face obiectul dosarului nr.4432/2006 al Tribunalului Constanţa.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare, dar au depus în apărare documentaţia aferentă dispoziţiei contestate.

Prin sentinţa civilă nr. 2003 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că terenul ce a făcut obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcţia blocului FZ2, alei de acces, trotuare, parcare şi spaţiu verde aferent acestora, în suprafaţă de 39,47 m.p., iar cu adresa nr. 142648 din 9 noiembrie 2007 Primăria Municipiului Constanţa a comunicat instanţei că nu dispune de alte terenuri pentru a fi oferite în compensare.

S-a mai reţinut că solicitarea reclamantului de a i se oferi un teren alăturat celui preluat abuziv, conform propunerii expertului B.D. nu poate fi primită, ca fondată, întrucât această propunere implică o modificare a planului urbanistic al localităţii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamantul L.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul neacordării unui teren în compensare de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici tehnico-edilitare precum cel preluat abuziv.

Apelantul a susţinut că aprecierea primei instanţe, în sensul că nu este posibilă restituirea în natură a unui teren învecinat cu terenul preluat abuziv de stat, în suprafaţă de 205,8 m.p., identificat prin expertiza B.D. este greşită, situaţie în care se impune atribuirea acestui teren, iar pentru diferenţa de 70,2 m.p. ce nu poate fi restituită în natură, să fie acordate bunuri în compensare sau despăgubiri.

Se mai arată că expertul ar fi avut posibilitatea, în cadrul unei noi expertize, să identifice pe raza Municipiului Constanţa şi alte terenuri libere, aflate în domeniul privat al Municipiului Constanţa, cec ar fi putut fi atribuite în compensare, dar prima instanţă nu a încuviinţat o expertiză cu acest obiectiv.

În apel, la cererea părţilor, s-a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri administrate în faţa instanţei de fond, fiind depusă adresa nr. 34014 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului Constanţa, Direcţia Patrimoniu, cu privire la situaţia terenurilor disponibile din Municipiul Constanţa, întocmită conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.

Analizând legalitatea hotărârii apelate, în raport cu criticile reclamantului, se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a criticat sentinţa primei instanţe exclusiv pentru refuzul acesteia de a-i acorda în compensare, în schimbul terenului preluat abuziv, în suprafaţă de 276 m.p., ocupat de construcţii de interes public şi căi de acces, terenul în suprafaţă de 205,8 m.p. identificat în expertiza B.D. sau un alt teren în echivalent.

Este real că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a stabilit o obligaţie alternativă în sarcina deţinătorului imobilului a cărui restituire în natură nu mai poate fi dispusă, iar obligaţia de a acorda persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii are caracter principal în raport cu obligaţia subsidiară de a se acorda despăgubiri, dar acest text trebuie corelat cu prevederile art.(1) alin.(5) din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 209/2005, care instituie obligaţia primarilor sau, după caz, a conducătorilor unităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, de a afişa lunar tabelul bunurilor disponibile şi/sau, după caz, al serviciilor care pot fi acordate prin compensare.

Examinarea coroborată a acestor norme legale conduce la concluzia că singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea investită cu soluţionarea notificării, pentru că ea este singura care poate aprecia dacă măsura este posibilă din punctul său de vedere, iar instanţa sesizată de cel nemulţumit poate dispune doar în limitele tabelului ce conţine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.

Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuţie care revine Consiliului local în temeiul art. 38 lit.”h” din Legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativă, fiind singura entitate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unităţii administrativ teritoriale trebuie sau nu menţinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unităţii administrativ teritoriale respective.

Prin urmare, instanţa nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că, astfel, s-ar micşora patrimoniul unităţii administrativ teritoriale împotriva voinţei titularului dreptului şi în absenţa oricărei justificări legale.

Aşa cum a reţinut şi instanţa supremă în mai multe decizii de speţă, acordarea în compensare de alte bunuri este o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. Aceste considerente au justificat, de altfel, şi soluţia instanţelor de fond şi de apel care au respins cererea reclamantului de a realiza o expertiză pentru identificarea unor terenuri libere pe raza municipiului Constanţa şi care să fie atribuite reclamantului, deşi nu erau înscrise în lista bunurilor disponibile.

Ori, în cauză, din înscrisurile depuse la dosar, atât în fond, cât şi în apel, rezultă că terenurile ce au figurat în lista întocmită conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, republicată, au fost acordate, la data soluţionării litigiului, în compensare altor persoane, care deţineau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în acest sens, neexistând nici un alt teren liber şi disponibil pentru a fi atribuit în compensare reclamantului.

În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 205,8 m.p. indicat de apelantul reclamant şi identificat prin raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond, se reţine că acesta nu este inclus în lista bunurilor disponibile, întocmită conform dispoziţiilor art.1 alin.(5) din lege, instanţa neputând dispune atribuirea acestuia în compensare. În plus, refuzul pârâţilor de a oferi reclamantului acest bun nici nu poate fi calificat ca un abuz de drept, câtă vreme, chiar în raportul de expertiză s-a menţionat că terenul face parte din planul urbanistic întocmit pentru zona respectivă, iar atribuirea lui către reclamant, ar implica o modificare a acestuia prin reducerea suprafeţelor de teren afectate accesului pietonal la magazinul alimentar şi la ghena de gunoi, precum şi o prelungire a aleii de acces pietonal la blocul FZ3 (expertiza efectuată de inginer B.D.).

Oricum, în măsura în care apelantul reclamant apreciază că această suprafaţă de teren identificată prin expertiză s-ar putea atribui în compensare, fără a modifica substanţial planul urbanistic din zonă, se poate adresa eventual instanţei competente pentru a solicita obligarea intimaţilor la includerea acestui teren în tabelul bunurilor disponibile, acesta fiind singurul cadru procesual în care se poate analiza, în contradictoriu cu titularul dreptului, necesitatea menţinerii unui bun în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se respinge apelul reclamantului ca nefondat.

Decizia civilă nr. 95/C/23.04.2008