Romania curtea de apel constanţA

9. Legea nr. 10/2001. Teren situat în extravilanul localităţii la data preluării abuzive. Incidenţa dispoziţiilor art. 8 din lege. Exceptarea de la beneficiul Legii nr. 10/2001.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere.”

Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.

În acest sens, Curtea Constituţională investită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că, aceste dispoziţii legale nu contravin nici dispoziţiilor art. 44 şi 21 din Constituţie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).
Prin cererea înregistrată sub nr. 2557/118/2007 reclamanţii N.A.M. ş.a., au solicitat, in contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, restituirea în natură a suprafeţelor de teren libere de construcţii în suprafaţă de 2 ha şi 9813,26 mp, situat în Constanţa, fost cătun Anadalchioi, actualmente ocupat parţial de cartierul T. şi parcul Tăbăcărie, suprafeţe ce urmează a fi identificate prin raport de expertiză.

Totodată, s-a solicitat emiterea ofertei de despăgubire, prin compensarea cu alte terenuri pentru suprafeţele de teren ocupate de construcţii şi care nu pot fi restituite în natură, terenuri ce urmează să fie identificate prin raport de expertiză.

S-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele cererii de chemare de judecată, reclamanţii au învederat următoarele:

Autorii reclamanţilor, respectiv G.P.C., G.P.H., B.F. şi N.D. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în baza contractului de donaţie transcris la Grefa Tribunalului Constanţa în registrul de transcripţiuni imobiliare sub nr.1473/30.06.1931, prin care, numitul G.P. a donat acestora nuda proprietate asupra suprafeţei de 2 ha şi 9813,26 mp, situat în Constanţa, fost cătun Anadalchioi şi care reprezintă loturile nr.2 şi 3.

S-a arătat că, la rândul său, numitul G.P. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza cărţii de judecată civilă nr. 35/14.10.1922 a fostei Judecătorii de Ocol, investită cu formulă executorie nr.18/1922.

S-a susţinut că terenul a fost preluat fără titlu valabil, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001.

S-a relevat că terenul în litigiu era intravilan, cel puţin începând cu anul 1936, când figurează în planul cadastral al oraşului Constanţa întocmit în anii 1936 – 1938, în registrul de proprietăţi vol. IX, pag.1858, nr. crt.18580, lotul nr.3 din careul 43, astfel cum rezultă din adresa nr. 5639/1992 a S.C. Proiect S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1931 din 1 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data preluării terenului proprietatea autorului reclamanţilor de către stat imobilul se afla în extravilanul Municipiului Constanţa, având destinaţie agricolă, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art.8 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, regimul juridic al terenului fiind reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000, neputând face obiectul măsurilor de despăgubire reglementate de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanţii N.G.V. ş.a., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- În mod greşit prima instanţă a reţinut că imobilul ce a făcut obiectul notificării reclamanţilor – teren în suprafaţă de 2,9813,26 ha nu se încadrează în dispoziţiile art.2 alin.(1) lit.”h” din Legea nr. 10/2001, bunul fiind preluat abuziv, fără un temei legal, nefiind menţionat în tabelul cu suprafeţele de terenuri agricole expropriate conform Legii reformei agrare nr. 187/1945 situate pe mereaua Municipiului Constanţa.

- În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin.(1) din Legea nr. 100/2001 care vizează exclusiv terenurile aflate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, ori în speţă, terenul proprietatea reclamanţilor se afla la data preluării în intravilanul Municipiului Constanţa, situaţie menţinută şi în prezent.

- Considerentele deciziei civile nr. 32243 din 13 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în recursul având ca obiect revendicarea aceluiaşi teren, în sensul că a fost un teren extravilan agricol, nu pot fi reţinute cu autoritate de lucru judecat, în raport de înscrisurile noi administrate în cauză şi de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 a fost adoptată ulterior pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, situaţia fiind radical modificată.

- Reclamanţii şi-au justificat calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001 în baza actelor de stare civilă şi a certificatelor de moştenitor anexate la dosar, iar această calitate nu a fost contestată.

Conform dispoziţiilor art. 295 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa a solicitat părţilor completarea probatoriului cu înscrisuri, fiind depuse la dosar somaţiunea nr. 3325 din 17 martie 1923 emisă de Corpul Portăreilor Tribunalului Constanţa, încheierea din 20 mai 1922 şi cartea de judecată civilă de partaj nr. 35 din 14 octombrie 1922, pronunţată de Judecătoria Ocolului Rural Caramurat din judeţul Constanţa.

Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport de criticile reclamanţilor şi întregul material probator administrat în cauză, se reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.

Pornind de la raţiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situaţia juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 exprimată în caracterul profund reparatoriu este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foştii proprietari prin abuzurile săvârşite de stat.

Art. 2 alin.(1) din legea nr. 10/2001 evidenţiază domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub aspectul modalităţii de preluare a imobilelor. Dispoziţiile menţionate acoperă sfera tuturor modalităţilor de preluare, odată ce, în completarea cazurilor prevăzute la lit.”a-f”, ele se referă la toate celelalte cazuri, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil.

În aceste condiţii, în afara reglementării Legii nr. 10/2001, rămân numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de la art.8 alin.(1) care exclude de la aplicarea legii bunuri imobile pentru care există o altă lege de reparaţie, şi anume, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere.”

În H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin.(1) al art.8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin.(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.

În acest sens, Curtea Constituţională investită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că, aceste dispoziţii legale nu contravin nici dispoziţiilor art. 44 şi 21 din Constituţie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).

Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se reţine că prima instanţă a soluţionat judicios această problemă de drept, terenul – fostă proprietate a autorilor reclamanţilor – fiind situat la data preluării abuzive de către stat, în extravilanul Municipiului Constanţa, fiind o parte a terenului în suprafaţă totală de 8,9918 ha situat în Anadalchioi, Constanţa, ce a făcut obiectul partajului succesoral soluţionat prin cartea de judecată civilă de partaj nr. 35 din 14 octombrie 1922, pronunţată de Judecătoria Ocolului Rural Caramurat din judeţul Constanţa.

Potrivit acestei hotărâri judecătoreşti s-a atribuit în deplină proprietate lui Petre Grigorescu – autorul reclamanţilor, câtimea de 2,9813,26 ha, reprezentând lotul nr. 2 şi 3 (din parcelele 2 şi 3 şi 2 şi 3 din ambele terenuri, compusă din 2 ha 7753,80 m.p. în trupul unu, mărginită de lotul 1, proprietatea lui I.G., lotul mic nr. 12 şi proprietatea Ministerului de Război, lotul 4 şi drumul public spre cariera de nisip şi din 0,2059,40 ha făcând parte din trupul al doilea mărginit de proprietatea M.I.D., lotul 1 proprietatea lui I.G., proprietatea Ministerului de Război şi lotul nr.4.

Conform adresei nr. 5639 din 15 octombrie 1992, emisă de Proiect S.A. Constanţa, acest teren situat pe fosta merea a satului Anadalchioi este consemnat în planul cadastral al oraşului Constanţa întocmit în anii 1936-1938 în proprietatea lui G.P.H. (registrul de proprietăţi Vol.IX, pag. 1858, nr. crt. 18580, lotul nr. 3 din careul 43 – extravilan”, situaţie necontestată de apelanţi, care recunosc împrejurarea că la momentul dobândirii terenului de către autorul lor, cât şi în perioada 1936 – 1938 terenul era extravilan agricol.

Această situaţie s-a menţinut şi la momentul deposedării abuzive a autorilor reclamanţilor C.P.G., H.P.G., F.A.B. şi D.G.N. În schiţa de sistematizare generală a oraşului Constanţa, Proiect nr. 4723/1960, în planul cu situaţia existentă, terenul a fost consemnat ca aflându-se în folosinţa G.A.S. Ovidiu, ca teren arabil – aşa cum rezultă din adresa nr. 39084 din 3 iulie 2000, emisă de Primăria Municipiului Constanţa – Direcţia de patrimoniu - dosar nr. 1068/2000 al Curţii Supreme de Justiţie.

Prin urmare, în anul 1960 terenul nu se mai afla în posesia autorilor reclamanţilor, ci fusese preluat de stat, fiind folosit ca teren arabil de G.A.S. Ovidiu. Ulterior anului 1960, prin aprobarea schiţei de sistematizare a Municipiului Constanţa, terenul a fost inclus în intravilanul oraşului, fiind în prezent afectat de cartierul T.N.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, faptul că terenul a fost preluat de stat fără un temei legal – nefiind inclus nici în Decretul nr. 92/1950 şi nici în tabelul gospodăriilor expropriate conform Legii nr. 187/1945 şi a fost dat în folosinţă G.A.S. Ovidiu, ca teren agricol, nu este de natură să schimbe regimul juridic al acestuia, din extravilan în intravilan, imobilului fiindu-i aplicabile dispoziţiile art.8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.

De altfel, regimul juridic al acestui bun a făcut obiectul analizei instanţei supreme, în cadrul acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 Cod civil, Curtea Supremă de Justiţie reţinând în decizia civilă nr. 3243/2000, că reclamanţii nu au la îndemână acţiunea în revendicare, ci aceea a reconstituirii dreptului de proprietate în condiţiile şi în procedura Legii nr. 18/1991, modificată, terenul preluat de la autorii lor fiind un teren agricol extravilan.

Este reală susţinerea apelanţilor în sensul că această hotărâre judecătorească nu poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, obiectul celor două cereri fiind distinct, dar această hotărâre judecătorească pronunţată cu respectarea principiului contradictorialităţii a dezlegat o problemă de drept ce vizează regimul juridic al bunului la data preluării abuzive caracterul de teren extravilan.

De altfel, instanţa de fond, în soluţionarea prezentei cereri, nu s-a limitat la a invoca numai considerentele acestei hotărâri judecătoreşti, ci a realizat o analiză temeinică cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a nemijlocirii, a tuturor probelor administrate în cauză.

Împrejurarea că la momentul soluţionării acţiunii în revendicare prin decizia civilă nr. 3243/2000 a Curţii Supreme de Justiţie nu era în vigoare Legea nr. 10/2001 nu are relevanţă sub aspectul soluţionării prezentei cauze, aşa cum susţin reclamanţii, cât timp actul normativ a înţeles să excludă în mod expres de la beneficiul său, titularii terenurilor situate la momentul preluării abuzive în extravilanul localităţilor.

În ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor de moştenitori ai fostului proprietar al bunului, aşa cum corect reţin şi apelanţii, această calitate nu a fost contestată, instanţa de fond reţinând numai împrejurarea că bunul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pretenţiile reclamanţilor neputând fi valorificate în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se respinge apelul reclamanţilor ca nefondat.

Decizia civilă nr. 120/C/21.05.2008