Romania curtea de apel constanţA

4. Acţiune în restituirea fructelor civile (chirie) pentru terenul preluat de stat în baza unui contract de donaţie anulat. Distincţie între posesorul de bună-credinţă şi posesorul de rea-credinţă. Efectele costatării nulităţii donaţiei. Obligaţia statului de a restitui chiria încasată de la momentul promovării acţiunii in nulitatea donaţiei.

Pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie să fie de bună – credinţă nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului frugifer, ci şi în fiecare moment în care percepe fructele.

Această solicitare este expres prevăzută în art. 487 Cod civil, în care se precizează că buna-credinţă încetează în momentul în care posesorul ia cunoştinţă de viciile titlului său.

În doctrină, se apreciază că introducerea acţiunii în justiţie împotriva posesorului prin care se pune în discuţie eficacitatea titlului său cu privire la bunul frugifer şi eventual, se solicită restituirea acestuia este de natură să dovedească, în orice caz, încetarea bunei-credinţe a pârâtului.

Proprietarul are dreptul al restituirea fructelor percepute de posesor după momentul în care acesta din urmă a luat cunoştinţă de viciile titlului său.

Raportând situaţia imobilului, terenul în suprafaţă de 778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de donaţie autentificată sub nr. 4809/14.09.1973 la Notariatul de Stat Galaţi la dispoziţiile art. 485 Cod civil şi în raport de scurtele consideraţii teoretice mai sus expuse, Curtea constată că posesia pârâtului Consiliul Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a întemeiat pe un just titlu, contractul de donaţie încheiat între absenţi, pârâtul fiind de bună credinţă în perioada 1974-2005 (data introducerii acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei).
Art. 485, 486 Cod civil
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1876/88/2009, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Oraşului Isaccea, judeţul Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa se fie obligat să îi restituie fructele civile (chiria) obţinute din închirierea terenului de 778 mp preluat de pârâtă în mod abuziv din proprietatea reclamantei, începând cu data când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei Tulcea, chirie în sumă de 168.588, 2 USD (501.954, 4 lei).

În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că a intervenit aprobarea tacită a cererii de restituire a fructelor civile conform O.U.G. nr.27/2003 aşa cum a solicitat prin cererea nr.4508/11.06.2008.

La data de 18 februarie 2010 reclamanta şi-a modificat acţiunea, înţelegând să mărească câtimea pretenţiilor sale, solicitând obligarea pârâtului să îi restituie contravaloarea chiriei aferente terenului în suprafaţă de 778 mp pentru perioada 1974-2010, defalcată astfel:

- februarie 1974 (anul preluării abuzive prin acceptarea donaţiei) – 31 ianuarie 2004.

- 31 ianuarie 2004 - 31 ianuarie 2007 (data rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a anulat donaţia);

- 31 ianuarie 2007 şi până în prezent.

Prin sentinţa civilă nr. 2872 din 18 noiembrie 2010 Tribunalul Tulcea a respins pe fond pretenţiile reclamantei, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta nu este îndreptăţită să obţină chiria percepută de pârât în perioada 1974-2010 întrucât între părţi nu a existat nicio convenţie cu privire la închirierea terenului.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin cererea nr.4508/11.06.2008 a solicitat pârâtului restituirea fructelor pe care le-a perceput pentru terenul în suprafaţă de 778 mp pe care l-a deţinut în mod nelegal începând cu data de 09.02.1974, cerere la care pârâtul nu a răspuns în mod expres ci numai i-a comunicat reclamantei o ofertă de vânzare a acestui teren către pârâtă.

A mai arătat reclamanta că prin cererea cu care a investit Judecătoria Tulcea la data de 18 noiembrie 2005, a solicitat să se constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie imobiliară făcută de părinţii săi ai autentificată sub nr.4809/14.09.1973 la Notariatul de Stat Galaţi şi a actului autentificat de acceptare a ofertei de donaţie făcut de fostul Consiliu Popular al oraşului Isaccea, autentificat sub nr.238/09.02.1974 de Notariatul de Stat Tulcea.

Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr.2034/21 iulie 2006 a admis cererea, a constat nulitatea absolută a celor două acte şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului prin restituirea dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 778 mp, situat în Isaccea, str. N.B. nr.4.

A mai arătat reclamanta că în situaţia în care cele două acte în baza cărora terenul a fost preluat au fost declarate nelegale, pârâtul în calitate de posesor de rea-credinţă care cunoaşte viciile titlului trebuie să restituie proprietarului toate fructele indiferent dacă le-a perceput sau le-a consumat ori nu.

Pârâtul deşi a ştiut că terenurile la data donaţiei sunt indisponibile şi care pot fi înstrăinate numai pe baza unei autorizaţii prealabile le-a preluat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.19/1968 şi a Decretului nr.144/1958.

În aceste condiţii pârâtul a fost în toată perioada 09.02.1974 - 21.07.2006 un posesor precar de rea-credinţă.

Această obligaţie survine ca o sancţiune şi nu depinde de termenul de prescripţie.

Mai mult, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Ori, în speţă dreptul reclamantei de a cere restituirea fructelor de la posesorul de rea-credinţă s-a născut la data comunicării către reclamantă a sentinţei civile nr.2034/21.07.2006 a Judecătoriei Tulcea.

În ceea ce priveşte calculul acestor fructe, reclamanta a arătat că a luat în considerare valoarea chiriei pe mp/lună pentru un teren care valorează ca preţ de vânzare aproximativ 10 Euro/mp, respectiv aproximativ 1 Euro/mp însă nu s-a raportat la valoarea în euro/mp ci la valoarea USD.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art.485-486 Cod civil.

La termenul din 19 noiembrie 2009 instanţa a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la constarea aprobării tacite a cererii conform O.U.G. nr.27/2003 de capătul de cerere având ca obiect restituirea fructelor civile.

Pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii de 3 ani a început să curgă de la data de 18 noiembrie 2005 când a fost introdusă de către reclamantă acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie.

Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a chemat în judecată în calitate de pârât Oraşul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică care a avut ca obiectiv stabilirea valorii de piaţă a terenului în suprafaţă de 778 mp.

Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune instanţa de fond a reţinut că excepţia nu este întemeiată.

Potrivit art.3 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, termenul prescripţiei este de 3 ani iar potrivit art.7 alin. (1) din acelaşi act normativ prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În speţă dreptul la acţiune s-a născut la data de 31 ianuarie 2007 când a fost pronunţată Decizia civilă nr.66/c de către Curtea de Apel Constanţa, de la această dată începând să curgă termenul prescripţiei de 3 ani pentru promovarea acţiunii.

Cum acţiunea de faţă a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 24.09.2009, fiind depusă prin poştă la data de 12.07.2009, ea fost promovată înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani.

În aceste condiţii excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva aceste sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că prima instanţă a reţinut în mod greşit că reclamanta nu este îndreptăţiţă la contravaloarea fructelor civile de care a fost privată în perioada 1974-2010, fructe produse de terenul în suprafaţă de 778 mp situat în intravilanul localităţii Isaccea, judeţul Tulcea şi preluat de către stat în baza unui contract de donaţie nul absolut.

Prin decizia civilă nr. 66/31.01.2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a statuat în mod irevocabil că donaţia încheiată între autorii reclamantei şi pârât este lovită de nulitate absolută şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 778 mp. Întrucât Consiliul Local Isaccea nu a fost niciodată adevăratul proprietar al terenului, este obligat să restituie reclamantei toate fructele culese şi neculese din culpa sa, în perioada cuprinsă între momentul preluării terenului, anul 1974 şi până în prezent întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de preluare a bunului către reclamantă.

Se mai susţine de către apelanta reclamantă că pârâtul a fost un posesor de rea-credinţă, el cunoscând încă de la momentul încheierii donaţiei că actul e lovit de nulitate absolută, întrucât a avut ca obiect un teren situat în intravilanul localităţii Isaccea, iar acest teren intră sub incidenţa Decretului nr. 144/1958 şi a Legii nr. 19/1968, iar înstrăinarea lui prin acte între vii (inclusiv donaţie) era interzisă, singura modalitate de transmitere a proprietăţii fiind moştenirea.

Conform art. 295 al. (2) Cod procedură civilă, la solicitarea apelantei reclamante instanţa de apel a dispus completarea materialului probator cu înscrisuri şi expertiză de specialitate pentru stabilirea contravalorii chiriei aferente imobilului în litigiu, pentru perioada 1974-2010.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea în raport de criticile apelantei reclamante, Curtea constată următoarele:

1. Acţiunea reclamantei în despăgubire pentru obligarea pârâtului să îi restituie fructele civile percepute în legătură cu terenul în suprafaţă de 778 mp situat în intravilanul oraşului Isaccea, judeţul Tulcea a fost structurată pe trei etape, respectiv pentru perioada februarie 1974 (data încheierii donaţiei) - 17.11.2005, data promovării acţiunii în nulitatea donaţiei; etapa a III-a cuprinsă între 11 noiembrie 2005- 21 iulie 2007 (perioada derulării litigiului pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, ca urmare a anulării donaţiei) şi perioada a II-a cuprinsă între data soluţionării irevocabile a litigiului şi data soluţionării prezentei cereri.

Aşadar prima etapă se plasează anterior promovării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a donaţiei şi urmează a fi analizată în raport de dispoziţiile art. 485 Cod civil şi de principiile ce guvernează efectele nulităţii, în referire la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii.

Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.

Esenţa efectelor nulităţii este exprimată în chiar definiţia nulităţii: lipsirea actului juridic civil de efectele construirii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă. Unul dintre principiile ce guvernează efectele nulităţii actului juridic civil este efectul retroactivităţii potrivit căruia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor – ex nunc, ci şi pentru trecut, - ex tunc, adică aceste efecte se suie până în momentul încheierii actului juridic civil. În temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii se ajunge în situaţia în care părţile n-ar fi încheiat actul juridic. Art. 485 Cod civil reglementează o excepţie de la retroactivitatea nulităţii, şi anume păstrarea fructelor culese anterior anulării. În acest caz neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideea de protecţie a posesorului de bună-credinţă. În acest sens, în mod constant în jurisprudenţă, inclusiv în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut: „constatarea nulităţii convenţiei translative de proprietate nu justifică obligaţia cumpărătorului la restituirea fructelor culese, decât începând cu data introducerii acţiunii în anularea convenţiei respectiv, deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptăţit să le culeagă în virtutea transmiterii şi a posesiuni bunului… obiect al convenţiei, scop în care, de altfel a fi fost predată posesiunea apartamentului către cumpărător”. (Decizia civilă nr. 322/1980 a Secţiei civile a fostului Tribunal Suprem).

O problemă ce se impune a fi clarificată este aceea dacă pârâtul în calitate de donatar a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă în perioada cuprinsă între momentul preluării terenului (1974) şi data promovării acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei încheiată între absenţi, în formă autentică.

Art. 485 Cod civil prevede că „Posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă”. Această dispoziţie este o excepţie de la regula conform căreia fructele aparţin proprietarului bunului frugifer, pe temeiul exercitării fireşti a atributului jus fruendi. Ca urmare, chiar dacă proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului o redobândeşte pe calea acţiunii în revendicare, sau ca urmare a repunerii în situaţia anterioară, după anularea convenţiei el nu va fi îndreptăţit să ceară şi restituirea fructelor de la posesorul de bună-credinţă.

În această materie, noţiunea de bună-credinţă are înţelesul prevăzut de art. 486 Cod civil: „Posesorul este de bună - credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute”.

Rezultă din acest text că, pentru a fi de bună-credinţă, posesorul îşi întemeiază convingerea că are un drept de proprietate asupra bunului pe un just titlu. Prin definiţie, justul –titlu este „un titlu translativ de proprietate”, dacă acesta nu este eficace. Aşadar, un titlu care emană de la adevăratul proprietar, dar este nul absolut sau relativ, sau un titlu ce emană de la o persoană care nu este adevăratul proprietar constituie just titlu în această materie.

Raportând situaţia imobilului, terenul în suprafaţă de 778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de donaţie autentificată sub nr. 4809/14.09.1973 la Notariatul de Stat Galaţi la dispoziţiile art. 485 Cod civil şi în raport de scurtele consideraţii teoretice mai sus expuse, Curtea constată că posesia pârâtului Consiliul Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a întemeiat pe un just titlu, contractul de donaţie încheiat între absenţi, pârâtul fiind de bună credinţă în perioada 1974-2005 (data introducerii acţiunii în justiţie pentru constatarea nulităţii donaţiei).

Se constată că prin hotărârea judecătorească pronunţată de Judecătoria Tulcea şi respectiv Curtea de Apel Constanţa (sentinţa nr. 2034 din 21 iulie 2006 şi decizia civilă nr. 66 C din 31 ianuarie 2007) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că donaţia încheiată între absenţi este lovită de nulitate întrucât oferta de donaţie semnată tocmai de autorii reclamantei este nulă, fiind întocmită cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 144/1958 şi Legea nr. 19/1968 (art. 2).

Astfel s-a reţinut că părinţii reclamantei nu puteau face o ofertă de donaţie cu privire la terenul de 778 mp cât timp prin Legea nr. 19/1968 fuseseră indisponibilizate terenurile fără construcţii proprietate a persoanelor fizice sau juridice aflate în perimetrul construibil al oraşelor, un astfel de teren putând fi transmis numai prin moştenire. Cum terenul în litigiu a intrat sub incidenţa Legii nr. 19/1968 oferta de donaţie autentificată sub nr. 4809/1973 la Notariatul de Stat Galaţi este lovită de nulitate. S-a mai reţinut că o altă cauză de nulitate a ofertei de donaţie o constituie încălcarea de către autorii reclamantei a dispoziţiilor art. 11 al. (3) din Decizia nr. 144/1958, act normativ care prevedea că înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii proprietate particulară, situate pe teritoriul oraşelor, comunelor, se va putea face numai cu autorizaţie de înstrăinare emisă de Comitetul executiv al Sfaturilor populare ori în cauză titularii ofertei de donaţie, respectiv părinţii reclamantei nu au obţinut o astfel de autorizare.

Nu poate fi reţinută ca fondată aserţiunea reclamantei, în sensul că pârâtul a fost de rea –credinţă începând cu anul 1974 întrucât a cunoscut faptul că terenul în litigiu nu putea fi înstrăinat prin acte între vii (donaţie în speţă) întrucât intră sub incidenţa dispoziţiilor legale mai sus invocate cât timp semnatarii ofertei de donaţie au fost tocmai autorii reclamantei, care trebuiau să cunoască situaţia juridică a terenului proprietatea lor, respectiv faptul că terenul era indisponibilizat, iar înstrăinarea lui prin acte între vii se putea realiza numai în baza unei autorizaţii speciale.

Se reţine că nulitatea contractului de donaţie a fost determinată tocmai de nulitatea ofertei de donaţie, încheiată cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 19/1968 şi ale Decretului nr. 144/1958iar nu pentru vicierea consimţământului părinţilor reclamantei prin violenţă sau dol provocată de pârâtul beneficiar al donaţiei, provocată de pârâtul beneficiar al donaţiei, situaţie în care reclamanta nu poate invoca propria turpitudine (respectiv incorectitudinea autorilor săi) pentru a obţine protecţia unui drept, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În raport de considerentele mai sus expuse Curtea constată că fructele civile- (respectiv chiria), percepute de Consiliul Local Isaccea în perioada 1974-18.11.2005, au fost culese de posesorul terenului deţinut în baza unui just titlu şi de bună credinţă, situaţie în care ele nu sunt datorate proprietarului donator, pretenţiile reclamantei fiind nefondate în raport de dispoziţiile art. 485 Cod civil.

2. Curtea reţine ca fiind fondate criticile reclamantei ce vizează fructele civile percepute de pârâtă în perioada 18.11.2005 (data promovării acţiunii în justiţie) - 18.12.2009 (data la care pârâta a reziliat contractul de închiriere cu privire la garajele existente pe teren şi a notificat reclamantei poziţia sa în referire la posesorii acestor garaje).

Pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie să fie de bună – credinţă nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului frugifer, ci şi în fiecare moment în care percepe fructele.

Această solicitare este expres prevăzută în art. 487 Cod civil, în care se precizează că buna-credinţă încetează în momentul în care posesorul ia cunoştinţă de viciile titlului său.

În doctrină, se apreciază că introducerea acţiunii în justiţie împotriva posesorului prin care se pune în discuţie eficacitatea titlului său cu privire la bunul frugifer şi eventual, se solicită restituirea acestuia este de natură să dovedească, în orice caz, încetarea bunei-credinţe a pârâtului.

Proprietarul are dreptul al restituirea fructelor percepute de posesor după momentul în care acesta din urmă a luat cunoştinţă de viciile titlului său.

În speţă se reţine că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii contractului de donaţie la data de 18.11.2005, când a promovat acţiunea în justiţie, de la această dată pârâtul a cunoscut viciile contractului de donaţie respectiv cauzele nulitate ce au afectat validitatea ofertei de a dona şi respectiv acceptarea ofertei de donaţie, şi implicit la această dată a încetat buna sa credinţă, pârâtul datorând chiria percepută de a titularii garajelor amplasate pe terenul în suprafaţă de 778 mp, de la această dată.

Deşi prin Decizia civilă nr. 66/C din 31 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a stabilit în mod irevocabil că donaţia încheiată între autorii reclamantei şi Consiliul Local al Oraşului Isaccea este lovită de nulitate absolută şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce implică obligaţia pârâtei de a proceda la restituirea terenului în suprafaţă de 778 mp, pârâta nu şi-a executat obligaţia, continuând să dispună de terenul proprietatea reclamantei, prin închiriere.

Astfel, acest teren a continuat să fie închiriat unor terţi care şi-au amplasat garaje pe teren, pârâta încasând chirie în baza contractelor de închiriere încheiate cu numiţii M.G., D.V., U.G., M.N., P.F. I.S., P.G. şi S.S., conform H.C.L. nr. 75/18.12.2009.

Abia la data de 18.12.2009 Consiliul Local al Oraşului Isaccea a dispus rezilierea contractelor de închiriere încheiate cu terţii chiriaşi, menţionaţi în anexa la hotărâre şi a comunicat acestora că datorează chirie după acest moment adevăratului proprietar.

Se reţine că după această dată pârâtul nu a mai perceput chirie pentru terenul în litigiul

În raport de această situaţie, constatând că buna credinţă a donatarului a încetat la data promovării acţiunii în nulitatea donaţiei iar pe întreaga perioadă a derulării litigiului şi până la data de 18.12.2009 a continuat să dispună de terenul în litigiu şi să perceapă fructele civile, deşi cunoştea viciile titlului său, respectiv îi încetase calitatea de posesor al terenului în baza unui just titlu, Curtea constată că pârâtul este dator să restituie reclamantei fructele civile-chiria – percepută de la titularii contractelor de închiriere cu privire la garajele existente pe teren şi menţionate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2005 emisă de Consiliul Local al Oraşului Isaccea.

Referitor la cuantumul acestei chirii acesta urmează a fi determinat în faza de executare a prezentei hotărâri, în raport de chiria menţionată în contractele de închiriere menţionate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75/18.12.2009 emisă de Consiliul Local al Oraşului Isaccea.

3. Se reţin a fi nefondate criticile reclamantei ce vizează plata fructelor civile aferente perioadei 19.12.2009 şi până în prezent, fructe ce nu au mai fost percepute de pârâtă.

Se constată că după data rezilierii contractului de închiriere cu terţii deţinători de garaje pe terenul în litigiu, pârâtul nu a împiedicat în nicio modalitate pe proprietarul terenului – reclamanta L.A. - să dispună de toate atributele dreptului său de proprietate, inclusiv de dreptul de a culege fructele (jus fruendi), reclamanta fiind răspunzătoare de pasivitatea în care s-a aflat.

Astfel, aceasta în calitate de proprietar al terenului, avea posibilitatea să solicite titularilor garajelor să îi plătească o chirie pentru teren, sau în ipoteza în care pârâţii îi contestau acest drept, avea la dispoziţie o acţiune în revendicare împotriva terţilor persoane fizice, pentru a-i obliga să îi lase terenul în litigiu în deplină proprietate.

Pierzând calitatea de proprietar al terenului, în urma constatării nulităţii donaţiei, pârâtul nu mai avea nicio calitate în care să solicite terţilor persoane fizice ridicarea garajelor de pe terenul proprietatea reclamantei şi nici nu se putea subroga în drepturile proprietarului pentru a promova o acţiune în revendicare.

Ca urmare nu se poate reţine culpa pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Isaccea că, după data de 18.12.2009, nu a mai fost percepută chirie pe terenul în litigiu şi nici pentru faptul că reclamanta nu a folosit bunul conform unei alte destinaţii pe care ar fi vrut să o dea terenului, aceasta din urmă fiind singura vinovată de pasivitatea de care a dat dovadă în raport cu terţii persoane fizice care i-au folosit terenul fără să fi încheiat un contract de închiriere cu proprietarul lui.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că pretenţiile reclamantei, aferente perioadei 19.12.2009 şi până în prezent sunt nefondate, Tribunalul Tulcea respingând în mod judicios această cerere.

În raport de toate aceste considerente în baza art. 296 Cod procedură civilă se va admite apelul reclamantei şi se va schimba în parte hotărârea apelată conform celor mai sus expuse, în sensul obligării pârâtelor Oraşul Isaccea şi Consiliul Local al Oraşului Isaccea să restituie reclamantei chiria încasată în perioada 18.11.2005-18.12.2009, în temeiul contractelor de închiriere menţionate în anexa la Hotărârea nr. 75/18.12.2009 emisă de Consiliul Local al Oraşului Isaccea.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei ce vizează respingerea pretenţiilor reclamantei cu privire la chiria aferentă perioadei februarie 1974-18.11.2005 şi 19.12.2009 şi până în prezent.

În baza art. 274 şi art. 276 Cod procedură civilă obligă pârâţii la 971 lei cheltuieli de judecată pentru fond şi apel, corespunzătoare procentului în care au fost admise pretenţiile reclamantei.

Decizia civilă nr. 463/C/07.12.2011

Dosar nr. 1876/88/2009

Judecător redactor Mihaela Popoacă