Romania vazuta de la Bruxelles

Anul 2004 european văzut de la Bruxelles

Anul 2004 este fără doar şi poate unul de referinţă în istoria Uniunii Europene. Extinderea de la 15 la 25 de state membre (1 mai 2004), începerea mandatului unei noi Comisii Europene, într-o formulă extinsă, alegerea unui nou Parlament European (iunie 2004), dezbaterile despre viitoarea Constituţie Europenă sunt doar câteva dintre schimbările la care vom asista anul acesta.

În ultimele luni, a devenit clar că România beneficiază de o bunăvoinţa evidentă din partea Uniunii celor 25; la Consiliul European de la Bruxelles (decembrie 2003), unul dintre puţinele puncte nedisputate din declaraţia finală a fost angajamentul statelor membre de a primi, la 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria în Uniune. Mai mult decât atât România nu poate pretinde de la Europa. Cât de pregătită va fi ţara noastră să reziste într-un mediu competiţional dur depinde numai de ritmul şi seriozitatea reformelor pe care guvernul de la Bucureşti este chemat să le facă.
Schimbările care vor urma în cadrul Uniunii Europene după extinderea cu zece noi membri în 2004 sunt foarte importante şi trebuie analizate de România, pentru a identifica impactul acestora în perspectiva aderării. România trebuie să urmărească, foarte atent, şi schimbările în plan economic pe care le va aduce extinderea UE. Este necesar ca România şi Bulgaria să analizeze toate evoluţiile din cadrul Uniunii după extinderea din 2004 pentru a putea fi pregătite de aderare în 2007. Comisia Europeană va continua să urmărească şi după aderare evoluţia viitoarelor zece noi state membre ale Uniunii şi, dacă, de exemplu, Polonia - comparabilă cu România ca suprafaţă şi ca pondere a sectorului agricol - ar eşua în aplicarea politicii agricole comune, acest lucru ar putea duce la o creştere a presiunilor la capitolul agricultură şi pentru România şi Bulgaria.
Este poate necesar ca încă din acest an să se formeze un “Comitet România-UE”, care să monitorizeze din mai 2004 dosarele europene actuale, pentru a nu fi surprinşi apoi de complexitatea dosarelor europene în care trebuie să fim implicaţi cu începere din 2007. Este important să nu uităm care este motivaţia Uniunii să se lărgească. Dintre acestea se disting: cele economice, în sensul lărgirii pieţei interne şi creşterii competitivităţii; cele geopolitice, ţinând de crearea unei vaste zone de pace; cele democratice, precum justiţia, statul de drept, libertatea de expresie şi de informare în interes comun tuturor membrilor şi cele „europene“, ţinând de spiritul misionar al europenilor. Asemenea motivaţii denotă un caracter multiplu şi neierarhic al scopului lărgirii UE, având ca dominantă de caracter general, stabilitatea. Din perspectiva candidaţilor, motivaţiile diferă: cele economice sunt legate de prosperitate şi redistribuire; şi cele de securitate coincid cu opţiunile de aderare la NATO.

Adevărul de Cluj, 16 februarie 2004

Avantajul „aurului albastru”

Bruxelles-ul devine pe zi ce trece un conglomerat de lobby în afaceri europene. Este noua Romă, în care fiecare încearcă să îşi găsească locul în mozaicul multicultural european. În ultima întâlnirie avută cu reprezentanţii Bruxelles-ului, aceştia au explicat extraordinara dezvoltare a oraşului datorată şi găzduirii majoritării instituţiilor europene, numindu-l „avantajul aurului albastru”. Reamintim că în prezent aproximativ 66% din instituţiile europene se găsesc în Bruxelles, restul derulându-şi activitatea în special la Luxemburg şi Strasbourg.

Am relatat recent despre infrastructura românească din Bruxelles pentru a pregăti integrarea euro-atlantică. Dacă anul 2003 a fost cel al lansării noului sediu a Misiunii României pe lângă UE, se pare că anul acesta vom asista la deschiderea unei reprezentanţe a Parlamentului României pe lângă Parlamentul European. Este o veste cât se poate de plăcută ţinând seama că din ianuarie 2007 cei 33 parlamentari europeni români vor intra direct în comisiile sectoriale, iar complexitatea dosarelor europene necesită o perioadă de acomodare.
Sa încercăm însă să analizăm de data aceasta „drumul invers”. Iar dacă prezenţa românească la Bruxelles surâde deja politicului românesc, şi sper din toată inima că în curând să aibă ecou şi asupra structurilor regionale şi a sectorului privat, să încercăm să vizualizăm care sunt instituţiile europene din teritoriu. Este greu ca români să percepem aceste instituţii, obişnuiţi cu un sistem în care tot ce ţine de sistemul naţional se află în Bucureşti. Deşi centralizat, sistemul european „distribuie” anumite agenţii europene în teritoriu, tocmai pentru a se conecta cu realitatea. Poate o enumerare a unor instituţii europene este binevenită: Agenţia Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor (Londra), Agenţia Europeană a Mediului (Copenhaga), Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (Bilbao, Spania), Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (Lisabona), Europol (Haga, Olanda) sau Institutul European pentru Studii de Securitate (Paris). Avantajul în a găzdui astfel de instituţii europene este enorm, atât pentru ţara respectivă, cât şi pentru oraşul desemnat. Nu mă refer doar la puternicul lobby care se poate face, ci în special la locurile de muncă rezultate.
Extinderea Uniunii Europene naşte şi competiţii pentru noi sau vechi agenţii europene. Cele 10 ţări desfăşoară deja o activitate pentru a „aduce aurul albastru” în ţara lor. Se pare că încă de acum Budapesta a propus o agenţie europeană să fie găzduită de capitala Ungariei.
Ideea de a „oferi” o parte a clădirii Casei Poporului instituţiilor europene parcă prinde din nou contur, dar desigur trebuie studiat contextul actual. O întrebare directă însă se conturează, s-a gândit executivul român la o astfel de „investiţie”? Lansez chiar o provocare celor care doresc să guverneze Clujul pentru perioada 2004-2008, şi mă întreb, au în programul electoral astfel de puncte, în care Europa să vină direct la noi?

Adevărul de Cluj, 18 martie 2004