România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală,

Decizia penală nr. 73/R/11 februarie 2009

Prin sentinţa penală nr.356/03.11.2008 Tribunalul Harghita a respins ca inadmisibilă plângerea petiţionarului B. D, împotriva ordonanţei procurorului din 14 iulie 2008 din dosar nr. 313/P/2007.

A respins ca prematură aceeaşi plângere a aceluiaşi petiţionar, împotriva ordonanţei din 30.09.2008 a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în dosar nr. 408/P/2008.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat petiţionarul să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta şi suma de 1000 lei intimatului I. D. cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Petiţionarul B. D. a formulat plângere împotriva Ordonanţei procurorului din 14.07.2008, în dosar nr.313/P/2007, şi împotriva Ordonanţei din 30.09.2008 a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita în dosar nr.408/P/2008.

În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că cele două ordonanţe sunt nelegale din următoarele motive:

Prin Ordonanţa procurorului din 14 iulie 2008, în dosar nr.313/P/2007, s-a respins în mod nelegal plângerea formulată împotriva învinuitului I. D, care în calitate de agent de poliţie la Postul de Poliţie Joseni, în perioada 2006-2008, abuzând de calitatea sa, a apelat la unele servicii din partea locuitorilor comunei, pentru efectuarea unor lucrări de interes privat fără a achita contravaloarea muncilor prestate şi a unor materiale de construcţii folosite la amenajarea unei case de vacanţă în loc.Borzont, obţinând un folos material injust.

Prin respectiva ordonanţă s-a reţinut că, avându-se în vedere modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, iar circumstanţele personale ale făptuitorului îl caracterizează ca un lucrător bun de poliţie cu rezultate foarte bune în activitatea sa, sunt aplicabile prev. art.10 lit.b/1 Cod pr.penală.

Astfel, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele pentru înlocuirea răspunderii penale cu o sancţiune cu caracter administrativ, măsură care este îndestulătoare pentru realizarea scopului educativ preventiv, existând garanţii reale pentru corijarea atitudinii făptuitorului pentru viitor.

Ca urmare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, fiind aplicată o sancţiune cu caracter administrativ în sumă de 300 RON (f.257-258 dosar 313/P/2007).

În dosarul respectiv, plângerea petiţionarului viza şi persoana intimatului - învinuitului V.E.C. tot pentru „abuz în serviciu contra intereselor persoanei", însă prin Ordonanţa procurorului din 03.07.2008, s-a dispus disjungerea cauzei, astfel ca urmărirea penală să continue separat în două cauze diferite, şi să formeze obiectul unui dosar înregistrat sub un număr unic nou 408/P/2008, iar în dosarul nr.313/P/2007 să figureze doar intimatul I. D.

În dosarul format sub nr. unic nou 408/P/2008, prin Ordonanţa din 30.09.2008, a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a admis plângerea petentului B. D, s-a redeschis urmărirea penală şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul V.E.C. la data depunerii plângerii de către petiţionar, după comunicarea ordonanţei dosarul fiind în curs de soluţionare.

Prin plângerea sa, petiţionarul a criticat ambele ordonanţe faţă de cei doi învinuiţi dar şi ordonanţa prin care s-a dispus disjungerea urmăririi penale faţă de aceştia, susţinând că acestea sunt nelegale deoarece se face referire la inexistenţa unui prejudiciu cert, real deşi acestea erau expuse în denunţurile pe care el le-a formulat detailat inserate atât de el cât şi de către martori.

De asemenea petiţionarul susţine că, deşi, ambele ordonanţe se referă la inaplicabilitatea în speţa de faţă a prev. art.248 Cod penal, totuşi nu s-a sesizat nimeni din oficiu, că plângerea, respectiv denunţul, denotă încadrarea faptelor celor doi funcţionari publici, în prev. art.246 şi art.247 Cod penal, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Prima instanţă, în ceea ce priveşte Ordonanţa procurorului din 14.07.2008, dar şi cea de disjungere date în dosar nr.313/P/2007, a constatat următoarele:

Pentru ordonanţa de disjungere plângerea este inadmisibilă, avându-se în vedere decizia nr.57/2007 a Î.C.C.J., conform căreia nu se poate face plângere împotriva altor acte efectuate de procuror, altele decât rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată, iar pentru Ordonanţa din 14.07.2008, se constată că petiţionarul nu avea calitatea procesuală cerută de prev. art.278/1 Cod pr.penală, din denunţul din dosar nr.313/P/2007, nu rezultă că acesta în mod direct sau indirect ar fi fost vătămat de vreuna din faptele săvârşite de intimaţi ca învinuiţi.

În ceea ce priveşte plângerea pentru dosarul nr.408/P/2608, instanţa a constatat că aceasta este prematură, la data formulării fiind în curs de soluţionare, conform ordonanţei din 30.09.2008, fiind redeschisă urmărirea penală, nefiind dată o soluţie în dosar.

Astfel, instanţa de fond a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei atacate, descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul B. D, care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului petentul arată că a formulat plângere împotriva rezoluţiei din dosarul nr.313/P/2007, iar solicitarea conexării dosarului nr.408/P/2008, a vizat doar criticile aduse rezoluţiei atacate din perspectiva ordonanţei de disjungere pentru a se face dovada conexităţii evidente a unităţii de infracţiuni ce au fost săvârşite de ambii intimaţi.

De asemenea, petentul arată că în mod greşit s-a reţinut lipsa de calitate procesuală a sa, acest aspect fiind în contradicţie cu disp.art.278¹ alin.1 Cod pr.penală.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi în conformitate cu disp.art.385⁶ alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Petentul B. D. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 1 august 2008 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita prin care s-a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei din 14.07.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita (f.1, 2 dosar fond).

Prima instanţă a respins plângerea petentului ca inadmisibilă, arătând că petentul nu are calitate procesuală în cauză şi prin urmare, nu poate formula plângere împotriva ordonanţei procurorului.

Instanţa de control judiciar nu poate accepta acest punct de vedere.

Potrivit art.278¹ Cod pr.penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parche­tului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, din textul de lege citat rezultă că orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate poate face plângere, alături de procuror sau persoana vătămată.

Din actele dosarului, rezultă că petentul B. D, este persoana care a formulat denunţul la D.N.A.- Harghita, cu privire la presupusele fapte de corupţie a celor doi intimaţi din prezenta cauză, astfel că acesta este o persoană interesată în cauză, mai ales că în denunţ se arată că intimaţii au apelat la petent pentru a-i ajuta cu documentele de provenienţă a lemnului depozitat pe terenul lor, cunoscându-se faptul că petentul deţine pădure şi avea exploatare forestieră (f.48 dosar nr.313/P/2007).

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins plângerea petentului ca inadmisibilă şi nu a analizat-o pe fond.

De asemenea, hotărârea primei instanţei este greşită şi sub un alt aspect.

Aşa cum am arătat mai sus petentul a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului din 14.07.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, pronunţată în dosarul nr.313/P/2007.

La termenul de judecată din 22.09.2008 avocatul petentului a solicitat acvirarea dosarului nr.313/P/2007 şi 408/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, arătând că plângerea petentului vizează soluţiile din ambele dosare (f.22 dosar fond).

Instanţa de judecată a dispus acvirarea celor două dosare, însă nu a clarificat împotriva căror ordonanţe sau rezoluţii se face plângere, precum şi dacă plângerea extinsă la data de 22.09.2008 împotriva altor acte ale procurorului era făcută în termen, iar cu ocazia dezbaterii cauzei în fond s-au pus concluzii numai cu privire la plângerea formulată iniţial în scris, nu şi cu privire la plângerea extinsă la termenul de judecată din 22.09.2008 (f.38 d.f.).

Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a lămurit cauza sub toate aspectele ei, pronunţând o hotărâre supusă casării.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.c Cod pr.penală a admis recursul petentului, a casat integral hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să clarifice cu petentul care din ordonanţele procurorului date în dosarul nr.313/P/2007 şi 408/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita sunt atacate, verificând în acelaşi timp şi termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, iar cu privire la plângerea iniţială cu care instanţa de fond a fost sesizată, urmează ca aceasta să fie soluţionată pe fond, întrucât petentul are calitatea de persoană interesată, potrivit art.278¹ alin.1 Cod pr.penală.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile de judecată în recurs rămân în sarcina statului.

Cerere de revizuire. Neasigurarea asistenţei judiciare obligatorii. Consecinţe.
Cod procedură penală, art.17, alin 3, art. 401
Judecarea cererii de revizuire fără desemnarea unui apărător din oficiu, în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 171, al.3 Cod procedură penală, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care revizuentul a fost condamnat, este nelegală, hotărârea astfel pronunţată fiind supusă casării cu trimitere la prima instanţă pentru a se asigura asistenţa juridică a revizuentului.

Curtea de Apel Târgu Mureş,

decizia penală nr. 85/R/18 februarie 2009

Asupra recursului declarat de revizuentul S. B. S.

Prin decizia penală nr. 179/16 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 767/326/2008 al Tribunalului Harghita, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul S. B. S.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut faptul că, prin sentinţa penală nr. 127/2008 a Judecătoriei Topliţa, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 294/2005 a Judecătoriei Topliţa, reţinându-se că, aceasta nu se întemeiază pe nici unul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, petiţionarul nearătând probele pe care le consideră false şi respectiv faptul că ar fi formulat plângeri pentru mărturie mincinoasă.

Împotriva sentinţei penale menţionate, în termen legal, a declarat apel revizuentul S. B. S, invocând în motivarea apelului nelegalitatea hotărârii instanţei de fond sub aspectul omisiunii acesteia de a administra în cauză probele solicitate.

Instanţa de apel reţine că, în mod just, prima instanţă a constatat că cererea de revizuire nu se întemeiază pe nici unul din motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, urmărind prelungirea probatoriului administrat în faţa instanţelor care au judecat cauza în fond.

Se arată că în această situaţie, potrivit deciziei LX din 24 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, prima instanţă trebuia să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă, însă, întrucât soluţia de respingere pronunţată de primă instanţă nu produce nici o vătămare nu se justifică desfiinţarea acesteia.

Pe cale de consecinţă, apreciindu-se ca nefondat apelul declarat se respinge conform art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală.

Împotriva deciziei penale menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul S.B.S, criticând hotărârile pronunţate în cauză pe considerentul că nu au fost avute în vedere motivele invocate prin cererea de revizuire formulată.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele investirii sale şi anume conform dispoziţiilor art. 385 indice 6, 385 indice 8 şi respectiv 385 indice 9 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Hotărârea instanţei de fond, şi respectiv decizia pronunţată de instanţa de apel care formează obiectul prezentului recurs sunt nelegale, fiind pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează asistenţa juridică obligatorie instituite prin art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, fapt care antrenează incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385 indice 9 alin.1 pct. 6 Cod procedură penală, şi respectiv nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate în ambele grade de jurisdicţie, în raport de reglementarea conţinută în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

Chiar dacă recursul revizuentului nu vizează omisiunea asigurării asistenţei juridice, obligatorie în ambele grade de jurisdicţie, referindu-se la aspecte care privesc exclusiv incidenţa în cauză a motivului de revizuire invocat, obligativitatea analizării din oficiu a motivului de casare prevăzut de art. 385 indice 9 alin.1 pct. 6 Cod procedură penală, este impusă prin dispoziţiile art. 385 indice 9 alin. 3 Cod procedură penală.

În acelaşi timp, incidenţa unei cauze de nulitate absolută, care vizează atât hotărârea instanţei de fond cât şi decizia pronunţată de instanţa de apel, din perspectiva încălcării dispoziţiilor relative la asistenţa juridică obligatorie, face inadmisibilă analiza motivelor de recurs formulate de revizuent, întrucât în situaţia subzistenţei cazului de casare prevăzut de art. 385 indice 9 alin.1 pct. 6 teza a II-a Cod procedură penală sunt aplicabile prevederile art. 385 indice 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, respectiv rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.

Cu referire la incidenţa în cauză a cazului de casare reglementat prin dispoziţiile art. 385 indice 9 alin. 1 pct. 6 teza a II-a Cod procedură penală, se impune a se observa că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cererii de revizuire formulate de condamnatul S. B. S, fără a asigura asistenţa juridică a acestuia, deşi era obligatoriu conform dispoziţiilor art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv cea prevăzută de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996.

Această omisiune de a asigura asistenţa juridică a revizuentului, în condiţiile impuse prin art. 171 alin. 4 Cod procedură penală, întrucât revizuentul nu şi-a angajat un apărător ales, subzistă şi în raport de decizia instanţei de apel, întrucât judecarea apelului s-a realizat de asemenea cu nerespectarea dispoziţiilor art. 171 alin. 3 Cod procedură penală.

Împrejurarea că obiectul judecăţii îl constituie o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea, nu dispensa instanţa de fond şi respectiv instanţa de apel de obligaţia asigurării asistenţei juridice în condiţiile prevăzute de art. 171 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv prin desemnarea unui apărător din oficiu, deoarece potrivit aliniatului 3 din textul de lege citat, în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, fără a face diferenţierea în raport de etapa jurisdicţională, impunându-se doar cerinţa existenţei unei judecăţi în curs de desfăşurare.

Neîndeplinirea de către instanţa de fond şi respectiv de către instanţa de apel a obligaţiei de a asigura asistenţa juridică a revizuentului, deşi aceasta este obligatorie conform dispoziţiilor art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, antrenând incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385 indice 9 alin.1 pct. 6 Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de revizuent şi potrivit prevederilor art. 385 indice 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, casându-se integral decizia pronunţată de instanţa de apel şi desfiinţându-se integral hotărârea instanţei de fond, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Judecătoria Topliţa.

Instanţa de fond, investită cu rejudecarea cauzei, urmează a relua integral judecata în cauză, cu asigurarea asistenţei juridice pentru revizuent, din momentul sesizării, nefiind valabil nici un act procedural în condiţiile subzistenţei cauzei de nulitate absolută la care s-a făcut referire mai sus.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat în recurs rămân în sarcina statului, urmând a se avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei suma de 200 lei către Baroul Mureş, reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în recurs.


Proxenetism. Elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Cod procedură penală, art. 329,alin.1
Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de proxenetism constă în una din acţiunile de îndemnare, înlesnire sau de tragere de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, astfel că fapta inculpatei care a învăţat o altă persoană să practice prostituţia şi primirea unei părţi din banii astfel obţinuţi în urma practicării prostituţiei de către acea persoană întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzut de art. 329, al. 1 Cod procedură penală.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală,

decizia penală nr. 96/R/25 februarie 2009

Prin sentinţa penală nr.1070/2.09.2008 pronunţată de Judecătoria Tg Mureş în dosar nr. 620/320/2006, s-a dispus, în temeiul art. 345 alin. l şi 3 Cod pr.penală, coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. l lit. a Cod pr.penală, achitarea inculpatei M. Z, de sub acuza săvârşirii infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. l Cod Penal

In temeiul art. 192 alin. 3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina statului.

In considerente s-a arătat că prin rechizitoriul din 28.07.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei M. Z, pentru săvârşirea de către aceasta a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 329 alin. l Cod penal.

S-a reţinut faptul că în data de 12.09.2005, învinuita K. V, a fost surprinsă în timp ce practica prostituţia pe şoseaua de centură a municipiului Târgu-Mureş. În cuprinsul actului se sesizare s-a arătat că inculpata a fost filmată în timp ce se deplasa cu mai mulţi clienţi la autoturismele acestora iar, la un moment dat, întorcându-se de la un autoturism al unui client, i-a făcut semn numitei M. Z. să se apropie, aceasta ieşind din nişte tufe, după care cele două s-au deplasat urcând un deal, moment după care filmul fotografic nu a mai putut surprinde activitatea celor două.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a stabilit că la data de 12.09.2005, inculpata M. Z, a fost surprinsă de către organele de poliţie pe centura municipiului Târgu-Mureş, împreună cu martora K. V, în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu diferite persoane contra unor sume de bani. Inculpata şi martora au fost legitimate de către organele de poliţie şi în urma percheziţiei corporale efectuate s-a constatat că martora K.V. avea asupra sa suma de 1.200.000 lei rol, bani obţinuţi din întreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi clienţi.

A mai constatat că, în acea perioadă, martora K. V, locuia împreună cu inculpata la locuinţa acesteia din urmă aflată în Valea Rece, împreună mergând pe şoseaua de centură a oraşului în vederea practicării prostituţiei. De asemenea, din probele administrate (declaraţia martorului L. L.) a rezultat că inculpata obţinea venituri legale din ajutorul social şi alocaţiile pentru cei doi copii minori pe care îi are în întreţinere.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu s-a putut stabili că fapta reţinută în sarcina inculpatei a fost săvârşită în modalitatea îndemnului sau a înlesnirii practicării prostituţiei de către martora K. V.

Cu privire la cea de-a treia modalitate prevăzută de textul legal, respectiv tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, instanţa de fond a constatat că, la momentul legitimării şi percheziţiei corporale efectuate asupra martorei K, asupra acesteia, au fost găsite sumele de bani obţinute în acea zi, ca urmare a întreţinerii de relaţii sexuale cu diverse persoane şi nu asupra inculpatei M. Z. Pe de altă parte, în cursul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, martora K, a arătat că au fost situaţii în care a înmânat într-adevăr inculpatei M. Z, sumele de bani obţinute, dar această predare s-a făcut numai în scopul păstrării acestor sume şi înapoierii ulterioare a acestora, fiind justificate, în opinia martorei, deoarece i se întâmplase anterior ca diverşi clienţi să îi ia sumele de bani pe care le avea asupra ei şi pe care le obţinuse din practicarea prostituţiei.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti martorul V.A, a arătat că era cunoscut că cele două - inculpata şi martora practicau prostituţia şi că martora dădea banii obţinuţi astfel inculpatei, afirmaţie generală a unui martor care nu se afla în relaţii apropriate - de vecinătate, rudenie sau prietenie cu inculpata şi martora şi care nu s-a coroborat cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Ca urmare, instanţa de fond a considerat că existenţa infracţiunii de proxenetism nu a fost dovedită în nici una dintre modalităţile alternative, prevăzute de art. 329 alin. l Cod penal şi în temeiul art. pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. l lit. a Cod pr.penală, a dispus achitarea inculpatei de sub acuza săvârşirii infracţiunii de care este acuzată, iar în conformitate cu prevederile art. 192 alin. 3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinţei arătate, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Mureş, solicitând desfiinţarea acesteia şi în rejudecare, condamnarea inculpatei M.Z, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, prev.de art.329 alin.l Cod penal, pe motiv de netemeinicie a sentinţei atacate.

In motivarea apelului, s-a arătat că vinovăţia inculpatei este dovedită cu procesul-verbal din 12.09.2005 din care rezultă că martora K. V, a fost surprinsă şi filmată în timp ce acosta clienţi cu care întreţinea relaţii sexuale şi banii îi remitea inculpatei, din procesele-verbale din 3.08.2005, 26.08.2005 şi 8.09.2005, din care rezultă că martora locuia la inculpată, cu declaraţiile martorei K. V, care a arătat că inculpata a învăţat-o să practice prostituţia şi îi dădea acesteia câte 15 lei în funcţie de încasări, exceptând data când a fost surprinsă în flagrant şi când i-a dat banii inculpatei pentru a nu-i fi luaţi de clienţi, cu declaraţia martorului L. L, care a arătat că "toată strada ştia că inculpata o trimite pe martoră să se prostitueze şi îi ia banii obţinuţi de aceasta din urmă" şi cu declaraţia martorului V.A, care a declarat la fel ca martorul precedent.

Prin decizia penală nr.319/A/16.12.2008, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de parchet, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod pr.penală.

Analizând apelul declarat conform art.371 Cod pr.penală, 378 Cod pr.penală, tribunalul a constatat că inculpata a fost dedusă judecăţii pentru fapta de proxenetism, prev.de art.329 alin. l Cod penal, constând în aceea că a îndemnat-o pe martora K. V. să se prostitueze şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta.

Din declaraţiile martorilor V. A. (f.76 d.f.) şi L. L. (f.77 d.f.), a rezultat că la data de 12.09.2005, când a fost surprinsă practicând prostituţia pe Calea Sighişoarei din Tg Mureş, martora K. V. (f.5 d..u.p.), aceasta locuia la inculpată. Totodată aceasta practica prostituţia şi atunci când o făcea, era însoţită de inculpată, însă martorii nu cunosc dacă inculpata o îndemna în vreun fel pe martoră să practice prostituţia sau dacă încasa banii obţinuţi de aceasta de la clienţi.

Totodată martora T. E. a arătat că şi inculpata practica prostituţia (f.121). Inculpata, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel a arătat că într-adevăr şi ea a practicat prostituţia şi martora a locuit la ea, însă, nu i-a perceput bani pentru chirie, ci a contribuit în mod egal la întreţinerea casei, negând că ar fi beneficiat de foloase materiale în urma practicării prostituţiei de martoră, arătând că a primit bani încasaţi de la clienţi de martoră, dar pentru a nu-i fi luaţi acesteia, întrucât de multe ori unii clienţi le agresau şi le luau banii înapoi.

Martora K. V. a întărit declaraţiile inculpatei cum că la data surprinderii în flagrant i-a dat banii acesteia pentru a nu fi luaţi de alţi clienţi.

Susţinerile ulterioare ale martorei că a fost îndemnată să practice prostituţia de inculpată şi că acesteia îi dădea câte 15 lei din încasările primite (f.15 d.u.p.), nu sunt confirmate de nici o probă în cauză, prezenţa inculpatei la locul surprinderii în flagrant şi primirea unor sume de bani de la martoră, putând fi explicată prin faptul că însăşi inculpata se prostitua şi că exista posibilitatea ca unii clienţi să la banii câştigaţi de acestea, aspect de altfel relatat şi de martoră şi de inculpată.

Tribunalul a opinat ca şi instanţa de fond că fapta pentru care inculpata a fost dedusă judecăţii nu s-a dovedit că ar exista sub aspectul tuturor elementelor constitutive care o compun, astfel că soluţia corectă a fost cea de achitare a inculpatei M. Z, nici într-un caz de condamnare a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi în rejudecare condamnarea inculpatei pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În motivarea recursului, parchetul arată că în mod eronat primele două instanţe au interpretat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi declaraţiile inculpatei, astfel că în mod greşit s-a apreciat că fapta dedusă judecăţii nu există.

Examinând legalitatea ş temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art.385/9 alin 3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din procesul verbal din 12.09.2005 încheiat de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Tg.Mureş, în urma unei acţiuni de filaj, s-a constatat că numita K. V, practică prostituţia pe şoseaua de centură a municipiului Tg.Mureş, fiind îmbrăcată sumar, făcea semne şoferilor să oprească. După ce aceştia opreau, negocia preţul cu ei şi apoi se urca în maşină deplasându-se pe un drum lateral unde întreţineau raporturi sexuale. La un moment dat, întorcându-se de la un autoturism al unui client, i-a făcut semn inculpatei M. Z. să se apropie, aceasta ieşind din nişte tufe şi s-a apropiat de K. V, după care s-au deplasat pe un deal, fiind identificate de organele de poliţie.

In declaraţiile date în cursul urmăririi penale martora K. V, a arătat că practică prostituţia pentru a se întreţine şi că inculpata a învăţat-o cum să practice această meserie, fiind trimisă pe şoseaua de centură pentru practicarea prostituţiei de către inculpată, iar din banii încasaţi îi dădea aproximativ 150.000 Rol (f.15,16).

Aceste declaraţii sunt întărite de martorii L.L. (f.18,19, 77) şi V.A. u (f.21-23, 76) care au arătat că toată lumea din Valea Rece ştie că numita K. V. locuieşte la inculpată şi că aceasta o trimite să se prostitueze, precum şi că îi ia banii câştigaţi de pe urma prostituţiei.

Inculpata nici în cursul urmăririi penale nici în faţa instanţelor de judecată nu a recunoscut comiterea infracţiunii, însă a recunoscut că K. V, practică prostituţia şi locuia la ea, iar din banii obţinuţi contribuia la întreţinerea casei.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracţiunea de proxenetism, reglementat de art.329 alin.1 Cod penal, constă în una din acţiunile de îndemnare, înlesnire sau de tragere de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.

Îndemnul la prostituţie presupune o incitare, o trezire a interesului unei peroane pentru ca aceasta să practice prostituţia. Este vorba deci, de încurajare sau de convingerea unei persoane ca să practice prostituţia.

Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei înseamnă obţinerea de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.

În speţă, inculpata a comis infracţiunea de proxenetism în cele două variante reglementate de art.329 alin.1 Cod penal, respectiv prin îndemnul la prostituţie şi prin tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.

Aşa cum a declarat martora K. V, inculpata a fost cea care a învăţat-o să practice prostituţia şi că o parte din banii obţinuţi în urma practicării prostituţiei îi dădea inculpatei, declaraţii confirmate de martorii L. L. şi V. A.

În drept, fapta inculpatei M. Z. de a o îndemna pe numita K. V. să practice prostituţia şi de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei instanţa va avea în vedere disp.art.72 Cod penal, precum şi faptul că inculpata nu a recunoscut comiterea infracţiunii, este la primul contact cu legea penală, astfel că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, pedeapsă orientată spre minimum special, corespunde disp.art.52 Cod penal, privind pedeapsa şi scopul acesteia.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile disp.art.81 alin.1 Cod penal, astfel că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art. 385¹⁵ pct.1 lit. d Cod pr.penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi a casat integral decizia atacată, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr.1070 din 2 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş şi rejudecând cauza:

În baza art.329 alin.1 Cod penal a condamnat pe inculpata M. Z, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.

În baza art.81 al.1 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art.82 al.1 Cod penal a fixat inculpatei un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, a obligat inculpata la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în primă instanţă, apel şi recurs.

Cauza de reducere a pedepsei. Aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000. Condiţii.
Legea nr.143/2000, art. 16
Nu poate fi reţinută cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 16 din Legea nr. 143/2000 în situaţia în care în actul de sesizare al instanţei nu s-a reţinut acest aspect şi totodată nu sunt îndeplinite cele trei condiţii ale aplicării acestei cauze (existenţa unui denunţ, denunţul să fie făcut în cursul urmăririi penale, denunţul să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri).