România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Liberare provizorie sub control judiciar. Minor.

Cod penal, art. 109, Cod procedură penală, art. 160² alin.2

În cazul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul minor nu beneficiază de dispoziţiile art. 109 Cod penal, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, întrucât în cazul măsurilor preventive prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa pentru infracţiunea consumată, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei potrivit art. 109 Cod penal.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală,

decizia penală nr. 244/R/29 aprilie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, la data de 24 aprilie 2009, inculpatul-minor M.C, a solicitat tribunalului să pronunţe o hotărâre prin care să dispună liberarea lui provizorie sub control judiciar, cererea fiind complinită oral, în faţa instanţei, iar în drept au fost invocate prevederile art. 160² alin. 1, alin. 3 Cod procedură penală raportat la art.160⁶ alin. l, 2, 4 Cod procedură penală şi art.160⁸ al in. l Cod procedură penală.

În motivarea cererii complinite oral, în faţa instanţei de judecată, inculpatul minor a arătat că doreşte punerea sa în libertate provizorie, cu stabilirea uneia din obligaţiile prevăzute la art. 160² alin.3 lit. a-h Cod procedură penală, deoarece nu a recunoscut faptele imputate, iar situaţia familiei sale este una foarte grea, el fiind singurul întreţinător, având şapte fraţi minori şi nu există nici date că, odată lăsat în stare de libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să comită alte infracţiuni.

Prin încheierea penală nr.126/27.04.2009 Tribunalul Mureş în temeiul art. 160 ind. 8 alin. l şi 3 Cod pr. penală, raportat la art. 160 ind. 2 alin. l, 2 Cod pr. penală, a respins cererea formulată de inculpatul M. C. având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod pr.penală, a obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, în raport cu dispoziţiile legale, incidente în materie, tribunalul a reţinut următoarele:

Inculpatul-minor M. C. este cercetat în dosarul nr. 202/P/2009, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, de tâlhărie şi de violare de domiciliu, fapte prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 176 lit. b,d Cod penal, art. 211 alin.l, alin.2 lit. b, alin.2¹ lit. a,c Cod penal şi art. 192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal şi cu art. 99 şi urm. Cod penal, şi în speţă a fost pusă în mişcare acţiunea penală fată de acuzat prin ordonanţa din 19 aprilie 2009 dată la care, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş, prin încheierea penală nr. 15/C din 19 aprilie 2009, a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 19 de zile, reţinând temeiul concret al luării măsurii privative de libertate, prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Potrivit art. 160⁸ alin. l Cod procedură penală, instanţa este obligată să examineze, de urgenţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, verificând dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.

In dispoziţiile art.160² Cod procedură penală, sunt înserate condiţiile acordării liberării condiţionate sub control judiciar, iar îndeplinirea cumulativă a acestora este obligatorie şi imperativă, în cazul posibilei incidenţe a acestei instituţii.

Astfel, potrivit primei condiţii menţionat în dispoziţiile art. 160² alin. l Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se acordă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

Instanţa a constatat că în speţa de faţă, inculpatul este cercetat şi pentru infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin.l, alin.2 lit. b, alin.2¹ lit. a,c Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, iar această faptă penală este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani. Împrejurarea că este minor, fapt care ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 109 Cod penal, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, nu este un argument pertinent în sensul constatării admisibilităţii prezentei cereri, întrucât, aşa cum a stabilit şi Î.C.C.J. printr-o decizie dată în recurs în interesul legii - Dec. XXVIII publicată în M. Of. nr. 190 din 20 martie 2007 - în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii minori, limitele de pedeapsă avute în vedere la măsurile preventive, sunt cele prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 109 Cod penal.

Aşadar, raportat la limitele de pedeapsă înserate în economia art. 160² alin. 1 Cod procedură penală, relativ la acuzele aduse inculpatului M. C, instanţa a constatat că, în cauza de faţă, cerinţa referitoare la cuantumul maxim al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul minor nu este îndeplinită, în condiţiile în care acuzatul este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care limita maximă a regimului sancţionator depăşeşte 18 ani închisoare.

Prin urmare, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, din prisma celor anterior arătate, nefiind întrunite condiţiile cerute de prevederile art.160 ind.2 alin.l Cod procedură penală, cererea formulată de inculpatul-minor M.C. a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se mai analiza şi restul condiţiilor enumerate de economia art. 160² alin. 2 Cod procedură penală, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.160⁹ alin.2 Cod pr.penală, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului şi punerea sa în libertate sub control judiciar.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi în conformitate cu disp.art. 385/6 alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.160² alin.1 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunii săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani .

În speţă, inculpatul este cercetat pentru infracţiunile de tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, fapte prev. de art.20 rap. la art.174, 176 lit.b, d Cod penal, art.211 alin.1, 2, lit.b, alin.2¹ lit.a, c Cod penal şi art.192 alin.2 Cod penal cu aplic.art.33 lit.a Cod penal şi art.99 şi urm. Cod penal.

Aşadar, infracţiunea de tâlhărie pentru care inculpatul este cercetat este pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani, astfel că nu este îndeplinită una din condiţiile liberării provizorie sub control judiciar şi anume aceea ca pedeapsa prevăzută de lege să nu depăşească 18 ani închisoare.

De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul fiind minor nu beneficiază de disp.art.109 Cod penal, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, întrucât în cazul măsurilor preventive „prin pedeapsa prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa pentru infracţiunea consumată, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei prev. de art.109 Cod penal.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod pr. penală, a respins recursul inculpatului ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, a obligat recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.


Nedepunerea probelor biologice în termenul prevăzut de art. 14, alin. 3 din Ordinul nr. 376/10.04.2006 al Ministerului Sănătăţii. Natura juridică a termenului. Consecinţe.

OMS nr. 376/2006, art. 14 alin.3, art.23
Termenul de „maxim 3 zile” prevăzut de art. 14 alin. 3 din OMS nr. 376 din 10.04.2006 este un termen de recomandare şi nicidecum de decădere, în sensul că nedepunerea probelor la instituţiile medico-legale teritoriale nu se mai poate face după trecerea acestui termen, întrucât din coroborarea dispoziţiilor art. 14, al. 3 cu art. 23 din acelaşi act normativ rezultă că numai după 15 zile flaconul cu sânge neprelucrat este distrus.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală

decizia penală numărul 251/R/6 mai 2009

Prin sentinţa penală nr.176 din 02.10.2008 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, b şi c şi art.76 lit.d Cod penal, inculpatul T. Z. J, a fost condamnat la 10 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni termen de încercare, şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 14.06.2008, în jurul orelor 02,15 inculpatul T.Z. J. în timp ce conducerea autoturismul marca Dacia 1310, proprietatea unui cunoscut, a fost oprit pentru control pe strada B. G. din Odorheiu Secuiesc de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Biroul Poliţiei Rutiere Odorheiu Secuiesc.

Cu ocazia acestui control s-a constatat că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probele biologice.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie n.361/164/A-2 din 25.06.2008, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Harghita, a rezultat că în timpul conducerii autoturismului, inculpatul avea o alcoolemie de 1,26 %o prima probă şi respectiv 1,01 % o a doua probă.

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În declaraţiile sale, date în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei săvârşite şi a arătat că nu contestă rezultatele probelor biologice, declaraţie pe care a reconfirmat-o şi în fata instanţei de fond.

Aceste fapte s-au stabilit prin : acte de constatare, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie şi declaraţiile inculpatului .

La individualizarea şi dozarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere faptul că acesta este la primul contact cu legea penală şi a manifestat sinceritate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, reţinând aceste aspecte ca circumstanţe atenuante, instanţa apreciind că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat va realiza scopul pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T. Z. J, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi după rejudecarea cauzei să se dispună, în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod penal, achitarea sa.

În susţinerile prezentate, apărătorul apelantului a arătat că probele biologice în vederea determinării gradului cu intoxicaţie etilică privind pe inculpatul T. Z. J, au fost prelevate în data de 14 iunie 2008, iar probele au fost înaintate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Miercurea Ciuc la data de 23.06.2008, contrar prevederilor Ordinului nr.376 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţie etilice.

De asemenea, s-a mai arătat că probele biologice prelevate greşit în data de 18.06.2008 au fost înaintate Serviciului Poliţiei Rutiere Miercurea Ciuc, care a înaintat probele doar la data de 23.06.2008 Serviciul Judeţean de Medicină Legală.

Prin decizia penală nr.35/10.03.2009 Tribunalul Harghita, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de apelantul T. Z.J, împotriva sentinţei penale nr. 176 din data de 2 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc în dosarul nr. 1444/268/2008.

A desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală a achitat pe inculpatul T.Z.J, pentru infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, instanţa de control a considerat că apelul declarat este fondat pentru următoarele argumente:

În prevederile art.14 din Ordinul nr.376/2006, probele prelevate şi sigilate se depun după încheierea procedurii de prelevare şi examinare la dispoziţia poliţistului, care le va transporta şi le va depune în cel mai scurt timp la instituţiile medico-legale teritoriale, şi numai în situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat, acestea se păstrează la frigider în sediile unităţilor de poliţie timp de maximum 3 zile.

Astfel, instanţa de control a constatat că această probă este nelegală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, reţinute în sarcina inculpatului, atâta vreme cât valoarea alcoolului din sânge nu mai poate fi stabilită cu certitudine, avându-se în vedere depăşirea termenului legal prevăzut de lege.

Astfel, tribunalul, în baza art.379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală, a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.385³ alin.1 Cod pr. penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, apelul fiind greşit admis.

În motivarea recursului parchetul arată că după ce inculpatul a fost depistat în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, recoltarea sângelui s-a făcut cu trusa standard, termenul de 3 zile reglementat de art.14 din O.M.S. nr.376/10.04.2006, fiind un termen de recomandare şi nu de decădere, întrucât sângele păstrat la frigider nu-şi modifică concentraţia în alcool în primele 20 de zile.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art.385⁹ alin.3 Cod pr. penal, Curtea a apreciat că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul T. Z. J. la data de 16.06.2008, în jurul orelor 02,15, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, proprietatea unui cunoscut, a fost oprit pentru control pe str. B G din Odorheiu Secuiesc de către organele de poliţie. constatându-se că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipiului Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice cu trusa standard.

Din biletul de analiză toxicologică – alcoolemie nr.316/164/A-2 din 25.06.2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Harghita, a rezultat că în timpul conducerii inculpatul avea o alcoolemie de 1,26/%o la prima probă şi respectiv de 1,01%o la a doua probă.

Tribunalul a apreciat că această probă nu este legală deoarece s-au încălcat prev. art.14 din Ordinul nr.376/2006 care prevede că probele prelevate se pot păstra la sediile unităţilor de poliţie timp de maximum 3 zile şi astfel, a dispus achitarea inculpatului.

Curtea nu poate reţine acest punct de vedere.

Potrivit art.14 alin.3 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.376 din 10.04.2006, în situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat imediat, acestea se păstrează la frigider, în sediile unităţilor de poliţie, timp de maximum 3 zile.

Aşa cum rezultă din formularea textului, acest termen de „maximum 3 zile” nu este un termen de decădere, în sensul că nedepunerea probelor la instituţiile medico-legale teritoriale nu se mai poate face după trecerea acestui termen, ci este un termen de recomandare, în sensul că în cel mult 3 zile de la recoltare probele biologice trebuie depuse la instituţiile abilitate pentru analiză.

Un alt argument în susţinerea opiniei noastre îl reprezintă prev. art.23 din acelaşi ordin, care prevede că flaconul cu urme de sânge neprelucrat se păstrează timp de 15 zile după care este distrus.

Prin urmare, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că numai dacă sângele recoltat, nu este prelucrat în termenul de 15 zile, proba nu mai este valabilă, întrucât intervin modificări în componenţa acestuia.

Din actele dosarului, rezultă că probele au fost recoltate la data de 14.06.2008 şi au fost depuse la Serviciul de Medicină Legală a judeţului Harghita la data de 18.06.2008, efectuarea analizelor făcându-se la data de 23.06.2008 (f.10 d.u.p.), deci în interiorul termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege, astfel că proba administrată este legală.

Prin urmare, instanţa de recurs apreciază proba prin care s-a stabilit alcoolemia inculpatului ca legală, astfel că în mod greşit apelul inculpatului a fost admis, din probele administrate, inclusiv din declaraţiile recunoaştere a inculpatului, rezultă fără nici un dubiu că acesta se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.a Cod pr.penală, urmează să admită recursul parchetului, să caseze decizia atacată şi să menţină hotărârea primei instanţe ca legală şi temeinică, constatând că apelul inculpatului a fost greşit admis.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, urmează să oblige inculpatul intimat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluţionării cauzei în apel, suma de 200 lei.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penal, cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.

Decizia penală nr. 285/R/20.05.2009
Recurs. Calculul termenului. Amânarea pronunţării.
În situaţia în care partea a fost prezentă la dezbateri şi a pus concluzii pe fondul cauzei, iar pronunţarea a fost amânată la o dată ulterioară, calculul termenului de recurs se socoteşte de la pronunţarea hotărârilor şi nu de la comunicare, chiar dacă partea nu a fost prezentă la pronunţare.
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Bihor - Oradea sub dosar nr.4009./111/2007, petentul L. C. a solicitat desfiinţarea ordonanţei din dosarul nr.271/P/2007 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

In motivare a arătat că în noaptea de 30/31 decembrie 2000, în jurul orei 4,00, s-a atentat la viaţa sa şi a membrilor familiei sale, fiind incendiat autoturismul său cu nr. marca Dacia Combi şi locuinţa familiei. S-au folosit în acest sens cantităţi mari de combustibil, peste 20 de litri de benzină în amestec şi materiale pirotehnice care au fost deturnate şi au explodat, focul extinzându-se şi asupra locuinţei familiei. Plângerea îndreptată împotriva poliţiştilor şi procurorilor care au instrumentat cazul nu i-a fost soluţionată. Nu a fost audiat de procuror pentru a-şi completa plângerea şi pentru a releva motivul incendierii, pronunţându-se o soluţie netemeinică în cauză, iar pozele de la dosar nu sunt efectuate la locul comiterii faptei.

Prin sentinţa penală nr.l3/P/2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, Secţia penală în dosar nr.4009/111/2007 s-a dispus respingerea plângerii petentului, menţinându-se rezoluţiile atacate.

Anterior pronunţării acestei sentinţe, petentul a formulat o cerere de strămutare a cauzei, cerere care a fost admisă prin încheierea nr.1369/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, cauza fiind strămutată la Tribunalul Mureş, în primă instanţă.

Prin sentinţa penală nr.81/12.03.2009 Tribunalul Mureş a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L. C, împotriva rezoluţiei emise la data de 14.08.2007 în dosar nr.271/P/2007 şi a Ordonanţei emise la data de 4.09.2007 în dosar nr.331/VIII.1/2007 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în baza art.278 ind.l alin.8 lit.a Cod procedură penală.

A menţinut soluţiile atacate.

A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş, a procedat la rejudecarea plângerii petentului, conform actelor de urmărire penală administrate în dosarul nr.27 l/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi conform art.278 Cod procedură penală, apreciat-o ca nefondată.

Astfel, prin rezoluţia din 14.08.2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal reclamată de petent pe motiv că fapta nu există. S-au disjuns însă cercetările pentru fapta de distrugere prin incendiere, acestea intrând în competenţa materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

S-a reţinut că în noaptea de 30/31.12.2000 persoane necunoscute au incendiat autoturismul petentului parcat în faţa casei din localitatea Mădăraş, în care locuieşte familia acestuia. S-au efectuat cercetări specifice la la faţa locului şi s-au efectuat fotografii judiciare care au concluzionat că într-adevăr autoturismul cu nr. I-SJ-4512, marca Moskvich de culoare verde aparţinând petentului a fost incendiat. Au fost audiate persoanele bănuite de petent că i-ar fi incendiat maşina sau că ar fi atentat la viaţa sa si a familiei, J. J., B. I., .A J., J. M. care deşi au confirmat că ar fi avut conflicte vechi cu petentul, nu au susţinut că ar fi atentat în vreun fel la viaţa acestuia sau că i-ar fi ameninţat familia telefonic cu moartea.

Nu s-a putut stabili prin urmare că s-ar fi atentat la viaţa petentului sau a membrilor familiei acestuia, cu atât mai mult cu cât incendierea maşini s-a produs la o oră târzie în noapte, când în aceasta nu se afla nici un ocupant şi nu s-a putut stabili că s-ar fi încercat şi incendierea locuinţei, în care dormeau membrii familiei petentului. Totodată nu s-a putut identifica vreun autor al infracţiunii cercetate, de tentativă la omor, motiv pentru care în mod just s-a apreciat că fapta nu există în materialitatea ei. Cealaltă infracţiune de distrugere prin incendiere prev. de art.217 alin.4 Cod penal nu formează obiectul rezoluţiei atacate, motiv pentru care nu tribunalul nu s-a oprit asupra ei, cu atât mai mult cu cât aceasta se află în stadiul cercetărilor penale.

Nefiind vreun motiv de desfiinţare a soluţiilor atacate, tribunalul a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul L.C.

Recursul este formulat tardiv.

Potrivit art.385³ alin.1 Cod pr.penală, termenul de recurs este de 10 zile , dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art.385³ alin.2 rap. la art.363 alin.3 Cod pr.penală, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât de la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În speţă, aşa cum rezultă din încheierea din data de 09.03.2009, petentul a fost prezent la dezbaterea cauzei şi a pus concluzii pe fond. În aceste condiţii, termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii şi nu de la comunicarea ei, aşa cum susţine petentul.

Este adevărat că instanţa de fond a amânat pronunţarea hotărârii de la data de 09.03.2009 la data de 12.03.2009, dar şi în această situaţie, termenul pentru declararea recursului curge tot de la pronunţare, respectiv de la data de 12.03.2009.

Petentul a formulat recurs doar la data de 31.03.2009, deci în afara termenului de 10 zile prevăzut de lege, astfel că recursul petentului este declarat tardiv.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit. b Cod pr. penală a respins recursul petentului ca tardiv declarat.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, apetentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat