România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 556/R din 16 decembrie 2009

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1053/258/2008/16 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 75/12 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. ….

În motivarea căii de atac promovate, sunt contestate legalitatea şi temeinicia deciziei penale nr. 75/12 mai 2009 a Tribunalului Harghita. Din perspectiva legalităţii, se susţine de către procuror că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea regulilor vizând citarea părţilor în proces. Astfel, partea vătămată P. C., care nu a renunţat la această calitate, ci doar la cea de parte civilă, nu a fost deloc citat în judecarea apelului procurorului declarat împotriva sentinţei penale nr. 12/7 ianuarie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, iar, cu ocazia judecării pricinii în al doilea grad, inculpatul nu a fost citat de la toate adresele cunoscute. Din punct de vedere al temeiniciei hotărârii, reprezentantul parchetului subliniază că, potrivit probelor instrumentate în cauză, fapta de înşelăciune dedusă judecăţii există, a fost săvârşită de inculpat şi a fost comisă cu vinovăţia specifică, astfel încât soluţia corectă care trebuia adusă acţiunii penale era aceea de condamnare a inculpatului şi nu de achitare a lui pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, cum a dispus Judecătoria Miercurea-Ciuc, dispoziţie menţinută de Tribunalul Harghita.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Harghita şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale intimatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 12/7 ianuarie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuc : -în baza art. 334 C. pr. Pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune, prev. De art. 215 alin. 2 C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a C. pen., în aceeaşi faptă prev. De art. 215 alin. 1 C. pen. ;

-în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. Pen., l-a achitat pe inculpatul C. V. de sub acuza comiterii infracţiunii de înşelăciune, prev. De art. 215 alin. 1 C. pen. ;

-a constatat că partea vătămată P. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză ;

-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că probele administrate în cauză nu duc cu certitudine la concluzia după care actvitatea inculpatului care a promis părţii vătămate că îi va procura un telefn mobil la un preţ inferior celui practicat pe piaţă, a primit în acest sens de la partea vătămată un avans de 350 lei, însă nu şi-a onorat promisiunea şi nici nu i-a restituit banii, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Relativ la încadrarea juridică dată faptei, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile recidivei mari postcondamantori şi nici nu i se poate imputa inculpatului vreun mijloc fraudulos, astfel formula corectă în care fapta dedusă judecăţii se încadrează este cea prevăzută în art. 215 alin. 1 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, motivul de apel vizând greşita achitare a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 75/12 mai 2009, Tribunalul Harghita a respins ca nefondat apelul procurorului şi a făcut aplicarea art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că prima instanţă a efectuato justă analiză a probelor, reţinând în mod corect starea de fapt. Totodată, în acord cu judecătoria, tribunalul a subliniat că probele aflate la dosarul cauzei nu susţin învinuirea adusă inculpatului.

Recursul promovat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva deciziei penale nr. nr. 75/12 mai 2009 a Tribunalului Harghita este fondat, iar viciul pe care îl vom expune în continuare determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. 1 pct. 21 C. pr. Pen. şi: 3.1. în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele 3.2. casării integrale a deciziei penale recurate şi trimiterii cauzei la Tribunalul Harghita spre rejudecarea apelului procurorului declarat împotriva sentinţei penale nr. 12/7 ianuarie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc:

Cu prilejul judecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 12/7 ianuarie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, Tribunalul Harghita nu a citat deloc pe partea vătămată P.C., iar pe inculpatul C. V. l-a citat numai de la adresa din Miercurea Ciuc, str. P. S., nr. 41, jud. Harghita, nu şi de la adresa indicată în cursul urmăririi penale:Miercurea Ciuc, str. Narciselor, nr. 7, sc. B, ap. 15, jud. Harghita, şi nici prin publicitate, în condiţiile în care, potrivit procesului verbal de neexecutare a mandatului de aducere, acuzatul s-a mutat pe raza judeţului Cluj, fără să se cunoască exact locuinţa. Totodată, nici partea vătămată şi nici inculpatul nu s-au înfăţişat la niciun termen de judecată dintre cele acordate în apel.

În contextul enunţat mai sus, judecata în apel a avut loc fără citarea legală a părţilor, ceea ce impune reluarea integrală a judecăţii în al doilea grad, pentru a asigura principiile de echitate ale contradictorialităţii procedurii şi exercitării plenare a drepturilor apărării. Două idei subliniem aici: în primul rând, constatăm că partea vătămată nu a atacat hotărârea Judecătoriei Miercurea Ciuc. Aceasta însă nu acordă instanţei de al doilea grad o dispensă în citarea părţii, din moment ce apelul procurorului a devoluat integral cauza în faţa celei de a doua jurisdicţii, cu privire la problemele de fapt şi de drept ale pricinii, şi de vreme ce apelul procurorului era făcut în favoarea părţii vătămate, care nu a renunţat nici un moment la această calitate, iar părţii vătămate trebuia să i se ofere posibilitatea rezonabilă să îşi expună argumentele înaintea tribunalului. În al doilea rând, împrejurarea că, pe parcursul rejudecării cauzei de către prima instanţă, până în data de 26 noiembrie 2008 existau dovezi că inculpatul C. V. nu locuieşte la adresa din Miercurea Ciuc, str. N., în condiţiile în care aceasta era adresa indicată de acuzat în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a compărut în instanţă şi nici nu a anunţat autorităţile judiciare despre schimbarea locuinţei, el trebuia citat în apel şi de la această adresă nu numai de la cea din Miercurea Ciuc, str. P.S., aflată de instanţă. În plus, existând dovezi că nici la această ultimă adresă inculpatul nu ar mai locui şi necunoscându-se locaţia unde îşi are locuinţa, reşedinţa ori domiciliul, Tribunalul Harghita trebuia să-l citeze pe inculpat prin afişarea citaţiei la consiliul local de la locul faptei, conform art. 177 alin. 4 C. pr. Pen.

În rejudecare, Tribunalul Harghita: -va proceda la judecarea apelului procurorului, cu citarea legală a părţilor în cauză;

-văzând natura judecăţii în apel, ca al doilea şi ultim grad de fond, pe baza probelor existente la dosar şi a oricăror alte probe noi pe care le va considera oportune, va lămuri termenii înţelegerii intervenite între inculpat şi partea vătămată, în special cu privire la titlul sub care d-l P.C. a înmânat d-lui C. V. suma de 350 lei şi termenul limită până la care acuzatul trebuia să procure şi să remită părţii vătămate telefonul mobil;

-va clarifica încadrarea juridică dată faptei deduse judecăţii: dacă actvitatea materială reproşată inculpatului este sau nu încadrabilă în textul art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen., vizând înşelăciunea în convenţii sau al art. 213 C. pen., relativ la abuzul de încredere;

-va elucida starea de recidivă a inculpatului, în raport de condamnările pronunţate prin sentinţa penală nr. 438/5 noiembrie 2004 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi prin sentinţa penală nr. 359/9 martie 2005 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, făcând demersuri în vederea obţinerii datelor rămânerii definitive a celor două hotărâri şi având în vedere că fapta care formează obiectul judecăţii pendinte se presupune că a fost comisă după data de 11 noiembrie 2005;

-va pronunţa, cu respectarea garanţiilor de echitate, una dintre soluţiile prevăzute de art. 379 C. pr. Pen.

Având în vedere soluţia principală adusă recursului, conform art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.V., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Prejudiciu material. Înţelegerea încheiată între partea civilă şi unul dintre inculpaţi. Consecinţe.

C.civ. , art. 1003,

C. pr. pen., art. 14, alin. 3 şi 4.
În cazul în care între partea civilă şi unul dintre inculpaţi se încheie o înţelegere cu privire la latura civilă, caracterul solidar al răspunderii civile delictuale este aplicabil în cauză, însă este nuanţat de înţelegerea intervenită între cele două părţi ca urmare a aplicării principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă.



Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 565/R din 21 decembrie 2009

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 851/251/2008, partea civilă S.C. V. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. ....

În motivarea căii de atac promovate, recurenta contestă temeinicia deciziei Tribunalului Mureş şi a sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale în proces. În acest sens, partea recurentă consideră că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpaţilor C. C., A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. pentru suma de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse cu prilejul incidentului care a declanşat procedurile penale. Totodată, consideră că este îndreptăţită să primească de la fiecare dintre inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.C. şi N. Z. suma de câte 2.000 lei, cu titlu de daune morale. Cu toate acestea, prima instanţă i-a respins acţiunea civilă promovată, reţinând că prejudicial a fost recuperate, iar instanţa de apel i-a respins ca nefondat apelul, reţinând valabilitatea hotărârii pronunţate în prim grad, în fond.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mureş şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Luduş, a motivelor invocate, a ceore care trebuie examinate din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. 3 C. pr.pen., a concluziilor recurentei, ale intimaţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25/16 februarie 2009, Judecătoria Luduş, între altele : - l-a condamnat pe inculpatul C. C. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul S. V. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul B. O. C. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni;

-l-a condamant pe inculpatul N. Z. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni;

-l-a condamant pe inculpatul N.J. A. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.;

-a constatat că despăgubirile materiale în favoarea părţii civile S.C. V. S.R.L. au fost achitate de inculpatul N. J. A.; a respins ca nedovedite restul pretenţiilor părţii civile şi a respins cererea acesteia pentru daune morale, ca nedovedită;

-potrivit art. 193 alin. 1 C. pr. Pen., i-a obligat pe inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.-C. şi N. Z. să suporte cheltuielile judiciare avansate de partea civilă în cauză;

-conform art. 191 alin. 2 C. pr. Pen., i-a obligat pe inculpaţii C. Cătălin, A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 170 lei pentru fiecare.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că, la data de 21 octombrie 2006, în jurul orei 1,30, aflându-se în localul din localitatea Iclandu Mare, aparţinând S.C. V.S.R.L., local unde se organizase o discotecă, inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.C., N.Z. şi N. J. A. au provocat cu intenţie distrugerea mai multor bunuri din bar. Totodată, inculpaţii C. C., A. I. şi S. V., la aceeaşi dată şi în aceeaşi locaţie, au participat la încăierare cu mai multe persoane dintr-o altă tabără, cauzând, prin acţiunile lor violente vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii acestora. În acelaşi context, inculpaţii B. O. C., N.Z. şi N. J. A. au participat la încăierare cu persane aparţinând unei alte tabere şi, prin acţiuni violente, au cauzat suferinţe fizice acestora.

În latura civilă a cauzei, judecătoria a constatat că prejudicial cauzat părţii civile prin distrugerea mai multor bunuri din bar a fost recuperate de către inculpatul N. J.A. Cât priveşte înscrisurile în probaţiune înfăţişate de partea civilă şi aflate la dosarul cauzei la filele 49-54 (primă instanţă), judecătoria le-a înlăturat, deoarece nu s-a făcut dovada legăturii dintre bunurile achiziţionate prin facturile respective în cursul anului 2004 şi bunurile distruse în 21 octombrie 2006. relative la despăgubirile pentru prejudicial moral, a reţinut că infracţiunea de distrugere este una de rezultat care are ca finalitate atingerea integrităţii unui bun, fără să aibă rezonanţă în plan social sau moral. Raportat la infracţiunea de încăierare, inclusă în sfera infracţiunilor care aduce atingere relaţiilor de convieţuire socială, partea civilă nu a făcut dovada prejudiciului moral încercat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel partea civilă S.C. V. S.R.L., criticând-o în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, motivele apelului fiind identice cu cele ale prezentului recurs.

Prin decizia penală nr. 281/A/15 octombrie 2009, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul părţii civile, obligând-o pe aceasta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 30 lei.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că, pe de o parte, chiar dacă s-ar admite că bunurile cuprinse în înscrisurile depuse de partea civilă ar fi fost distruse în totalitate, valoarea facuturilor nu se ridică decât la suma de 18.951.670 lei ROL, adică nu acoperă pretenţiile precizate de parte la suma de 2.000 lei RON. Or, nu s-a făcut dovada legăturii între bunurile cuprinse în facturile din 2004 şi bunurile distruse în 2006. de asemenea, declaraţiile martorilor invocate în motivele de appel sunt cu caracter general, iar în cauză nu s-a întocmit un inventar al bunurilor distruse. Totodată, prin înscrisul aflat la dosarul primei instanţe la fila 48, intitulat « declaraţie », reprezentantul părţii civile a precizat expres că nu mai are nicio pretenţie civilă în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, în urma înţelegerii la care a ajuns cu inculpatul N.J.A.

Recursul promovat în cauză de partea civilă S.C. V. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. 1 pct. 18 C. pr. Pen. şi: 3.1. în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele 3.2. casării integrale a deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş şi desfiinţării în parte a sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

Partea vătămată S.C. V. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză, în termenul prescris de art. 15 alin. 2 C. pr. Pen., solicitând: a) obligarea în solidar a inculpaţilor C. C., A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse în barul societăţii la data de 21 octombrie 2006; şi b) obligarea fiecărui inculpate, mai puţin a d-lui N. J. A. la plata a câte 2.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a comiterii infracţiunilor de distrugere şi încăierare.

În ceea ce priveşte daunele materiale pretense, existenţa infracţiunii de distrugere, comiterea ei cu vinovăţie şi săvârşirea acesteia de către cei şase inculpaţi au fost stabilite cu character definitive prin sentinţa penală nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, care nu a fost contestată sub aceste aspecte.

Relativ la întinderea pagubei cauzate prin actele de distrugere, depoziţiile martorilor K. C., F. I., N. M. A., declaraţiile inculpaţilor, precum şi fotografiile prezentate de partea civilă şi necontestate de inculpaţi (f.44-47, dosar primă instanţă) confirmă că, în noaptea datei de 21 octombrie 2006, cu prilejul incidentului derulat în barul din localitatea I.M., jud. Mureş, au fost rupte mese şi scaune, au fost distruse jaluzelele, geamurile şi uşa localului, au fost sparte veselă şi corpuri de iluminat. În faţa acestei realităţi, afirmaţia reprezentantului părţii civile după care bunurile distruse cu prilejul activităţii ilicite deduse judecăţii sunt cele achiziţionate în 2004 prin facturile depuse (f.49-54) sunt parţial credibile, chiar dacă martorii nu au fost în măsură să individualizeze cantitatea şi marca bunurilor distruse, iar reprezentanţii părţii civile au omis să întocmească imediat un inventar al lucrurilor deteriorate. Astfel, partea este în drept să obţină contravaloarea uşii, a geamurilor, a jaluzelelor, a corpurilor de iluminat, a mesei, scaunelor, paharelor, ceştilor de cafea şi scrumierei, aşa cum rezultă din copia facturilor înfăţişate, şi care se ridică la suma de 18.778.290 lei ROL (1.878 lei RON). Nicio probă însă nu a demonstrat că au fost distruse la data de 21 octombrie 2006 periile de sticlă, paletele de insecte şi lingura de inox menţionate în factura fiscală nr. 40701208/23 iulie 2004, aşa încât valoarea acestor bunuri, în sumă de 173.380 lei ROL (17 lei RON) nu i se cuvine părţii.

În faţa Judecătoriei Luduş, partea civilă a mai depus în copie un înscris denumit „declaraţie” (f.48), încheiat între reprezentantul S.C. V. S.R.L. şi inculpatul N. J. A. ale cărui existenţă şi conţinut sunt recunoscute de către inculpat. Interpretând termenii acestui înscris, prin prisma art. 983 C. civ. şi în considerarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, văzând şi declaraţiile inculpatului şi susţinerile părţii civile în cererea de constituire de parte civilă, precum şi, astfel cum vom expune mai jos, caracterul nefondat al cererii părţii vizând obţinerea de daune morale, constatăm că d-l N.J.A. a efectuat benevol în favoarea părţii civile o plată în câtime de 1.500 lei RON cu titlu de daune materiale şi nu de daune morale. Totodată, prin acelaşi înscris, partea civilă a convenit cu inculpatul să nu mai emită nicio pretenţie civilă împotriva acestuia în faţa autorităţilor judiciare.

În aceste circumstanţe paguba invocată şi dovedită de partea civilă -1.878 lei RON- a fost în parte, respectiv în sumă de 1.500 lei, recuperată de la inculpatul N.J.A., partea civilă fiind îndreptăţită să mai obţină suma de 378 lei RON (3.778.290 lei ROL) şi nu 2.000 lei cum a cerut.

Caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, afirmat de art. 1003 C. civ., funcţionează şi în prezenta cauză, însă este nuanţat de înţelegerea intervenită între partea civilă şi inculpatul N.J.A. şi de atitudinea acestuia de a achita singur o parte a prejudiciului. Astfel, subliniem în primul rând că, în condiţiile în care inculpatul N. J. A. a efectuat voluntar o plată la care erau ţinuţi în solidar şi ceilalţi inculpaţi îi conferă primului posibilitatea exercitării unei acţiuni în regres împotriva celorlalţi, dar nu îi conferă părţii civile dreptul de a obţine de la coinculpaţi în solidar aceeaşi plată, pentru că o asemenea măsură este contrară principiului îmbogăţirii fără justă cauză. În al doilea rând, cum arătam mai sus, prin convenţia încheiată între partea civilă şi inculpatul N. J. A., S.C. V. S.R.L. a înţeles să nu mai emită pretenţii civile faţă de acest acuzat (“am decis scoaterea lui din dosarul aflat la parchet”), acest acord de voinţe încheiat cu respectarea legalităţii, fiind în fapt legea părţilor, de la care o abatere unilaterală a părţii civile şi în absenţa unei conduite culpabile a inculpatului N.J.A. în executarea contractului nu poate să-l mai lege şi pe acest inculpat. În considerarea acestei idei, partea civilă urmează să îşi recupereze suma de 378 lei de la inculpaţii C. C., A. I., S. V., B.O-C. şi N. Z., ţinuţi în solidar.

Asupra daunelor morale cerute de partea civilă, care a opus un prejudiciu de imagine pretins cauzat societăţii prin actele ilicite ale acuzaţilor, acte care au dus la pierderea vadului comercial şi prin aceasta la scăderea considerabilă a profitului, constatăm că partea civilă nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte profitul obţinut anterior şi ulterior datei de 21 octombrie 2006. Mai mult, potrivit depoziţiilor martorilor N. M. A. şi L. R. D., la vremea respectivă, şi erau frecvente scandalurile în discotecă şi din cauza acestor scandaluri, anterior incidentului în cauză chiar au existat discuţii că barul se va închide. În consecinţă, actele acuzaţilor deduse judecăţii în prezenta pricină nu au fost ele cauzatoare ale vreunui prejudiciu de imagine al societăţii comerciale parte civilă, astfel încât cererea acesteia urmărind obţinerea de la inculpaţi a unor despăgubiri cu titlu de daune morale este nefondată.

Pentru motivele prezentate, în rejudecarea recursului, în temeiul art. 346, alin. 1 C. pr. pen., vom admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă S.C. V.S.R.L. şi, conform art. 14 alin. 3 lit. b. 4 C. pr. Pen. raportat la art. 998-999 şi art. 1003 C. civ., inculpaţii C. C., A. I., S. V., B.O-C. şi N. Z. vor fi obligaţi să plătească în solidar părţii civile suma de 378 lei, cu titlu de daune materiale, respingând restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă.

Întrucât nu am identificat nicio culpă procesuală a părţii civile în apel, în condiţiile în care apelului acesteia era fondat din perspectiva dezvoltată mai sus, vom înlătura din decizia penală recurată dispoziţia privind obligarea societăţii la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 30 lei.

Conform art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului părţii civile vor rămâne în sarcina statului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, privind modalitatea de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpaţi şi de aplicare a prevederilor art. 193 alin. 1 C. pr. Pen. şi art. 191 alin. 2 C. pr. Pen.

Având în vedere soluţia principală adusă recursului, conform art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.


Deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. Elemente constitutive.

Legea nr. 143/2000, art. 4
În cazul în care nu se demonstrează printr-o constatare medico-legală sau expertiză de specialitate că inculpaţii sunt consumatori dependenţi de droguri şi nici a faptului că au deţinut drogurile în vederea consumului propriu, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzute de art. 4, alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Faptul că inculpaţii au refuzat să se supună recoltării probelor biologice nu înseamnă că aceştia au recunoscut în mod tacit că sunt consumatori de droguri, mai ales că inculpaţii nu au declarat niciodată că sunt consumatori de asemenea substanţe.