E .Indicatorul privind hotărârile redactate peste termenul legal – E05:
La acest indicator Tribunalul Ilfov a obţinut gradul Ineficient şi reprezintă procentul instanţei de redactare peste termen a dosarelor finalizate, respectiv de 67,5 %. Astfel, din 9.758 dosare redactate în anul 2017, un număr de 6.591 dosare au fost redactate peste termenul legal.
Cauza principală care a condus la întârziere în redactarea hotărârilor este volumul mare de activitate coroborat cu lipsa de personal, atât în ceea ce priveşte magistraţi, cât şi în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate.
Dacă ne raportăm la numărul hotărârilor pronunţate în anul 2017, se constată că în materie penală unui judecător îi revine spre redactare, în mediu un număr de 464,6 hotărâri, iar în materiile non penale, magistraţilor din cadrul Secţiei civile le revine spre redactare, în medie, un număr de 518,4 hotărâri.
Referitor la acest indicator, Conducerea administrativ – judiciară a Tribunalului Ilfov a luat măsura monitorizării redactării sentinţelor pronunţate de acest tribunal, lunar fiind întocmite situaţii cu privire la sentinţele care nu sunt redactate în termenul legal.
Centralizând calificativele de performanţă obţinute la cei cinci indicatori activitatea Tribunalului Ilfov, în ansamblu ei, s-a încadrat la gradul de performanţă Satisfăcător.
Se poate observa că Tribunalul Ilfov a obţinut gradul de eficienţă – SATISFĂCĂTOR.
Pentru îmbunătăţirea activităţii şi creşterea gradului de eficienţă a Tribunalului Ilfov, conducerea administrativ – judiciară va continua monitorizarea sentinţelor neredactate în termen legal, va efectua demersurile necesare la instituţiile abilitate pentru mărirea şi completarea schemei de personal, va întreprinde demersuri pentru asigurarea unei baza materiale eficiente pentru desfăşurarea activităţii şi va adopta măsuri manageriale eficiente pentru gestionarea cât mai eficient a resurselor umane de care dispune.
Cu toate acestea trebuie avut în vedere că aceşti indicatori sunt influenţaţi şi de factori ce nu pot fi gestionaţi, în totalitate, de conducerea administrativ – judiciară a tribunalului. În acest sens, se are în vedere că necompletarea schemei de magistraţi şi un număr insuficient de grefieri, poate determina ca aceşti indicatori să rămână şi în perioada următoare la acelaşi grad de eficienţă.
I.3.2. Indicatori de eficienţă – Judecătoria Buftea
A. Rata de soluţionare a dosarelor – E01 (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate:
În perioada de referinţă, instanţa a înregistrat un număr de 20.552 dosare nou intrate (conform STATIS) şi un număr de 22.328 dosare soluţionate (conform STATIS), încadrându-se, la acest indicator, în gradul „FOARTE EFICIENT”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători.
B. Indicatorul privind stocul de dosare mai vechi de un an – E02
La data de referinţă 31.12.2017, din totalul de 6679 dosare aflate în stoc 751 dosare, reprezentând un procent de 11,2 % sunt mai vechi de 1 an şi 6 luni.
În consecinţă, la indicatorul de faţă, instanţa s-a încadrat în gradul „SATISFĂCĂTOR”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători, astfel cum rezultă din diagrama de mai jos:
C. Ponderea dosarelor închise într-un an – E03
În perioada de referinţă, din totalul de 22.328 dosare soluţionate un număr de 20.728 dosare au fost soluţionate în termen de maximum un an de la înregistrare, reprezentând un procent de 92,8%.
În consecinţă, la acest indicator, instanţa s-a încadrat în gradul „ FOARTE EFICIENT”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători.
Anexăm extras din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată.
D. Durata medie de soluţionare – E04
Durata medie de soluţionare în materiile non-penal a fost de 4,1 luni, instanţa încadrându-se în gradul „FOARTE EFICIENT”. În penal, această durată a fost de 3,0 luni, instanţa încadrându-se în gradul „FOARTE EFICIENT”.
La acest indicator se observă că instanţa a obţinut un rezultat foarte bun, deşi volumul este unul ridicat, fiind posibil doar printr-un efort continuu şi susţinut al personalului instanţei, în condiţiile în care din punctul nostru de vedere atât numărul de judecători, cât şi numărul grefierilor este insuficient pentru buna desfăşurare a activităţii faţă de aspectele expuse.
Anexăm extras din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată.
În perioada de referinţă, din totalul de 10.028 dosare soluţionate prin hotărâre, un număr de 4.670 dosare au fost redactate peste termen, determinând încadrarea instanţei în gradul „INEFICIENT”.
Anexăm extras din aplicaţia Statis cu datele aferente acestui indicator înregistrate la nivelul instanţei, în perioada analizată.
În concluzie, în perioada analizată activitatea Judecătoriei Buftea s-a încadrat în gradul de performanţă EFICIENT, motiv pentru care vor fi continuate măsurile luate în vederea reducerii numărului de hotărâri redactate peste termenul legal precum şi pentru soluţionarea cu celeritate a dosarelor aflate în stoc, cu consecinţa directă a creşterii gradului general de eficienţă al instanţe.
Motivele întârzierilor în redactarea hotărârilor au privit numărul mare de dosare soluţionate, aspecte ce necesită timp pentru elaborarea considerentelor.
De precizat faptul că, faţă de anul 2016. se observă o scădere a indicatorului de eficienţă referitor la stocul de dosare, respectiv din totalul de 6679 dosare aflate în stoc 751 dosare, reprezentând un procent de 11,2 % , sunt mai vechi de 1 an şi 6 luni.
În vederea îmbunătăţirii gradului de performantă a instanţei, se impune mobilizarea judecătorilor care înregistrează hotărâri neredactate, pentru reducerea acestora, precum şi verificarea dosarelor mai vechi de 1 an şi 6 luni care au generat scăderea indicatorului de eficienţă referitor la stocul de dosare.
Redăm reprezentarea indicatorilor, potrivit aplicaţiei STATIS:
I.3.3. Indicatori de eficienţă – Judecătoria Cornetu:
-
Rata de soluţionare – E01
În perioada de referinţă, Judecătoria Cornetu a înregistrat un număr de 16.435 dosare nou intrate şi un număr de 15.870 dosare soluţionate, încadrându-se, la acest indicator, în gradul „Satisfăcător”, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secţiei pentru judecători.
-
Vechimea dosarelor în stoc – E02
La acest indicator, Judecătoria Cornetu a obţinute gradul Eficient, având în vedere că dintr-un număr de 5.748 dosare rămase în stoc, 348 cauze au o vechime mai mare de un an.
-
Ponderea dosarelor închise într-un an – E03
Determinarea acestui indicator a avut în vedere faptul că dintr-un număr total de 16.067 dosare soluţionate, 15.369 cauze au fost soluţionate într-un an de la data înregistrării, valoarea indicatorului fiind astfel de 95,7%, ceea ce a determinat un grad de eficienţă de Foarte eficient.
-
Durata medie de soluţionare - E04
Cu o durată medie de soluţionare de 2,3 luni în penal şi 3,5 luni în materiile non penale şi la acest indicator, Judecătoria Cornetu a obţinut gradul Foarte eficient.
-
La acest indicator, Judecătoria Cornetu a obţinut gradul Ineficient, având în vedere că din 5976 dosare redactate, 3.084 au fost redactate peste termenul legal.
În realitate la nivelul Judecătoriei Cornetu la sfârşitul anului 2017 numărul hotărârilor neredactate în termenul legal a fost de 554, ceea ce raportat la numărul dosarelor soluţionate reprezintă un procent de 10,63%. Este adevărat că unele dintre hotărâri au fost redactate cu depăşirea termenului legal, însă această depăşire a vizat o perioadă de maxim 6 luni, iar in cazul a doi magistraţi această depăşire a vizat o perioadă de maxim un an.
Principalul motiv pentru care s-a depăşit termenul legal de redactare îl reprezintă volumul mare de activitate al instanţei. Cu toate acestea, redactarea hotărârilor cu depăşirea termenelor legale prevăzute de dispoziţiile procedurale decredibilizează actul de justiţie, motiv pentru care acest indicator trebuie să fie avut în vedere în mod constant.
Pentru a verifica îndeplinirea de către judecători a obligaţiei de redactare în termenul legal a hotărârilor judecătoreşti, grefierul şef întocmeşte şi prezintă periodic conducerii statistica privind hotărârile neredactate încă, având termenul legal de redactare depăşit.
În cadrul şedinţelor de formare profesională şi în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor instanţei s-au purtat discuţii cu privire la situaţia hotărârilor neredactate în termen pentru a se lua măsuri în vederea remedierii deficienţelor respective.
Ulterior, preşedintele instanţei a purtat discuţii particulare cu fiecare judecător care se regăseşte în această situaţie pentru a identifica motivul care a generat întârzierea în redactarea hotărârilor şi, de comun acord, au fost stabilite termene pentru remedierea situaţiei.
Motivele principale care au generat întârzieri la redactarea hotărârilor au constat în: volumul ridicat de activitate al instanţei (nr. dosare înregistrate în anul 2017 - 15701) raportat la numărul efectiv de judecători (16), concediile de odihnă, concediile de formare profesională, concediul pentru finalizarea şi susţinerea tezei de doctorat, concedii pentru participarea la concursul de promovare în funcţii de conducere şi pentru participarea la concursul de promovare în funcţii de execuţie, concedii medicale.
Pentru redactarea hotărârilor preşedintele instanţei a pus în vedere domnilor judecători să urgenteze redactarea acestora conform termenelor stabilite de comun acord.
De asemenea, în perioada iunie 2017 – 30 octombrie 2017, în baza unei planificări lunare, a fost desemnată dna. grefier Berbecea Raluca să redacteze hotărârile pronunţate în dosarele având un obiect de o complexitate redusă, precum plângerile contravenţionale, ordonanţe de plată, cereri de valoare redusă etc. Redactarea hotărârilor s-a realizat sub supravegherea şi sub îndrumarea preşedintelui de complet.
Pentru a preîntâmpina întârzierea în viitor a redactării hotărârilor, în cadrul şedinţelor de practică neunitară s-au discutat problemele de drept din cauzele repetitive care generează o practică neunitară, astfel încât domnii judecători să aibă reprezentarea clară a soluţiei legale în problemele respective, reducând în acest mod şi timpul de pronunţare şi de redactare.
În continuare, o altă cauză care a dus la întârzierea în redactarea hotărârilor o constituie supraîncărcarea judecătorilor cu sarcini administrative. În cadrul Judecătoriei Cornetu majoritatea judecătorilor au fost delegaţi la compartimentele instanţei, precum şi să efectueze celelalte activităţi prevăzute de art. 28 şi urm. din R.O.I.: analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii; îndrumarea şi controlul compartimentul de executări penale; supravegherea privării de libertate; atribuţii privind activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice; îndeplinirea unor atribuţii specifice în activitatea de executări civile; îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 37 din R.O.I. de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială; îndrumarea activităţii de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate; activitatea de membru în comisia de evaluare a judecătorilor instanţei; îndeplinirea atribuţiilor specifice în cadrul birourilor electorale, etc.
Prin aglomerarea judecătorului cu sarcini administrative se realizează o îndepărtare a acestuia de activitatea de judecată propriu-zisă, ceea ce constituie un factor de natură a influenţa negativ calitatea actului de justiţie. Aceste activităţi extrajudiciare sunt consumatoare de timp şi, în general, presupun o activitate repetitivă, total nepotrivită pentru pregătirea şi rolul magistratului.
În ansamblu ei, activitatea Judecătoriei Cornetu a obţinut gradul de eficienţă –EFICIENT.
I.4. Indici de atacabilitate a hotărârilor judecătoreşti:
Acest indice se determină în funcţie de numărul soluţiilor împotriva cărora s-a declarat o cale de atac, raportat la numărul soluţiilor pronunţate în anul de referinţă.
La Tribunalul Ilfov, în anul 2017, indicele de atacabilitate a înregistrat valoarea de 12,88 %, fiind determinat prin raportarea soluţiilor atacate – 1.468, la numărul total al soluţiilor pronunţate 11.395. Comparativ cu anul 2016, când valoarea acestui indice a fost de 14,31 %, se constată o scădere a indicelui de atacabilitate. Apreciem că în acest indice se reflectă calitatea actului de justiţie, iar scăderea sa este determinată de calitatea soluţiilor pronunţate de magistraţii Tribunalului Ilfov.
Trebuie menţionat faptul că valoarea acestui indice este determinată şi de faptul că Tribunalul Ilfov este şi instanţă de apel, recurs, respectiv contestaţie, pronunţând un număr de 6.610 soluţii definitive, din totalul de 11.395 soluţii.
-
Anul
|
Hotărâri pronunate
|
Total soluţii atacate
|
Indicele de atacabilitate -%
|
2017
|
11.395
|
1.468
|
12,88 %
|
2016
|
9.515
|
1.362
|
14,31%
|
2015
|
9.645
|
1.444
|
14,97 %
|
I.4.1 Indici de atacabilitate la nivelul secţiilor Tribunalului Ilfov în anul 2017, comparativ cu anul 2016 :
Secţia
|
Anul
|
Hotărâri pronunţate
|
Total soluţii atacate
|
Ponderea
|
Civilă
|
2017
|
9072
|
1217
|
13,41%
|
2016
|
7.587
|
1.091
|
14,35%
|
Penală
|
2017
|
2323
|
251
|
10,80%
|
2016
|
1.928
|
271
|
14,06%
|
Potrivit datelor centralizate din evidenţele privind declararea căilor de atac, se constată că, atât în materie civilă, cât şi în materie penală s-a înregistrat o scădere a indicelui de atacabilitate. În materie civilă, valoarea acestui indice a scăzut de la 14,35 %, la 13,41 %, iar în materie penală de la 14,06% la 10,80 %.
Din punct de vedere grafic, datele expuse mai sus pot fi reprezentate astfel:
I.4.2 Indici de atacabilitate la nivelul instanţelor arondate Tribunalului Ilfov:
Instanţa
|
Anul
|
Hotărâri pronunţate
|
Hotărâri atacate
|
Ponderea atacabilităţii
|
Judecătoria Buftea
|
2017
|
22492
|
4725
|
21,00%
|
Judecătoria Cornetu
|
2017
|
15870
|
1551
|
9,77%
|
Din datele statistice anterior menţionate reiese că indicele de atacabilitate al Judecătoriei Buftea este, cu mult, mai mare decât cel înregistrat de Judecătoria Cornetu.
▪ Ponderea hotărârilor atacate în anul 2017, comparativ cu anul 2016
Instanţa
|
Anul
|
Hotărâri pronunţate
|
Hotărâri atacate
|
Ponderea atacabilităţii
|
Judecătoria Buftea
|
2017
|
22492
|
4725
|
21,00%
|
2016
|
24173
|
4102
|
16,97%
|
Judecătoria Cornetu
|
2017
|
15870
|
1551
|
9,77%
|
2016
|
15672
|
1900
|
12,12%
|
Din punct de vedere grafic, situaţia este prezentate mai jos:
În concluzie, se constată că la Judecătoria Buftea, în cursul anului 2017, din 22.492 hotărâri pronunţate au fost atacate 4.725 hotărâri, ponderea atacabilitãţii hotărârilor pe anul 2017 fiind de 21,00%.
În materie civilă, din cele 20.155 hotărâri pronunţate, au fost atacate 4.328 hotărâri, ponderea atacabilitãţii în materie civilã fiind de 21,47 % , iar în materie penală din cele 2.337 hotărâri pronunţate, au fost atacate 397 hotărâri, ponderea atacabilitãţii fiind de 16,98%.
Referitor la Judecătoria Cornetu se constată că în cursul anului 2017, din 15.870 hotărâri pronunţate, au fost atacate 1.551 de hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 9,77%.
În materie civilă, din cele 13.334 hotărâri pronunţate, au fost atacate 1.387 hotărâri, ponderea atacabilităţii în materie civilă fiind de 10,40%, iar în materie penală din cele 2.536 hotărâri pronunţate au fost atacate 164 hotărâri, ponderea atacabilităţii fiind de 6,47%.
I.5 Indicele de desfiinţare al hotărârilor judecătoreşti.
I.5.1 – Indicele de desfiinţare al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Ilfov
Deşi acest indice nu face parte din categoria indicatorilor de eficienţă stabiliţi prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1305/09.12.2014, apreciem că acest indicator are o importanţă deosebită în stabilirea eficienţei instanţei, întrucât reflectă calitatea actului de justiţie al unei instanţe.
Statistic situaţia se prezintă astfel:
|
Anul
|
Hotărâri pronunţate
|
Soluţii admise, din care
|
Modificate
|
Casate
|
Indicele de
Desfiinţare/
modificare
|
Tribunalul Ilfov
|
2017
|
11.395
|
450
|
321
|
129
|
3,95 %
|
2016
|
9515
|
422
|
273
|
149
|
4,44 %
|
Dostları ilə paylaş: |