RăSĂrit unui inefabilul

RĂSĂRIT

UNUI

INEFABILUL

Stăteam și priveam fermecătorul răsărit. Lumina zorilor țâșnea, umplând toate meleagurile cu lumina binecuvântată a zilei. Oricât de dulce ar fi fost somnul, a meritat să mă trezesc și să admir nașterea unei noi zi.

Admirând răsăritul, simțeam cum mă înconjura un sentiment de fericire. Simțeam că, uitându-mă la marea albastră, începusem să zbor și puteam să mă prind de norii pufoși și că merg ca o pasăre măiastră spre vechiul meu prieten, Soarele.

Parcă eram într-o lume desprinsă parcă din basme. Eram doar eu și soarele arzător. Era minunat! Simțeam cel mai frumos sentiment!

Nimic nu se poate compara cu acest moment al dimineții, care, ca prin magie, marea sărută nestingherit cerul. Totul e atât de simplu, de natural, de tăcut, dar plin de magie. Sunt asaltată de freamătul natural. O nouă zi începe!

DESPRE PRIETENI...
-Bună! Am venit să vă vizitez planeta! Mă primiți?

-Te primim daca ne spui cum ai ajuns aici?

-Sunt un explorator și îmi place să descopăr lucruri noi. Așa că m-am gândit să vă vizitez. Am luat o mătură fermecată și am început călătoria printre stele!

-Ce frumos... eu știu totul despre pământeni! Mereu am vrut să discut cu unul.

-Mă bucur tare mult, extraterestre! Aș vrea să vă întreb... voi ce aveți de mâncare?

-Dacă dorești, îți dau porția mea de stea. Noi zi de zi mâncăm stele și sunt delicioase!

-Nu, mulțumesc! Eu nu sunt obișnuită cu steluțele. Noi, pământenii, le privim doar. Nu mă gândeam că voi le mâncați...

-Nu știam! Câteodată vă mai trimitem câte o stea.

-Ce frumos! Doamnă extraterestru, pot să-mi fac un selfie cu dumneavoastră?

-Nu, nu vreau să-mi fie descoperită identitatea. Vino să te îmbrățișez! Sper să ne mai vizitezi! Drum-bun!

-Mulțumesc! Să ne mai trimiteți stele căzătoare; acum știu de unde vin. Sunt topită după ele!


MUNTELE, REGAT ALB

În fiecare dimineață priveam cu multă fascinație formele de relief din fața cabanei. Poate niciodată nu m-a fascinat atât de mult natura, dar acum eram vrăjită de splendoarea sa.

Bătrânii munți aveau pălării albe și costume în carouri. Erau mai abrupți ca niciodată și parcă se apropiau din ce în ce mai tare de noi. Cum? Nu găsesc explicație. Mama a spus că îmi iubesc atât de mult amicii, încât îmi imaginez că vin spre mine pentru a-mi șopti, gâdilat, tăcerea și liniștea lor.

Brazii erau acoperiți de un voal alb, sclipitor. Erau ca niște mirese ce se măritau cu bătrânii munți. Eram mândră că participam la nunta lor într-un cadru atât de minunat!

În fiecare an mă duc la munte ca să-mi vizitez prietenii. Încă aștept momentul când mă vor vizita ei pe mine...


O DIMINEAȚĂ

DE SUFLET
Dimineața, deschid fereastra și miros parfumul florilor, care mă duce într-o lume scoasă din basme.

Mirosul îmbietor m-a trimis în grădina plină de fel de fel de flori colorate de zânele primăverii. Fluturii dansează cu albinele pe ringul de dans făcut din margarete, iar furnicile lucrează de zori.

Tot ce mă înconjura mi se părea mult mai fermecător ca în oricare altă dimineață. Priveam stolurile de păsări cum zburdau printre norii ca de vată. Roua rece așternută pe iarba firavă era mai sclipitoare ca altădată! Cerul era mai senin ca niciodată, iar soarele ne spunea „Bună dimineața” prin jocul său de lumini.

Vârfurile copacilor înfloriți gâdilau norișorii cei pufoși, care tot pluteau ca niște gâște pe o mare albastră. Privighetoarea, cu glasul său de înger, cânta neîncetat. Totul era de vis!

Diminețile de primăvară sunt o rară frumusețe!

Elev: Chereji Dalia

Cls a V-a A