Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate

că a pierdut orice speranță de a atinge măcar obiectivul politic inițial al
agresiunii armate, respectiv integrarea Ucrainei (cu tot cu ucraineni) în „lumea
rusă”, cu forța la nevoie. Pe de altă parte, conducerea politică de la Moscova nu
poate admite această evidență şi demara, în consecință, negocieri reale pentru
o pace cu Ucraina, pentru că, neavând de fapt nicio legitimitate democratică,
percepe orice pas înapoi ca o amenințare existențială la adresa regimului
extractiv-oligarhic, leninist-kleptocratic, neo-feudal şi absolutist-despotic pe care
îl patronează şi girează. Este limpede că o pace negociată, în orice termeni ne-
am putea-o imagina, va consemna o Ucraina ieșită definitiv din orbita Rusiei,
democratică, cu o identitate națională masiv consolidată de război şi liberă pe
destinul său, ceea ce ar constitui o atracție irezistibilă pentru rușii – slavi de Est
şi ei – rămași „de cealaltă parte”, cu iluziile, așteptările, speranțele şi încrederea
spulberate în mii de cioburi, laolaltă cu visul imperial al lui V. Putin de refacere a
URSS sub alt nume. Or, așa ceva V. Putin nu va accepta niciodată după ce
a trecut Rubiconul vieții sale la 24 februarie 2022, indiferent de ofertele

---

1/2/23, 9(47 PM
Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate | Contributors
Page 20 of 47
https://www.contributors.ro/razboiul-de-105-ani-al-moscovei-cu-lumea-si-de-ce-a-venit-timpul-aterizarii-la-realitate/
presupus subtile şi amatoristic livrate via mass media, care continuă să-i
parvină de la unii lideri vest-europeni, pentru simplu, banalul şi uşor
observabilul motiv că el nu are nevoie de promisiuni de „reintegrare economică
cu Europa” (a avut deja această „jucărie” şi nu i-a fost de ajuns), nici de
„garanții de securitate” (lăsând la o parte uriașele sale probleme interne,
singurul stat din lume care poate pune Rusiei probleme reale de securitate
națională şi statală este China), nici de avansuri privind „neumilirea”, care
încurcă politica cu șansonetele pariziene (acest sentiment îi este complet
necunoscut, el însuși formându-se într-un „corp profesional” destinat călcării în
picioare şi umilirii, în deplină impunitate, a celor lipsiți de apărare), ci are nevoie
să „livreze” ceea ce şi-a propus acum 10 luni: o restaurare imperială. De aceea,