Războiul nevăzut
Iudaicii post-Sovietici (Ce vine de la Răsărit !?)
Yüklə 6,05 Mb.
|
Iudaicii post-Sovietici(Ce vine de la Răsărit !?)Magnaţii sovietici evrei În 1981, un fost expert în drept internaţional din Ministerul Justiţiei al Rusiei sovietice (U.R.S.S.), Konstantin Simis, stabilit în SUA, pregătise spre publicare lucrarea Milionarii ruşi de la bursa neagră. Din considerente neelucidate ea nu a mai fost publicată în forma originală, în urma amplei recenzii apărute în revista Fortune din 29 iunie 1981. În prima formă a lucrării sale, Simis, deşi evreu, arăta că o pătură de multimilionari (în dolari) evrei sovietici conducea economia subterană a Rusiei, fiind adevăraţii ţari ai banului. Astfel, recenzia din Fortune dezvăluia că, deşi statul sovietic este proprietarul monopolist absolut al întregii economii a imperiului sovietic rus, „o reţea de fabrici particulare împânzeşte toată ţara, cu o producţie de sute de milioane - poate chiar miliarde de dolari... Întreprinderile private coexistau sub acelaşi nume şi acelaşi acoperiş cu întreprinderile de stat; n-ar fi putut exista fără acest paravan… [Întreprinderea] de stat producea bunuri conform planului de stat. Aceste mărfuri apăreau în contabilitatea fabricii şi erau distribuite prin canalele comerciale. Dar pe lângă aceste produse oficiale, aceeaşi fabrică produce mărfuri care nu sunt înregistrate în nici un document.“ Patronii acestei uriaşe reţele economice subterane s-au dovedit a fi evreii ruşi, care au ştiut să corupă sistemul, deţinând şi poziţii cheie (ei sau oameni de-ai lor) în fabrici, la nivelul autorităţilor locale sau chiar centrale. Produsele lor se adresau preponderent pieţei interne, axându-se pe bunuri de larg consum (existând o incredibil de acută şi gravă penurie a acestora), precum haine, pantofi, ochelari, bijuterii false etc. Simis arăta că în Uniunea Sovietică existau zeci de mii de astfel de fabrici, la Moscova, Odessa, Tiflis, Riga şi Taşkent etc., şi că exista o vastă reţea de distribuire a acestor mărfuri „negre“, cu încasări de miliarde de dolari anual. «Imperiul» fraţilor evrei Glazenberg avea aşa de multe fabrici, încât a trebuit să-şi instaureze propria reţea de distribuire a mărfii în 64 de oraşe şi regiuni, în paralel cu reţeaua de stat, oficială. „Din motive istorice [!?] - afirma Simis -, mediul afacerilor la negru în oraşele mari din Rusia, Ucraina şi republicile baltice a fost predominant evreiesc. Clienţii mei aduceau şi unii georgieni, armeni şi membri ai altor naţionalităţi, dar marea majoritate erau evrei, ca mine“. Asupra „motivelor istorice“, Simis nu este însă sincer, afirmând că acestea constau în aceea că, după cel de-al doilea război mondial, Stalin i-a asuprit pe evrei, astfel încât aceştia au trebuit să îşi îndrepte energia spre „afacerile la negru“. În care alte condiţii istorice, evreii nu au făcut afaceri, prea puţin preocupaţi de legalitate? Când au putut trăi fără «gheşefturi»? Că se contrazicea singur, o arăta chiar exemplul său: Simis arăta că, în 1930, evreul Isaak Bak a înfiinţat o afacere de familie care, în 1940 (dar şi după al doilea război mondial, deci sub Stalin), avea „cel puţin 12 fabrici care produceau lenjerie, suveniruri şi marchetărie, şi avea şi o reţea de prăvălii în toată Uniunea Sovietică“. Deoarece activitatea lor se încadra în criminalitatea economică a statului comunist, atât Isaak Bak cât şi trei dintre fraţii Gazenberg au fost judecaţi fiind pasibili de mari condamnări, dar organizaţia clandestină a decis să îl sacrifice pe Lazar Glanzenberg, fratele cel tânăr, care a preluat toate vinovăţiile, pentru a-i feri pe ceilalţi să fie aduşi în faţa justiţiei. Explicând de ce tocmai evreii au fost cei care au reuşit să deţină economia secretă a Uniunii Sovietice, Simis recunoştea că: „Există un puternic sentiment de identitate naţională la evreii afacerişti la negru… Nu mulţi pricep ce este sionismul şi încă mai puţini sunt cei dispuşi să-şi părăsească averile şi să emigreze în Israel, dar n-am întâlnit nici unul căruia să nu-i pese de acel stat şi să nu se simtă legat prin sânge de el… în războiul de şase zile, afaceriştii sovietici la negru din multe oraşe donând mari sume de bani în dolari statului Israel“. Nimic nou sub soare! Metodele magnaţilor evrei „sovietici“ sunt aceleaşi dintotdeauna, ca ale oricărui evreu, în orice timp: „Mulţi afacerişti evrei la negru, de toate vârstele, s-au grăbit să se înscrie în partidul comunist din motive foarte practice; să câştige mai mult prestigiu social şi să fie protejaţi - pe lângă protecţia obţinută prin mită - de urmărirea fiscală“. Profiturile erau uriaşe căci nu existau taxe, iar materiile prime erau sustrase din producţia socialistă de către chiar lucrătorii ruşi aflaţi şi în slujba magnaţilor evrei. În timp ce economia oficială se prăbuşea, sufocată de pierderile din producţie, cea clandestină a magnaţilor evrei se afla în plin avânt. Mita ungea întreg sistemul, până la inspectorii financiari, care aparţineau unei ramuri a KGB-ului, a căror datorie era să combată „furtul din avutul obştesc al Uniunii Sovietice“. În toată această perioadă, organizaţiile evreieşti priveau cu simpatie spre Uniunea Sovietică. Cu toate aceasta, reacţia autorităţilor faţă de amploarea explozivă a fenomenului magnaţilor clandestini evrei, a trebuit să apară. „În ziua de Crăciun (1971), doi israeliţi au fost condamnaţi la moarte în Leningrad - scria abatele Georges de Nantes, în La contre-réform catholique au XX-e siècle nr.41 -. Desigur, pedeapsa le-a fost comutată în închisoare, dar este pentru prima dată în Rusia că o asemenea clemenţă a avut loc, deşi soarta celor doi nu este de invidiat… Când cei doi evrei au fost condamnaţi în Rusia, omenirea a intrat din nou într-un ciclu infernal. Până atunci iudaismul american nu considera ca atac direct contra rasei evreieşti ajutorul dat de Rusia ţărilor arabe. Dar în clipa în care Rusia a comis crima de a condamna doi fraţi din sângele lor, întreaga evreime internaţională a decis să întărâte lumea împotriva ruşilor. Orice observator atent poate vedea în ultimul timp sute de mici indicii care arată această reorientare a politicii occidentale. Aceste indicii, deşi deghizate, schiţează vizibil împărţirea viitoare a lumii în două câmpuri adverse. Rusia, inconştientă sau provocatoare, merge pe un drum clar de antisemitism, către un război total. Jurnalele ne anunţă noi procese contra evreilor la Leningrad, Riga şi Chişinău. La New York, Liga de Apărare a Evreilor (Jewish Defence League) îşi schimbă orientarea, nu mai este împotriva negrilor şi a portoricanilor, ci a ruşilor. Rabinul M. Kahane lansează o campanie de denigrare împotriva diplomaţilor sovietici… Se repune în discuţie acordul de la Yalta, iar comandouri organizate de evrei din New York reactualizează slogane de altă dată: „Never again!“ (să nu se mai repete), referindu-se la Holocaust. Marile mituri ale vechii cruciade prind din nou viaţă. Spectrul războiului revine.“ Cei doi evrei din Leningrad au fost condamnaţi pentru că au făcut „contrabandă“, adică pentru desfacerea produselor economiei subterane. În general, în Rusia sovietică evreii îşi permiteau orice, pentru că organele de stat aveau consemnul să nu se atingă de ei. Condamnarea celor doi în 1971 denotă însă că regimul comunist al Rusiei, după căderea lui Hruşciov şi venirea lui Brejnev la putere, scăpase într-o oarecare măsură de sub controlul evreiesc. În special Armatei şi KGB-ului, văzându-se stăpâne pe jumătate din mapamond şi cu considerabilă influenţă în restul lumii, le venea greu să ţină cont de aceste consemne. În ciuda educaţiei comuniste, sentimentele naţionaliste învinseseră. Conflictul iscat în 1971 a intrat rapid în sfera presiunilor politice internaţionale. De unde până atunci doctrina «Drepturilor Omului» era aplicată doar dictaturilor militare din Chile, Spania, Nicaragua etc., după 1971 ea a început să fie extinsă şi asupra Uniunii Sovietice şi restului ţărilor comuniste. La doar câteva săptămâni după condamnarea celor doi, după cum am văzut, la New York rabinul Meir Kahane declara că, „coexistenţa nu poate avea loc pe spinarea celor 3,5 milioane de evrei din Uniunea Sovietică“. Evreii din Rusia sovietică erau prezentaţi ca persecutaţii regimului. Cam în aceeaşi termeni, dar mai nuanţat, prezenta noua situaţie a evreilor din U.R.S.S. şi Paul Goma: „Începând de la Revoluţia bolşevică din 1917 până în jurul anului 1972 - deci o jumătate de secol! - evreii făcuseră parte din altă categorie de cetăţeni (sovietici, se înţelege), cea a minoritarilor (numeric) supraprivilegiaţi, cu un termen vulgar, dar exact: casta ştabilor; a celor care aveau - spre deosebire de restul membrilor «societăţii socialiste în drum spre comunism», drepturi: politice, economice, culturale, dreptul de paşaport - intern, dar şi extern... Dar vai lor, evreilor sovietici, trup şi suflet devotaţi cauzei comunismului, din primele zile ale Marii Revoluţii din Octombrie: de prin anii 70, fără a se mai ţine seama de meritele lor istorice în edificarea primului stat comunist, deci a primului stat terorist din lume (cu pornire în «Teroare!, Teroare!, Teroare!» cuvânt de ordine rostit de Lenin, pus în practică de Trotski, dus la perfecţiune de Stalin), printr-o hotărâre - bruscă, neaşteptată, adevărată lovitură de trăznet! - din partea ne-evreilor: ruşi, ucraineni... «antisemiţi», evreii fuseseră coborâţi la nivelul celorlalţi cetăţeni sovietici, etern fără drepturi... Ce nedreptate, ce ingratitudine!
Această măsură istorică a provocat pe de o parte «fenomenul refuznik» (prezentat de evreii sovietici drept... «persoana care refuză... sistemul politic (comunist)» - şi abuziv autoprezentată ca dizident, când în realitate, refuznik este acel evreu sovietic căruia i se refuzase viza de emigrare în Israel - deci sionist. Pe de altă parte - să zicem: pe coasta de răsărit a Americii de Nord, mai precis la Harvard - «ideologii» care dominaseră universul intelectual, şi nu doar american - şi-au întors pe dos discursul: de unde până atunci erau partizanii «echilibrului terorii» între Est şi Vest (fiind marxişti şi filosovietici din tată-n fiu), brusc s-au declarat împotriva «Imperiului Răului» (reprezentat, fireşte, de URSS: creaţia lor). Atunci şi acolo a luat naştere «neoconservat(or)ismul», iar gânditorii de foarte-foarte-stânga de până atunci au devenit - ca prin minune - de foarte-foarte-dreapta, şi consilieri ai lui Reagan - acum ai lui Bush junior, «patrioţi americani apărând interesele Israelului». Încă o dată: cât timp, în URSS şi în ţările din Europa de Est, evreii au făcut parte din elita bolşevică, nomenclaturistă, bucurându-se de supradrepturi, evreii americani, marxişti (de nuanţă - sic - troţkistă) au jucat rolul de agenţi de influenţă (terorişti) ai sovietismului; de cum evreii din Raiul Socialist au fost «declasaţi», «coborâţi» la nivelului cetăţenilor de rând, marxiştii americani filosovietici au perceput măsura ca pe un... pogrom, dar s-au ferit să o atace ca pe una «rasistă şi antisemită» (pleonasm folosit în Franţa) ci au prefăcut-o în una strict «ideologică», iar ei înşişi s-au prezentat ca antisovietici, antimarxişti, patrioţi americani...“. (Paul Goma, Săptămâna Roşie, 23 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia şi Evrei.) În general, însă, sistemul sovietic nu îi scutura decât pe acei evrei ce epatau cu imensa lor bogăţie. De aceea majoritatea evreilor sovietici au înţeles repede că erau nevoiţi să nu îşi etaleze bogăţia, stocând-o în valori mobile accesibile, mai ales în valută, în pietre preţioase, metale preţioase şi monede de aur. „Dar la ce le foloseşte? - se întreba K. Simis -. Şi astăzi [în 1981], negustorii de pietre preţioase din Moscova, Taşkent, Riga şi alte oraşe fac afaceri febrile, umplând ascunzătorile milionarilor pieţei negre cu pietrele lor. Aceste ascunzători conţin averi imense, probabil mai mari decât tot ce au avut piraţii din Marea Caraibelor. Dar ce fac stăpânii lor? Ce aşteaptă? Un viitor fabulos, în care vor putea să-şi dezgroape comorile şi să le etaleze ca nişte regi? Sau căderea regimului sovietic?“ Magnaţii «perestroikăi» La mijlocul anilor ’80, mâncată de birocraţia rigidă a unor activişti obtuzi, ca şi de mafia ce patrona imensele furturi necesare economiei subterane, economia de stat sovietică era pe punctul de a sucomba într-un haos total. De aceea, partidul comunist era în căutarea unui salvator care să aducă reforma sistemului spre eficienţă. Acest „salvator“ a fost ales în persoana lui Mihail Gorbaciov. El aduce, însă, un val al schimbărilor (prin celebrele sale „perestroika“ şi „glasnost“), care, prin libertăţile aduse îi va favoriza tocmai pe duşmanii de până atunci ai statului, pe cei ce acumulaseră capitalul negru iar acum avea posibilitatea să acţioneze pe faţă. Ca nişte vulturi, ei vor devora statul socialist, ucigându-l. Aceştia erau tocmai magnaţii evrei, viitori stăpâni ai economiei. La rândul lor, SUA şi organizaţiile oculte mondialiste s-au grăbit să adâncească ceea ce apărea, din punctul lor de vedere, ca o breşă în sistemul sovietic, ademenindu-l şi încurajându-l pe Gorbaciov. Metoda principală utilizată de preşedintele George Bush (tatăl) pentru a-l manipula pe credulul Gorbaciov a fost promisiunea încheierii între SUA şi Uniunea Sovietică a unor acorduri comerciale fără precedent, care să aducă economiei sovietice uriaşe capitaluri. Unul dintre magnaţii evrei care au profitat de căderea imperiului sovietic este cel ce avea să devină stăpânul ocult al Moldovei, Boris Iosifovici Birstein (a se vedea peste câteva pagini subcapitolul Moldova sfâşiată). În 1972-1979 el fusese directorul unei întreprinderi sovietice lituaniene de textile, ceea ce i-a permis ca, colaborând cu mafia pieţei negre să strângă mari fonduri, cu care a emigrat în 1979 în Israel, apoi în Elveţia, unde în 1982, şi-a deschis compania Seabaco. În zorii „perestroikăi“ gorbacioviste, Birstein, în cârdăşie cu ştabi din KGB şi din partidul comunist al URSS, derula afaceri de amploare pe întreg teritoriul sovietic (de la importul de bere la cutie, până la tranzacţii de export cu coloşii industriei grele sovietice). Procuratura sovietică bănuia că Birstein investeşte peste hotare şi rezervele valutare ale imperiului comunist, fapt confirmat de rapiditatea cu care a avansat în afaceri concernul său, Seabaco. Ziarul rus Izvestia (iulie 1993) afirmă că din vremea emigraţiei sale în Israel şi Elveţia, Birstein era agent dublu, Mossad şi KGB. Un site rusesc (borzoi.dvo.ru) arată că Birstein este membru al lojei masonice Magisterium, iar o altă sursă (www.warweb.ru) afirmă că el se ocupa de racolarea agenţilor pentru KGB, iar după 1991 a făcut acelaşi serviciu pentru FSB (serviciul secret al Federaţiei Ruse). Magnaţii evrei ai Rusiei Finanţându-l pe Boris Elţin în scopul desăvârşirii distrugerii Uniunii Sovietice, odată cu dărâmarea iniţiatorului reformelor, M. Gorbaciov, magnaţii afacerilor negre aveau să aibă profituri de ordinul fantasticului. Petrolul rusesc şi aproape toată industria, au intrat în numai câţiva ani, după căderea regimului comunist la începutul anilor ’90, în posesia câtorva oligarhi evrei ruşi, care sunt, mai mult sau mai puţin, marionetele şi partenerii mai noi ai grupului ocult evreiesc mondial reprezentat de „finanţişti“ ca George Sörös şi clanul Rothschild1 (la care se adăugau şi alţii, precum „internaţionalul“ Marc Rich). Mega-afacerea a demarat atunci când evreul polonez Jeffrey Sachs, ce făcea parte din organigrama lui George Sörös ca principal consilier economic, a fost plasat în Rusia, la începutul anilor 90, pe lângă preşedintele rus Boris Elţin pentru a-l îndruma în aplicarea „terapiei de şoc“ asupra economiei. Concomitent, grupul viitorilor oligarhi evrei ruşi, circa 7 indivizi, îl cooptaseră şi şi-l obligaseră pe „ţarul Boris“, susţinându-i financiar activitatea politică. Ei şi-au plasat oamenii cheie în funcţiile de stat. Rezultatul a fost că din ianuarie 1992 terapia de şoc Sörös-Sachs a dezlănţuit în Rusia haosul economic şi superinflaţia. De situaţie au profitat acoliţii lui Sörös, precum comerciantul evreu Marc Rich, din afară, care practic a cumpărat pe nimic întreaga producţie de aluminiu a Rusiei pe câţiva ani, dar şi „magnaţii ruşi“ apăruţi la vedere peste noapte, precum evreii Roman Abramovici, Mihail Freedman, Mihail Hodorkovski, Boris Abramovici Berezovski, Victor Vexelberg, Vladimir Potanin (asociat direct în afaceri cu Sörös), Evghenii Swidler şi alţii. Lângă aceşti evrei au apărut şi afacerişti de aparentă naţionalitate rusă, colaboratorii necesari ai celor dintâi2. Despre aceşti noi oligarhi ruşi scria şi publicaţia poloneză Wprost, apreciind că „au fost întotdeauna mai mari decât s-a crezut, doar că în azi adevărata lor dimensiune iese din ce în ce mai des la iveală“ (Wprost magazine, 100 richest Eastern Europeans, 2007). Totuşi, la un moment dat, puterea magnaţilor a fost întrucâtva zdruncinată de către campania naţională demarată de preşedintele rus V. Putin. Acesta a mers până acolo încât l-a arestat pe cel mai mare dintre aceştia, pe Mihail Hodorkovski, proprietar al imperiului petrolier rusesc Iukos ca şi al grupului bancar Menatep. Când imperiul petrolier rusesc Iukos era cercetat de către organele penale ruseşti, Miliţia şi Procuratura, iar principalul asociat al lui Hodorkovski, Platon Lebediev, arestat (pentru preluarea frauduloasă de la statul rus în urmă cu zece ani a acţiunilor firmei Apatit), Hodorkovski a dat o fugă în SUA la adevăraţii săi patroni din umbră, evreii americani. Principalul său interlocutor a fost însuşi Jordan Jacob Rothschild, din cunoscuta familie de bancheri, care a acceptat să preia banca Menatep, pentru a fi protejată de Vladimir Putin. De fapt, prin Sörös, Rothschildzii erau adevăraţii creatori şi stăpâni ai uriaşelor imperii oligarhice ruse. „Hodorkovski însuşi a fost interogat - relata periodicul polonez -. Kremlinul l-a silit să fugă şi pe [magnatul] Boris Berezovski, în urma unor acuzaţii privind o fraudă de mai multe sute de milioane de dolari. După ce un timp îndelungat a fost printre apropiaţii preşedintelui Putin, Berezovski a primit, pe 11 septembrie 2003, azil politic în Marea Britanie… Potrivit zvonurilor următoarea lovitură a lui Putin va fi încasată de Roman Abramovici (locul 2 - avere estimată la 7,5 miliarde de dolari). Magnaţii ruşi se apără introducând ca acţionari la imperiile lor investitori din Vest, pe care Kremlinul nu îndrăzneşte să-i atingă. Abramovici a transferat activele sale firmei britanice Milhouse Capital, Hodorkovski vinde la bursă acţiuni Iukos, iar banca sa, Menatep, ar putea fi preluată de familia Rothschild (preventiv, şi-a dus chiar şi familia în SUA).“
Un alt apropiat al lui Hodorkosvki, coacţionar important la grupul Iukos este evreul Leonid Nevzlin. Refugiat în Israel, la începutul anului 2004 el făcea anunţuri publice lacrimogene, menite a sensibiliza opinia publică occidentală, mai ales cea evreiască, cum că „fostul preşedinte al Iukos [Hodorkovski] este prizonierul autorităţilor de la Moscova şi că obiectivul administraţiei de la Kremlin este de a prelua controlul companiei“. Nevzlin a mai anunţat ipocrit că el şi ceilalţi parteneri evrei „sunt pregătiţi să cedeze controlul asupra companiei dacă astfel Hodorkovski va putea fi scos din închisoare“. Evident ei cer şi eliberarea preşedintelui Menatep, Platon Lebedev. Deşi autorităţile ruse au ignorat propunerile provocatoare, din Israel, Nevzlin insista la cacealma prin agenţia de presă Interfax, în februarie 2004: „Facem totul pentru libertatea prietenilor noştri. Dacă primim garanţii că vor fi eliberaţi, vom renunţa la acţiuni. Asta înseamnă: mai întâi scoaterea lor din închisoare, urmată de ieşirea noastră din grupul Iukos“. Dacă, însă, Putin ar accepta propunerea, el ar fi înfrânt ca imagine mondială, căci s-ar dovedi că nu a căutat decât să preia samavolnic proprietăţile magnaţilor. La rândul lor, odată liberi, magnaţilor evrei le-ar fi uşor să anuleze transferul acţiunilor (dacă l-ar mai efectua), într-o instanţă internaţională, căci procedura civilă şi comercială prevede nulitatea unui act obţinut prin constrângere, care ar fi ca şi dovedită. Pentru unii analişti, însă, Putin nu făcea decât să ajute bancherii evrei occidentali să-şi recupereze investiţiile de la magnaţii ruşi (evrei), care au crezut că le pot ţine pentru ei. Oricum, el, chiar dacă a lovit câţiva evrei îmbogăţiţi peste noapte, în prima parte a anului 2004 l-a numit ca prim ministru al Rusiei pe Mihail Fradkov (53 de ani) al cărui tată este evreu (conform Enciclopediei evreieşti ruse din 1997). Evgheni Satanovschi, preşedintele Congresului Evreiesc Rus, îşi manifestase public satisfacţia pentru această numire: „Numirea lui Fradkov este un semnal clar pentru oricine. Ea arată că preşedintele Rusiei este absolut pragmatic… Această numire arată că în Rusia un evreu poate accesa orice funcţie şi acest mesaj e foarte pozitiv“.
Yüklə 6,05 Mb. Dostları ilə paylaş:
|