Războiul nevăzut
Yüklə 6,05 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Israelieni pentru evidenţa românilor
- Evrei „ clandestini “, agenţi ... şi baze de date româneşti
„Nu degeaba evreii sunt cotaţi ca «naţiune-spion» …Potrivit religiei şi legăturilor de sânge, oricare evreu, indiferent unde s-ar afla pe glob şi ce fel de cetăţenie poartă, are obligaţia să ajute statul israelian şi serviciile sale secrete.“(Florian Gârz, fost secretar C.S.A.T.) Israelieni pentru evidenţa românilorO afacere în valoare iniţială de 33 milioane de dolari a picat în braţele israeliencei Tonya Halpern - prin firma sa M.T.IL.ROM -, afacere făcută pe seama bugetului statului român. Este vorba de evidenţa populaţiei României şi eliberarea Carnetelor de Identitate către cetăţenii românii. În lucrarea anterioară au fost redate câteva date despre Tonya, instalată de Mossad în România dinainte de anul 1989. Legăturile familiei Halpern (sau Halperin) cu principalul serviciu secret israelian, Mossad-ul, sunt relevate de performanţa unui membru al acesteia, anume a lui Isser Harel, care în perioada 1942-1963 a funcţionat ca director general al Mossad-ului. Numele său real era Isser Halpern şi s-a născut în 1922 la Vitebak, emigrând la vârsta de 17 ani în Palestina (viitorul Israel)1. „Preschimbarea buletinelor de identitate a celor peste 19 milioane de români în vârstă de peste 14 ani este o afacere evaluată la circa 2.000 miliarde lei. De această operaţiune se ocupă un SRL care nu a derulat niciodată o afacere cu o asemenea anvergură şi în acest domeniu. De ce a fost aleasă această firmă, de ce Poliţia refuză să vorbească despre această afacere?“, scria săptămânalul Capital în ianuarie 1997, referindu-se la SRL-ul Tonyei Halpern. Programul SNIEP (Sistem Naţional Informatizat de Evidenţă a Populaţiei) a fost demarat de guvernul lui Petre Roman, pe ultima sută de metri de viaţă, în plină demarare şi desfăşurare a „mineriadei“ de la sfârşitul anului 1991. În martie 1992 aplicarea programului revine din partea Ministerului de Interne companiei de stat Ice Felix Bucureşti. Dar, surpriză, aceasta cedează operaţiunea (implicit „afacerea“) unor străini. „Prin tatonări, am optat să colaborăm la acest proiect complex cu alţi doi parteneri externi: M.T.IL. Enterprises Ltd. Tel-Aviv şi consorţiul IBM…“, arăta cu nonşalanţă managerul companiei româneşti Felix. Adică nu tu licitaţie, nu tu selecţie de oferte, ci doar sfintele… „tatonări“, ce au condus la posibilitatea ca baza de date a populaţiei româneşti să ajungă la discreţia Israelului. „Directorul de proiect SNIEP“, desemnat de M.T.IL. Rom 2000 SRL (numele sub care compania israeliană funcţionează în România) era Avi Aşman, care, încolţit de presă, a recunoscut preluarea israeliană a proiectului. Firma Tonyei Halpern, M.T.IL.Rom 2000, era cunoscută în România ca dealer autorizat al concernului evreiesc american Eastman Kodak, cu începere din anul 1991, dar produsele Kodak nu sunt cele mai competitive pe piaţa românească, deoarece pe această piaţă îşi dispută supremaţia Minolta, Canon şi Pentax1. Dar cum se putea ca, sfidând interesul naţional, influentei Tonya Halpern să nu i se dea o importantă bucată de ciolan românesc? Mai mult, produsele Kodak nu sunt deloc competitive pe sistemele digitale cu suport de plastic, ceea ce a făcut ca atunci când au fost efectuate noile cărţi de identitate, românii să îşi vadă feţele schimbate (cel mai adesea lungite) şi în culori necorespondente realităţii. Spre deosebire de Kodak, produsele Minolta se potriveau de minune noului sistem digital al Sistemului Naţional Informatizat al Evidenţei Populaţiei, dar „tatonările“ oficialilor români le-au ignorat2. Presa de specialitate a constatat că marca Kodak, reprezentată în România prin firma M.T.IL.ROM 2000, deşi cu o reţea de distribuţie bine pusă la punct la nivelul întregii ţări, se adresează… amatorilor. Afacerea încheiată cu firma Tonyiei Halpern apare ca fiind „stupefiantă“, în condiţiile în care în lume existau cel puţin cinci firme cu solidă reputaţie în materie de confecţionare de documente speciale, parte din acestea deja angrenate în afaceri de acest gen în România (ex: Thomas Delarue din Marea Britanie, Canadian Bank Notes)“. Cerul furat Deasupra României se află mai mulţi sateliţi «staţionari» ce preiau sau pot prelua orice transmisie de informaţie în sistem analogic sau digital (de la faxuri până la convorbirile telefonice) precum şi orice transmisie în sistem radio, acestea fiind stocate integral în bazele de date ale serviciilor secrete ale statelor spion, precum SUA3, Rusia şi Israelul, pentru acesta din urmă, România reprezentând o ţintă prioritară, datorită imensului potenţial economic pe care îl oferă, ca şi altădată, afacerilor evreieşti. Această formă a spionajului total, numită convenţional cercetare radioelectronică, are două subdiviziuni: Comint (Comunication Intelligence, adică interceptarea mijloacelor de comunicaţii, nu numai prin radio, precum telefoanele mobile, ci şi posturile de telefonie prin cablu etc.); şi Elint (Electronic Intelligence, adică interceptarea celorlalte mijloace ce emit fără a fi parte a reţelelor de comunicaţii, cum sunt staţiile radar, de hidrolocaţie etc.). „Cercetarea radioelectronică se face de la mari distanţe, din cosmos, din aer, de pe uscat şi de pe mare şi nu presupune încălcarea spaţiului aerian, terestru sau naval ale adversarului, nefiind nici văzută şi nici simţită“, afirma col. (r) Florian Gârz, fost secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării1. Siguranţa şi eficienţa oferită de sateliţi şi de calculatoare le-a impus în practica spionajului total, celelalte metode fiind în bună măsură abandonate. Sateliţii lansaţi deasupra României aparţin Israelului, iar scopul lor declarat este acela comercial, chiar îndeplinind şi această funcţie. Primul satelit, pe nume Amos a fost lansat în anii ’90, fără a se gândi cineva să ceară permisiunea României. Conform firmei israeliene ce îl deţine, Spacecom Israel Ltd., acesta „are întreaga capacitate ocupată de clienţi din România şi din întreaga Europă de Est. Clienţii locali ai platformei Amos sunt 14 canale locale şi regionale de televiziune, printre care HBO, Naţional TV, B1TV etc.“. Ce este dincolo de aceste servicii, nu ni se spune, dar în decembrie 2003, israelienii poziţionau un al doilea satelit deasupra României, Amos 2. Conform vicepreşedintelui de la Spacecom, israelianul Eyal Rosenfarb, Amos 2 ar fi axat pe „telefonia mobilă, operatorii prin cablu şi furnizorii de Internet“ şi deja avea aproape întreaga capacitate ocupată. Totodată, satelitul, prin poziţia sa, oferă o legătură de comunicaţii puternică între Statele Unite şi Europa“. Totuşi, este clasică situaţia ca sateliţii „comerciali“ să fie folosiţi de fapt, pentru spionajul militar. Este cazul satelitului comercial Spot, care furnizează 80% din imaginile sale unor utilizatori militari2.
TEZA: supravegherea ilegală a convorbirilor telefonice s-a generalizat după 1990, când s-a încheiat, teoretic, războiul rece. Sistemul de culegere a informaţiilor prin interceptarea ilegală a comunicaţiilor, adică fără nici un fel de mandat, fără nici un fel de document oficial, poartă numele generic de Comunication Inteligence-COMINT, şi este practicat de cel puţin 30 de state. Acestea au organizaţii specializate COMINT operaţionale, care nu figurează însă ca instituţii oficiale ale ţărilor respective. Sunt un fel de SRL-uri care oferă guvernelor servicii în domeniul obţinerii de informaţii politice, diplomatice sau economice. Nici cablurile din fibră optică, foarte greu de penetrat, nu scapă de interceptare. «Scandalul Echelon» a condus în 1998 la divulgarea existenţei unui sistem americano-englez de supraveghere ilegală a convorbirilor cu ajutorul unei reţele mondiale de sateliţi spioni, numită «Vortex». Astfel, în acel an lumea întreagă a aflat că este spionată sistematic de aproximativ jumătate de secol de un organism secret numit «Uksa», controlat de SUA şi Anglia. „În Europa, toate apelurile telefonice prin poşta electronică sunt interceptate în mod regulat, iar informaţiile care prezintă interes oarecare sunt retransmise de centrul strategic britanic de la Menwith Hill către cartierul general NSA (Agenţia Naţională de Securitate a SUA)“, spunea la vremea respectivă canadianul Michael Frost, fost angajat al Uksa. Sistemul Echelon-Uksa dispune de mai mulţi sateliţi ce constituie o reţea mondială, şi de calculatoare extrem de puternice amplasate în cinci baze terestre (în SUA, Anglia, Noua Zelandă, Australia). La aceste baze sunt recepţionate informaţiile captate de sateliţi, unde o reţea de calculatoare numită «Dicţionar» examinează şi filtrează enorma cantitate de mesaje numerice şi analogice, extrapolează datele din mesajele care conţin cuvinte cheie, programate să le decodeze şi să le transmită automat centralelor. „La fiecare trei-patru zile, responsabilii acestor «dicţionare» modifică lista cuvintelor cheie, introducând altele, scoţând din cele vechi, în funcţie de temele politice, diplomatice şi economice care interesează «clientul»“, afirmă cercetătorii. Specialiştii precizează că, în afară de SUA şi Anglia, mai sunt în lume cel puţin 30 de state care folosesc sisteme specializate Comint de piratare a comunicaţiilor altor state. Cea mai mare este cea rusească, numită Fapsi, care numără aproximativ 54.000 de angajaţi (câţi locuitori are un oraş de mărime medie în România). Ea este urmată în amploarea operaţiunilor de China şi de către Israel. Pentru a-şi acoperi operaţiunile, statele spion folosesc drept paravan firme private ce deţin sateliţi „comerciali“, aşa cum sunt sateliţii Amos, amplasaţi staţionar deasupra României. „Motivul acestei nebunii în care toată lumea urmăreşte pe toată lumea este - spun cercetătorii -, teoretic, apărarea lumii civilizate de pericolul terorist. Trebuie spus însă că pe lângă problemele politice şi militare, temele economice civile suscită o preocupare şi un interes în creştere. Spionajul economic se bazează acum pe specularea informaţiilor obţinute prin sistemele Comint. Sunt implicate firme gigant în cumpărarea unor informaţii secrete, care să le pună într-un avantaj neloial faţă de concurenţi. În ceea ce ne priveşte pe noi, civilii cei de zi cu zi, putem sta liniştiţi: suntem urmăriţi ilegal pe toate canalele, inclusiv prin telefoanele mobile, 24 de ore din 24“. Creat şi controlat iniţial numai de către National Security Agency (NSA, cea mai importantă agenţie de informaţii a SUA) sistemul Echelon este folosit la interceptarea e-mail-urilor, telexurilor şi comunicaţiilor telefonice. Spre deosebire de majoritatea sistemelor de spionaj electronic, Echelon vizează în principal ţinte nonmilitare: guverne, organizaţii, afaceri sau indivizi din aproape orice ţară, afectând orice persoană care comunică cu exteriorul sau în interiorul unei ţări. Scopul acestui sistem de spionaj este politic şi economic1, iar pentru Israel, România este în prezent principala ţintă europeană în aceste două direcţii. Ziarul Libertatea, încercând să verifice asemenea date susţinute categoric de specialişti, s-a adresat în iulie 2003 Ministerului Comunicaţiilor, care confirma că autorităţile române au cunoştinţă de interceptările ilegale făcute prin tehnologia de vârf: „Practic, Romtelecom [Telekom azi - n.n.] nu îşi poate proteja abonaţii de interceptări ilegale prin satelit. Nici măcar telefonia prin cablu nu e pe deplin protejată de asemenea piraţi ai undelor, deşi la nivel oficial vă putem garanta că nu se ascultă nici un telefon fără mandat de la organele abilitate. Exotic este faptul că infractorii din ţara noastră ştiu foarte bine că pot fi localizaţi şi urmăriţi prin telefon. În piaţa de la Vitan [din Bucureşti] se vând telefoane performante la o treime din preţ. Se crede că e vorba despre telefoane furate, dar avem informaţii că multe sunt vândute pe nimic de străini care fac afaceri necurate în România, droguri, prostituţie sau cine ştie ce. Ei cunosc faptul că mobilul poate fi localizat prin satelit şi că nu este suficient să se schimbe cartela, numărul. Trebuie să se schimbe şi aparatul. De aceea apar mereu pe piaţa neagră telefoane super-sofisticate, la preţuri de nimic. Aceste aparate nu sunt furate - şuţii nici nu ar avea de unde să le fure - sunt aparatele pe care le abandonează asemenea persoane de care am vorbit.“
Evrei „clandestini“, agenţi... şi baze de date româneştiAtât Ghidul de informaţii economice din România (în ediţii pentru fiecare judeţ), intitulat Pagini Aurii, cât şi Cartea de Telefon din Bucureşti şi din judeţele României, au fost editate la mijlocul anilor ’90 de firma „românească“ Pagini Aurii S.A., firmă ce era, de fapt, sub proprietate israeliană, în afacere fiind implicat un israelian extrem de activ la noi pe atunci, originar din România (născut pe Calea Victoriei), Dan Norton Siegler, şi fiica acestuia, „specializată în calculatoare“. Deşi a fost preocupat să prindă afacerea (plătind comisioane), el afirma că făcea o favoare românilor (personal s-a adresat autorului acestei lucrări: „Dacă nu veneam eu în România, voi nici carte de telefoane nu eraţi în stare să vă faceţi!“). Imensa sa bază de date obţinută de la operatorul naţional român în domeniul telecomunicaţiilor, cu monopol în domeniul serviciilor atunci, Romtelecom (actualul Telekom), care l-a mai şi plătit din banii românilor, deşi avea scopul de a fi numai pe suport de hârtie, era deosebit de utilă în format electronic (digital, într-o vreme când asemenea date nu existau şi pe Internet) serviciilor secrete ce monitorizau, inclusiv prin satelit, convorbirile telefonice ale românilor. Cum am mai arătat în alte părţi, acest Norton era reprezentantul mai multor capitaluri israeliene în România. Dacă în 2001 prelua administrarea Hotelului Bucureşti (dobândit de israelieni printr-o privatizare ilegală), în 2002 prelua administrarea Adesgo-Bucureşti, cumpărată de alt grup israelian. Toate indiciile ne arată colaborarea sa cu Mossad-ul, şi numai dacă observăm, din presa străină, că patronul din Israel al Hotelului Bucureşti, Mordechai Zisser, un înfocat sionist, a fost şi mai este un apropiat al serviciilor secrete israeliene. Trebuie să mai amintim şi că în februarie 2002, o comisie parlamentară, guvernul şi procuratura din Grecia anchetau activitatea furnizorului de echipamente de telecomunicaţii al OTE (firma grecească ce deţinea RomTelecom-ul, operatorul de telefonie fixă din România, Ote fiind înghiţit de germanii de la Deutsche Telekom în 2009), deoarece se descoperise că omul de afaceri Socrates Kokkalis, patronul acesteia, lucra pentru câteva servicii străine (până în 1989, lucrase pentru serviciul secret est-german Stasi, ce îl racolase din 1963, când îşi făcea studiile la Berlin). Folosind centrul de telecomunicaţii din Grecia al OTE, Kokkalis monitoriza şi toate transmisiile de date şi fax din România, prin firmele sale Intracom Group şi Intralot (cea din urmă având sucursale şi în România, ocupându-se de pariuri şi loterii), Ancheta procurorilor eleni a vizat chiar deplasarea la Bucureşti pentru lămurirea activităţilor de spionaj electronic desfăşurate de „agentul K“, care a adus şi în România tehnologia aferentă, dar totul s-a desfăşurat în secret, subiectul fiind unul sensibil. Vehiculul firmelor lui Kokkalis asupra Loteriei Române (de stat) a devenit firma LotRom sa, pe care o controla prin firmele sale, mai ales prin Intracom, împreună cu intermediarii evreului Alexandru Bittner, firma fiind administată de fiul politicianului FSN-ist Oliviu Gherman1. Firma lui Kokkalis s-a instalat cel mai bine în timpul guvernării lui Theodor Stolojan (octombrie 1991 - noiembrie 1992), un prieten al evreilor „ruşi“ (Alro, Rafo), Stolojan fiind un intim al miliardar evreului Robert Deutsch, cu care şi-a şi asociat fiul în afacerea Megapower, firma-schemă ce a păgubit statul român. Mama miliardarului evreu româno-american, comunista Olga Deutsch, lucrase la Secţia Internaţională a Partidului Comunist Român încă din anii ’50, în subordinea altei evreice, Ghizela Vass, fiind puse de partid ca, împreună cu Securitatea, să găzduiască la Bucureşti, conducerea din exterior a Partidului Comunist Grec, refugiată în 1949, după războiul civil din Grecia (a se vedea capitolul O evreică deasupra Securităţii). Consilierul politic al lui Stolojan (inclusiv pentru alegerile prezidenţiale din 2004) a fost tot un evreu: Radu Feldman Alexandru. Unul dintre aceşti greci, Petros Kokkalis, ocupase funcţia de ministru în aşa zisul „Comitet Politic de Eliberare Naţională“, în timpul războiului civil grecesc din 1945-1949. După înfrângerea Partidului Comunist, Petros Kokkalis s-a refugiat împreună cu familia, pentru o perioadă, în România. Aşa că fiul său, Socrates Kokkalis, personajul nostru, mare afacerist în România după 1990, a absolvit liceul bucureştean I.L. Caragiale la finele anilor ’50 - începutul anilor ’60, imediat după liceu familia lui plecând şi stabilindu-se în Germania de Est (comunistă), unde Sokrates a fost recrutat de serviciul secret Stasi, în 1963. Elev bucureştean, el trebuie să se fi cunoscut cu Robert Deutsch, care era cu doar câţiva ani mai mare ca el, familiile Deutsch (evrei ruşi) şi Kokkalis fiind în relaţii strânse de serviciu, pe linia internaţionalei comuniste, familia Deutsch ocupându-se de obţinerea aprobării înscrierii copiilor comuniştilor greci la şcolile bucureştene. Şi Bittner (al cărui tată era tot un comunist feroce), trebuie să fi fost licean în Bucureşti, în acelaşi timp cu Socrates, deşi este ceva mai mic. În iunie 1992, ministrul Economiei şi Finanţelor George Danielescu, din guvernul Stolojan (un fel de executant al lui Robert Deutsch, care avea foarte bune intrări şi la Ion Iliescu) semnase pentru Loteria Română un contract cu Intracom-ul lui Socrates Kokkalis, fără licitaţie, pentru o perioadă de 10 ani (1993-2003), fără număr de înregistrare, având ca obiect realizarea „unui sistem informatizat“ pentru gestionarea jocurilor Loteriei. Aceasta a fost instalarea agentul grec în România. Era perioada când Robert Deutsch îi răsplătea pe factorii decizionali politici sau pe cei care trebuiau să crească şi să vină la putere, cu invitaţii în SUA, pentru a efectua stagii de pregătie la Institutul Hoover, locul de spălare a creierelor al CIA. Printre aceştia şi prim-ministrul Theodor Stolojan. „Pe filiera Robert Deutsch - scria Vladimir Tismăneanu, care îl cunoştea bine - ajungem la caracatiţa fesenistă a începutului anilor 90, spre afacerile care au dus la geneza capitalismului de pradă din România ...când se formau marile încrengături, vizibile şi invizibile...“. Cu Intracom-ul, Kokkalis a creat repede alte firme în România, ca LotRom sa, unde şi i-a luat asociaţi pe oamenii de paie ai lui Bittner şi pe George Copos, punându-l administrator pe fiul omului de încredere a lui Iliescu de la partid, pe fiul lui Oliviu Gherman. După ce în 1990 a intrat în Parlament (la Senat) pe listele Frontului Sălvării Naţionale (FSN), Oliviu Gheman a fost preşedintele aripii Ion Iliescu a FSN (FDSN, devenit ulterior PDSR, PSD-ul de mai târziu), după scindarea de aripa FSN-PD. În legislatura 1990-1992 a făcut parte din „Grupul parlamentar de prietenie cu Statul Israel“, iar în 27-29.03.1995 l-a invitat oficial în România şi l-a primit la Bucureşti, în calitate de preşedinte al Senatului, pe Alexandru Şafran, „Marele rabin al Genevei“ şi fost rabin şef al României în perioada 1940-1947. x x Intracom-ul fusese fondat şi coordonat, în secret, de un ofiţer sub acoperire al Stasi, Alexander Schalck-Golodkowski, care avea origini ruse şi care l-a condus şi instruit pe Kokkalis ca spion. După căderea RDG, el a intrat în slujba altor servicii secrete, Stasi desfiinţându-se. Este bine instrumentat faptul că a continuat să spioneze, dar pentru cine?! Yüklə 6,05 Mb. Dostları ilə paylaş:
|