Războiul nevăzut

Cazinouri pentru Bani către Evrei

Adunate, cele 36 de numere ale ruletei cazinoului dau ca rezultat „numărul diavolului“, adică 666.

Un univers al mafiei

În România, după anul 2000 funcţionau legal 21 de cazinouri din­tre care 13 nu­mai în Bucureşti, ceea ce înseamnă foarte mult, dacă comparăm Bucu­reş­tiul cu orice altă capitală europeană. Două treimi din cazinou­­ri­le din Bucu­reşti aparţin unor israelieni sau companii israeliene, iar res­tul unor fir­me tur­ceşti, constata revista Bilanţ, adă­u­gând: „În România, ca­zi­nourile reali­zea­ză ru­lajuri de 150-200 de mi­li­oane de dolari anual… Atâta vreme cât pe piaţă vor cir­cu­la bani negri, in­dus­tria cazinourilor va fi pro­fi­ta­­bi­lă“ (estimare de acum peste 10 ani, astăzi rulaje reale sunt necunoscute).

Apariţia explozivă a cazinourilor în anii ’90, în Bu­cu­­reşti, se da­to­rează, în primul rând unei necesităţi a lumii afa­ce­ri­lor israeliene inter­lo­pe, ca şi faptului că în zona în care is­ra­e­li­e­nii bogaţi frecventau cazinou­rile ridicate chiar de către ei (aces­tea nefiind permise în Israel), Turcia, au fost interzise prin apa­riţia unei legislaţii emanate de dreapta is­la­mică, în plină as­cen­siune de douăzeci de ani.

Între 1990 şi 1997, România chiar a fost „paradisul fiscal“ al deţi­nă­­torilor de cazinouri, legislativ acestea fiind asi­­mi­la­te celorlalţi „inves­ti­tori străini“, bucurându-se de mari fa­ci­lităţi fiscale, în timp ce absenţa legis­la­ţiei îm­po­tri­va spă­lă­rii de bani permitea introducerea şi scoaterea din ţară a su­melor mari în valută fără nici o declaraţie vamală. De aceea, în 1997 funcţionau în România 57 de cazinouri, din­­­tre care 17 în Bucureşti. Ra­por­tat la numărul de lo­cu­i­to­ri/cazino, Bu­cureştiul era atunci al treilea oraş al jocurilor de noroc, după Las Vegas şi Monte Carlo, azi fiind pe locul al pa­tru­lea. Apariţia le­gii pri­vind organizarea jocu­ri­lor de no­roc (251/1999), pre­cum şi apa­ri­ţia legii împotriva spălării ba­­­ni­lor au făcut ca piaţa ca­zi­no­u­ri­lor să scadă brusc. Dimi­nu­area numărului cazi­nou­ri­lor a însemnat însă în­lăturarea concurenţei şi supremaţia ca­zi­no­urilor israeliene, care apli­că cea mai ingenioasă sche­mă, cum vom vedea.

„Firmele israeliene ne-au scos de pe piaţă. Ele lu­cre­a­ză la limita legalităţii. Creditează jucătorii chiar din Israel, pentru ca aceştia să vină să joace, indiferent dacă au bani sau nu. Toate tranzacţiile se fac, conform in­for­maţiilor noas­tre, în Israel“, spunea Aris Sabag, şef al Partouche Athe­ene Pa­lace-Hil­ton, „grup francez ce a fost înghiţit pe piaţa ro­mâ­neas­că, în anul 2001, de grupurile israeliene“ (Bilanţ)¹.

Schema cazinourilor israeliene a fost explicată de Ma­­rian Paşulea, comisar-şef al Gărzii Financiare: „Pro­fi­tul unui cazinou poate fi ascuns uşor sub for­ma unei agenţii de tu­rism care creditează, de fapt, jucătorii la ru­letă. Ca­zinourile cu patroni israelieni se pare că supra­vieţuiesc pe piaţă toc­mai datorită unor asemenea contracte in­ge­ni­oase“. Garda Fi­­nanciară a reuşit să do­ve­dească o fraudă de acest fel în 2001, când Casino Blindo a fost  amen­dat pentru neregulile exis­ten­te la un contract semnat cu agen­ţia de turism Unital Tu­rism & Aviation din Israel.

Divergenţele dintre Garda Fi­nan­ci­ară şi cazi­no­uri sunt legate de evaziunea fiscală şi spălarea de bani, de­oa­rece la mesele de joc se câş­ti­gă bani ce nu sunt evidenţiaţi în contabilitate. „A fost cazul unui patron de cazinou englez de origine israeliană, care a fost prins că la un câştig de 550 de mii de dolari la ruletă a păcălit bugetul cu 30.000 dolari, întoc­mind documente false“, spunea dl. Paşulea, exem­pli­fi­când şi spălarea de bani: „Un client poate veni fără bani la cazinou şi pleacă cu un câştig fictiv de 10.000 dolari sau un mi­lion de dolari. Se întoarce în ţara lui, declară ofi­cial câş­tigul, plăteşte impozite şi a «albit» banii. Sunt bani care pro­vin, în general, de pe piaţa neagră a traficului de arme, dro­guri şi prostituţie.“ În anul 1998, declara o sursă din Poliţie, directorul de joc de la cazinoul din incinta hotelului Inter­con­­tinental a fost arestat sub acuzaţia că a scos două mili­oa­ne de dolari din evidenţa contabilă, ca fiind câştig al unui cetăţean străin. Problema era că respectivul nu fusese nici­o­dată în România şi nu jucase niciodată în acel cazinou.

98% din cazinouri aparţin oamenilor de afaceri din Orientul Mij­lo­ciu, în frunte cu cei israelieni urmaţi de către turci, şcoliţi, însă, tot de către israelienii care, nu de mult, îşi instalaseră cazinourile în Turcia.

Casino Palace, Casino Victoria şi Grand Ca­sino Ro­­mania (cu săli de joc în incinta hote­lu­ri­lor Hilton şi Marri­ott), au fost de la în­ce­put prin­ci­pa­lii jucători ce şi-au împărţit piaţa bu­cu­reş­tea­nă, toate având capital isra­e­lian (mascat sau nu) sau evreiesc, în general. În prezent cel mai mare cazinou bucureştean este Platinum, tot israelian, de la hotelul Radisson

Principalul actor al grupului israelian, pionierul afacerii, este ofi­ţe­rul de in­formaţii israelian Fredy Robinson. De altfel, tot el con­tro­la şi Asoci­a­ţia Organizatorilor de Cazinouri din România (Aocr, ce se află mai tot timpul în război cu Anaf pentru deciziile de sus­­­pendare a activităţii cazinourilor din incinta hotelurilor Marriot, Hilton, Sofitel, Howard John­son-Dorobanţi etc.) prin pre­şedintele asociaţiei, Sorin Constantinescu, di­rec­torul său de cazi­no­uri. În prezent Robinson s-a „repatriat“ în Israel, dar omul său, Constantinescu, continuă să conducă patronatul cazinourilor

La Casino Victoria, primul cazinou deschis în Bu­cu­reşti după ’89, prin­­tre primii coproprietari ai cazinoului s-au nu­mă­rat şi o serie de „cetă­ţeni francezi“, mem­bri ai unei vi­o­lente grupări de crimă organizată din Toulon. Cei mai cu­nos­­cuţi dintre aceştia, fraţii Franck şi Pas­cal Perletto, s-au evi­denţiat prin sumele ce le-au pierdut în cazinoul Vic­toria, „o opera­ţi­u­ne de spălare de bani“, s-a spus, fiind mai târziu în­­carceraţi într-un pe­ni­ten­­­ciar din Franţa. Func­ţi­onează la hotelurile Hilton şi Mariott.
Casino Palace (Casa Vernescu). Fiind cel mai mare ca­zi­no din Bu­cu­reşti, cazinoul si­tuat în Casa Vernescu de pe Ca­­lea Vict­o­riei, Casino Pa­la­ce, a început să opereaze sub licenţa firmei Queen In­vest­ment fiind pa­tro­nat de firma olan­deză Tem­po­test In­vest­­ments BV. Pro­pri­e­ta­rii sunt un grup israelian con­dus de Fre­­dy Robinson. Pe lângă jo­cu­rile clasice (ruletă, black-jack, po­ker), Palace era sin­gurul loc din România unde exista „Texas hold’em poker“ (poker ame­­rican, între parteneri).
Grand Ca­sino Romania face parte din grupul israelian Diamond Casinos şi îl are ca director pe Sorin Con­stan­ti­nes­cu, om­­ul de bază al isra­e­lianului Fredy Robinson, di­rec­tor şi la Casino Palace. Lanţul Grand Casino apărea cu trei cazi­no­uri, dintre care două în Bu­cu­reşti şi unul la Iaşi. Di­rectorul So­rin Constantinescu consideră că „ponderea mare a ca­zi­no­u­ri­lor israelie­ne pe piaţa românească se datorează faptului că în Israel jocurile de noroc sunt ilegale, iar în Ro­mâ­nia există foarte mulţi oameni de afaceri israeli­eni… Până la intro­du­­ce­rea vizelor, în mai 2003, la fiecare sfârşit de săp­tă­mână ve­ne­au aproximativ 1.000 de israelieni să joace“. (În 2006 guvernul român a hotărât anularea nece­si­tă­ţii vizelor pentru cetăţenii israelieni.)

Queens Casino. Firma E & Punto International ope­re­a­­ză intermitent cazinoul Queens Casino din in­cin­ta hotelului Howard Johnson (Hote­lul Dorobanţi din Bucureşti). Deşi drept acţio­nari ai ca­zi­­­no­u­lui apar patru turci, cf. anchetelor ziarului Gar­dianul, reieşea că în rea­litate afacerea a fost de la început coordonată tot de către israelianul Fredy Robinson.
Diamond Casinos. Unul dintre cele mai importante gru­puri de cazi­no­uri din România, Diamond Casinos, are ca acţi­o­nari prin­ci­pali un grup de israelieni (în frunte Zemer Tov Haim Howti), dar şi turci, români, un maghiar şi un off shore din Cipru, Diamond Casinos Limited.

Grupul cuprinde trei cazinouri:

- Diamond Casino Romania care operează sub nu­me­le de Grand Casino în incinta hotelului Marriott,

- Grand Casino Romania ce operează sub nu­mele de Par­touche Casino în incinta hotelului Hilton,

- Fortunato International care funcţionează în in­cin­ta hote­lu­lui WTC din Iaşi.
Cazino Blindo. La cazinoul Blindo International Casino de la hotelul Sofitel din Bucureşti, mai târziu şi la hotelul Hilton, fiind deţinut de Zino Mo­she, Itzik Zohar şi Eliahu Ben Shi­mon şi firmele Barad Ltd (firmă de con­strucţii şi drumuri din Israel) şi off-shore-ul cipriot Silverfix Ltd. (în acţiona­ri­atul căruia s-au pe­rin­dat mai mulţi cetăţeni evrei). Pe lângă afacerea cu jocuri de noroc, Blindo mai apărea acţionară într-o casă de schimb va­lu­tar şi, îm­pre­u­nă cu doi italieni, în Romblidaj International, fir­mă ce efec­tu­ea­ză blin­daje pentru maşinile de transport valori.
VIP Casino (Casino Paris) ce funcţiona la Hotelul Bucu­reşti a fost des­chis de un grup israelian prin mai multe off shore-uri cipriote. Cazinoul s-a aflat la un mo­ment dat în reţeaua de cazinouri legate de Ofer Ma­xi­mov. Direc­to­rul israelian acu­zat de eva­zi­u­ne fiscală nu a fost prins. Aici au operat două firme israeliene. Prima este VIP Casino International, în care erau aso­ci­aţi, pe lângă Erlich Nehemia şi Schnapp Mike, Fi­lip Constantin şi Blum Shabtai. Filip Constantin a intrat în fir­mă pentru că făcea rost de sedii¹.

Blum Shabtai are aceeaşi adre­să în Israel cu un alt cona­ţi­onal, Einy Moshe. Acesta este acţionar împreună cu Zu­man Avsahlom în cea de a doua firmă care a operat la Ca­si­no Paris. Einy Moshe, evreu născut în Irak, are cf. lui Erlich Nehemia afa­ceri importante în Israel şi un lanţ de maga­zi­ne tip Mall. Blum Shabtai este cel care se ocupă cu organizarea de grupuri din Israel, pe care le aduce să joace în România.

Lo­cul cazi­no­ului VIP din Hotelul Bucureşti a fost luat de către Vegas Casino (devenit mai apoi MGM Casino Inter­na­ti­o­nal), de­ţi­nut de israelia­nul Ofir Bar­nes, în le­gă­tură cu primii acţionari, dispăruţi după marea fraudă des­co­perită în 2002.
Cazino Astoria din strada Biserica Amzei din Bucu­reşti a fost des­chis de firma Crown Casino, deţinută la rân­dul ei de doi israelieni: Sarig Ben Tsion Yosef şi Erlich Nehe­mia (ace­laşi cu „Hemi“ de la cazinoul Maxim din Sinaia, afa­ce­rea ini­ţiată de celebrul Maximov). Aflat din 1990 în Ro­mâ­nia, Er­lich Ne­hemia conduce mai multe companii cu ac­ti­vi­tate de „jo­curi de noroc“. În asociere cu israelianul Sebas­ti­an Bruck­ner de­ţinea prin compania Rom­fruit un salon de jo­curi me­ca­ni­ce în cartierul bucu­reş­tean Militari.

Erlich Nehe­mia are legătură şi cu fostul Casino Casa Bucur (cu cele­brul mafiot Stambouli şi cu M.M. Katz) şi cu grupurile israeliene de la casi­no­ul din Hotel Bucureşti.

Casino Lido, ce funcţionează în Hotelul Lido din Bu­cu­reşti este de­ţi­nut de firma Imperial Club a unui li­banez. Etc. etc. etc. etc.

În cea mai profitabilă industrie din lume, industria cazinourilor, câş­­ti­gul jucătorilor este totuşi efemer, în timp ce câştigul com­pa­niilor ce deţin cazinourile este real. Într-o sin­gură noap­­te, la o singură masă, un ca­­zinou din Bucu­reşti a câştigat 400 de mii de dolari, în timp ce cel mai mult a pier­dut un român, „per­soa­nă cu­noscută“: în 48 de ore de joc a pier­dut 900 de mii de dolari. „A venit în cazinou cu ba­nii în sacoşă“, zicea di­rec­torul ca­zi­noului israelian.

În cadrul unei transmisiuni în direct, la postul B1, în anul 2002, omul de afaceri Gh. (Gigi) Becali, relata critic, ca fost împătimit al ru­letei, viaţa din cazinourile bucu­reş­tene, arătând că aces­tea sunt, de fapt, o is­pi­tă pentru români şi o fabrică de făcut (şi spălat) bani pentru „nişte israelieni“ (pro­prietarii cazi­no­­u­ri­lor bucu­reş­te­ne), adă­u­gând: „n-o să-mi fie frică de ei în ţara mea“.

Teoria sa este că nicăieri în lume, cu atât mai mult într-un oraş european, nu este permis să fie amplasate cazi­no­urile în metropola eco­no­mică a statului, în Europa oc­ci­den­tală sau în Statele Unite impu­nân­du-se prin lege chiar o distanţă mi­ni­mă la care cazinourile să fie am­pla­sa­te faţă de centrele eco­no­mi­ce. În România, însă, încălcarea acestei ele­­­mentare norme de civi­­li­za­ţie, a făcut ca numeroşi români să fie ruinaţi (ei sau fir­me­le lor) prin ispita la îndemână de a juca într-unul din cazi­nourile evreieşti din Bucureşti.

Principiul de bază al spălării banilor este acela al rea­­li­ză­rii unor diverse operaţiuni în sistem legal prin care se împiedică identificarea pro­venienţei reale a banilor. Pentru acest scop ca­zi­no­urile se pretează prin excelenţă, motiv pen­tru care au fost şi inven­tate. Aşa cum am mai ară­tat, in­ven­tatorul metodei este evreul Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în lu­mea criminală din SUA începutului seco­lu­lui 20. Ca şef al Koscher Nostra, orga­nizaţie mafiotă evre­ias­că si­milară celei ita­li­e­ne Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky însuşi a înfiinţat me­toda «spălării bani­lor», cre­ând în acest scop un imperiu al jo­curilor de noroc.

În Bucureşti, ca şi în restul ţării probabil, mafia ita­li­a­nă contro­lează aşa-zisa „mafie ţigănească“ româ­neas­­că, ce este tole­ra­tă pentru a se ocupa exclusiv de sar­ci­­nile mur­da­re, precum pla­sarea drogurilor sau prostituţia stra­­dală. În anii ’90, ţi­ga­nii români erau, însă, pur şi simplu li­chidaţi fi­zic dacă în­­drăz­­neau să îi înşele pe mafioţii italieni sau evrei (nici unul din aceste asasinate asupra lumii interlope ţigă­neşti nu a fost vreo­da­tă rezolvat de către poli­ţie), care aveau la în­de­mâ­nă şi ajutorul unor per­so­naje corupte din aparatul de stat. Ori­cum, interesele mafiei italiene şi evreieşti se în­tre­pă­­­trund, exem­plar fiind în acest sens cazul lumii cazi­no­u­rilor, în ju­rul căreia se învârt finanţele negre evre­ieşti, spă­larea banilor din droguri, traficul de fiinţe umane şi prostituţie.

În România se spală anual minim 600 milioane euro pro­veniţi din activităţi criminale şi evaziune. Mafia italiană este prezentă la noi atât prin cea siciliană, Cosa Nostra, cât şi prin cea cala­breză, N’Dragheta, prima fiind de departe mult mai activă. Până la un moment, inte­resele Cosei Nostra în Ro­mâ­­nia erau mâ­nu­ite în România de ita­li­a­nul Rocco Alabiso. Direc­ţia Ita­liană An­ti­mafia (DIA) din Calta­nis­setta, ce l-a ares­­tat pe Ala­biso îm­pre­u­nă cu alţi 41 de mafioţi în dosarul Pro­­­per­ty, cer­ceta 18 fir­me ro­mâ­neşti im­pli­cate în spă­la­rea de bani pentru Giu­sep­pe (Pid­du) Madonia, loco­­te­nen­­tul lui Ber­­nar­do Pro­ven­za­no, şeful Cosei Nostra. Astfel, nu­mai în România au fost blocate con­turi totalizând sute de mi­li­­oa­ne de dolari.

Roco Alabiso a fost arestat de poliţia italiană după ce a intrat în atenţia presei româneşti, care a descoperit aso­­cie­rea sa cu „misteriosul“ Paul Brener, o eminenţă cenuşie a ma­fiei italiano-evre­ieşti, care deţine cetă­ţenie ita­liană şi ro­mâ­nă şi care îi iniţia pe mafioţii italieni asupra mo­du­rile de ope­­ra­re din România, ca şi asupra căilor de ac­ţi­u­ne.

Co­mu­nitatea evreiască din România a mai dat doi Bre­neri re­nu­miţi pentru a fi avut o activitate sionistă anti­sta­­tală, con­dam­naţi în anii ’50 la câţiva ani de închisoare: Ia­cov Brener (con­damnat în „procesul celor 41“ în aprilie 1954 de către Tri­­bu­na­lul Militar Bucureşti) şi Iancu Brener (con­dam­­­­nat la sfâr­şitul anilor ’50 pentru sio­­nism şi „legă­turi sub­­­­ver­si­ve cu am­basada Is­ra­elului“). Ei şi ceilalţi 500 de sio­niş­ti în­chişi au fost eli­be­raţi din în­chisori la pre­si­u­ni­le lui Nahum Gold­man, pre­­şedintele Con­gre­su­­lui Mon­dial Evre­iesc, şi lă­saţi să pă­­­ră­seas­­că România împreună cu fa­mi­li­ile.

Evreu originar din România, din Focşani, născut în 1926, Paul Brener a emigrat în Occident cu familia în 1963, ajungând în Italia, un­de activitatea sa îl pune în legă­tu­ră cu mafia siciliană. El în­cepuse să facă afa­­ceri cu statul român îna­inte de 1990, men­ţi­nându-şi per­ma­­nent in­trări bune la con­­­du­ce­rea Minis­te­ru­lui Comerţului Ex­te­­ri­or, în care lucrau foar­te mulţi evrei. Înainte de 1989 el avea deschisă în Ro­mâ­nia o filială a firmei italiene Tezulo, în centrul Bucu­reş­ti­u­lui, undeva lângă Biserica Armeneas­că. El lucra cu fir­me­le socialiste româneşti, Argus, Fructexport, Tehnolemn, şi Auto­­­ca­mi­oa­ne Braşov, afacerile lui Bre­ner cu România axându-se pe ex­­porturi, în prin­­cipal agricole, din zona Vrancei. În­ce­pând cu 1990, Brener a re-de­marat afacerile ro­mâneşti, pen­tru care s-a in­fil­trat în mai mul­­te bănci, precum Banca Astra (Banca Română de Scont, cu al cărei şef, dis­părutul Ale­xan­dru Popa, Brener era foarte apropiat, fiind prezent foarte des în biroul acestuia), Banca In­te­r­­na­ţională a Religiilor ş.a., în­­fi­in­ţând tot­o­dată mai multe firme româneşti împreună cu şefii mafiei siciliene. În ace­laşi timp, în anii ’90 Brener func­ţi­ona şi ca reprezentant al firmei ame­ri­cane AT&T.

Brener pretinde că SIE i-a cerut ajutorul pentru a aran­­ja o întâl­nire între preşedintele Ion Iliescu „şi nişte oa­meni de afaceri americani, în timpul unei vizite oficiale în SUA; am fost acolo, am tradus pentru dele­ga­­ţie şi m-am re­în­tâlnit cu ocazia asta cu Iliescu, pe care nu-l mai văzusem de foarte mulţi ani“.

Fiind fiul unei familii de evrei relativ înstăriţi, Paul Brener a moş­tenit în judeţul Vrancea mai multe proprietăţi imo­bi­li­a­re şi funciare, pre­cum două case în Focşani şi 2,5 hectare de vie la Panciu. După ce, în ba­za Legii 10, în 2001 Brener a pri­mit şi casele şi o suprafaţă de 534 de m² din centrul Foc­şa­ni­ului, el le-a vândut, păs­trân­du-şi via de la Panciu, pe care vrea să o lase „moş­te­nire ne­po­tului din Italia“, dar recolta în fie­ca­re an stru­­gurii pen­tru vinul său „de Vrancea“, cu care îşi făcea un titlu de glorie printre italieni.

Anchetatorii italieni antimafia anunţaseră încă din 1996 autori­tă­ţile române despre activitatea mafiei italiene în România sub îndru­ma­rea lui Paul Brener¹. Cu toate aces­tea, Brener şi italienii şi-au continuat li­niş­tiţi activitatea cri­mi­­nală prin firmele deja înfiinţate, înfiinţând chiar şi al­te­le noi (una din firmele în care Paul Brener este asociat cu mai mulţi mafioţi italieni se numea Habitat SRL).

[Şi mafia napolitană, Camora, şi-a stabilit în România cen­trul de afa­ceri, în august 2004 fiind arestat în Polonia şeful aces­teia, Francesco Schi­a­vone, zis «Cicciarello», ce stătea în mod obiş­nuit şi nederanjat la Cluj, Costineşti sau Sinaia, împreună cu con­cu­bina sa, Mihaela Botez. El spăla banii negri în Româ­nia (prin fa­brica de mozzarela de la Bârlad şi mai mul­te „ferme de ani­­ma­le“), unde trebuia să fie găzduit şi un summit al şefilor mafiei italiene, anulat din pricina ares­tării sale. An­che­­tatorii ita­li­eni spun că în România mafia italiană a bătut palma cu tra­ficanţii de arme din fostele ţări sovietice.]

Cu Mafia israeliană în spate.

„Mafia israeliană controlează cazinourile din Româ­nia“ titra în iunie 2004 periodicul israelian on-line Vir­­­tu­al Je­ru­salem. Aflăm astfel că, capii mafiei israeliene sunt im­­pli­caţi la noi în traficul de droguri, de arme şi de persoane. Cam din anul 2001, când poliţia is­ra­e­li­ană şi-ar fi concen­trat for­ţele preponderent împotriva ac­ţi­u­ni­lor anti-teroriste (pales­­­ti­­niene), in­frac­to­rii şi tra­fi­can­ţii evrei şi-au dezvoltat afa­­­cerile la un nivel fără pre­ce­dent, ex­portând crima orga­ni­za­tă, cu pre­că­de­re în Ro­mâ­nia şi Bulgaria.

Primele dezvăluiri îi aparţineau lui Moshe Levin, fost co­man­dant al Departamentului de criminalitate transna­ţi­o­na­lă al poliţiei israeliene. Nu­mai în primele luni ale anului 2004, po­li­ţia a închis în Israel circa 1.700 de cazinouri ile­ga­le şi 1.400 de bor­deluri şi a confiscat o mare cantitate de arme, ceea ce a sti­mu­lat exportul acestor afaceri. Şefii reţelelor ma­fiote con­­tro­lea­ză cazinourile ilegale de pe întreg teri­to­ri­ul Isra­e­lu­lui, ca şi pe ce­le „legale“ din România şi Bul­ga­ria.

Prin­cipalele clanuri ma­fi­­ote israeliene, Rosen­stein, Abarjil şi Oha­ni­na, se află într-un con­flict sângeros, soldat cu vic­ti­me de toa­te părţile, din rân­dul cri­mi­nalilor an­ga­jaţi de la mafia „rusă“, iar poli­ţia afir­mă că prin­ci­pa­lul motiv al con­flictului este lupta pentru controlul asu­­pra cazinourilor.

Stambouli, Katz şi cazinoul Bucur

Evreu cu cetăţenie italiană năs­cut la Beirut, Elie Gil­bert Stambou­li face parte dintr-o familie care are afa­ceri în estul Europei încă din 1986, când au lansat o reţea de shop-uri în Bulgaria. Împreună cu fraţii săi, Robert Jacq­ues şi Ro­bert Joseph, el a clădit un adevărat imperiu, axat pe jo­cu­ri­le de noroc. Firma lor, Stambouli Enterprises Ltd (off-shore înre­gis­trat în Cipru), are fili­a­le în Bulgaria, România, Egipt, Liban, Rusia, Belarus şi Ucra­­ina. Filiala din România a aces­tui grup se cheamă simplu Stambouli srl. Dar Elie Gilbert şi Robert Jacques Stam­bouli au deschis şi o casă de schimb va­­­lutar, la care era asociat juridic şi Cazino Bucur.

Până în 2000, Elie Stambouli figura ca asociat şi ad­mi­nistrator al firmei Stacorp Import Export srl, firmă ce deţi­nea Cazino Bucur la re­staurantul Casa Bucur din cen­trul Ca­pi­talei. Alt aso­ciat al firmei Stacorp era Schnapp Mike, iar altul Erlich Nehe­­mia, care a venit în Romania prin ’90 des­chi­­zân­du-şi câteva spaţii comerciale (asociat cu Maximov în fur­tul celor 50 milioane de dolari de la Trade Bank). Nehemia este o rudă în­de­părtată a fami­li­ei Stambouli, cf. declaraţiilor lui M.M. Katz. Schnapp Mike, care este asociat cu Nehemia şi în alte fir­me, are afa­ceri importante în Israel şi Germania, în do­me­ni­­­ile imo­biliar şi turistic. Aventurier in­ter­­na­ţi­o­nal, în spatele ca­zi­nourilor lui Stambouli, atât din Ro­mâ­nia cât şi în Rusia, s-ar as­cun­de ca­pi­talul negru al mafiei is­ra­e­liene.

Alte legături de afaceri ale lui Stambouli în Româ­nia au fost cele cu „româno-israelianul“ M. M. Katz (ce apa­re sub două identităţi: Marcu Moise Katz şi Marko Ma­xi­mi­li­an Katz, poreclit de inamici şi „Mama Katz“, dar şi „Caca Maţ“) în firmele Starom Travel, Post Shop şi Sta­serv. Ultima este o agenţie de investigaţii, pază şi protecţie. Firma Starom Travel are aceeaşi adresa cu cea a lui Filip Con­stan­tin (alias Costel Jidanu), aso­ci­at la VIP Casino (cazinoul de la Hotelul Bu­cu­reşti, azi Radisson). În plus, Katz a fost şef de dis­po­zi­tiv «Security» la Cazi­noul Bucur, pentru Stam­bou­li şi Nehemia.

Ex ofiţer israelian, revenit pentru prima oară în Ro­mâ­nia în 1994 (după ce „emigrase de copil în Israel“), Katz e bine cu­nos­cut în urma scan­da­lu­ri­lor ma­ga­zi­nelor duty-free din aero­por­tul Otopeni (poziţie strategică) de­­­ţi­­nu­te de fir­mele EDF, la care era ac­ţi­o­nar minoritar, ma­ga­zine con­­du­se de un anu­­me evreu internaţional Weil. În Ro­mâ­­nia, Katz ar fi fost che­mat/trimis special pentru a se ocupa de „secu­ri­ty“-ul unor afaceri. „Am fost con­tactat de persoane din Africa de Sud, unde activam în do­meniul secu­rităţii şi mana­gementului, care mi-au făcut le­­gă­tu­ra cu Stambouli; am fost angajat al firmei care ges­ti­ona cazinoul”, spunea el. Să ne amin­tim că în Africa de Sud, mafia evreiască creată de Marc Rich deţine mega afaceri, derulate ade­sea sub um­brela Mossad-ului. Aşa este cazul afacerii diaman­telor din Sierra Leone, afacere transferată azi lui Frank Timiş.

În pre­zent, Katz este şeful Centrului pentru Moni­to­ri­za­­rea şi Com­ba­te­rea Anti-Semitismului din România, agen­ţie a Anti-Defa­ma­tion Lea­gue, la rândul ei o agenţie a B’nai B’rith, ocu­pân­du-se în general cu acu­zarea româ­ni­lor de par­ti­ci­pa­re la Holocaust. Din această poziţie, din anul 2005 Katz îl hăi­tuia cu dosare penale pe dl. Şerban Suru (care în 2006 se pre­zenta de 5-7 ori la Poliţie, lunar, din cauza lui Katz), pentru edi­ta­rea revis­tei Obiec­tiv Legionar (în 2017 avea 3 dosare penale, acuzat de legionarism).

În 1998, Gar­da Financiară a efectuat un control ri­gu­ros la Ca­zi­no Bucur, con­statând da­torii nea­chi­ta­te sta­­tu­lui român de mai multe mi­li­oa­ne de dolari. La înce­pu­tul lui 1999 şi controalele efectuate de Po­liţia Eco­nomică au scos la iveală mai multe fraude financiare săvârşite de Elie Stambouli la cazi­noul Bucur, care a fost închis, în timp ce Stam­­­bouli fugea din Ro­mâ­nia şi îşi închidea cazinourile, dintre care 15 se aflau pe nave ma­ri­time, lansându-se în forţă pe piaţa cazinourilor virtuale (pe Internet).

Asociaţii săi, care au continuat intens activitatea de cazino în România, şi care au scăpat prin fuga sa, jucau tea­tru în faţa presei şi a au­torităţilor române: „Despre Elie Stam­bouli pot să spun că este un bandit. Dacă îl prind, îl îm­puşc. A fugit cu banii mei!“, declara Erlich Nehemia. Din anul 2000, gru­pul israelian şi-a transferat activitatea la Casi­no Paris (din cadrul Hotelului Bucureşti), SRI-ul intuind însă de la început că este vorba de transferarea întregii activităţi infracţionale mafiote.