Războiul nevăzut

Borsecul luat de israelieni.

Tot prin concursul aceloraşi autorităţi ale regimului Năstase, re­nu­mi­ta staţiune harghiteană Borsec a fost „concesionată“ în anul 2003 unui grup is­ra­e­li­an, contra pro­mi­­si­u­nii realizării unor in­ves­tiţii de 10-20 milioane de do­lari. „Pro­iec­tul“ pre­su­pu­nea reali­za­rea unui „com­plex“ pe 20.000 metri, centrat de un ho­tel de 5 stele, care să deservească un cazino, baza de tra­tament fi­ind rezer­va­tă clienţilor aces­tu­ia. Levy Itz­hak, şeful grupului de israelieni, de­clara că staţiunea este o ruină ce are ne­voie de ei: „Borsecul va avea mai multă faimă..., va fi ase­meni sta­ţi­­­­u­ni­lor elveţiene, la fel ca St. Mo­ritz“. Ar­mand Schor, evreu ori­ginar din Iaşi, era arti­za­nul afacerii, în­vâr­tin­du-se în ju­rul li­­derilor PSD-ului. În 2008 el a can­didat din Israel pentru Par­la­mentul României din par­tea PSD, în „Colegiul Africa şi Ori­­entul Mijlociu“, ex­plicând lipsa „in­ves­­tiţiilor“ asumate de is­ra­­e­lieni la Borsec, prin faptul că „ei aş­teaptă să vadă ce re­zolv eu cu can­di­da­tura la Parlament“. Mem­bru al Parti­du­lui Mun­cii în Israel, Schor susţi­nea că l-a adus în România şi pe Danny Yatom, când acesta era şeful Mossa­du­lui. În pre­zent, israelienii doar au reno­vat Hote­lul Transilvania şi deţin multe dintre vilele de la Bor­sec, lip­sesc investiţiile dar au o sina­go­gă şi un „centru de recreere“ al comunităţii evreieşti din România.

Mandler căra 200 de milioane de dolari pe an

Oficiul Na­ţi­onal pentru Pre­ve­ni­rea şi Com­ba­te­rea Spă­lă­rii Bani­lor din România asistă neputincios la ultima metodă prin care structurile mafiote operează pentru introducerea mas­ca­tă în economia reală a fon­du­rilor negre rezultate din acţiuni des­­fă­şu­­rate tot în România, astfel încât ele să scape con­tro­lu­lui statului în timp ce acaparează economia. Banii scoşi din Româ­nia sunt trecuţi prin firme off-shore, apoi se în­torc în ţară sub forma unor „îm­­pru­mu­turi externe pri­va­te“ acordate de fir­mele în­re­gis­­trate în pa­ra­disurile fiscale. Aceste îm­pru­mu­turi externe sunt acor­da­te so­cie­tă­ţi­lor co­mer­ciale ce au lucrat cu bani mur­dari care, la rândul lor, in­ves­tesc în domenii economice pro­fi­ta­bi­le, banii in­trând ast­fel în operaţiuni licite.

În topul acestui gen de „împrumuturi“ se află firma Di­pe­ria Finance Grup, care introduce anual peste 200 de mi­li­­oa­­­ne de dolari în conturile unor companii private „ro­mâ­neşti“ din diverse domenii, printre care construcţii, me­di­ci­nă, indus­tria me­­talurgică, agricultură şi industria ali­men­ta­ră. Pre­şe­din­tele Dipe­ria Finance Grup, israelianul Liviu Man­d­­­­ler, declara că „pro­­cedura de obţinere a unui ase­me­nea cre­dit e foarte sim­plă, clientul tre­buie să pună la dis­po­ziţia consultanţilor noştri o do­cumentaţie pentru în­toc­­­mirea do­sarului şi, din acest mo­ment, nu mai durează decât 2-4 luni ca să primească nu numai un răspuns favorabil, ci şi finan­ţa­rea“. Ca totul să fie clar că acest tip de creditare în­tre­ce râv­­nitele finanţări eu­ro­pe­ne, com­­pa­nia „aco­pe­ră integral va­loarea creditului, la cea mai mică do­bân­dă, nefiind ne­voie de cofinanţare din par­tea clientului“.

Diperia Finance Grup s-ar compune din „companiile ame­­­­ri­ca­ne“ Jovanda Ltd., The CPA Group, Frontier Finance Group, şi Global Fron­tier Group. Mandler a implicat tot­o­da­tă Di­pe­­ria Fi­nan­ce Grup în des­chi­de­rea unei fir­me de asam­bla­re a cal­cu­la­toa­­relor în România, şi vrea să dezvolte „un par­­te­ne­ri­at public-privat cu autorităţile române pentru a sus­ţine do­me­­ni­ile în care economia românească are nevoie de fi­nan­ţări şi de know-how“. Trebuie să amintim că Mandler apă­­rea ca vice­­pre­şe­din­te şi coac­ţi­onar la Banca Dacia Felix, până ce banca a fost adusă la starea de fali­ment şi a devenit is­ra­e­­liană, cu nu­­me­le de Eu­rom­bank, în favoarea sa şi a aso­ci­aţilor săi, is­ra­e­li­e­nii Fredy Ro­bin­­­son şi Avital Benesch (noul preşe­dinte al băn­cii), cu totalul concurs al primului-ministru Năstase, care a emis Ordo­nanţa de Urgenţă 68/2001 în timp ce sora sa, Dana Barb, lu­cra pen­tru firma evreiască de avo­ca­tură Herzfeld & Rubin, firmă ce acor­da con­­sul­tan­ţă băncii datoare statului român. Azi banca a fost cumpărată de banca is­ra­eliană Leumi Le.

Acuzat a acţiona sub comanda Mossad pe te­ri­toriul româ­nesc, Mandler a ac­tivat în armata is­ra­e­li­ană ca sub­or­donat al lui Ariel Sharon.

Dubioasele afa­ceri cu „ve­ni­turi considerabile“ din Ro­­mâ­nia ale fiului pre­mi­e­ru­lui is­ra­e­li­an Sharon (Ghilad Sha­ron) s-au în­vârtit în an­tu­ra­jul lui Li­viu Mandler, fiind le­ga­te de ope­ra­ţi­uni de spălare de bani pen­tru fi­nan­ţarea fra­u­du­loa­să a cam­pa­niilor elec­torale isra­e­li­ene ale parti­du­lui Likud. Cu toate aces­tea pro­­cu­ra­tura israeliană nu s-a atins de afacerile cla­­­nului în Ro­mâ­nia, deoarece aceas­ta este o ţintă prioritară pentru Israel. În schimb, la în­ce­pu­tul anu­lui 2003 pro­curorul general al Is­ra­e­lu­lui de­ma­rase o an­che­­tă în Afri­ca de Sud, de unde s-a fi­nan­ţat ile­gal cam­pa­nia lui Sharon cu 1,5 mi­li­oa­ne de dolari prin fiii săi, Omri şi Ghilad.

Ancheta a plecat de la Curtea de Conturi a Israelului care, be­ne­­ficiind de unele informaţii (parţiale), în oc­tom­brie 2001 a întocmit un Raport pri­vind firmele fantomă ce au finan­­ţat ocult cam­pania lui Sharon pentru preşedinţia Par­tidului Likud în 1999. În 2003, co­ti­dianul Ha’aretz anu­nţa că împotriva fiilor lui Sharon s-au formulat acu­­zaţii grave, cum sunt lua­rea de mită, abuz de încredere, fra­u­dă şi fals în declaraţii către Po­li­ţie şi Curtea de Conturi, pentru care azi fiul cel mare este închis. Aces­te scandaluri sunt doar vârful iceberg-ului din ra­mificatele afaceri ale fiilor lui Sha­ron (a căror mamă este evre­ică originară din România), şi doar lipsa unor probe evi­­dente, greutatea obţinerii de decla­ra­ţii şi necesitatea unor ex­­pertize, a fă­cut ca anchetele să oco­lească Bucu­reş­ti­ul, Bra­şovul şi Iaşiul, ca şi pu­ternicele relaţii ale clasei po­li­ti­ce is­ra­e­li­ene cu cea ro­mâ­neas­că, au făcut ca ele să fie mu­şa­ma­li­za­te.



Alt Gheşeft: Liviu Mandler a mai fondat în România şi aşa-zisul Patronat al Medicinei Integrative, cu care „a pus la bătaie din surse pro­prii aproximativ 90.000 de Euro şi a primit aproape 4,5 milioane“ în 2011 de la Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Posdru, pro­gram care i-a dat finanţări uriaşe pentru proiectul denumit pompos: „Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer“. După care, surpinzător, în 2013 se îmbonăveşte el însuşi de cancer şi moare, în Israel. Se născuse în România, în 1950, şi „emigrase“ în adolescenţă în Israel cu familia, unde a obţinut o licenţă în Psihologie şi una în Finanţe-Bănci. A revenit „în ţară“ după 1989 şi a dat tun după tun, devenind şi vicepreşedinte al „Con­fe­de­raţiei Patronale din Industria Românească - CONPIROM“.

Marele Gheşeft

din Construcţii.
„România este principala ţintă a

firmelor de construcţii din Israel.“

presa israeliană - Ha’aretz

Imobile, mall-uri şi şosele

Un israelian apropiat de structurile guvernamen­ta­le şi po­li­ti­ce, Gyora Iahr, re­pre­zin­tă în România Asociaţia An­tre­pre­no­rilor şi Con­struc­­­torilor din Israel, implicată în nu­me­roase pro­­­­iecte derulate în timpul gu­ver­nării Năstase, dar şi în cea actuală. Această Aso­ci­a­ţie este res­pon­sa­bilă de vizita oficială din noiembrie 2003 la Bucureşti a minis­tru­lui is­ra­elian al Trans_­­por­turilor, Avigdor Lie­ber­man, atât de bine pri­­mi­t de gu­ver­nan­ţii ro­mâni, căreia i s-a alăturat firma is­­ra­­e­li­a­nă Solel-Boneh In­ter­na­ti­o­nal Ltd din Tel Aviv¹, al cărei re­­­­pre­zen­tant per­ma­­nent la Bucureşti este Amos Solomon (fir­­ma este ac­ti­vă în lu­crări în construcţii pe banii ro­­mâ­­ni­lor, şi „câş­­ti­gă­toare a li­ci­ta­ţi­ei“ pen­tru con­tractul pe bani pu­bli­ci a pro­­iec­tului de aduc­ţie a apei la sate­le româneşti).

Gyora Iahr a înfiinţat în România firma IL Servicii srl, cu care a încheiat în 2001 un Protocol cu Oficiul Na­ţi­o­nal de Re­­cru­tare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate (aflat la Mi­­­nis­­­terul Muncii). Acest Protocol im­punea o se­ri­e de taxe celor peste 30.000 de muncitori ro­mâ­ni din Is­ra­el, motiv de pu­­­ter­­nice ten­si­­uni între politicienii români, tin­zând tot­odată spre in­stituirea unui monopol asupra for­ţei de muncă româneşti ce ac­tivează ofi­cial în Israel, ceea ce l-a deranjat pe Nati Meir, un alt israelian exploatator de mun­­că româ­nească (şi care, brusc, a in­vestit atunci în cam­pania PRM-Vadim Tu­dor, mizând la schimb pe pro­­tecţia po­li­ti­că).

Gyora Iahr de­ţinea ast­fel cele „3 pâr­ghii“ im­por­tan­te: con­trolul vi­ze­lor, monopolul pri­vind testarea me­­dicală (ce in­clu­de şi tes­ta­rea psiho­logică) şi în­che­ierea asi­gu­ră­ri­lor de să­nă­ta­te (la tarife de trei ori mai mari decât cele uzu­ale, încasate însă de com­pa­nii din Israel, cu care Iahr a în­che­­iat con­tracte de co­la­bo­ra­re)².



Potrivit publicaţiei Ha’aretz, cea mai mare activitate a fir­melor is­­ra­e­li­e­ne din Asociaţia Antreprenorilor şi Con­struc­­to­ri­lor din Israel se des­făşoară în România, prin pro­iec­te re­zi­­den­ţi­ale, „unde is­rae­li­e­nii s-au orien­tat şi s-au im­plan­tat deja; chiar în Bu­cu­reşti sunt în construcţie imobile pen­tru apar­­tamente de lux în zona Bule­vardul Unirii sau pe strada Finlanda de exemplu, unde există un hec­tar de teren achi­zi­ţionat spe­ci­al pentru con­strui­rea unui imobil rezi­den­ţial“, scria încă din 2003 ziarul israelian.

Majoritatea proiectelor, care aduc pro­fi­turi mari în termen scurt, sunt deru­late prin Alpha Bank din Bucu­reşti, in­ves­torii prin­cipali fiind Ofer Brothers (fraţii Ofer deţin deja ca într-un cleşte oraşul Con­stan­ţa), Motti Zisser (be­ne­fi­ci­a­rul pri­­va­tizării frauduloase a Ho­telului Bucureşti) firma El­bit Medical Imaging Ltd (Europa-Israel) sau Africa-Israel. „Româ­nia este, de câţi­­va ani, un punct de atracţie pentru investitorii is­ra­e­li­eni. Aşa se face că multe din­­tre noile con­struc­ţii im­po­zan­­te din Bucu­reşti, cen­tre de afa­ceri care au răsărit în spe­ci­al în ulti­mii ani sau multe dintre cen­­trele hoteliere sau ca­zi­­no­uri, de exem­plu, sunt inves­ti­ţii isra­e­li­e­ne“, arăta aceeaşi pre­să. Pre­ci­zăm că ter­me­nul „in­vestiţie“ este conven­ţi­o­nal şi devine im­pro­priu atunci când multe dintre aceste obi­ective sunt pre­lu­a­te cu fraudarea sta­tului român.

„Un exemplu - scria şi J.N. - îl reprezintă Sitra­­co Center din Piaţa Unirii [important corp de clădiri al evre­u­lui Ni­c. Iaris şi al in­frac­torului Eliahu Rasin]… Tot in­ves­ti­ţii isra­e­li­e­ne sunt şi cele două clădiri Union Center din cen­trul ca­pi­ta­lei [una pe strada Ştirbei Vodă şi alta pe strada Ion Câm­pi­nea­nu, unde func­ţi­onează şi un birou de avocatură isra­e­li­an], sau Europe House, clădirea din Piaţa Vic­toriei în care se află se­di­ul Orange, cen­trul de afaceri Strauss Building, clă­di­rea PMG din Vitan, în zona Mall, Neo­city Tower II şi III, sediul Alpha Bank de lângă Televiziune, un imobil re­zi­den­ţi­al încă în construcţie pe Bule­vardul Uni­rii, sau bine­cu­nos­cutul restaurant Buda­pes­ta, care va deveni centru comercial. Oamenii de afaceri [israeli­eni] îşi concentrează in­ves­­­­tiţiile [din Româ­nia] în proiecte care reflectă majoritatea do­me­ni­i­lor de acti­vi­tate din Israel (de exemplu, companii care sunt im­­plicate în construcţia de centre de shopping, cum ar fi [ce­le ale israelienilor] Ofer şi Zisser, au construit centre şi în stră­­inătate).“ Este vor­ba de Un­garia, unde au pes­te 11 mall-uri; cât des­pre mall-ul ce s-a con­struit la Ti­mi­­­şoara, presa a relatat amă­nun­te pri­vind frau­­­da­rea sta­tu­lui român, res­pec­tiv a Primă­riei Timi­­şoara.

„Inves­tiţiile israeliene - continuă J.N. - s-au orientat inclusiv spre piaţa hotelieră românească, ştiut fi­ind fap­tul că aceasta are poten­ţial pro­­duc­tiv [de aceea le-au tre­­cut pe toate pe un aparent „profit 0“? - n.n.] Exem­ple? Hotelul Bu­cu­­reşti, Helveţia, Minerva, Central, Ope­ra din Bu­cu­­reşti, sau Tirol din Poiana Braşov, Continental din Si­biu… Casa Ver­­nes­cu şi ca­zi­noul ei sunt, de asemenea, is­ra­e­li­e­ne. Gurile rele spun că tot in­terese israeliene ar fi şi în ne­go­cierile care se desfăşoară în prezent în vederea vânzării Hotelului Triumf din Bucureşti.“ De „privatizarea“ Ho­te­lu­lui Triumf, obiectiv de pro­­­tocol al fostei no­menclaturi co­mu­nis­te s-a ocu­pat mai ve­chea noastră cu­noş­tin­ţă, israelianca Tonya Halpern (care şi-a aranjat Hotelul Opera cu arhitecta Israela Wasser), după ce s-a ocu­­­pat şi de scan­daloasa privatizare a Ho­te­­lu­lui Bu­cu­­reşti, unde au fost instalaţi oamenii afaceristului sio­nist Mor­­dechai (Motti) Zisser, un tip scund şi ner­vos care în Israel or­­ganizează întruniri private, la reşedinţa sa, între am­­ba­sa­do­rii SUA şi personalităţile afacerilor israeliene.

Chiar dacă giganţii israelieni ce ocupă domeniul con­strucţiilor în România sunt Solel Boneh, Ashtrom, Roichman, printre acestea şi-au făcut loc şi jucătorii mai mici.

Clădirilor Neo­city Tower le urmează un nou centru de birouri, Nord City Tower, ce apare din 2006 în zona Pi­pe­ra din Bucureşti, o afacere a firmei româneşti imobiliare Re­ga­tta Ma­na­ge­ment srl, controlată de capi­ta­lul israelian. Evi­dent, nu pentru români, aceeaşi firmă construieşte în Bu­cu­reşti un ansamblu rezi­denţial de 7,469 mp, Am­fi­tea­tru, cu apar­ta­men­te de lux şi cele mai moderne facilităţi, de la sală de fitness şi solar până la locuri de distracţie.

Fiind una dintre cele mai mari firme imobiliare din Bu­­cureşti şi din România, Regatta, condusă de Eduard Uzu­nov, este o activă promo­toa­re a construcţiilor is­ra­e­li­­ene. La câţiva paşi de Piaţa Unirii (între Parcul Carol şi Pa­la­tul Par­la­mentului) ridică un complex re­zi­den­ţial din şase blo­curi City Center Residence cu apartamente de până la 220 de m², com­plex păzit per­manent şi înconjurat de un gard de că­ră­mi­dă cu acces prin patru porţi metalice şi o barieră elec­tri­că la intrarea în parcare. Investiţia de 20 de milioane de euro aparţine companiei Europa Group Hanner. Printre alte afa­ce­ri ale Regata sunt şi imobilul de lux (opt etaje cu apar­ta­men­te, plus ga­ra­je la subsol) în zona străzii Emi­nescu din apro­pi­­erea Pie­ţei Romane, şi City Mall Bucureşti (zona Piep­tă­nari) „cel mai ele­gant şi mai specta­cu­los mall din Bucureşti“. Şi City Mall, deşi antreprenoriată de Regata, este tot o con­struc­ţie israeliană, a companiei Sirius Investiţii, controlată de oa­­meni de afaceri israelieni şi pre­lu­a­tă de Jaguar Development, firmă de­ţi­nută majoritar tot de israelieni, prin off-shore-urile cipriote AP Invest­ments şi Ka­lidom Hol­dings Ltd, plus doi bri­ta­nici, S. J. Kaye şi W. Roi­ter.

Acest mall a fost începutul parteneriatului dintre Re­­­ga­­ta şi israe­li­e­­nii de la Jaguar Development, care mai de­ţi­ne­au şi alte clădiri de birouri în Bucureşti, şi au prins gust pen­­tru proprietăţile româneşti, vrând şi alte „inves­ti­ţii imo­­bi­li­a­re“. Jaguar Development şi-a schimbat azi numele în Vic­­to­ria Holding şi a făcut o nouă afacere de 24 milioane euro prin pre­darea clădirii de birouri PGV To­wer din Bucureşti fon­du­­lui britanic de investiţii imo­biliare Euro­pean Conver­gence Pro­perty Company PLL (PGV Tower găz­­du­ieş­te sediul cen­­­tral al Bancpost, precum şi al altor companii inter­na­ţi­o­na­le), de­ma­rând totodată construirea în zona de sud a Ca­pi­talei, a unei par­cări auto supraterane cu 12 etaje (cu 1.000 de locuri de par­care, pe o su­prafaţă de 31.000 de m²), cu spaţii co­mer­ci­a­le la subsolul, parterul şi me­zaninul clădirii.


Moldova Mall din zona zero a Iaşiului este, din 2006, tot pro­­pri­e­ta­te „bri­ta­ni­că“, adică a Equest Balkan Properties, fir­mă axa­tă pe deţineri imo­­biliare în Europa de Sud-Est (cu bi­ro­uri în Ro­mâ­nia şi Bulgaria), dar asupra căreia pla­nează um­bra „mafiei ruse“ şi a evreilor din anturajul lui Frank Ti­miş, căci în staff-ul firmei îl aflăm pe George Teleman, care a lu­crat şi pen­tru Regal Petroleum, dar… în consiliul de ad­mi­­­nis­tra­ţie al Equest Balkan Properties, alături de evreul „bul­gar“ Solomon Passy se află şi „ban­cherul“ Ionuţ Costea.

Când spui însă Ionuţ Costea (cumnatul liderului politic Mir­cea Geoană), spui afaceri cu evreii americani şi cu is­ra­e­li­anul Gyo­ra Iahr, re­pre­zen­tantul în România al Asociaţiei An­­­tre­pre­no­rilor şi Con­struc­­­torilor din Israel. Mulţi se întreabă din ce trăieşte azi (pe picior mare, dar fără ve­nituri) Mircea Geoană¹, uitând dezvăluirile de acum câţiva ani privind un cont la Mer­chant’s Bank of New York (bancă evreiască), în care ar fi fost strân­se fon­­du­ri (peste 100 milioane de do­lari) de către fostul di­rec­tor al fa­limentatei Bănci Agri­co­le Ro­mâ­ne, Liviu Istrate, prin cum­na­­tul aces­tuia (?), israelianul Gyo­ra Iahr, pe care îl di­ri­ja din umbră Ionuţ Costea (fratele ne­ves­tei lui Mir­cea Geo­a­nă, Miha­ela), se­cre­tar de stat la Minis­te­rul de Fi­nan­ţe până în 2000. Aceas­tă bancă n-ar fi fost alea­să la în­tâm­­plare, ci pen­tru că se afla la cca. 500 de metri (la 4 blo­curi vest) de Mi­si­unea Econo­mi­că a României din New York, în pe­rioada în care am­ba­­sa­dor al României în SUA era Mir­cea Ge­oană. Într-o lucrare anterioară rela­tam des­­­pre „afa­­ce­rea Ka­plan“², în care era băgat până peste cap cum­­­­­na­tul lui Mir­cea Geoană, Mircea Ionuţ Costea, se­cre­tar de stat la mi­nis­te­­rul Finanţelor la acea dată.

De fapt, favorizarea lui Gyora Iahr, în detrimentul al­tor antre­pre­nori israelieni exportatori de forţă de muncă ro­mâ­neas­că, în toată perioada fostei guvernări PSD-iste, este pusă pe seama ministrului de Externe de atunci al Româ­ni­ei, Mircea Geoană, la care Iahr avea bune intrări prin cum­na­tul Ionuţ Costea. Geoană însuşi a frec­­ven­­­­­tat în 2003 în­tru­­nirile B’nai B’rith de la Bu­­cu­reş­ti, pre­cum cea din oc­tom­brie 2003, de­cla­­rând că Ro­mâ­nia tre­­­bu­ie, într-ade­­văr, să-şi asu­­me „res­pon­sa­bi­li­tatea“ par­ti­­ci­pării la Holo­­ca­­ust. La rândul ei, soţia lui Geoană, prin asociaţia ei Renaşterea, este asociată cu Sarah Lauder (soţia magnatului evreu Ronald Lauder, ce de­ţi­ne televiziunea ProTV, al cărei preşedinte, Adrian Sârbu, i-a avut ca naşi de cununie pe soţii Geoană)¹.

Ionuţ Costea ca administrator al „bri­tanicei“ Equest Bal­kan Pro­per­ties² ce deţine Moldova Mall (preşedinte şi al băn­cii Raiffeisen Banca pen­tru Locu­in­ţe), declara după achi­zi­ţia de la Iaşi: „Sun­tem în discuţii şi pentru alte pro­iec­te în Bucu­reşti şi în pro­vin­cie“, referindu-se la domeniile de lo­cuinţe re­zi­den­­ţiale, ca şi de retail, de birouri şi industrial, hotelier şi al par­­­că­ri­lor auto.

De fapt, Equest cum­pă­rase deja cu 5 mi­li­oa­ne de euro com­ple­xul imobiliar de bi­ro­­­uri bucureştean Do­me­­nii Office Buil­ding, ca şi an­sam­blul de bi­ro­uri Jules Miche­let, unde este sediul Dele­ga­ţi­ei Co­mi­siei Europene.

Lis­tân­du-se pe piaţa alternativă (AIM) de la Lon­dra, Equest n-ar trebui să ducă lipsă de bani, căci a obţinut 200 mi­lioane de euro promi­ţând in­ves­ti­to­rilor un profit de 7,5% în urma in­ves­ti­ţi­ilor în mall-uri, terenuri, clădiri de bi­rouri şi ho­teluri din ma­­rile oraşe ale României şi Bulga­ri­ei, a căror va­loare va creş­te, chipurile, după inte­gra­rea aces­tora în UE, în 2007. „Am cum­părat şi Hilton Mall din Sofia, Bul­ga­­ria”, se lăuda pu­blic Teleman, referindu-se pro­ba­bil la City Cen­ter So­fia Mall. Oricum, „Equest vrea să devi­nă regele mall-urilor“ scria revista Capital în aprilie 2006, dar până atunci, în mod cu­rios, aflăm firma britanică într-o curioasă nouă foame de bani, căci în august 2006 garantează cu mall-urile din Iaşi şi Sofia pentru un credit de peste 80 milioane euro de la ban­­ca Creditanstalt, din Austria.

Curioasă echipa managerială a Equest Balkan Pro­per­ti­es, în ca­pul căreia tronează, ca şi la Regal Petroleum, acelaşi nume pompos al „lordului“ An­­tho­ny St. John of Bletso, se­con­­dat îndeaproape de Solomon Pas­sy şi de Ionuţ Costea. Evre­ul bulgar Solomon Passy este fos­tul mi­nis­tru de Externe al Bul­gariei, care a funcţionat în ace­eaşi pe­ri­o­a­­dă cu Geoană ca ministru de Externe al Ro­mâ­ni­ei, pen­tru a se regăsi azi în aceeaşi firmă cu cumnatul acestuia. Aceasta n-ar fi singura dimensiune de regăsire a celor doi ex-şi, căci şi trecutul îi lea­gă de o puternică politică comună pro-ame­ri­cană şi de prie­te­­­nie pentru interesele evreieşti.

Şi alt membru al board-ului Equest Balkan Pro­per­ties, Ge­orge Teleman este, cum am văzut, de asemenea fost di­rec­­tor la Regal Petro­leum, firmă controlată la început de Frank Ti­­miş, care a deţinut şi Bal­kan Petroleum, (care a şi funcţionat chiar în sediu firmei Regal Petroleum, la nr. 49 pe strada lon­do­­­neză Al­bermarle).

Cum am mai arătat, după The Independent, firma-fan­to­mă a lui Frank Timiş, Balkan Petroleum, a fost în­­fiinţată în iulie 2003 de către con­­ta­bilul David Grannell, ce a ajutat şi la listarea principalei firme a lui Frank Timiş, Regal Petro­le­um, şi are legă­turi cu mai multe companii cu afaceri în Ro­mâ­nia fiind în­re­gis­trat ca di­rector al firmei „britanice“ Ink­trend Ltd., firmă înfi­in­ţa­tă de un anume Stephen Roman, evreu ca­na­di­an. Este vor­ba de acelaşi Stephen Roman care a func­ţi­o­nat ca director la firma Gabriel Resources, „com­pa­nia cana­di­ană în­fi­inţată de domnul Timiş pentru a ex­plo­ata cel mai mare zăcământ de aur din Euro­pa, Roşia Montană din Ro­mânia“, dar care este o afacere finanţată de Banca Rothschild şi de­ţi­nu­tă de mai multe companii evreieşti.



Că Israelienii investesc în imobiliare în România, aflăm şi în oc­tom­brie 2005, tot din Ha’aretz, referitor la faptul că fir­ma israeliană Pro­per­ty & Building, parte a grupului IDB Group (una dintre cele mai importante companii israeliene în do­me­niul asigurărilor, pieţei de capital, comuni­ca­ţii, teh­no­lo­gie, industrie, dezvoltare imobiliară, retail şi turism) a ac­hi­zi­ţi­o­nat un teren de 2,7 hectare în Bucureşti, pentru a con­strui 800-1.000 de locuinţe de lux. Şi presa română (Averea) anunţa că divizia europeană a companiei israeliene BSR En­­gi­neering & Development şi Benjamin (Beny) Steinmetz, afa­cerist cu di­­­amante din Israel (implicat şi la Roşia Montana), au cumpărat împreună un teren în Ro­mânia de peste 35 ha, pe care con­struiesc 1.500 de unităţi lo­ca­tive (vile), urmând ca, în centrul Bucureştiului să mai facă şi un complex de 16 apar­tamente de lux, ca şi alte „pro­iec­te re­zidenţiale“ estimate la 120 de milioane de euro.

Dinspre zona afaceriştilor cu diamante israelieni (cei mai mulţi din lume), foar­te prosperi în România, se în­ghe­su­ie şi alţii spre imobilia­re­le româneşti, cf. ziarului israelian Globes. Astfel, firma israeliană Euro Sat Investments Ltd., ce de­­ţine două mari parcele de teren la marginea ca­pi­talei, a fost preluată de un grup condus de Avraham Numdar şi Roni Peled, afacerişti evrei pe piaţa diamantelor.

Înghesuiala e mare! Aşa că imobiliara Engel East Eu­ro­pe, sub­si­­diară a grupului israelian Engel¹, anunţa în au­gust 2006 un nou proiect imobiliar în România, după achizi­ţi­o­na­rea a trei terenuri în Bucureşti de cca 30 ha, în zona Pipera, în scopul con­struirii a 550 de apartamente. Jacob Engel, pa­tro­nul com­pa­ni­ei Engel East Europe declara că achiziţia „este al treilea pro­iect pe care Engel îl va realiza în România… Ro­mânia este o pi­aţă pe care am considerat-o întotdeauna una dintre cele mai promi­ţă­toa­re regiuni pentru proiecte imo­bi­li­are… acesta este unul din cele mai ample proiecte de acest gen din România şi avem în vedere vânzări de câteva sute de milioane de euro pentru acest complex “. La rândul său, însă, Israel Lavie, directorul pentru România al Engel, re­cu­noş­tea că locuinţele nu sunt destinate cetăţenilor de rând din România. Engel Real Estate are un „pro­iect“ şi la Con­stan­­ţa, unde ri­dică 500 de spa­ţii comerciale şi aparta­mente în blocuri tip vilă. Tot Engel mai dezvoltă şi un proiect imo­­biliar de 500 de milioane de euro în zona centrală a Româ­ni­ei (se vehiculează însă chiar nu­mele Bucureştiului), care va cu­prin­de un complex de aparta­men­te cu o su­prafaţă totală de peste 5 ha şi un centru comercial de 10 mii de m², con­form publicaţiei israeliene Globes, dar caută şi alte terenuri.

Dacă site-ul de ştiri economice Wall-Street constata că dome­niul „investiţiilor imobiliare“ din România a fost ocu­pat de la început de companii din Israel, Austria şi SUA, nu este mai puţin adevărat că în cazul investiţiilor ame­ri­ca­ne avem de a face, de cele mai multe ori, tot cu un capital evre­iesc. Aşa este cazul companiei americane Heitman LLC cu afaceri imobiliare de 410 milioane de dolari în România, Ungaria şi Bulgaria prin interme­di­ul fondului de investiţii Heitman European Pro­perty Partners III Fund. Chiar şi came­ra bilaterală de comerţ ro­mâno-ame­ricană, Ro­ma­nian-Ameri­can Chamber of Commerce, este condusă de un evreu, bine-cunoscutul Mark Meyer¹.

Dar poate cea mai importantă firmă de construcţii americane ce activează în prezent în România, este Tri­Gra­nit Holding Ltd, cu sediul eu­ropean în Ungaria, dar care apar­ţinea în parte cla­nu­lui magnaţilor evrei Rothschild, în asociere cu maghiarii Sándor Demján şi Sándor Csányi. Ea are în por­to­fo­­liu mai multe construcţii la Cluj, Constanţa şi Bucureşti, un­de, cu con­cursul fostei guvernări PSD-iste, dar şi al ex-pri­ma­ru­lui PDL-ist Videanu, voia să ridice un oraş în oraş, Espla­na­da Cen­­ter, în zona Unirea-Splaiul Independenţei, descrisă ca „cea mai mare investi­ţie de acest gen din această zo­nă a Eu­ro­­pei“, „un mini-oraş al secolului XXI“ etc². În ceea ce pri­veş­te afacerile imobiliare ale Rothschildzilor la Cluj, un oraş plin de „investiţii israeliene“, ei acţionează prin Polus Tran­­­sil­­va­nia, subsidiară a TriGranit Development Corp., de­schizând sub con­du­­ce­rea lui Ar­pad Pasz­ka­ny, proprietar al echi­­pei de fotbal CFR Cluj, în 2007, Polus City Center (pe 34 ha) unde func­ţi­o­nează Polus Mall (o pre­lun­gire a scan­da­lului Afa­cerii Polus).

TriGranit a cumpărat tere­nuri româneşti de interes imobiliar în supra­fa­ţă totală de 381,5 hectare (situâund-se pe locul 2 în topul celor mai mari proprietari de teren din România, după Gigi Becali, cu 484 de hectare). Evre­o-maghiarii de la TriGra­nit voiau să mai deschide un mall în Bra­şov (proiect suspendat de criza imobiliară), iar în Constanţa au dema­rat construcţia mall-ului Maritimo.

În acţionariatul şi în parteneriat cu TriGranit a venit în Româ­nia şi colosul austriac Immoeast. Activele Immoeast au fost chiar încre­din­ţa­te spre administrarea TriGranit. „Ro­mâ­nia este cea mai mare piaţă pentru Immoeast“, aceasta de­ţinând 72 de mega-proprietăţi imobiliare româneşti, printre care şi Polus Mall din Cluj, preluat de la TriGranit.

În 2015, compania americană Texas Pacific Group (TPG), a mili­ardarului evreu David Bonderman a achiziţionat TriGranit. Aceasta după ce în 2013, Sandor Demjan, fondatorul TriGranit preluase integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.

Dacă ziarul israelian Ha’aretz îi dădea acum peste 10 ani pe Ofer Brothers sau pe Motti Zisser ca pe regii imo­bi­li­arelor din România, putem adăuga că ei acţionează numai prin fir­me paravan off-shore (cipriote sau olandeze) cu acţionariat se­cret. În ce priveşte clanul Ofer (ex-Herşcovici, originari din Ga­laţi), cercetările noastre îl indică ca deţinând în România mai multe imobile din Bucureşti, inclusiv con­­­tro­ver­satul mega-imobil Cate­drala Plaza de lângă cate­dra­la ca­­to­lică Sfântul Iosif, cartierele de lux din Pipera, în timp ce la Constanţa deţine un lanţ de clă­diri de magazine, în frunte cu Magazinul Tomis (luat de la statul român în 1998 prin off-shore-ul cipriot Ptelia Comp. Ltd.), urmat de o reţea de marketing (cea mai mare din oraşul port), precum magazinul 52 sau Conex Plus.

În ceea ce îl priveşte pe Mordechai (Motti) Zisser, pe aces­ta îl vom regăsi implicat în ridicare mai multor mall-uri, după ce în 2001 a preluat prin­tr-o privatizare frau­du­loa­să Hote­lul Bucureşti (SC Bucureşi-Turism SA) din ca­pitală, care funcţionează azi sub bran­­dul Radisson Blu.



Un personaj israelian mărunt dar pitoresc din afa­ce­ri­le construc­ţiilor din România, fost „ofiţer Mossad“ (du­pă cum pretinde), dar infrac­tor în România, este Chaim He­ny Steinberg (Stainberg), cel condamnat ca agent orga­ni­za­­tor al ten­ta­tivei de mituire a oficialilor români, din partea in­­frac­­to­ru­­lui Sorin Beraru (a se vedea capi­to­lul Supunerea In­dus­triei Uşoare). Foarte avizat, el ştie exact cum să ma­ni­­pu­leze de­ci­zi­i­le funcţionarilor sta­tului, sco­ţând din pălărie secre­te­le acestora pentru a-i intra banii în conturi. Este ce­le­bru ca­zul prin care fir­ma sa, SC Target Tra­­ding SRL, a în­che­iat un con­tract cu ANL-ul pentru a construi blocul din Calea Ape­­duc­tului nr.6 (în Bucureşti). În fapt el a preluat un sche­let de bloc de la stat, pe care l-ar fi finalizat. „Do­tările“ adu­se însă de Stein­berg blo­cu­lui au fost jalnice, dar a în­ca­sat de la vii­to­rii be­neficiari (proprietarii apar­­ta­mentelor) bani ne­grii pe „ches­tiuni suplimentare“. Când un nou direc­tor al ANL, Cor­ne­liu Popescu, a refuzat să îi plă­tească suma pen­tru lu­cră­ri­le neefectuate, Stein­berg i-a arun­cat acestuia pe masă „tai­na“ că ştie că Popescu a fost numit pe post fără con­curs de­­oa­rece fii­ca sa era secretara minis­tru­lui Miron Mitrea¹.



Benjamin (Beny) Steinmetz, magnat israelian bine an­corat finan­ciar în România ca şi în SUA deţine 3,6 miliarde de dolari SUA, conform topului Forbes. Fiind al treilea jucător în piaţa mon­dială a diamantelor, el a cauzat „războiul dia­man­­telor“ din Sierra Leone (patria diamantelor). Prin firma Seven Hills, Stein­metz controla, cu începere din 2007, mai multe şan­­tiere în Bucureşti (în Cotroceni, Militari), în Grozăveşti, 1000 de apartamente în Pantelimon pe 4 ha de teren, 1000 de vile la Săftica pe 50 de hectare şi 2500 de vile la Corbeanca pe 100 de hectare. La Ploieşti şi la Braşov a mai demarat alte proiecte imobiliare.

Totodată, el s-a asociat cu statul român pen­tru pro­ducerea de energie elec­trică iar în 2010 a devenit partenerul altor evrei în afacerea auriferă de la Roşia Montană.

Duşman internaţional cu alt evreu, George Soros, Steinmetz a susţinut financiar, în SUA, campaniile electorale adverse celor pe care le susţinea Soros. Dacă Soros a susţinut pentru preşedinţia SUA familia Clinton şi l-a combătut pe Donald Trump, Steinmetz l-a sprijinit pe Trump.

„Societatea civilă“ din România, creată în mare măsură cu spri­ji­nul lui Soros şi finanţată de el, s-a dovedit extrem de activă în sus­ţi­ne­rea Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) sub conducerea şi acţiu­nile procuroarei Kovesi, care, ca un făcut, a şi purces la inculparea lui Steinmetz şi a asociaţilor lui israelieni pentru obţinerea frauduloasă a mai multor terenuri în România. Acest fapt îi convenea lui Soros, care pe plan global a mai făcut demersuri, prin fundaţia sa, Open Society, ca Steinmetz să fie inculpat pentru diverse afaceri, precum cea mineră din Guinea.

Nu înseamnă că Steinmetz şi echipa lui de asociaţi nu sunt vi­novaţi, dar nu pare ca „lupta anti-corupţie“ să fie total străină de poziţiile sugerate de Soros prin reţeaua sa de ong-uri internaţionale. Acestea, pe mână cu DNA-ul au meritul de a fi descoperit următoarele: Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Remus Truică (cu importante intrări politi­ce la factorii de decizie români), Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny“ Steinmetz, Moshe Agavi ş.a., au constituit un grup infracţional pentru dobândirea întregii averi revendicate nelegal de aşa zisul „prinţ Paul Philippe Al României“, iar între aceste prorietăţi se afla şi im­pre­si­o­nan­ta „Fermă Regală Băneasa“. În acest scop Steinmetz organiza pe­tre­ceri la Monaco pentru miniştri şi parlamentari români. Chiar în anul pre­lu­ării proprietăţilor „prinţului“, grupul israelian al israelianului, BSGR (Beny Stein­metz Group Resources) anunţa, investiţii de jumătate de miliard de euro în mai multe proiecte rezidenţiale din România.

Pe lângă Ferma Regală de la Băneasa, un adevărat monunemt arhitectonic istoric, cu clădiri de epocă¹, grupul israelian al lui Steinmetz voia să mai acaparezi, concomitent, şi pădurea Snagov.