Războiul nevăzut

din buge­tul statului român, nu din pro­fitul com­pa­ni­ei exploatatoare.

1 ^ Bibl. gen.: Sorin Ozon şi Ştefan Cândea, Caracatiţa Cazi­no­u­ri­lor (2002) şi Cazinourile din România (2004) în editarea Centrului Român pentru Jur­na­lism de Investigaţie; Adevărul din 29 iulie 2002 şi revista Bilanţ din 22 ianuarie 2005: Cine face jocurile în cazinouri.

1 ^ Cunoscut şi drept Costel Jidanu, Filip Constantin, un tip mă­run­t şi înfipt, a ini­ţiat afacerea în 1999 cu unul dintre tinerii di­rec­tori ţărănişti ai Hotelului Bucu­reşti, care se vindea foarte re­pe­de şi des evreilor, deşi se amăgea cu afinităţile sale legio­na­re. In­trând peste el în birou şi găsindu-l ascultând o casetă cu muzică le­gi­o­nară pe care tocmai o primise, Costel Filip a ţipat la directorul Mişu Popescu (Pricop­si­tu): „Opreşte bă tâmpitule chestia aia. Ăştia l-au bătut pe bunică-miu!”.

1 „Oficiul nostru a iniţiat o anchetă judiciară - scria Direcţia Ita­liană Anti­mafia -, legat de Alabiso Roco, Scianna Giacinto şi alţi subiecţi, despre care avem date că aparţin familiei ma­fiote din Gela, Mu­s­so­me­lli şi Bagheria, grupuri ale or­ga­ni­za­ţi­­ei cu­noscute sub numele de Cosa Nostra, ce a intrat în atenţia co­­mi­siei pentru diferite delicte, printre care trafic internaţional de ar­me şi dro­guri, deţinere ilegală de armament, in­clu­siv din ca­­te­go­ria cla­si­fi­cabilă «de război». Din ancheta între­prin­să a re­zul­­tat că per­soa­ne­le mai sus menţionate au acţionat în comun pentru ac­ti­vităţi ili­cite aflate în desfăşurare în Europa Centrală şi de Est. Aceste ac­ţi­uni s-au desfăşurat cu sprijinul direct al lui Ber­nar­do Pro­venzano, unul dintre con­du­că­torii istorici ai Cosa Nostra Dintr-o convorbire te­lefonică in­ter­­cep­ta­tă, ce a avut loc între Ala­biso şi Scianna, a rezultat că acesta din urmă, în perioada cu­prinsă între sfârşitul lu­nii august şi începutul lunii sep­tem­brie a.c. (1996), urmează ca îm­preună cu Raneri să se în­tâl­­nească cu Brener, pen­tru a discuta di­ver­se aspecte ale modului de ges­ti­o­na­re a unor ope­raţii ale aso­ci­a­ţi­ei criminale. La această în­tâl­nire ur­­mea­­ză să par­ti­ci­pe şi Alabiso, ce petrece lungi perioade în România“.

1 Deşi personajul este real, am folosit un nume fictiv.

2 ca acţionari ai S.C. Bucureşti-Turism S.A. ne-am luptat per­so­nal în in­stan­ţa comercială a Tribunalului Bucureşti împotriva în­fi­in­ţă­rii acestui cazino cu acţio­na­riat israelian, moment în care a fost in­cendiată casa preşedintelui Asociaţiei Acţionarilor Minoritari.

1 Pentru clientul fidel, cazinoul suportă şi 50% din costul unei camere de hotel, con­diţia fiind ca aces­ta să joace cel puţin 1.000 de dolari pe seară şi 3.000 de do­lari pe week-end. Prin contractul cu Hotelul Bucureşti, semnat ilegal de direc­to­rul ţărănist Mihai Co­mă­nescu (devenit mai apoi liberal, membru în Consiliul primăriei Capitalei) în anul 2000, israelienii obţineau o reducere (gra­tu­i­ta­te) pen­­tru grupuri­le de jucători de 70% la tarifele camerelor.

2 Puşi pe a-şi trăi ultimii ani de viaţă, aceştia fac sex neprotejat cu prostitua­te­le românce, plătind regeşte pentru aceasta.

1 Viziunea lui Mihai Gheza, care a pierdut destul de mult la ca­zino, în Atac la persoană din 22 februarie 2002.

1 ^ Concesionarea cazinoului a fost încre­din­ţată firmei „olandeze“ TriNation Ma­na­gement & Deve­lo­p­ment Cor­po­ra­tion BV, firmă ce s-a năs­­cut în anul 2000, având un administrator „britanic“ şi zero sa­la­riaţi, iar sediul, pe care trebuia obli­ga­to­­riu să şi-l declare, a fost ales în… Aeroportul Schip­holin. În privinţa pro­pri­­etarilor firmei, acea­sta este deţinută de Parandi Inter­na­­tional NV, înregistrată în Cu­ra­cao-Antilele Olandeze, iar conform legis­la­­ţiei specifice para­di­surilor financiare, acţi­onarul acestor firme rămâne se­cret, ceea ce le face foarte folositoare crimei eco­nomice internaţionale.

1 ^ „Rechinii simt mirosul bani­lor într-o afacere crezută a fi de­mult moartă… Pen­tru so­cietatea Casino SA, «mâna de ajutor» a ve­nit din par­­tea Gru­pului Queen, din ograda omului de afaceri Fre­dy Ro­bin­son… care a găsit prilejul ca, profitând de moar­tea clinică a firmei ce s-a ambiţionat să con­ce­si­o­ne­ze cazinoul din Sinaia, să-şi alăture acest «trofeu» de patri­mo­niu.“, scria atunci Gardianul.

2 ^ Actul de transfer, a constat, formal, în aprobarea semnată cu un simplu „da“ de către premierul Petre Roman pe o cerere scrisă de mână de Mircea Di­nescu, primul pre­şe­din­­te post-ceauşist al Uniunii Scriitorilor.

1 Regimul negrului Nelson Mandela îi era îndatorat până peste cap Mossad-ului, care de la început a colaborat cu serviciul secret al noii Africi de Sud, con­du­să de negrii, pentru ca Israelul să nu piardă afacerea cu dia­man­tele impor­tate din Africa de Sud. De aceea, evreii de la Mossad l-au aju­tat pe Mandela să lo­ca­li­ze­ze anumiţi «extremişti» albi, cu care isra­e­li­e­nii lucraseră cândva.

2 Guvernul israelian a declarat că „Ilan“ există, dar nu lu­cre­a­ză în sluj­ba sa, acesta conducând operaţiunea pe cont propriu.

1 În cursul anului 2002-2003 presa internaţională relata despre întâl­ni­ri­­le par­ticulare pe un iaht de lux din Marea Mediterană din­­tre „prie­tenii“ Adri­an Năstase şi Silvio Berlusconi, prim-mi­niş­tri ai României şi Italiei. În ace­eaşi perioadă, în România, sena­torul Tudor îl acuza pe Adrian Năs­ta­se că, din bani negrii, îşi con­stru­ieş­te o vilă somptuoasă („un castel“) pe o in­sulă me­di­te­ra­ne­a­nă re­zervată „elitei europene a celor cu bani“. Deşi se­na­torul nu a spus despre care insulă ar fi vorba, premierul Năstase a pre­­zen­­tat pu­blic o „Ade­ve­rinţă“ (!?) din partea guvernatorului unei in­su­le me­di­te­­ra­ne­e­ne conform căreia „fami­lia Năs­tase nu îşi con­stru­ieş­ti o ca­să în insulă“. Dar se cunoaşte că ţăr­mu­rile europene ale Me­di­te­ra­nei sunt pa­­ra­­disul mi­li­o­na­ri­lor şi că aces­tora şi pro­pri­e­tăţilor lor le este asigurată o discreţie totală de către autorităţile locale, mi­li­onarii fiind principala sur­să de venit a mi­ci­lor loca­li­tăţi.

1 Caz cunoscut de acum câţiva ani de membrii Vetrei Româneşti din Bucureşti.

1 Şi public s-a întrezărit obârşia evreiască a mamei Da­nei Năs­ta­­se, odată cu scandalul „Mătuşa Tamara“, sora mamei Danei. Cu un tra­seu biografic specific evre­i­lor „ruşi“, Irina şi Tamara Cernaşov s-au năs­cut la Tbilisi, în 1910, după ce părinţii lor au trăit mai întâi în Polonia. Au ajuns apoi la Chişinau, unde au avut pămân­turi şi proprietăţi imo­­­biliare. Au venit apoi în România, odată cu ocupaţia sovietică. La moartea ei, în 2005, ea nu a beneficiat de sluj­bă religioasă, fiind in­ci­ne­rată, ca şi Silviu Brucan, în 2006, alt evreu ex-comunist.

2 Iată ce dezvăluia Armaghedon II: „Aceas­­tă pri­e­te­nie [Dana Năs­ta­se - Bittner] s-a materializat într-o serie de afa­ceri de­ru­la­te de către acesta din urmă şi intermediate de d-na Năstase şi de dl. Sorin Teşu, omul de încredere al familiei Năstase, actualmente şef de Ca­bi­net al pri­mu­lui-mi­nis­tru. Alexandru Bittner a afirmat în mai multe rân­duri că, în pe­ri­oa­da 1997-2000 a finanţat periodic familia Năstase cu sume cu­prinse în­tre 5.000 şi 10.000 de dolari, sume transmise fie direct d-nei Năstase, fie prin intermediul lui Teşu. În prezent, firme aparţinând lui Al. Bittner desfăşoară afaceri cu diverse regii sau societăţi cu capital de stat…“

1 Bittner nu era însă singurul „investitor“ israelian din Delta Du­nă­rii. Un alt evreu, Naum Moscovici, este singurul exportator de icre negre de la Izmail, oraş pe bra­ţul navigabil Chilia.

1 Din aceeaşi anchetă jurnalistică: „«Eu lucrez pen­tru Adrian Năstase... Sun­tem an­ga­jaţi de el, dar pes­cuim cu scu­lele noastre. Am pus mai mulţi să­raci bani şi am cumpărat acum o barcă de 17 mili­oa­ne lei. Nu-ţi con­vine, te dă afară şi e rău apoi, că nici la un­di­ţă nu te lasă să pes­­cu­ieş­ti!», spune un lipo­vean cu ochii în la­cri­mi. Din când în când, bărbatul în­toar­ce capul şi se şterge la ochi. Îi e ru­şi­ne că plânge, dar îl doare şi mai tare, spune el, că-i suferă copiii de foa­me... «Bittner nu suportă lipo­venii. A adus oa­meni din Măneciu şi i-a an­ga­jat la Jurilovca, unde a cum­pă­rat tot complexul piscicol»“.

1 Fo­lo­sim numele reale ce stau la baza per­so­na­jelor:

„Filmul zilei fusese demenţial. Debutase, dimineaţa, cu obişnuita confe­rin­ţă săp­tă­mâ­nală de presă, în care fusese înghesuit, hărţuit de ziarişti, vânat ca un hoţ de cai. S-au legat iar de casele lui, de cele patru superbe vile din Bucureşti pe ca­re le cumpărase în ul­ti­­mii doi ani… Alţi ziarişti l-au întrebat despre «Aface­rea grâ­­u­­lui infestat», în care ar fi fost băgat socrul său, Angelo Micu­les­cu, fost ministru al Agri­cul­tu­rii pe vremea co­mu­niş­ti­lor, iar acum pa­tro­nul unor SRL-uri care în­vâr­­tesc afa­ceri de miliarde cu pâinea sta­tu­lui. Apoi o domnişoară de la Ro­mânia Libe­ră l-a ches­ti­o­nat, cu candoare otrăvită:

– Domnule preşedinte, vă rugăm să fiţi amabil şi să ne spu­neţi, pe banii cui s-a plim­bat doamna Dana Năstase, două săptămâni, prin Japonia?…

După conferinţa de presă, scandalul s-a mutat la Senat. Acolo îl aştepta, cu o falcă în cer şi alta-n pământ, senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Par­ti­dului Ro­mâ­nia Mare. Erau prieteni, se cu­noş­teau de mult, în Parlament se spri­jineau reciproc, dar acum Vadim parcă turbase…

Nicolae Beldiman, zis Ninel, o aşchie de bărbat, slab, pirpiriu, fără vârstă, pe care Adrian Năstase îl scăpase cândva de puşcărie, devenise unul din oamenii lui de încredere. De taină. Prin el colecta cadourile, plocoanele, comisioanele. Oare ce-o fi în pachetul ăla? Tre­pi­da de emoţie… Se hotărî să meargă acasă. Ada [gar­da de corp din partea SPP-ului] a luat pachetul - mare pătrăţos - l-a aşezat cu grijă în portbagajul Mer­ce­desului, s-a aşezat apoi şi ea lângă şofer. Adrian s-a urcat în spate. Au plecat. Au ajuns. Şi abia în salonul maur, sus, la etaj, după ce a ră­mas singur, Năstase s-a repezit să des­fa­că pachetul. Erau trei splen­dide ta­blo­uri în ulei. Originale. Clasice. Divine. O avere! Toată ur­gia acelei zile se to­pise dintr-o dată… Adrian Năstase avea o pasiune săl­ba­ti­că, nesăţioasă: co­lec­ţiona pân­ze ce­lebre. Iar acum, în faţa lui, se răs­fă­ţau privirilor, într-adevăr, trei picturi cele­­bre: «Spălătoreasa» lui Ciu­cu­rencu, «Pendula Neagră» de Cezan­ne şi «Oda­­­lisca» lui Aman. Săr­bă­tori ale spiritului… L-a smuls din con­tem­plare, din reverie, telefo­nul. A ridicat automat receptorul.

– Năstase?, se auzi, îndepărtată, grea, vocea unui necunoscut.

– Alo, da, eu sunt! Cine e la telefon? Se interesează, sec, Năstase.

– Îţi plac pânzele?…

– Sunt magnifice!… Dar cine e la telefon?

– Năstase, dragă, se auzi clară, fermă, cu accente metalice, vocea ne­­cu­­nos­cu­tu­lui, te rog, ascultă-mă cu foarte mare atenţie! Peste exact o săptă­mâ­nă are loc licitaţia de vânzare a unui lot de douăzeci de va­poare, din flota comer­cială. Lista cu ofertanţii de preţuri se află la Ministerul Transporturilor. Vreau să câştige licitaţia firma de la po­zi­ţia patru. Dacă nu vrei, sau nu ştii, sau nu poţi să faci acest lucru, tri­mite-l pe Ninel cu tablourile înapoi…“

Când Traian Băsescu a fost dus în 2004 la Par­che­tul Naţi­o­nal Anti­corupţie, spre a fi anchetat pentru „vân­za­rea flo­tei“ ro­mâ­neşti, a fost învinuit şi fostul mi­nis­tru al Transporturilor Aurel Novac (ministru la data relatării de mai sus). Acesta a spus că dacă nu este lăsat în pace, va dezvălui nume mari din con­du­ce­rea ţării (Năstase era premier atunci), im­pli­ca­te la rândul lor în vânzarea navelor.

1 ^ Despre „colaboratorul“ Simon Titu, Securitatea a descoperit că omul ei ar fi favorizat la Forexim diferite firme străine în de­tri­men­tul sta­tului. Ulterior, în 1975, aflân­du-se şi de atracţia sa pen­tru Israel, a fost trecut în rezer­vă cu gradul de co­lo­nel, deve­nind ad­mi­nis­trator al Căminului spi­tal al comunităţii evreieşti bucureştene.

2 Pe aceeaşi poziţie s-a situat şi mai târziu, sub gu­ver­na­rea Năstase (cazul Hotel Bucureşti, pri­va­ti­zare sus­ţi­nu­tă ca vala­bi­lă de APAPS-ul lui Muşe­tes­cu, deşi Parchetul Gene­ral în­ce­puse ur­mă­ri­rea penală pentru aceas­tă privati­za­re). Mla­de­­no­vi­ci făcea la Departamentul Juridic tot ce îi spunea colega şi aso­cia­ta Oana Stoica, care asigura unul din canalele tainice ale pre­şe­­din­telui Muşetescu prin firma de con­sul­tan­ţă pen­tru afaceri şi privatizări Bocard Consulting.

1 Când Blair îi scria lui Năstase la 23 iulie 2001, ca între „bă­ie­ţii cei mari ai Europei“ (ce aveau să îşi târască ţările într-un răz­boi ce nu le pri­vea), LNM Holdings era un potenţial cumpărător. „Sunt încântat de ves­tea că urmează să semnaţi contractul de pri­va­ti­za­re a celui mai mare com­bi­nat metalurgic al dvs., Sidex, cu grupul LNM… Şi aceasta, sper, va plasa Ro­mânia chiar mai ferm pe calea spre integrare în Uniu­nea Euro­pea­nă, obi­ec­tiv căruia gu­ver­nul britanic îi rămâne un sus­ţi­nă­tor neabătut“. Adică. „îmi dai, îţi dau!“. După câ­te­va luni, co­tidianul bri­tanic The Scotsman con­sta­ta că LNM Holdings nici nu era de fapt o fir­mă britanică, fiind în­re­gis­tra­tă în paradisul fis­cal al Insulelor Antile, ceea ce face ca prorietarii săi să fie secreţi, chiar dacă indienii de la Ispat îşi asu­mă im­pli­ca­­rea şi ma­na­ge­mentul com­binatului Sidex. Mai mult, presa engleză a mai descoperit că Blair a primit pentru afa­ce­re cel puţin 130.000 de lire sterline.

1 amănunte în cap. Casa de avocatură a lui Bittner şi a „ruşilor“ şi O nouă horă evreiescă? din lucrarea noastră Politica filo-Sionistă a României.

2 Astfel, deşi consilierul său de atunci, Victor Ciutacu, anun­ţa­se guvernul ro­mân data până la care israelienii de la Hotelul Bu­cu­­reşti trebuiau să în­de­pli­ne­as­că obligaţiile contractuale sanc­ţi­o­na­bile prin clauzele re­zo­lutorii (anulare) a pri­vatizării, pre­şe­din­tele Muşe­tes­cu a pre­lun­git acest termen. Apoi când noi am cerut instanţei comerciale a TMB anularea privatizării, consilierii APAPS au consi­de­­rat să ne acuze penal pentru sustragerea de acte (Con­trac­tul de Pri­va­tizare) din in­te­riorul FPS (APAPS), pentru ca în final, în procesul penal al aceleiaşi pri­va­ti­zări, Ovidiu Muşetescu să înainteze un material în care să apere infrac­to­rii şi pri­vatizarea în care Ministerul de Finanţe era parte păgubită.

1 Sediul firmei a fost vizitat de preşedintele român Emil Con­stan­ti­nes­cu în timpul vizitei sale în Israel, în ianuarie 2000.

2 „Brusc - declara în Senatul României pe 20 mai 2002 senatorul Vadim Tudor -, taxele şi tarifele s-au în­mul­ţit şi au explodat! Iată, în mod concret, care sunt birurile şi dările pe care este obli­gat să le plătească un muncitor român într-un singur an. Datele provin din revista Munca în străinătate: 1) 200 de dolari re­pre­zen­tând asi­gu­rarea obli­ga­torie de şomaj şi pensie plătibilă în avans pe 1 an de zile; 2) 550 de dolari, asi­gu­ra­rea obligatorie de sănătate; 3) 200 de dolari, comisio­nul pentru Aso­ciaţia Antreprenorilor şi Con­struc­torilor din Israel; 4) 150 de dolari, costul a 4 vizite medicale, câte una pe fieca­re trimestru… 5) 200 de dolari, co­mi­si­­o­nul firmei de me­di­ere; 6) 200 de dolari - costul biletului de avion. În total, un sin­gur muncitor ro­mân trebuie să achite găştii lui Gyora Iahr 1.500 de do­lari pe an. În­mul­ţiţi cifra aceasta cu numărul celor 30.000 de mun­citori români şi veţi ob­ţi­ne suma colosală de 45 mi­li­oane de dolari pe an. Am in­for­ma­ţii ab­solut sigure, chiar din an­turajul acestui Gyora Iahr, că el declară că nu-i revin lui toţi aceşti bani, şi nici Asociaţiei din Israel, «coo­pe­rativa» fiind silită să ofere pro­cen­­te semnificative şi unor cu­nos­cute personaje din România, fi­reş­te, prin interpuşi… Eu nu zic că d-na Dana Năstase ar primi 5% din 45.000.000 de dolari, adică 2.250.000 de dolari pe an, dar ceva grav se petrece, totuşi, alt­min­teri gu­ver­­nul Ariel Sha­ron [toc­mai din anturajul lui Sha­­ron apăruseră con­si­li­eri israelieni ai d-lui Vadim Tudor, Nati Meir şi Eyal Arad - n.n.] n-ar fi fost ne­voit să pună capăt aces­tui abuz in­ca­li­fi­ca­bil şi n-ar fi ridicat vizele pentru mun­­ci­to­rii români! Şi când asta? La scurtă vre­me după ce Minis­te­rul Muncii din Israel a anun­ţat încă 17.000 de locuri de mun­că pen­tru lu­cră­torii români, cu posi­bi­lităţi de suplimentare a aces­tor lo­curi. Vă ima­gi­naţi că la aproape 50.000 de muncitori, co­mi­si­oa­ne­le ar fi şi mai mari.“ Mă­­su­ra sus­pen­dării vizelor a fost tem­po­rară, până când li s-a arun­cat un os de ros din munca vie ro­mâ­nească şi „sponsorilor“ lui Sharon.

1 calculul revistei Bilanţ (martie 2006) arată că în veniturile fa­mi­liei Ge­o­a­nă nu se poate justifica suma de 300.000 de dolari.

2 Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii, subcapitolul Sio­nistul Alfred Moses şi spolierea agri­­cul­­tu­rii româneşti. Afacerea se de­rula printr-o bancă evre­iască, Citibank, inte­re­­sată de pro­fitul asi­gu­rat de dobânzi şi de garanţiile sta­tu­lui ro­mân pentru suma de 157,3 milioane de dolari, artizanul afacerii fiind re­prezen­tantul SUA în Ro­mânia, ambasadorul evreu Alfred Moses, care a introdus la câş­­tig şi firma evre­u­lui Ian Kaplan, Trans­che­mi­cal Cor­po­ra­ti­on. Omo­logul lui Mo­ses în SUA la acea dată era chiar Mircea Geoană, ca ambasador al Ro­mâ­niei. Concret, Ionuţ Costea şi Mircea Geoa­nă, s-au deplasat împreună la se­di­ul fir­mei evre­­­ieşti din SUA, Trans­che­­mical, unde au avut par­­te de un ban­­chet fas­tu­os pe iahtul lui Moses. „Lobby“-ul a func­­­ţi­o­nat efi­ci­­ent, afacerea s-a încheiat, iar, până la ni­ve­lul anului 2001, Româ­nia a pierdut 50 de milioane de do­­lari, „ram­­bur­saţi“ băn­­cii ame­ri­­cane. „Pesemne că, pentru acest ser­­viciu - scria pre­­sa ro­mâ­­nă de investigaţii -, Geoa­nă a fost remu­ne_­­rat co­res­­­pun­ză­tor, cu cantitatea de su­doa­re pe care a pierdut-o pe iah­­tul lui Alfred Moses, în timp ce se făcea că face lobby Româ­niei. Conform unor informaţii…, o dâră a aces­tui lobby s-ar găsi într-un cont de la Merchant’s Bank din New York.“ Lumină nu s-a făcut nicio­da­tă, din cauza băncilor ame­­­­ri­­ca­ne, care nu au furnizat niciodată datele solicitate de In­ter­­po­l, care cerceta (căuta) un cont de mai multe milioane de dolari „dintr-o ban­că ame­­­ri­cană“, de­puşi pe numele Mircea Geoană.

1 Între conturile bancare recunoscute de Geoană gă­sim şi pe cele de 103.017 USD, de la Citibank-SUA (1998), şi 73.520 dolari, de la Morgan Stanley SUA (1999), două bănci evreieşti, prima din­tre acestea, Citibank, fiind direct im­pli­ca­­tă în afa­ce­rea Kaplan-Al­fred Moses, prin care România a pierdut 90 milioane USD, cu con­cursul tandemului Geoa­nă-Costea. Mircea Geoana susţine că a eco­nomisit din sa­la­ri­ul de ambasador peste 160.000 de dolari, dar „nu se pot face eco­­nomii de acest gen... e chiar imposibil să strângi mai mult de 11.000, maximum 15.000 de dolari in patru ani“, arăta re­vis­ta Bilanţ. Ciudata înclinaţie şi prietenie cu evreii la fa­mi­lia Ge­o­ană a fost remarcată şi de Make, directorul ziarului Bur­sa, care scria că legăturile tatălui lui Geoană cu emi­gra­ţia evreiască din Ro­mâ­­nia „ar explica le­gă­turile lui Mircea Geoa­nă cu personalităţi po­li­tice şi de afaceri care sunt evrei“ (Make, O scrisoare de groază, Bursa 14 sep 2004; patron şi di­rec­tor al ziarului Bursa, Make, pe numele său real Florin Goldstein, este la rândul său evreu, dar unul onest în comentariile sale). „Legăturile“ sunt atât de apropiate, încât (so­ţia) Mihaela Ge­­o­ană este asociată în firma La Maison Consulting, (în­­re­gis­­tra­tă în iunie 2004) cu un evreu francez, Dominique Euge­nie Moscovici, dintr-o cunos­cu­tă familie ce a dat României atât adu­cători ai comunismului, cât şi sionişti. La rân­dul lui, şi cum­na­tul Costea este asociat în firma SRI (Societatea Ro­mâ­nă pentru In­ves­tiţii) cu o evreică, Daniela Glasberg.

În trecutul său de secretar de stat la Finanţe, Costea a fă­cut şi alte servicii evreilor, nu numai celor din afacerea Ka­plan a am­ba­sa­dorului Alfred Moses. Este vorba de favo­ri­za­rea în cedarea către Dan Fischer (evreu din România, stabilit în Ger­ma­nia) a re­cu­pe­ră­rii creanţelor României din state ale lumii a treia, în schim­bul unor grase comisioane. Apoi, în 2000, acelaşi Dan Fischer se scuza că se­cre­tarul de stat Cos­tea l-a solicitat să acorde consultanţă Mi­nis­terului Fi­nan­ţe­lor (prin firma sa Danubius Securities) în scan­da­lul iz­buc­nit cu ocazia contro­ver­se­lor legate de deturnarea unui credit de 300 milioane dolari, provenit de la con­sor­ţiul en­glez TQ In­­te­ligent Solutions, credit des­tinat învăţămân­tu­lui româ­nesc (afa­­ce­re în care se vârâse şi Alex Bittner).

2 Compania este, de fapt, o cutie poştală cu acţionariat secret (un off-shore) în­re­gis­tra­tă în paradisul financiar Isle of Man din Marea Irlandei în 4 noiembrie 2005 (House Hope Street Douglas Isle of Man), zonă prin care ac­ţionează mafia evre­ias­că „rusă“. Des­pre afacerile din această zonă a off-shore-urilor britanice, detalii în cap O nouă horă evreiască? Mona (Sotec) de Freitas, Mikhail Frid­man, Bit­tner, „mafia rusă“ & comp, în Politica filo-Sionistă a României.

1 Grupul Engel este implicat în afaceri imobiliare de peste 2 mi­liarde de dolari în Israel, America de Nord şi Europa (Ro­mânia, Bulgaria şi Serbia).

1 La o privire sumară, numai, găsim multe firme evreieşti în com­­­ponenţa Ca­merei de Comerţ româno-americane, cum ar fi: Trinity Industries (Astra Vagoane Arad SA); In­ter­active Commu­ni­ca­tions Tech­nologies & Industries S.A (condusă de Iulian Herşcovici); Kraiten in Harghita SA (în domeniul apelor minerale, con­dusă de Jacob Kraitenberger), Loral Space Systems (te­le­comunicaţii; re­pre­zen­­tată de A&S Prodexim srl şi prezidată de Benhard Schwartz); M.T.I.L Rom 2000 (firmă a israeliencei Tonia Hal­­pern; re­pre­zen­tan­ţă şi dis­tri­bu­itor Kodak); MediaPro Inter­na­tional (Broadcasting din proprietatea magnatului evreu Ronald Lauder; trust ce de­ţi­ne şi postul PRO TV), MKS Elektronik (pu­bli­ci­tate, comu­ni­ca­ţii, TV Channel II; condusă de Gabriel Şalom); Moody International Trading, Inc. (import de medicamente şi echipament medical); Bio­farm (pre­lua­tă prin privatizare de un grup evreiesc); Merck Sharp & Dohme IDEA, Inc (Pharmaceuticals); Nova Turism SRL (cu ac­ţi­o­na­­riat evre­iesc, afiliată la American Society of Travel Agents); Op­ti­­nova SRL (ma­nageriată de Emanoel Marcus); Pfizer Products Co. (me­­dica­men­te); Pioneer Hi-Bred Seeds Agro SRL (director David Weid­nger); Quadrant-Amroq Bottling/Sitaco S.A. (Pepsi-Cola, pre­zi­da­tă de israelianul Eli Davidai); R.J. Reynolds Toba­cco International Inc. (ţigă­ri­le Camel, director Michel Heitzmann), Sitraco Co­n­im­pex SRL (pro­pri­etăţi imobiliare, condusă de in­frac­to­rul israelian Elia­hu Rasin); TransAg Production Company SRL (re­pre­zen­tan­ţa Trans­chem, ad­mi­nis­trată de Moshe Blau); Young & Rubicam (director Te­re­za Sur­man); Zero Alu­mi­nium (di­rector Elias Wexler).

2 ^ a se vedea Gheşefturile evreieşti ale lui Videanu, în Cornel-Dan Niculae, Politica filo-Sionistă a României.

1 ^ Ieşit din puşcărie după episodul mitei, Stainberg s-a auto­de­nunţat în 2006 că i-ar fi dat şe­fu­lui Loteriei Române, N. Cristea, o mită de 250 de mii de dolari, pe vremea când, după 1990, făcea afaceri cu lozuri in­stant, aduse de el din SUA.

1 a se vedea articolul Ferma Casei Regale de la Băneasa în Jurnalul Naţi­o­nal din 13 Sep 2007; Steinmetz: „...Cum a decurs? Când va fi fi­na­lul finalului la [re­trocedarea] Băneasa?“ Remus Truică: „Deci, după cum deja ştii, prietenul lui Tal [Sibelstein] nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt [partid] ...este un bun pri­e­ten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prinţul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă.“ (Interpectare)

1 Afacerea a fost iniţiată de „neamţul“ Werner Stein care avea în spate o carie­ră în domeniul bancar, organizând în Germania fi­li­a­la băncii evreieşti ameri­ca­ne Citibank. Stein este membru al Ca­me­rei de Comerţ şi Industrie Româno-Germa­ne, al cărei preşedinte, Karl-Josef Baum, reprezintă Metro AG Düsseldorf. În no­iem­brie 2015, cu puţin timp îna­in­te de una din vânătorile lui de mistreţi de la Balc, magnatul Ion Ţiriac şi-a vândut participaţia la Metro Cash & Carry Romania, o afacerea pritocită din 2010, când Metro Germania a con­stituit un provizion de 27 de milioane de euro pentru a dodândi po­zi­­ţia de acţionar unic al filalei sale din România, piaţă pe care a intrat în 1996 printr-o asociere cu Ţiriac, care avea re­la­ţiile locale necesare. Chiar dacă Ion Ţiriac a primit numai 14 milioane de euro (sumă ce s-a vehiculat public), el a primit aceşti bani pentru o afacere (Metro) ce începuse să meargă pe pierdere în România, fiind evident ajutat de prietenul său Klaus Mangold (om­niprezent la vânătorile de la Balc), un evreu german care, din­co­­lo de funcţia de pre­şe­­dinte la evreiasca Rothschild Gmbh, e şi membru în board-ul de „supraveghere“ Metro, unde este bun prieten cu vicepreşedintele Michael Wiedmann. (După ce a devenit posesorul a miliarde de euro lichi­dân­du-şi majo­ri­tatea afacerilor, magnatul Ion Ţiriac şi-a pus toată averea într-o „fun­daţie priva­tă“ din Panama, Puma Foundationa, în care decident este şi Klaus Mangold sau avo­catul Nicolai Mîndrilă, aceasta fiind, astfel, „testamentul finan­ci­ar al omului de afaceri“, căci Puma este „o fundaţie pentru clauză de moarte“, adi­că în care decidenţii vor hotărî ce fac cu averea după moartea lui Ţiriac; pe larg în capitolul Grupul ger­man de la Balc, prietenii evrei şi originea lui Ţiriac, din lu­cra­rea noastră Imperium Anglo Saxono Judeo Masonicum.)

1 ^ totuşi, pe distanţe scurte, Papouchado preferă mersul pe jos, oricărei depla­sări cu maşina. Aşa a făcut şi în 24 decembrie 1998, când s-a deplasat de la Hotelul Bucureşti până pe strada Sta­vro­po­­­le­­os, unde funcţiona Fondul Proprietăţii de Stat, pentru a-l în­tâl­ni pe directorul FPS Gheorghe (Bebe) Ionescu (viitorul cuscru al lui Băsescu), deşi se cunoşteau bine şi neoficial, de la Londra, unde Bebe Ionescu, fost ofiţer DIE, lucrase după 1989 pentru firma Balli, împreună cu Drăgoi.

1 Maor Zinger este supranumit şi „regele imo­bi­li­a­re­lor“. Cu o ave­­re estimată la peste 200 de milioane de euro, este proprietarul a mai mult de jumătate din zona co­mer­ci­a­lă a Braşovului. Atlanta Hou­se este, de fapt, cea mai mare fir­mă imobiliară din Braşov, de­ţi­nând peste 70% dintre clădirile din cartierul Bartolomeu. El mai de­ţine clădiri de bi­rouri şi magazine, şi un complex turistic la Capra Neagră. Este suspectat de afaceri în stil mafiot, fiind chiar dovedite legăturile sale cri­mi­nale cu Ricardo Orlandino.

2 Om de încredere al patronului Motti (Mordechai) Zisser, Raşela (Rachel Lavine) a funcţionat din 2001 în Consiliul de Ad­ministraţie al Hotelului Bucureşti (SC Bu­cu­reşti-Turism SA), fiind şi vicepreşedinte al Elscint-Israel, subsidiară a Elbit Me­dical Ima­ging, ca şi Plaza Centers, unde a fost numită preşedinte din 2005. Soţul ei, Mark Lavine, lucrează tot pentru Zisser. Prezenţă agre­­sivă, Ra­şe­la umbla ne­îngrijită, îmbrăcată aproape numai în pantaloni, în timp ce tot bagajul ei pe cur­sele Tel Aviv-Bucureşti consta într-un mic rucsac în care îşi ţine biscuiţii, lenjeria in­ti­mă şi tampoanele.

1 Magnatul israelian al cărui nume se ortografiază mai des Schre­ier, un fel de feud al Ungariei (asociat şi cu Ronald Lauder). Amănunte în lucrarea Politica filo-Sionistă a României.

1 ^ Ilan Rogenstein s-a trădat în faţa salariaţilor români că a do­ua sa limbă maternă este spaniola, enigma dezlegându-se când s-a aflat că părinţii săi sunt evrei originari din Argentina, chiar dacă azi sunt israelieni. Astfel s-a ajuns la ar­bo­re­le său genealogic. Tatăl său, Benjamin Rogenstein, născut la Buenos Aires în 1934, s-a că­să­­torit cu Sara Berenholc (fiica Rebecăi şi a lui Marcus) având trei fii: Tzvi Rogenstein, Ilan Rogenstein şi Eitan Rogenstein, toţi ajun­gând azi în România, via Israel, inclusiv la Iulius Group. Familia Ro­genstein se înrudeşte însă cu familia Blank (familie de evrei ve­niţi în ţările româneşti în secolul al XVIII-lea, sub numele de De­r­re­ra el Blanco, care l-a dat pe Mauriciu Blank), prin Iona (Juan) Blank (Goldenblank) născut la Te­­leneşti-Moldova şi a soţiei aces­tu­ia, Berta Bracha Gorodetzki, care au emigrat în Argentina, la Cor­doba, cu tot familionul (ar­borele familiei în www­.geo­ci­ti­es.­com­/ko­ren2). Chiar dacă numele lui Ilan Rogenstein nu apă­rea, ofi­ci­al, nicăieri în România (ca nici al fraţilor săi), suntem în posesia unor or­ga­ni­­grame interne (obţinute prin proces) ale SC Bucu­re­şti-Turism SA, în care Ilan apărea în funtea ocultei echipe manageriale, sub ti­tu­la­tu­ra de „reprezentant al acţionarului majoritar“ (israelian).

1 Fundaţia Gojdu s-a înfiinţat în 1870 în baza tes­ta­men­tului ro­mâ­nului Ema­nuil Gojdu (avocat celebru în im­periul austro-un­gar) prin care se lăsau în po­se­sia fun­da­ţi­ei bunuri mo­bile şi imo­bi­­lare estimate azi la mi­li­ar­de de dolari, spre a fi de folo­sul ti­ne­ri­lor români studioşi. În 1953, însă, autorităţile comuniste ma­ghi­a­re au na­ţionalizat imobilele, iar după 1989 statul român nu a făcut ni­­­mic pentru a re­­ven­di­ca proprietăţile confiscate. Între timp, sta­tul maghiar a ce­­dat celebrele clă­diri de patrimoniu (precum Cur­ţi­­le Go­j­du) unei firme israeliene, şi, pentru a pa­rafa paguba ro­mâ­­ni­lor, la 20.10.2005, ministrul de Externe român, Mi­­hai-Răz­van Ungu­reanu, şi omologul său ungar au semnat „Acor­­dul între Guvernul României şi Gu­vernul Republicii Ungare pri­vind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Un­gare Gojdu“, prin care se obligă să răs­cumpere imobilele Gojdu „de la o firmă israeliană“.

1 Afacerea Diamanetelor se referă la corupţia din Zimbabwe, ce deţine unul dintre cele mai mari mine de diamante din lume. „Diamantele reprezintă o mană cerească pentru ei [clasa conducătoare] şi un blestem pentru restul populaţiei din Zimbabwe“, spune un raport internaţional, ce a constatat şi abuzuri militare grave şi crime în minele de exploatare din Zimbabwe.

1 Nicolae Murgu, Paul Ştefănescu, Mugur Isărescu, Afaceri şi căderi fi­nan­ci­are în lumea capitalismului. Cluj-Napoca 1979.

A se vedea şi articolul din Timpul de la 20 mai 1879, reprodus în Ope­rele lui Eminescu, vol.X: Publicistica, pag.128. „Congresul de la Ber­lin impu­ne României, pentru recunoaşterea inde­pen­denţei, alături de mo­dificarea Con­stituţiei în fa­voa­rea evreilor, şi răs­cum­pă­ra­rea căilor fe­rate“. Eminescu an­gaja Timpul în cam­pa­nia de presă împotriva con­­cesiu­ni­lor one­roase Stras­sberg şi Offen­heim“ (D Vatamaniuc, Eminescu, Ches­­tiunea Evreiască).

1 Caracatiţa Broadhurst, în Ziua din 8 iulie 2002; Ei sunt cei care con­tro­lea­ză afacerile din umbră! Fondul de investiţii străin care a distrus obiectivele eco­no­mice ale Iaşiului, în BZI din 10 februarie 2017.

1 România Furată. Alimentara, o avere de care s-a ales praful. Cele mai bune spaţii comerciale din Bucureşti au ajuns la speculanţii imobiliari, digi24.ro (2014).

1 Pornografia online sub masca educaţiei sexuale. „Clopotel.ro - portalul co­pi­ilor din România“ - pionerul imoralităţii, pe ortodoxiatinerilor.ro, octombrie 2015; Fiul unui mare filantropist evreu deţine ziare.com, crestinortodox.ro şi un site porno pentru copii: clopotel.ro, pe www.ziaristionline.ro, octombrie 2015.

1 În plângerea lor penală, ignorată de procuratură, britanicii scriau: „Con­si­de­răm că deşi sumele au fost încasate de către nu­mi­tul Emilian Schwart­zen­berg, acesta n-a efectuat nici un demers pentru a obţine închi­rierea Magazi­nului Junior. La data la care s-au purtat discuţiile… situaţia juridică a acestui imobil fusese stabilită prin H.G. nr.814 din 7.10.1999, publicată în M.Of., prin care se sta­bi­lea ex­pro­pri­e­rea imo­bi­lu­lui pentru cauză de utilitate publică, în be­neficiul mi­­nis­­te­rului Justiţiei. Practic, nici nu se putea pune problema închirierii respectivului imobil.“

1 Când a trecut la religia mozai­că, Mihaela Rădulescu a primit din partea rabinilor numele de Judith. Cununia civilă a avut loc la am­ba­sa­da României din Tel Aviv iar cununia re­li­gi­oa­­să s-a ţinut la Ieru­salim. Micul evreu născut de Ră­du­leasca prin ce­­zariană se numeş­te Ayan. Pentru a se converti la iudaism, ea ur­mase timp de doi ani nişte cursuri religioase, învăţând şi ebra­i­ca. Conform zia­ru­lui Libertatea, Elan i-a făcut cadou noii sale soţii, emi­siunea duminicală de la pos­tul tv Antena 1. Peste ani aveau, însă, să divorţeze cu scandal.

1 În număr de cel puţin patru, aceştia l-au însoţit pretutindeni pe mi­nis­trul is­raelian. Când, într-una dintre zile, ministrul servea masa la Şura Dacilor, în Poiana Braşov, luminile s-au stins şi s-au auzit armându-se toate ar­mele acestora.

1 în România, asociatul în afaceri din Israel al lui Netanyahu, Max Spring, de­ţi­ne lanţul de magazine Springtime, în timp ce fiul său, Da­niel Spring, s-a sta­bilit prac­tic în Ro­mâ­nia, având o serie de firme pro­­prii (a fost şi aman­tul Ga­bri­elei Ha­lagian, fiica an­tre­no­ru­lui, pri­e­te­­nă bună cu nora lui Nicolae Văcăroiu) şi fiind pre­şedintele Asociaţiei Ahava (ce patronează clinici medicale).

2 ^ a se vedea Gheşefturile evreieşti ale lui Videanu, în Politica filo-Sionistă a României, Bucureşti 2009.

1 Doru Giugula, membru al conducerii PSD-Bucureşti şi sus­­ţinător la şefia or­ga­nizaţiei a lui Marian Vanghelie (evreu cu rude în Israel), era consilier PSD la Pri­mă­ria Bucureşti. Conform ­lui Corneliu Vadim Tudor, Giugula era agent Mossad.

1 „Prin încredinţarea directă a lucrării, fără licitaţie, există mari du­bii asupra costurilor autostrăzii: peste 8 mi­li­oa­ne dolari/km sau 6,8 mi­lioane Euro/km, faţă de autostrada Bucureşti-Cer­na­vodă pentru care s-a or­ga­ni­zat licitaţie internaţio­na­lă, în urma că­reia s-a ajuns la cos­­turi de trei ori mai mici: 3 milioane dolari/ km sau 2,3 milioane Euro/km“, sus­ţi­neau li­be­ralii, demon­­s­trând că Mitrea, minis­trul tran­s­porturilor, min­ţea că ar fi fost ne­cesară evitarea licitaţiei pe motivul „or­ga­ni­zarea ei ar fi întârziat de­­ma­rarea lucrărilor cu 6 luni“. „Ce însemna 6 luni – re­plicau liberalii -, când ter­me­nul de exe­cuţie este până în 2012“.

1 înfiinţată în 1972 de David Rockefeller şi de către Rothschild­zi, Comisia Tri­laterală reunea iniţial în planurile mondializării or­ga­ni­zaţii oculte din America, Eu­ropa Occidentală şi Japonia. Cei opt de­legaţi din partea Statelor Unite care au participat la şedinţa de înfiinţare a Comisiei Trilaterale în castelul lui Rockefeller erau toţi membri ai ocultei CFR.

1 G. Bara, Bechtel: corporaţia fără scrupule; NovoPress Romania.

1 „Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-ul ser­vi­ci­i­lor se­cre­te din Israel şi Turcia au declanşat o adevărată ofen­sivă în scopul fărâmiţării sta­te­lor naţionale din Balcani, pri­ma vic­­ti­mă fiind fosta Re­pu­blică Socialistă Fe­de­ra­ti­vă Iugoslavia... To­tuşi, în concepţia ser­vi­ci­ilor secrete din cele două ţări men­ţi­­o­nate, în acest acord (axa strategică Ie­ru­sa­lim-Ankara) urma să fie inclus şi Bucu­­reş­tiul. În ceea ce priveşte Ro­mâ­nia, Israelul era in­teresat atât de por­tu­ri­le stra­te­gi­ce de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru tru­pele ame­ri­cane), cât şi de viitorul spaţiu de com­ple­men­taritate al Tran­sil­va­niei. Anihilarea unei posibile ali­anţe or­to­­­doxe, cu­prin­zând Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află de­a­se­me­nea pe unul dintre primele locuri în planurile ser­vi­ci­ilor secrete ale Israelului ...«Po­ziţia anti-con­sti­tuţională a Con­si­li­ului Suprem de Apărare a Ţării, de a pune România în stare de război cu Iugos­lavia... reprezintă sub­or­do­na­rea con­­ducerii de la Bucu­­reşti in­­te­re­se­lor strategice ale Israelului în Balcani.» (G. Dora-Gorzo, A.P. 1999)“

1 Radu Vasile, Cursă pe Contrasens. Amintirile unui prim-minis­tru. Bucu­reşti 2002. Vizita a fost discret aranjată de către unul din­tre con­si­li­e­rii pre­mi­e­rului Vasile, respectiv de către soţia lui Liviu Galan, me­dic sto­ma­­to­log şi om de afaceri cu dublă cetăţenie, ro­mâ­no-israeliană, la rândul său un apropiat al evreului Adrian Cos­tea (stabilit în Franţa, aflat încă din 1973 în solda Mossad).

1 Apartenenţa lui Radu Vasile la masonerie i-ar fi fost de folos aces­tu­ia în timpul următoarei guvernări, PSD-iste, când la so­li­ci­ta­rea cer­cu­rilor oculte inter­na­­­ţionale, premierul Adrian Năs­tase, la rân­dul său mason, a oprit an­che­tele privind pri­va­ti­za­rea Rom­te­le­com şi alte pri­va­ti­zări în care Radu Vasile s-a implicat perso­nal, ca prim-mi­nis­tru. Obe­dienţa lui A. Năs­ta­se faţă de ma­so­­­nerie s-a vă­dit după ce evreul Eugen Ovidiu Chirovici a devenit, în anul 2003, prin furtul a 34 de voturi, şeful Marii Loji Naţionale Române. Deja şef la „I.M.M.-uri“ în guernul Năstase (unde se ve­hi­­culau importante fonduri europene ne­ram­bursabile), Chirovici era şi con­si­lier al pri­mului-ministru Adrian Năstase. La scurt timp s-a de­clan­şat atacul ser­vi­ciilor secrete româneşti, pro­cu­ra­tu­rii şi poliţiei împotriva Mişcării de Integrare Spi­­ri­tu­a­lă în Absolut (cea mai virulentă mişcare anti-ma­so­ni­că din România, atunci, ce edita revista Maso­ne­ria), prin ares­tarea li­derului aces­teia, Gre­­­gorian Bivolaru, sub nu­me­le căruia au apă­rut lucrări precum: Dezvăluiri sen­za­ţi­o­nale re­fe­ritoare la acţi­u­nile şi pla­nurile satanice ale Francmasoneriei Mon­di­a­le; sau Franc­­­masoneria. Mis­te­­rele dezvăluite ale unei gigantice conspiraţii satanice. În instrumentarea ca­zu­lui „gurului Bivolaru“ s-a recunoscut ofi­cial impli­ca­rea serviciului secret al minis­te­ru­lui de Interne (UM 092). Şe­ful acestui serviciu, Virgil Ardelean era la rândul său mason, având titlul Quat­tuor Coronati. Acest serviciu, ca şi mi­nis­te­rul, avea la con­­ducere mai mulţi masoni. La înmor­mân­ta­rea unu­ia dintre foştii şefi ai UM 962, Fl. Cala­­pod, „au fost mai mulţi ma­soni decât cruci şi gropi în cimitir“. (Ev.Zilei din 17.05.2004, că­ru­ia un mason i-a declarat: „Am sub mine şi dea­­­supra mea mulţi fraţi masoni şefi de spitale ori cu grade şi funcţii importante în armată, în servicii secrete şi membrii mar­canţi din toate par­ti­de­le politice im­por­­tan­te“.) La S.R.I. erau cunoscuţi tot atunci ca fiind masoni ofi­ţe­rii Ovi­diu Soare (şef de divizie), Victor Marcu, Vasile Ian­cu ş.a. Chiar şi şeful Mare­lui Stat Major al ar­ma­tei, g-ra­lul Mi­ha­il Popescu, era convertit de ma­so­ne­rie.

1 Este vorba de firma evreiască Ruder & Finn Global Political Affairs, an­gajată în compromiterea cu orice preţ a poporului sârb. Banii, cum se va vedea, veneau indirect de la Sörös. James Harff, di­rectorul firmei, declara cu cinism: „Timp de 18 luni, noi am lu­crat pen­tru Croaţia şi Bosnia-Her­ţe­go­­vina [îm­po­triva sârbilor], ca şi pentru opo­zi­ţia din Kosovo. În cur­sul acestei perioade am avut multe succese… La în­ce­putul lui iulie 1992, pu­bli­caţia new-york­eză, Newsday a lansat afacerea cu lagă­re­le sâr­beşti de con­cen­tra­re. Dar noi, dintr-o singură miş­ca­re, am fost în stare să prezentăm o po­veste cu «băieţi buni» şi «băieţi răi», care apoi a func­ţi­o­nat apro­a­pe de la sine. Imediat s-a ob­ser­vat o schim­bare cla­ră în lim­ba­jul presei, care a în­ce­put să fo­lo­seas­­că con­cepte de o înaltă în­căr­că­tură emoţio­na­lă, de genul «pu­ri­fi­ca­re et­ni­că», «lagăre de con­cen­­tra­re»,... nimeni nu a mai în­drăz­nit, după ace­ea, să meargă îm­po­triva cu­ren­tului.“ „Dar, când fă­ceaţi toate aces­tea, nu aveaţi nici o do­va­dă că ceea ce spu­neţi era adevărat. Aveaţi un sin­gur articol în News­day…“ - remar­ca zia­ris­tul fran­cez Jacques Mer­li­on. „Trea­ba noastră nu este să verificăm informaţiile - răs­pundea evre­ul. Sarcina noastră era doar să răs­pân­dim rapid in­for­maţiile favorabile nouă… Suntem pro­fe­si­oniş­ti… Nu suntem plătiţi să fim morali.“

1 ^ după România Liberă (1995): «Cum este mani­pulată mass-media în conflictele internaţionale».

2 ^ La rândul lor, în 2003, «activiştii» sârbi de la Otpor au fost plătiţi de Fundaţia pentru o Societate Deschisă spre a merge la Tbi­li­si, în Geor­gia, pentru a instrui mii de studenţi să or­ga­ni­ze­ze revoluţia paşnică, „de catifea“, împotriva lui Şevarnadze.

1 ^ Spre ruşinea presei româneşti, ea a făcut jocul celei isra­e­li­ene, de par­că ar fi avut aceeaşi patroni. În loc să dea credit unui ro­mân, ea îl acu­za. Din­colo de insultele ce nu le putem reproduce, am reţinut: „Da­că lumea ara­bă are o pro­ble­mă cu acţiunile ame­ri­canilor, ale statului Is­rael şi în ge­ne­ral ale tuturor alia­ţi­lor aces­tora, nu fostul ministru al spor­tului român tre­buie să dea ver­dic­te... Unii n-au ce mânca, iar alţii după ce mănâncă simt nevoia fizi­ologică să certe sionismul.“ (Gazeta Sporturilor din 3.12.2003)