Războiul nevăzut

1 Bazele militare americane vor fi desfăşurate pe Dunăre (AmosNews).

1 ^ Un român primeşte 800-1000 de dolari pe lună, în timp ce an­­ga­ja­ţii de alte naţionalităţi primesc pentru aceleaşi servicii între 15.000 şi 30.000 de dolari pe lună.

1 ^ În lucrarea coordonată de domnul Ion Coja, Holocaust în Româ­nia? (Bu­cu­reşti 2000) se demonstrează fără echivoc minciuna privind vino­vă­ţia românilor faţă de evrei. Şi alţi remarcabili autori şi-au adus contribuţia în acelaşi sens, pre­cum col (r)Vasile Zărnescu, cu recenta lucrare Holocaustul - Gogoriţa Diabolică.

1 ^ Lucrarea amintită de membrii Comisiei române se numea Predarea Holo­ca­ustului în secolul al XX-lea, fiind un «manual» edi­tat de Consiliul Europei, lan­sat în România de ministrul cul­tu­rii Răz­­van Theodorescu, în ca­drul unei re­u­ni­uni cu Fundaţia Fil­der­man la Casa NATO, la 17 sep­tem­brie 2003 (la nici două luni de la scandalul provocat de Israel împotriva pre­­şe­din­telui Ilies­cu). De­oa­re­ce ceea ce se învaţă în şcoală rămâne în me­­mo­rie toată viaţa, el a fost dis­tri­bu­it gratuit în licee spre a forţa con­şti­inţele elevilor în a ac­cep­ta ceea ce Istoria patriei lor nu con­­ţinea: „În Basarabia şi Bucovina, ar­ma­ta română s-a dedat la masacre de evrei de o ase­menea sălbăticie încât până şi germanii au fost şocaţi“, scria «ma­­nualu’», ce mai preciza că românii ar fi ucis 469.632 evrei.

1 Ion Coja, Holocaust în România? Kogaion 2002, pag.87.

1 multe din aceste date pot fi găsite şi în lucrarea dlui Gheorghe Buzatu (), Aşa a început holocaustul împotriva Românilor, Editura Majadahonda 1995.

1 Despre această carte interzisă apar referinţe şi în ziarul Ziua din 4.06.2003. Ea a fost publicată, totuşi, numai documente, chiar în 2003, în puţine exemplare, sub titlul Situaţia evreilor din România: al doilea război mondial Vol.1: (1939 - 1941), Editura Ţara Noastră (Uniunea Vatra Românească, ediţia dlui profesor Ion Coja), Bucureşti, 2003.

1 în această direcţie este lămuritor şi articolul Istoricul Alexandru Moraru, dovezi care infirmă aşa-zisul holocaust din Basarabia şi Transnistria publicat pe justitiarul.ro la 12 decembrie 2016 (ca şi toate articolele tematice din acest site al d-lui Marius Albin Marinescu, ca şi cele tematice de pe site-ul ioncoja.ro, al dlui profesor Ion Coja).

1 Deşi declara că se chema Şerbănescu înainte de căsătoria cu Iliescu, stu­diul ziaristei braşovene Camelia Onciu, Biogra­fia neşti­u­­tă, demonstrează că pe Elena (Nina) Iliescu nu a chemat-o Şer­bă­nes­cu, ci Bercovici. (v. Vladimir Alexe, România Secretă, 2004, p.190).

1 Bujor Sion făcea parte din lista celor 22 de per­­soa­ne cu dosar de urmărire informativă din anul 1989, în aceas­­tă si­tua­ţie fiind ală­turi de Gheorghe Apostol, Alex­an­­dru Bâr­lă­­dea­nu, Ale­xan­dru Dră­ghici, Emanoil Vale­riu, Sil­viu Bru­can, Dana Pacepa, Sergiu Celac (evreu, fost trans­la­tor de en­gle­ză şi rusă al lui Nico­lae Cea­uşescu, dar de­ve­nit după răs­tur­­narea acestuia minis­tru de Ex­terne al Româ­ni­ei), Al. Stark (evreu, nume de cod „Sandu“, rea­li­za­tor tv despre care s-a făcut do­vada transmiterii de informaţii secrete, con­sacrat la TVR1 mai ales la şi după „re­vo­luţie“) şi alţii. Secu­­ritatea, în ceea ce îl privea pe Sion, fiul adoptiv al lui Ion Iliescu, a supra­ve­gheat mai ales legăturile secrete ale aces­­tuia cu amba­sa­da Rusiei (U.R.S.S.), personal cu am­ba­sa­do­rul Tiajelnikov. Dato­rită tatălui său, pre­şedintele Ilies­cu, din 1990 Bujor Sion a ocu­pat mai multe funcţii ofi­ci­ale în Statele Unite ale Ameri­cii, înde­o­sebi, la un moment dat, cea de consul al României.

2 „Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-l prezintă pe acesta ca agent sionist al B’nai B’rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), repli­când unui săptămânal românesc, ce a re­pro­­­dus imagini din revista «ame­ri­cană» Zum, editat de Cristina Sprîn­ceană (în care apar Viorel Hre­ben­ciuc, Adrian Năstase şi pre­şe­din­tele Ion Iliescu), trimi­tea de la New York ur­mătorul me­saj [prin anii ’90]: «D-na Cristina Sprînceană, conduce zia­rul Zum, care se dis­tri­­­buie gra­tu­it în SUA... Ziarul Zum a fost şi con­ti­nuă să fie spon­­­so­ri­zat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea pos­tului Dacia TV din New York, post care susţine activ can­di­da­tu­ra la pre­şe­din­ţia Ro­mâ­niei, în 2004, a premierului Adrian Năs­ta­se. D-na Cris­ti­na Sprînceană este manager al contu­rilor ban­ca­re din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui Geor­ge Pă­u­nescu să ajun­gă in­for­ma­torul oficial al Anti De­fa­ma­ti­on League din România. Între d-na Cristina Sprîn­cea­nă şi dl. George Pău­nes­cu a existat o lungă şi roman­tică le­gătură extra­­con­­ju­gală… La veni­rea în New York, din Israel, a d-nei C-­tina Sprîn­ce­a­nă, un bun prieten... a întâmpinat-o la ae­ro­port şi a ajutat-o să în­cea­pă viaţa în SUA.»“. (R.M., anul 2000)

1 ^ Realitatea Evreiască nr. 197-198/2003, adresată evreilor români. La numărul de înscrişi pe liste (pretenţiile a 500.000 de evrei), şi luând ca bază de calcul va­loa­rea minimă a unei asigurări, 10.000 de dolari (şi nu 50.000, cât s-a pro­nun­ţat în Kneset) se ajunge la „des­pă­gu­bi­rea“ mi­ni­mă de 5 miliarde de dolari, ce ar tre­bui plă­ti­tă de cetă­ţe­nii români prin creş­te­rea taxelor şi a impozitelor.

1 ^ Ion Iliescu le-a acordat evreilor mai multă satisfacţie decât permite realitatea istorică; aşa cum vom mai arăta, moartea evre­­ilor la Bucureşti, în timpul „rebeliunii le­gi­o­na­re“ este un fals cu sco­­­puri politice, iar la Iaşi evreii au fost par­te beli­ge­ran­tă, deoarece au des­­chis focul asupra armatei române; lagărele din Transnistria nu erau pentru toţi evreii, ci pentru subversivii comunişti (majoritar evrei).

2 ^ Ca să accentueze cât de „nepotrivit“ este ca populaţia Româ­ni­ei să plă­teas­că daune evreilor, el acordase un interviu şi coti­di­a­nu­lui italian Il Messa­ggero, căruia îi declara că populaţia Româ­ni­ei „suferă, trăieşte cu un salariu mediu de 140 de dolari pe lună, iar preţurile tind să se apropie de cele europene“, fiind mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, când „facturile re­pre­zentau 15% din costurile unei fa­mi­lii, iar acum 70%“, preţul ade­rării la Uniunea Europeană, zicea Iliescu.

1 pe această temă: Holocaustul se răzbună pe un ieşean (pe www.9am.ro din 26 august 2005), Campania de demascare a Holocaustului în România (în Jur­nalul Naţional din 30 septembrie 2004), ca şi articolele dlui Vasile Zărnescu: Simon Wiesenthal - Impostorul nr. 2 şi Mariana Maxim: Nemernica Neamului (postate în mai multe publicaţii pe Internet).

1 În septembrie 2002 presa anunţa că România a primit ho­tă­râ­­torul şi in­dis­pen­sabilul O.K. evreiesc pentru a fi admisă în struc­turile mili­ta­re ale NATO: „Cea mai veche organizaţie inter­na­ţi­o­na­lă evreiască, B’nai B’rith Inter­national, sus­ţi­ne ex­tinderea NATO cu şapte noi mem­bri, între care şi Ro­mâ­nia. La încheierea con­ven­­ţiei organizaţiei, care a avut loc la San Fran­­cis­co săptămâna tre­cută, a fost adoptat un comu­ni­­cat în care se afir­mă că B’nai B’rith International consideră că ur­mă­to­rul val de extindere a NATO ar trebui să includă Bulgaria, Estonia, Le­to­nia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. De asemenea, în co­mu­nicat se afir­mă că cele şapte ţări can­di­da­te şi-au dovedit voinţa de a co­la­bora cu SUA şi cu alte ţări în lupta îm­po­tri­va terorismului, com­­baterea anti­semi­tis­mu­lui, res­ti­tu­i­rea proprietăţilor evreieşti.“

1 Realitatea Evreiască nr.202 (13-21 februarie 2004).

1 ^ În acelaşi an, Avram Poraz, ministrul de In­­ter­­ne israelian, de­clarase la adresa României: „Avem o in­flu­­en­ţ­ă des­tul de mare în Statele Uni­­te ale Ame­ri­cii şi în Eu­­­ro­pa, şi nu este de bon ton ca în zi­le­le aces­tea să dez­min­ţi Holo­­ca­us­tul“, dar România era o pionieră în asumarea unei vi­no­văţii impuse. Tot în 2004, Poraz ac­ţionase per­sonal în justi­ţie sta­tul ro­mân la Tri­bu­na­lul In­­­ter­na­ţi­onal de la Haga, „ca ur­mare a tergiversării proce­sului de res­ti­tuire a pro­­pri­e­tă­ţilor de­ţi­nute de evreii ori­gi­­nari din Ro­mâ­nia. El spunea: „Sunt foarte conştient de faptul că Israelul are in­terese po­­li­tice, eco­nomice şi militare în România… Co­laborez [însă] cu Con­gre­sul Mon­dial Evreiesc, în­de­o­sebi cu preşedintele său, Edgar Bronf­man, şi cu di­rec­to­rul ge­ne­ral, Israel Singer. Ace­a­s­tă or­ga­niza­ţie a rezolvat cu succes li­ti­gi­ul cu băncile elve­ţi­e­ne pen­tru restituirea ba­ni­lor depuşi de vic­ti­mele Ho­lo­ca­us­tu­lui“.

1 Cazul lui Devy Abraham lui Evenimentul Zilei din 22 ianuarie 2010.

1 Firma Greenberg Carville Shrum a fost înfiinţată în au­gust 1999 de către Moshe Gaon, care a fost consilierul special de imagine al la­bu­ris­tu­lui israelian Ehud Barak, ime­diat după ce acesta a câş­ti­gat alegerile şi a devenit prim-mi­nis­tru al Israelului. Tal Zil­ber­stein, care a fost di­rec­torul cam­­paniei electorale a lui Barak, era aso­­­ciat în cadrul aces­tei fir­mei cu consultanţii evrei americani Stanley Green­breg, James Car­vil­le şi Bob Shrum. Green­berg şi Shrum au fost implicaţi în cam­pa­ni­i­le electorale ale fos­tului vice­­­pre­şe­dinte american Al Gore, a pre­mie­rului britanic Tony Blair; Carville l-a făcut pe Bill Clinton pre­şedinte al SUA, iar Tal Zilberstein a oferit consultanţă primarului Vienei şi este con­silier al Par­ti­dului So­cial Democrat (SPÖ) din Austria.

1 detalii în Masoneria şi Cluburile Mondiale - Think-tank-uri­le şi Puterea Globală. Editura Carpathia Rex.

1 Sfidând ale­ge­ri­le pre­liminare interne din propriul partid (PSD), şi Adrian Năstase îl pusese (primul) pe liste, tot la Tulcea, pe Bog­dan Niculescu Duvăz (omul „baronului Deltei“, Al. Bittner).

1 Meir a ajuns la PRM prin „agentul Mossad“ Doru Giugula (aso­­­ciat în avo­ca­tură cu israelianul Eitan Lapidot), care trăgea sforile la PSD-Bucureşti, unde a luptat spre a-l adu­ce la con­du­ce­re pe Ma­ri­­an Vanghelie, etnic evreu al cărui tată este sta­bilit în Israel.

1 Primul client din afara Israelului al lui Zilberstein a fost pri­marul Vienei, Micha­el Haupl. Materialul acesta e publicat pe larg în Jurnalul Naţional din 23.06.2008.

1 ^ liberalul Ioan Avram Mureşan (de origine etnică evre­iască) e cel care l-a corupt pe Traian Decebal Remeş (ministru al Agri­cul­tu­rii în gu­ver­nul Tăriceanu), cu bani, palincă şi caltaboşi.

1 Armaghedonul Templului lui Solomon. Ed Carpathia Rex.

2 Alecu Racoviceanu în Gardianul din 6.10.2009.

1 Suplimentul periodicului Realitatea Evreiască nr.304-305, 30 sept-27 oct. 2008 (dedicat spargerii / „vandalizării“ unor pietre de mormânt din ci­mi­tirului evreiesc din şos. Giur­giului în 22 octombrie 2008 de că­tre un grup de copii ai străzii). Pe aceeaşi pa­gină conducerea Federa­ţi­­ei Evre­ieşti din România cerea autorităţilor pedep­si­rea „inspira­to­­rilor şi instigatorilor acestei acţiuni“, în timp ce articolul central arun­­ca res­ponsabilitatea întâmplării asupra cărţilor cu autori stră­ini aflate pe pia­ţa ro­mâ­neas­că, dar şi prezenta: „am lăsat-o la ur­mă, «pour la bonne bouche», Ofensi­va Iudais­mului asupra României (Răz­boiul Nevăzut II)... Aşa că, atunci când deunăzi, Cimitirul Evre­iesc din Şoseaua Giurgiului a fost profanat, devastat cu bestia­li­ta­te, n-am fost prea uimit..., căci atacurile verbale repetate sunt ur­ma­te, mai devre­me sau mai târziu, de acte de violenţă fizică.“ Dacă răs­punsul preşedintelui Traian Băsescu era unul scurt, că va cere pedepsirea vinovaţilor, primarul Opres­cu se oferea cu totul pe tavă: „Suntem alături de voi şi vom demonstra prin reacţia noas­tră, prin hotărârea noastră şi prin respingerea fermă a oricăror ma­­nifestări de xenofobie şi antisemitism, că nu vom admite nici­o­dată ca vino­va­ţii să rămână nepedepsiţi ori ca instigatorii aces­tui gen de manifestări să se poată ascunde în toleranţa noastră, inspi­rând, peste ani, cine ştie ce alte atrocităţi. Am trăit împre­u­nă şi trăim împreună, i-am vizitat de curând şi pe fraţii noştri din Israel. Suntem o singură familie, ocrotită de Dumnezeu şi în vii­tor... Să sperăm...!“.

2 ^ Adrian Thiess a fost până în 2001 şi „consilierul personal“ al pre­şedintelui României, Ion Iliescu, devenind apoi membru al Parti­du­lui Democrat Liberal (PDL) şi un apropiat al lui Vasile Blaga, dar l-a urmat pe Opres­cu la Primăria Bucureş­tiu­lui, de unde a plecat mai târziu. Numele său este germanic, fiind purtat şi de un autor in­ter­­­zis de Germania nazistă, care l-a pus pe o listă a scriitorilor anar­hişti, co­mu­­­nişti şi evrei.

1 ^ Radu Negrei a fost trimis ulterior ca diplomat la ambasada din Chişinău, unde a realizat contacte cu masone­ria din Repu­bli­ca Mol­dova. Dispare în umbră o pe­ri­oa­dă şi reapare în vizorul pre­sei în timpul campaniei pentru alegerea lui Sorin Oprescu. Se spunea că unii dintre oamenii de stat cu care s-ar fi sfătuit Oprescu în legătură cu posibila sa candidatură la Preşedinţia Ro­mâniei ar fi fost Emil Con­stantinescu, fostul coleg de partid (la PSD-ul din 1990 „partidul Mossad“) şi apoi şef al lui Radu Negrei.

2 emisiunea lui V. Ciutacu Vorbe Grele la Antena 2, în 13.10.2009.

3 Academia Medicală, frăţia doctorilor politicieni şi masoni, în Ro­mâ­nia Libe­ră din 13 iulie 2009.

1 Tarotul reprezintă aşa-zisele cărţi de ghicit, iar cele 22 de cărţi mari (arca­nele mari) ale sale au o semnificaţie ocultă deosebită, fi­­ind evocate ca arhetipuri majore ale omenirii şi de către părintele psihanalizei abisale, Carl Gustav Jung, în Rădăcinile conştiinţei.

1 Afinitatea lui Cozmin Guşă cu liderii MISA (persoane respectabile, dealt­fel) ar putea reieşi şi din declaraţiile împotriva masoneriei ale acestuia.

1 relatarea participantului Dan Marinescu, care a părăsit MISA.

1 Numit şi „regele parafenomenelor“, dato­ri­tă zecilor de facul­tă­ţi pa­ranormale pe care le-ar stăpâni, teh­ni­­ca sa de influenţare te­­le­patică a pulsului unei per­soa­ne pro­­­vi­ne de la fostul Cen­tru so­vie­tic pentru tehnici necon­ven­­ţi­o­nale, care ajunsese la per­for­man­ţa de a opri bă­tă­­ile ini­mii la animale practi­când hip­no­za la distanţă. Fai­ma sa vine şi de la fap­tu­l că „îm­bi­nă cu succes activitatea şti­in­ţi­­­fică cu cea sce­ni­­că“ de­mon­strând „fe­nomenele telepatiei, tele­ki­ne­­­zi­ei, clar­­­vizi­u­ni şi sugestiei men­tale fără folosirea hipnozei“.

1 Elena Udrea era îmbrăcată în violet intens iar Emil Boc şi Sto­lo­jan purtau cravate violete, ceilalţi asis­tenţi din ga­leria lui Băses­cu purtând şi ei câte un obiect vestimentar vi­o­let: băr­ba­ţii cravate sau cămăşi, femeile eşarfe, brăţări, inele etc.). La fel şi înaintea pri­mului tur şi la întâlnirea televizată de la Cluj, dintre Crin An­to­nes­cu şi Bă­ses­cu, când Emil Boc purta un pulover intens violet. „Fla­că­ra Vi­o­let“ şi „Raza Violet“ fac parte din ocul­tismul spe­cu­la­tiv: dacă în spectrul luminii vio­le­tul re­pre­zintă cea mai ridicată frec­ven­ţă electromagnetică din spectrul vizibil de către om, ar rezul­ta că „vi­bra­ţia“ viole­t „bate“ tot în planul energiilor.

1 şi clujeanul Arpad Paszkany, cel mai mare finan­ţa­tor al PDL-ului, căruia Băses­cu i-a luat apăra­rea public împotriva procu­ra­tu­­rii (DIICOT), era de fapt re­pre­zen­tantul afacerilor evreieşti, precum TriGranit Holding, aparţinând lui Na­tha­niel Roth­­schild. Oamenii lui Băsescu, Theodor Stolojan, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, au ac­­ţi­o­nat şi ei ca agenţi de influenţă ai transnaţionalei Marco Group con­tro­lată de Marc Rich (V. Găetan şi C. Nastasiu, Prădarea României).

1 ^ Cutremur în Masoneria română: „Chirovici a pus Masoneria la re­mor­ca lui Băsescu“, în Cotidianul din 18.11.2009.

1 Ciuhandu îl transformă pe Coposu în agent electoral al lui Geoană. S-a semnat „Parteneriatul pentru Timişoara“, în Revista 22 din 1 decembrie 2009.

2 fiind detaşat de la Cluj la Bucureşti ca să facă privatizările în România, acest Sârbu Radu Ovidiu a primit şi o locuinţă de serviciu de la regimul ţărănist, în 1997, un superb apartament de epocă, din cele „naţionalizate“ în anii ’50 de către comunişti, apartament ce are ferestrele înspre parcul Cişmigiu, pe care l-a şi cumpărat pe o sumă derizorie de la stat, spre a-l vinde mai apoi cu un uriaş profit.

1 Aurel Şeitan, mort acum câţiva ani la aproape 90 de ani, fost cetăţean ame­ri­can de origine română, fusese luptător partizan în Carpaţi împotriva bolşevi­ci­lor cotropitori şi a slugilor lor, supravieţuind apoi 17 ani închisorilor şi lagărelor de ex­ter­mi­nare comuniste. El a descris astfel începutul luptei sale de la finele anilor ’40:

„Eram tineri... Abia împliniserăm douăzeci de ani... Eram plini de viaţă şi de speranţe... Viitorul ne surâdea promiţător. Războiul se terminase. Bubuitul tunu­ri­lor încetase de multă vreme... Deşi nu fusesem învingători, nu eram nici învinşi. Dar ca orice ţară mică, soarta noastră fusese pecetluită de Marile Puteri. Unii spu­neau că la Yalta. Alţii ziceau că la Teheran sau Casablanca. Oriunde o fi fost, tineretul nu putea înţelege şi nu putea accepta să trăiască restul vieţii în ge­nun­chi numai pentru că un Churchill, Stalin or Roosevelt vroiau acest lucru. Să fim sclavii unei alte naţii ce ne sugea sângele şi vlaga printr-un regim de teroare, genocid şi ură era peste puterile noastre de înţelegere. Unii au luat drumul co­drului... Alţii, mai slabi de înger, s-au adaptat or au încercat să se adapteze şi-au plecat să studieze la Moscova doctrina Diavolului. M-am unit cu câţiva preoţi, foşti ofiţeri şi mocani oieri, mi-am luat rămas bun dela viaţa tihnită a Bucureştiului şi m-am retras în munţi să lupt împotriva cotropitorilor. O mai făcuseră şi alţii, pe vremea năvălirilor barbarilor... sau a turcilor... Am fost prins. Dus la Securitate şi interogat cu cele mai diabolice metode de tortură. Abia scăpasem cu viaţă după ce mi se smulseseră unghiile. Fusesem forţat să mănânc fecale dintr-un hârdău ce puţea îngrozitor şi mi se dăduse să beau urină în locul apei limpede şi crista­li­nă cu care munţii noştri dragi mă învăţase. Trecuseră nouă luni de când în­ce­pu­seră chinurile mele, de când nu mai văzusem lumina zilei... de când nu mai văzusem soarele sau cerul plin de stele, când pe neaşteptate sunt chemat de Kalousek, comandantul acelei securităţi, un animal cât muntele ce venise din Galiţia sau din Rusia, odată cu Anna Rabinsohn Pauker şi Burach Tescovici (Geor­gescu) şi fusese făcut «colonel» peste noapte... ca mulţi alţii... După încercarea nereuşită de sinucidere, în celula subterană, în nopţile de nesomn şi pline de groază, clocisem un plan de evadare... [În tren, în timpul unui transfer la Bucu­reşti,] am cerut să fiu dus la WC. Mi s-au scos cătuşele... Am început să-mi des­chei încetişor nasturii pantalonilor, unul câte unul, la intervale ce mi se păreau ani, iar planurile şi gândurile acumulate zile şi săptămâni în şir se loveau de tâmplele mele făcându-le să zvâcnească dureros... Într-un moment de neatenţie al sol­da­ţilor am îmbrâncit pe unul în braţele celuilalt, m-am avântat pe uşa deschisă în abisul nopţii... şi m-am dezmeticit la picioarele taluzului de cale ferată într-o li­nişte şi o pace dureroasă... M-am pipăit peste tot. Mi-a fost teamă să mă ridic în picioare... Nu ştiam dacă sunt întreg... Dumnezeu m-a ajutat... M-am dus din nou în munţi.... Potecile cunoscute erau pline de iarbă, neumblate. Foştii mei cama­razi fuseseră măcelăriţi. Trupurile lor sfârtecate aruncate într-o groapă comună... O groapă fără cruce... Călugărul care ne dădea pâine şi sfaturi mi-a povestit tra­ge­dia prin care trecuseră satele acelea de mocani în ultimul an... Batalioane în­tregi de Securitate au pârjolit şi distrus totul în calea lor. Strânseseră copiii, bă­trânii şi femeile satelor, i-au mânat dela spate ca pe nişte vite sau turme de oi spre vârful munţilor unde trăiau partizanii. În spatele acestui paravan de trupuri omeneşti, vitejii securişti au capturat luptătorii pentru libertate. I-au măcelărit fără alegere şi fără judecată şi le-au aruncat trupurile sfârtecate într-o groapă co­mună, săpată de pro­prii lor copii, neveste şi părinţi...

Între timp mama mea, fraţii şi logodnica mea fuseseră arestaţi. Procedeul fă­cea parte din metodele civilizate ale Securităţii, ca să forţeze pe cel urmărit să se predea. Mi-am dat seama că n-am decât două ieşiri: să mă predau Secu­ri­tă­ţii, unde voi fi omorât în tortură, sau să încerc să fug din ţară ca să scriu din străină­tate şi să-mi pot elibera familia. Ba mai exista şi a treia ieşire pentru familia mea din ghiarele Securităţii... Să-mi pun capăt zilelor... Gânduri de tânăr dezorientat şi hăituit... Am ales Dunărea plină de sloiuri de ghiaţă... Urmează Jilava, Canalul, Gherla... şi o eliberare provizorie de un an şi jumătate... Mă căsătoresc cu logod­ni­­­ca mea care între timp fusese pusa-n libertate... Un copil care abia se născuse... şi din nou Talpa Iadului, Jilava... şi o condamnare la moarte, fiindcă am ajutat foşti deţi­nuţi politici să pună pe masa copiilor o bucată de pâine amară, udată cu lacrimi. Trebuiau lăsaţi să moară de foame... Unii dintre ei erau condamnaţi în lipsa după ce se eliberaseră de la Canal şi erau ocrotiţi de mine pe şantierele de construcţii, lucrând cu nume false. Printre ei fruntaşi ţărănişti ca Cici Ioniţoiu, Paul Lăză­res­cu, Avram Iancu, Nicu Dascălu, Nelu Ioniţă, Nae Ştirosu, Ticu Dumitrescu şi alţii... A fost şi prietenul meu bun, Dan Alexiu, un om cu două doctorate, un intelectual de mare clasă... de mare viitor pentru ţară... dar şi cu o altă condamnare în lipsă, de cinci ani, după ce mai făcuse alţi cinci la Canal... A murit săracu... acum vreo 15 ani, într-un apartament gol... Alţi foşti deţinuţi politici la Canal, prea bătrâni sau bolnavi ca să mai poată lucra, erau vizitaţi de mine dându-le «cecul» lunar din care să poată trăi ei şi familiile lor...

N-am fost împuşcat pentru aceste «crime». Mi-au făcut favoarea să mă tri­mi­tă la Aiud să fac sobe, la Periprava să tai stuf şi la Gherla să lustruiesc mobila. M-am eliberat după mai bine de zece ani. O amnistie sub presiunea Statelor Unite... Nu-mi văzusem copilul decât de două ori în 15 ani. Odată la Jilava, câteva se­cun­de, şi la Gherla, un minut sau două când am şi putut vorbi cu el. Ce să vorbesc într-un minut, cu-n copil ce nu mă cunoştea, între două rânduri de sârme şi gar­di­e­nii ce ascultau... Copilul se înfricoşase când mă văzuse în haine vărgate şi tuns chilug... Nevasta mea divorţase după zece ani. Nu poţi să-i ceri unei femei să te aştepte o viaţă-ntreagă... Presiuni din partea Securităţii, «pentru binele copilului» fiindcă copiii «duşmanilor poporului» nu erau primiţi în liceu... viaţa, necazurile şi grijile zilnice învinseseră... Pentru mine nu mai rămăsese nimic în ţară decât ame­ninţarea din umbră a Securiştilor. Pe unii îi vedeam, pe cei mai mulţi îi bă­nu­iam. O nouă încercare, tot pe Dunăre, şi din nou o condamnare de zece ani prin Secu­ritatea din Timişoara: Gherla, Aiud... M-am eliberat de la Aiud înainte de vreme. «Câştigasem» zilele prin muncă.

După atâtea «eliberări» din puşcării cu nume ce te-nfioară ...din nou pe Dunăre şi din nou speranţe... De asta data am fost mai norocos. Doar un glonţ rătăcit pe sub apă pornit din ţeava puştii unui soldat dintr-un observator cu faruri puternice mi s-a oprit în muşchii piciorului. N-aveam dureri. Doar sânge. Am străbătut toată Iugoslavia, umblând numai noaptea şi mâncând iarba şi buruieni ca la Canal. Ajuns în Italia fără unghii la picioare, mort de foame şi cu buzele arse de sete, m-au internat într-un spital si mi-au scos glontul din picior.... M-a ajutat Emil Ghilezan şi soţia lui, Rodica, luându-mă acasă la ei, la Netuno, să mă refac... Eram «ţără­nist» de-al lui Maniu... Emil fusese ministru ţărănist... fugiseră şi ei din ţară, trecând gra­­niţa Ungariei şi a Austriei...“ (Un Om Fără tinereţe, vol 1 din trilogia Con­spi­ra­ţia Satanei, de Aurel Şeitan.)

1 Dan Cristian Ionescu, Codul lui Lucifer II (ediţia digitală).