1Bazele militare americane vor fi desfăşurate pe Dunăre (AmosNews).
1 Un român primeşte 800-1000 de dolari pe lună, în timp ce angajaţii de alte naţionalităţi primesc pentru aceleaşi servicii între 15.000 şi 30.000 de dolari pe lună.
1 În lucrarea coordonată de domnul Ion Coja, Holocaust în România? (Bucureşti 2000) se demonstrează fără echivoc minciuna privind vinovăţia românilor faţă de evrei. Şi alţi remarcabili autori şi-au adus contribuţia în acelaşi sens, precum col (r)Vasile Zărnescu, cu recenta lucrare Holocaustul-Gogoriţa Diabolică.
1 Lucrarea amintită de membrii Comisiei române se numea Predarea Holocaustului în secolul al XX-lea, fiind un «manual» editat de Consiliul Europei, lansat în România de ministrul culturii Răzvan Theodorescu, în cadrul unei reuniuni cu Fundaţia Filderman la Casa NATO, la 17 septembrie 2003 (la nici două luni de la scandalul provocat de Israel împotriva preşedintelui Iliescu). Deoarece ceea ce se învaţă în şcoală rămâne în memorie toată viaţa, el a fost distribuit gratuit în licee spre a forţa conştiinţele elevilor în a accepta ceea ce Istoria patriei lor nu conţinea: „În Basarabia şi Bucovina, armata română s-a dedat la masacre de evrei de o asemenea sălbăticie încât până şi germanii au fost şocaţi“, scria «manualu’», ce mai preciza că românii ar fi ucis 469.632 evrei.
1 Ion Coja, Holocaust în România? Kogaion 2002, pag.87.
1 multe din aceste date pot fi găsite şi în lucrarea dlui Gheorghe Buzatu (), Aşa a început holocaustul împotriva Românilor, Editura Majadahonda 1995.
1 Despre această carte interzisă apar referinţe şi în ziarul Ziua din 4.06.2003. Ea a fost publicată, totuşi, numai documente, chiar în 2003, în puţine exemplare, sub titlul Situaţia evreilor din România: al doilea război mondial Vol.1: (1939 - 1941), Editura Ţara Noastră (Uniunea Vatra Românească, ediţia dlui profesor Ion Coja), Bucureşti, 2003.
1 în această direcţie este lămuritor şi articolul Istoricul Alexandru Moraru, dovezi care infirmă aşa-zisul holocaust din Basarabia şi Transnistria publicat pe justitiarul.ro la 12 decembrie 2016 (ca şi toate articolele tematice din acest site al d-lui Marius Albin Marinescu, ca şi cele tematice de pe site-ul ioncoja.ro, al dlui profesor Ion Coja).
1 Deşi declara că se chema Şerbănescu înainte de căsătoria cu Iliescu, studiul ziaristei braşovene Camelia Onciu, Biografia neştiută, demonstrează că pe Elena (Nina) Iliescu nu a chemat-o Şerbănescu, ci Bercovici. (v. Vladimir Alexe, România Secretă, 2004, p.190).
1 Bujor Sion făcea parte din lista celor 22 de persoane cu dosar de urmărire informativă din anul 1989, în această situaţie fiind alături de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Alexandru Drăghici, Emanoil Valeriu, Silviu Brucan, Dana Pacepa, Sergiu Celac (evreu, fost translator de engleză şi rusă al lui Nicolae Ceauşescu, dar devenit după răsturnarea acestuia ministru de Externe al României), Al. Stark (evreu, nume de cod „Sandu“, realizator tv despre care s-a făcut dovada transmiterii de informaţii secrete, consacrat la TVR1 mai ales la şi după „revoluţie“) şi alţii. Securitatea, în ceea ce îl privea pe Sion, fiul adoptiv al lui Ion Iliescu, a supravegheat mai ales legăturile secrete ale acestuia cu ambasada Rusiei (U.R.S.S.), personal cu ambasadorul Tiajelnikov. Datorită tatălui său, preşedintele Iliescu, din 1990 Bujor Sion a ocupat mai multe funcţii oficiale în Statele Unite ale Americii, îndeosebi, la un moment dat, cea de consul al României.
2 „Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-l prezintă pe acesta ca agent sionist al B’nai B’rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista «americană» Zum, editat de Cristina Sprînceană(în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimitea de la New York următorul mesaj [prin anii ’90]: «D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în SUA... Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dacia TVdin New York, post care susţine activ candidatura la preşedinţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase. D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancare din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprînceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură extraconjugală… La venirea în New York, din Israel, a d-nei C-tina Sprînceană, un bun prieten... a întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în SUA.»“. (R.M., anul 2000)
1 Realitatea Evreiască nr. 197-198/2003, adresată evreilor români. La numărul de înscrişi pe liste (pretenţiile a 500.000 de evrei), şi luând ca bază de calcul valoarea minimă a unei asigurări, 10.000 de dolari (şi nu 50.000, cât s-a pronunţat în Kneset) se ajunge la „despăgubirea“ minimă de 5 miliarde de dolari, ce ar trebui plătită de cetăţenii români prin creşterea taxelor şi a impozitelor.
1 Ion Iliescu le-a acordat evreilor mai multă satisfacţie decât permite realitatea istorică; aşa cum vom mai arăta, moartea evreilor la Bucureşti, în timpul „rebeliunii legionare“ este un fals cu scopuri politice, iar la Iaşi evreii au fost parte beligerantă, deoarece au deschis focul asupra armatei române; lagărele din Transnistria nu erau pentru toţi evreii, ci pentru subversivii comunişti (majoritar evrei).
2 Ca să accentueze cât de „nepotrivit“ este ca populaţia României să plătească daune evreilor, el acordase un interviu şi cotidianului italian Il Messaggero, căruia îi declara că populaţia României „suferă, trăieşte cu un salariu mediu de 140 de dolari pe lună, iar preţurile tind să se apropie de cele europene“, fiind mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, când „facturile reprezentau 15% din costurile unei familii, iar acum 70%“, preţul aderării la Uniunea Europeană, zicea Iliescu.
1 pe această temă: Holocaustul se răzbună pe un ieşean (pe www.9am.ro din 26 august 2005), Campania de demascare a Holocaustului în România (în Jurnalul Naţional din 30 septembrie 2004), ca şi articolele dlui Vasile Zărnescu: Simon Wiesenthal - Impostorul nr. 2 şi Mariana Maxim: Nemernica Neamului (postate în mai multe publicaţii pe Internet).
1 În septembrie 2002 presa anunţa că România a primit hotărâtorul şi indispensabilul O.K. evreiesc pentru a fi admisă în structurile militare ale NATO: „Cea mai veche organizaţie internaţională evreiască, B’naiB’rithInternational, susţine extinderea NATO cu şapte noi membri, între care şi România. La încheierea convenţiei organizaţiei, care a avut loc la San Francisco săptămâna trecută, a fost adoptat un comunicat în care se afirmă că B’nai B’rith International consideră că următorul val de extindere a NATO ar trebui să includă Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. De asemenea, în comunicat se afirmă că cele şapte ţări candidate şi-au dovedit voinţa de a colabora cu SUA şi cu alte ţări în lupta împotriva terorismului, combaterea antisemitismului, restituirea proprietăţilor evreieşti.“
1 Realitatea Evreiască nr.202 (13-21 februarie 2004).
1 În acelaşi an, Avram Poraz, ministrul de Interne israelian, declarase la adresa României: „Avem o influenţă destul de mare în Statele Unite ale Americii şi în Europa, şi nu este de bon ton ca în zilele acestea să dezminţi Holocaustul“, dar România era o pionieră în asumarea unei vinovăţii impuse. Tot în 2004, Poraz acţionase personal în justiţie statul român la Tribunalul Internaţional de la Haga, „ca urmare a tergiversării procesului de restituire a proprietăţilor deţinute de evreii originari din România. El spunea: „Sunt foarte conştient de faptul că Israelul are interese politice, economice şi militare în România… Colaborez [însă] cu Congresul Mondial Evreiesc, îndeosebi cu preşedintele său, Edgar Bronfman, şi cu directorul general, Israel Singer. Această organizaţie a rezolvat cu succes litigiul cu băncile elveţiene pentru restituirea banilor depuşi de victimele Holocaustului“.
1 Cazul lui Devy Abraham lui Evenimentul Zilei din 22 ianuarie 2010.
1 Firma Greenberg Carville Shrum a fost înfiinţată în august 1999 de către Moshe Gaon, care a fost consilierul special de imagine al laburistului israelian Ehud Barak, imediat după ce acesta a câştigat alegerile şi a devenit prim-ministru al Israelului. Tal Zilberstein, care a fost directorul campaniei electorale a lui Barak, era asociat în cadrul acestei firmei cu consultanţii evrei americani Stanley Greenbreg, James Carville şi Bob Shrum. Greenberg şi Shrum au fost implicaţi în campaniile electorale ale fostului vicepreşedinte american Al Gore, a premierului britanic Tony Blair; Carville l-a făcut pe Bill Clinton preşedinte al SUA, iar Tal Zilberstein a oferit consultanţă primarului Vienei şi este consilier al Partidului Social Democrat (SPÖ) din Austria.
1 detalii în Masoneria şiCluburile Mondiale-Think-tank-urileşiPuterea Globală. Editura Carpathia Rex.
1 Sfidând alegerile preliminare interne din propriul partid (PSD), şi Adrian Năstase îl pusese (primul) pe liste, tot la Tulcea, pe Bogdan Niculescu Duvăz (omul „baronului Deltei“, Al. Bittner).
1 Meir a ajuns la PRM prin „agentul Mossad“ Doru Giugula (asociat în avocatură cu israelianul Eitan Lapidot), care trăgea sforile la PSD-Bucureşti, unde a luptat spre a-l aduce la conducere pe Marian Vanghelie, etnic evreu al cărui tată este stabilit în Israel.
1 Primul client din afara Israelului al lui Zilberstein a fost primarul Vienei, Michael Haupl. Materialul acesta e publicat pe larg în Jurnalul Naţional din 23.06.2008.
1 liberalul Ioan Avram Mureşan (de origine etnică evreiască) e cel care l-a corupt pe Traian Decebal Remeş (ministru al Agriculturii în guvernul Tăriceanu), cu bani, palincă şi caltaboşi.
1 Armaghedonul Templului lui Solomon. Ed Carpathia Rex.
2 Alecu Racoviceanu în Gardianul din 6.10.2009.
1 Suplimentul periodicului Realitatea Evreiască nr.304-305, 30 sept-27 oct. 2008 (dedicat spargerii / „vandalizării“ unor pietre de mormânt din cimitirului evreiesc din şos. Giurgiului în 22 octombrie 2008 de către un grup de copii ai străzii). Pe aceeaşi pagină conducerea Federaţiei Evreieşti din România cerea autorităţilor pedepsirea „inspiratorilor şi instigatorilor acestei acţiuni“, în timp ce articolul central arunca responsabilitatea întâmplării asupra cărţilor cu autori străini aflate pe piaţa românească, dar şi prezenta: „am lăsat-o la urmă, «pour la bonne bouche», Ofensiva Iudaismului asupra României (Războiul Nevăzut II)... Aşa că, atunci când deunăzi, Cimitirul Evreiesc din Şoseaua Giurgiului a fost profanat, devastat cu bestialitate, n-am fost prea uimit..., căci atacurile verbale repetate sunt urmate, mai devreme sau mai târziu, de acte de violenţă fizică.“ Dacă răspunsul preşedintelui Traian Băsescu era unul scurt, că va cere pedepsirea vinovaţilor, primarul Oprescu se oferea cu totul pe tavă: „Suntem alături de voi şi vom demonstra prin reacţia noastră, prin hotărârea noastră şi prin respingerea fermă a oricăror manifestări de xenofobie şi antisemitism, că nu vom admite niciodată ca vinovaţii să rămână nepedepsiţi ori ca instigatorii acestui gen de manifestări să se poată ascunde în toleranţa noastră, inspirând, peste ani, cine ştie ce alte atrocităţi. Am trăit împreună şi trăim împreună, i-am vizitat de curând şi pe fraţii noştri din Israel. Suntem o singură familie, ocrotită de Dumnezeu şi în viitor... Să sperăm...!“.
2 Adrian Thiess a fost până în 2001 şi „consilierul personal“ al preşedintelui României, Ion Iliescu, devenind apoi membru al Partidului Democrat Liberal (PDL) şi un apropiat al lui Vasile Blaga, dar l-a urmat pe Oprescu la Primăria Bucureştiului, de unde a plecat mai târziu. Numele său este germanic, fiind purtat şi de un autor interzis de Germania nazistă, care l-a pus pe o listă a scriitorilor anarhişti, comunişti şi evrei.
1 Radu Negrei a fost trimis ulterior ca diplomat la ambasada din Chişinău, unde a realizat contacte cu masoneria din Republica Moldova. Dispare în umbră o perioadă şi reapare în vizorul presei în timpul campaniei pentru alegerea lui Sorin Oprescu. Se spunea că unii dintre oamenii de stat cu care s-ar fi sfătuit Oprescu în legătură cu posibila sa candidatură la Preşedinţia României ar fi fost Emil Constantinescu, fostul coleg de partid (la PSD-ul din 1990 „partidul Mossad“) şi apoi şef al lui Radu Negrei.
2 emisiunea lui V. Ciutacu Vorbe Grele la Antena 2, în 13.10.2009.
3 Academia Medicală, frăţia doctorilor politicieni şi masoni, în România Liberă din 13 iulie 2009.
1 Tarotul reprezintă aşa-zisele cărţi de ghicit, iar cele 22 de cărţi mari (arcanele mari) ale sale au o semnificaţie ocultă deosebită, fiind evocate ca arhetipuri majore ale omenirii şi de către părintele psihanalizei abisale, Carl Gustav Jung, în Rădăcinile conştiinţei.
1 Afinitatea lui Cozmin Guşă cu liderii MISA (persoane respectabile, dealtfel) ar putea reieşi şi din declaraţiile împotriva masoneriei ale acestuia.
1 relatarea participantului Dan Marinescu, care a părăsit MISA.
1 Numit şi „regele parafenomenelor“, datorită zecilor de facultăţi paranormale pe care le-ar stăpâni, tehnica sa de influenţare telepatică a pulsului unei persoane provine de la fostul Centru sovietic pentru tehnici neconvenţionale, care ajunsese la performanţa de a opri bătăile inimii la animale practicând hipnoza la distanţă. Faima sa vine şi de la faptul că „îmbină cu succes activitatea ştiinţifică cu cea scenică“ demonstrând „fenomenele telepatiei, telekineziei, clarviziuni şi sugestiei mentale fără folosirea hipnozei“.
1 Elena Udrea era îmbrăcată în violet intens iar Emil Boc şi Stolojan purtau cravate violete, ceilalţi asistenţi din galeria lui Băsescu purtând şi ei câte un obiect vestimentar violet: bărbaţii cravate sau cămăşi, femeile eşarfe, brăţări, inele etc.). La fel şi înaintea primului tur şi la întâlnirea televizată de la Cluj, dintre Crin Antonescu şi Băsescu, când Emil Boc purta un pulover intens violet. „Flacăra Violet“ şi „Raza Violet“ fac parte din ocultismul speculativ: dacă în spectrul luminii violetul reprezintă cea mai ridicată frecvenţă electromagnetică din spectrul vizibil de către om, ar rezulta că „vibraţia“ violet „bate“ tot în planul energiilor.
1 şi clujeanul Arpad Paszkany, cel mai mare finanţator al PDL-ului, căruia Băsescu i-a luat apărarea public împotriva procuraturii (DIICOT), era de fapt reprezentantul afacerilor evreieşti, precum TriGranit Holding, aparţinând lui Nathaniel Rothschild. Oamenii lui Băsescu, Theodor Stolojan, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, au acţionat şi ei ca agenţi de influenţă ai transnaţionalei Marco Group controlată de Marc Rich (V. Găetan şi C. Nastasiu, Prădarea României).
1 Cutremur în Masoneria română: „Chirovici a pus Masoneria la remorca lui Băsescu“, în Cotidianul din 18.11.2009.
1 Ciuhandu îl transformă pe Coposu în agent electoral al lui Geoană. S-asemnat „Parteneriatul pentru Timişoara“, în Revista 22din 1 decembrie 2009.
2 fiind detaşat de la Cluj la Bucureşti ca să facă privatizările în România, acest Sârbu Radu Ovidiu a primit şi o locuinţă de serviciu de la regimul ţărănist, în 1997, un superb apartament de epocă, din cele „naţionalizate“ în anii ’50 de către comunişti, apartament ce are ferestrele înspre parcul Cişmigiu, pe care l-a şi cumpărat pe o sumă derizorie de la stat, spre a-l vinde mai apoi cu un uriaş profit.
1 Aurel Şeitan, mort acum câţiva ani la aproape 90 de ani, fost cetăţean american de origine română, fusese luptător partizan în Carpaţi împotriva bolşevicilor cotropitori şi a slugilor lor, supravieţuind apoi 17 ani închisorilor şi lagărelor de exterminare comuniste. El a descris astfel începutul luptei sale de la finele anilor ’40:
„Eram tineri... Abia împliniserăm douăzeci de ani... Eram plini de viaţă şi de speranţe... Viitorul ne surâdea promiţător. Războiul se terminase. Bubuitul tunurilor încetase de multă vreme... Deşi nu fusesem învingători, nu eram nici învinşi. Dar ca orice ţară mică, soarta noastră fusese pecetluită de Marile Puteri. Unii spuneau că la Yalta. Alţii ziceau că la Teheran sau Casablanca. Oriunde o fi fost, tineretul nu putea înţelege şi nu putea accepta să trăiască restul vieţii în genunchi numai pentru că un Churchill, Stalin or Roosevelt vroiau acest lucru. Să fim sclavii unei alte naţii ce ne sugea sângele şi vlaga printr-un regim de teroare, genocid şi ură era peste puterile noastre de înţelegere. Unii au luat drumul codrului... Alţii, mai slabi de înger, s-au adaptat or au încercat să se adapteze şi-au plecat să studieze la Moscova doctrina Diavolului. M-am unit cu câţiva preoţi, foşti ofiţeri şi mocani oieri, mi-am luat rămas bun dela viaţa tihnită a Bucureştiului şi m-am retras în munţi să lupt împotriva cotropitorilor. O mai făcuseră şi alţii, pe vremea năvălirilor barbarilor... sau a turcilor... Am fost prins. Dus la Securitate şi interogat cu cele mai diabolice metode de tortură. Abia scăpasem cu viaţă după ce mi se smulseseră unghiile. Fusesem forţat să mănânc fecale dintr-un hârdău ce puţea îngrozitor şi mi se dăduse să beau urină în locul apei limpede şi cristalină cu care munţii noştri dragi mă învăţase. Trecuseră nouă luni de când începuseră chinurile mele, de când nu mai văzusem lumina zilei... de când nu mai văzusem soarele sau cerul plin de stele, când pe neaşteptate sunt chemat de Kalousek, comandantul acelei securităţi, un animal cât muntele ce venise din Galiţia sau din Rusia, odată cu Anna Rabinsohn Pauker şi Burach Tescovici (Georgescu) şi fusese făcut «colonel» peste noapte... ca mulţi alţii... După încercarea nereuşită de sinucidere, în celula subterană, în nopţile de nesomn şi pline de groază, clocisem un plan de evadare... [În tren, în timpul unui transfer la Bucureşti,] am cerut să fiu dus la WC. Mi s-au scos cătuşele... Am început să-mi deschei încetişor nasturii pantalonilor, unul câte unul, la intervale ce mi se păreau ani, iar planurile şi gândurile acumulate zile şi săptămâni în şir se loveau de tâmplele mele făcându-le să zvâcnească dureros... Într-un moment de neatenţie al soldaţilor am îmbrâncit pe unul în braţele celuilalt, m-am avântat pe uşa deschisă în abisul nopţii... şi m-am dezmeticit la picioarele taluzului de cale ferată într-o linişte şi o pace dureroasă... M-am pipăit peste tot. Mi-a fost teamă să mă ridic în picioare... Nu ştiam dacă sunt întreg... Dumnezeu m-a ajutat... M-am dus din nou în munţi.... Potecile cunoscute erau pline de iarbă, neumblate. Foştii mei camarazi fuseseră măcelăriţi. Trupurile lor sfârtecate aruncate într-o groapă comună... O groapă fără cruce... Călugărul care ne dădea pâine şi sfaturi mi-a povestit tragedia prin care trecuseră satele acelea de mocani în ultimul an... Batalioane întregi de Securitate au pârjolit şi distrus totul în calea lor. Strânseseră copiii, bătrânii şi femeile satelor, i-au mânat dela spate ca pe nişte vite sau turme de oi spre vârful munţilor unde trăiau partizanii. În spatele acestui paravan de trupuri omeneşti, vitejii securişti au capturat luptătorii pentru libertate. I-au măcelărit fără alegere şi fără judecată şi le-au aruncat trupurile sfârtecate într-o groapă comună, săpată de proprii lor copii, neveste şi părinţi...
Între timp mama mea, fraţii şi logodnica mea fuseseră arestaţi. Procedeul făcea parte din metodele civilizate ale Securităţii, ca să forţeze pe cel urmărit să se predea. Mi-am dat seama că n-am decât două ieşiri: să mă predau Securităţii, unde voi fi omorât în tortură, sau să încerc să fug din ţară ca să scriu din străinătate şi să-mi pot elibera familia. Ba mai exista şi a treia ieşire pentru familia mea din ghiarele Securităţii... Să-mi pun capăt zilelor... Gânduri de tânăr dezorientat şi hăituit... Am ales Dunărea plină de sloiuri de ghiaţă... Urmează Jilava, Canalul, Gherla... şi o eliberare provizorie de un an şi jumătate... Mă căsătoresc cu logodnica mea care între timp fusese pusa-n libertate... Un copil care abia se născuse... şi din nou Talpa Iadului, Jilava... şi o condamnare la moarte, fiindcă am ajutat foşti deţinuţi politici să pună pe masa copiilor o bucată de pâine amară, udată cu lacrimi. Trebuiau lăsaţi să moară de foame... Unii dintre ei erau condamnaţi în lipsa după ce se eliberaseră de la Canal şi erau ocrotiţi de mine pe şantierele de construcţii, lucrând cu nume false. Printre ei fruntaşi ţărănişti ca Cici Ioniţoiu, Paul Lăzărescu, Avram Iancu, Nicu Dascălu, Nelu Ioniţă, Nae Ştirosu, Ticu Dumitrescu şi alţii... A fost şi prietenul meu bun, Dan Alexiu, un om cu două doctorate, un intelectual de mare clasă... de mare viitor pentru ţară... dar şi cu o altă condamnare în lipsă, de cinci ani, după ce mai făcuse alţi cinci la Canal... A murit săracu... acum vreo 15 ani, într-un apartament gol... Alţi foşti deţinuţi politici la Canal, prea bătrâni sau bolnavi ca să mai poată lucra, erau vizitaţi de mine dându-le «cecul» lunar din care să poată trăi ei şi familiile lor...
N-am fost împuşcat pentru aceste «crime». Mi-au făcut favoarea să mă trimită la Aiud să fac sobe, la Periprava să tai stuf şi la Gherla să lustruiesc mobila. M-am eliberat după mai bine de zece ani. O amnistie sub presiunea Statelor Unite... Nu-mi văzusem copilul decât de două ori în 15 ani. Odată la Jilava, câteva secunde, şi la Gherla, un minut sau două când am şi putut vorbi cu el. Ce să vorbesc într-un minut, cu-n copil ce nu mă cunoştea, între două rânduri de sârme şi gardienii ce ascultau... Copilul se înfricoşase când mă văzuse în haine vărgate şi tuns chilug... Nevasta mea divorţase după zece ani. Nu poţi să-i ceri unei femei să te aştepte o viaţă-ntreagă... Presiuni din partea Securităţii, «pentru binele copilului» fiindcă copiii «duşmanilor poporului» nu erau primiţi în liceu... viaţa, necazurile şi grijile zilnice învinseseră... Pentru mine nu mai rămăsese nimic în ţară decât ameninţarea din umbră a Securiştilor. Pe unii îi vedeam, pe cei mai mulţi îi bănuiam. O nouă încercare, tot pe Dunăre, şi din nou o condamnare de zece ani prin Securitatea din Timişoara: Gherla, Aiud... M-am eliberat de la Aiud înainte de vreme. «Câştigasem» zilele prin muncă.
După atâtea «eliberări» din puşcării cu nume ce te-nfioară ...din nou pe Dunăre şi din nou speranţe... De asta data am fost mai norocos. Doar un glonţ rătăcit pe sub apă pornit din ţeava puştii unui soldat dintr-un observator cu faruri puternice mi s-a oprit în muşchii piciorului. N-aveam dureri. Doar sânge. Am străbătut toată Iugoslavia, umblând numai noaptea şi mâncând iarba şi buruieni ca la Canal. Ajuns în Italia fără unghii la picioare, mort de foame şi cu buzele arse de sete, m-au internat într-un spital si mi-au scos glontul din picior.... M-a ajutat Emil Ghilezan şi soţia lui, Rodica, luându-mă acasă la ei, la Netuno, să mă refac... Eram «ţărănist» de-al lui Maniu... Emil fusese ministru ţărănist... fugiseră şi ei din ţară, trecând graniţa Ungariei şi a Austriei...“ (Un Om Fără tinereţe, vol 1 din trilogia Conspiraţia Satanei, de Aurel Şeitan.)
1 Dan Cristian Ionescu, Codul lui Lucifer II (ediţia digitală).