Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

CREAŢII POETICO-MUZICALE

Cântece şi versuri (1982-1987)

Am folosit facilităţile oferite de site-ul www.noteflight.com pentru a transpune pe note câteva cântecele de-ale mele, pe care le-am compus în anii '80, pe timpul liceului şi studenţiei mele. Pe vremea aceea, aveam destul timp să cânt la chitară şi să compun câte ceva.

Redau mai jos versurile unui cântec ce scoate în evidenţă sensibilitatea sufletească pe care o aveam în perioada adolescenţei şi adolescenţei târzii, deşi nu luasem cunoştinţă cu marile adevăruri spirituale. Credinţa în Dumnezeu era potenţială, dar nu-şi găsise posibilitatea de dezvoltare şi înflorire în societatea de atunci. Chiar mă înfiorez acum când mă gândesc că am fost contemporan cu marele Sfânt Arsenie Boca, de care nu auzisem şi, desigur, pe care nici nu am încercat să îl întâlnesc, fiindcă nu eram interesat. Dă-mi, Doamne la tinereţe mintea de la bătrâneţe!...

Apăsaţi pe butonul „Play” roşu din stânga-jos. Puteţi asculta şi celelalte melodii compuse de mine apăsând pe link-ul utilizatorului „razvan” din dreapta-sus. Alte cântece le-am orchestrat cu aplicaţia de la musescore.org, publicându-le ca utilizatorul de YouTube „ochiager”⁶¹
ZBOR ⁶²

Versuri: Răzvan Petre 

Muzica: Răzvan Petre  (cca 1986)

1. Ca florilor pe câmp solar

ce dau culoare şi nectar,
parfum de dragoste şi har –
Vântul să-mi mângâie
petalele...

2. Cum gâza zboară ne-ncetat

fără de grijă de păcat,
un zbor naiv şi-adevărat –
Aş-aş dori să zbor
pân-am să mor
R: Cum verzi copaci întind spre cer braţe de dor,
trăgându-şi seva din adâncul hrănitor –
Din iarbă să-mi renască trupul plin de vigoare,
fremătând de răcoarea frunzelor...

3. Liber ca cerbul cel bogat –

s-alerg în voie, ne-ndemnat,
s-adulmec vraja-a ce e dat,
din clare-izvoare reci
să beau pe veci

R: Mă bucur că iubesc, mă bucur că trăiesc,

ne-nţelegând ce e meschin şi nefiresc.
O taină mare-i viaţa, renăscând de milenii,
mai presus decât geniile ce pier...

4. Ca păsării înalt planând,

în suflet ceru-ncet suflând
tot azuriul său vibrând –
Pământu-mi pară depărtat,
uitat...

R: Suntem cu toţi copii ai Universului,

purtăm în inimi amintirea soarelui,
înmugurim din raze, ne-ofilim mai departe,
într-un cerc fără moarte ne-nvârtim...

5. S-alungi tristeţea mea şi-a lor

tu, cântec al sufletelor
prea arse-ale oamenilor,
în zborul fără de hotar
solar...

EXCLAMAŢII DE UIMIRE
versuri spirituale (1992-1994)

 

TATĂ CERESC,

Îţi mulţumesc.

Sunt din Iubire

spre împlinire.

Toate în sine

Te au pe Tine.

Iartă-mi orbirea,

înalţă-mi firea,

fă-mă Iubirea.

* * *

Doamne, dă-mi lacrimi ca să pot plânge de dorul Tău!

* * *

Atinge-mi, Doamne creştetul de bolta Cerului!

* * *

Cine eşti?

 

Te joci cu Tine,

Te joci în Sine...

Iluzii fine

mă prind pe mine:

sunt eu, sau cine?

 

Un frâu mă ţine

printre suspine,

dar totul vine

numai spre bine.

 

Pe trepte line

eu sui destine

ce duc la Tine.

 

Dar Tu... eşti cine?

 

Tu, tot ce vine

şi întreţine

joaca în sine.

Ce joc! Ce plin e!

 

Orice, oricine,

chiar lângă mine

eşti Tu, senine,

Divine, Divine, Divine!

* * *

Doamne,

Am aflat atâtea, şi încă nu ştiu nimic...

Aş fi în stare de atâtea, dar încă nu pot nimic.

Sunt din Iubire, Doamne, şi încă n-am iubit.

Până când am să mă tot ascund de Mine, Doamne?

* * *
Sunt un fulg purtat de Vânt

în plutire prea curată,

pură, calmă, fermecată,

suflu bun din Duhul Sfânt.

 

Sunt un fulg purtat de vânt

ce, în veselă schimbare,

fug, m-aşez, mă-nvârt prin aer.

Sunt un fulg, atâta sunt!

 

Într-un dans al simplităţii

mă ridic şi cad firesc,

fericit şi blând trăiesc...

Sunt un fulg în Vântul Vieţii.

* * *

Cine sunt eu?

 

Sunt deplina împlinire.

Sunt lumina – fericire.

Sunt răbdare şi iubire.

Sunt extaz, nemărginire.

Sunt la fel, în neclintire,

din adânca nemurire.

Sunt întreaga întregire,

frumuseţe şi uimire.

Sunt a clipei tresărire,

un vârtej fără oprire.

Sunt suprema înflorire,

puritate şi iubire,

liniştea fără oprire.

Sunt ceva... fără numire,

absolut, în infinire,

în uimire, în iubire...

Sunt ce este, sunt ce sunt.

Tot misterul: sunt. Sunt, sunt!

* * *

Asist

mut de uimire,

purtat în dansul cosmic,

contemplu creaţia nesfârşită...

 

Eu sunt mirarea

Divinul e chemarea

Stropul este marea

Viaţa e cântarea

Tăcerea-i adorarea

În pace - revelarea

Iubirea, legănarea

Visarea, minunarea...

* * *

Doamne, chiar dacă...

 

Doamne,

chiar dacă nu Te voi vedea niciodată

până la sfârşitul veacurilor,

Te voi căuta necontenit.

 

Doamne,

chiar dacă nu voi fi salvat,

doar pe Tine Te voi striga.

 

Doamne,

chiar dacă nu merit,

nu voi înceta să cred că mă vei chema la Tine.

 

Doamne,

chiar dacă nu Te cunosc,

Tu eşti singura mea speranţă.

 

Doamne,

chiar dacă nu Te iubesc,

Tu eşti singura mea dorinţă adevărată.

 

Doamne,

chiar dacă nu mă vei mântui

Doamne,

chiar dacă nu mă vei lumina

Doamne,

chiar dacă nu voi fi fericit...

 

Am să aştept în tăcere

Şi am să tac în durere

Am să m-arunc fără vrere

În flacăra Ta de putere

Şi am să rabd înţelept...

Stăpâne Divin, Tu eşti drept!

 

În linişte-ascult

Şi aştept...

* * *

FERICIREA NU ARE MOTIV

Fericirea nu are motiv. Doar nefericirile au motive. Caută un motiv ca să fii fericit şi vor apare de îndată contra-argumente. Întotdeauna există mai multă „raţiune” de a nu fi fericit. Aşa că, nu mai căuta motive de mulţumire, ci, pur şi simplu, FII MULŢUMIT, în ciuda oricui! Să ştii că niciodată nu vei fi în stare să justifici fericirea. Nu te va crede nimeni.

Nu mai aştepta prilejuri fericite, tu nu trăieşti în salturi... Fericirea nu-ţi soseşte din afară. Fericirea nu e o răsplată omenească. Fericirea este starea ta naturală.

Fericirea nu poate fi justificată logic, ea este chiar sursa gândirii. Întâi apare fericirea şi apoi apar gândurile. Dar, mintea se alintă, se împotriveşte şi găseşte lipsuri fericirii...

Tu poţi fi trist, dar niciodată nefericit. Chiar când vei pierde totul, fericirea nu va lipsi, ea nu te părăseşte, ea va fi acolo! FII FERICIT în ciuda tuturor! FII FERICIT în ciuda ta însuţi! FII FERICIT din ambiţie, tot timpul, oriunde! Oricât de jalnic te vei simţi, oricât de tare ai suferi, tu continuă să fii fericit! De ce? Uite-aşa, din ambiţie. Nimeni şi nimic nu-ţi poate lua fericirea. Poţi pierde averi, poţi pierde iubiri, poţi fi maltratat, denigrat, poţi fi bolnav sau chiar muri, dar niciodată, nicicum nu vei putea pierde fericirea – pentru că TU EŞTI UNA CU FERICIREA!

Fii atent, nu auzi cum te strigă fericirea? Îi auzi ecoul vibrându-ţi în piept. Pentru Dumnezeu, nu mai fi aşa distrat, trezeşte-te, omule, şi fii fericit! Nu mai visa la „fericiri” iluzorii, nu-ţi mai construi scenarii despre fericire, nu mai tot amâna clipa, ci lasă-le de-o parte acolo, în marea iluzie! Lasă visele să cadă şi să se spargă în mii de cioburi, iar tu trăieşte starea ta de bucurie infinită! Bucuria simplă de a exista, bucuria de a te exprima în miliarde de feluri şi împrejurări. Umple-te de bucuria care strigă din toate lucrurile acestei lumi – este bucuria ta de a fi pretutindeni.

Tu eşti fericit. Nu poate exista nici o fericire în afara ta. Fericirea e în tine. Fericirea e doar în tine. Toată fericirea din lumea e în tine. Eşti atât de plin! Eşti fără limite, eşti fericirea nemărginită. Oriunde ai fi, fericirea te reflectă. Tu eşti oglinda fericirii, fericirea e oglinda ta. Fericirea are forma ta, tu însuţi nu eşti altceva decât fericire. Despre ce altceva să mai vorbeşti decât despre ea? Doar fericirea există cu adevărat, iar restul este fericire deghizată. Deschide bine ochii, omule, căci fericirea se joacă cu tine, te păcăleşte, fericirea e tare ghiduşă, căci nu poate fi altfel... ea este neprevăzutul, ea este surpriza. Fericirea este uimire. Fericirea înseamnă să-ţi aminteşti că eşti fericit. Spune-ţi: „Aminteşte-mi cât de fericit sunt! Uit mereu.”

Fericirea este joacă, este joacă neostenită. Nu te supăra, este o joacă plină de voie bună. Fericirea e copilăreasca încântare ce se ascunde de tine. Se ascunde aproape, foarte uşor de găsit, chiar în umbra inimii tale. Iubeşte fericirea, intuieşte-i ascunzişul şi îmbrăţişeaz-o cu drag. Sărută fericirea! Sărut-o şi din partea mea şi spune-i c-o iubesc şi că n-am uitat-o! Roag-o să mă mai aştepte puţin, căci eu încă sunt ocupat cu micile mele iluzii. Îi promit că, după ce voi încheia şi acest vis, am să mă întorc la ea. Şi vom fi iarăşi unul – eu şi fericirea... Doar fericirea...

* * *

NU EXISTĂ TIMP PIERDUT!

Nu există timp pierdut. Ce înseamnă să „pierzi timpul”? De unde această idee?! Nu poţi pierde ceea ce n-ai. Iar tu nu posezi timpul, tu nu ai timp, doar îl utilizezi. Timpul îţi este dat.

Timpul e fiecare clipă prezentă. Timpul nu e trecutul, adică amintirile tale. Timpul nu e viitorul, adică speranţele tale. Timpul este doar ACUM. Nu poţi pierde timpul, pentru că tu nu-l ai. Timpul curge, nu poate fi strâns, nu poate fi dat. Îl trăieşti, şi atât. Trăieşti prin el, înoţi prin el, e hrana ta de fiecare clipă. Fără el, tu ai dispare instantaneu... Dumnezeu te hrăneşte cu timp continuu, Dumnezeu îţi oferă întotdeauna timp proaspăt. Timpul înseamnă acum, timpul e mereu proaspăt, el nu se învecheşte. Fiecare clipă prezentă e nouă, e alta, e iarăşi sărbătoare. Acum e sărbătoare. Nu trăi din amintiri, nu visa ce va veni, bucură-te de prezent. Nu pierde ocazia, sărbătoreşte, bucură-te... clipa fericirii continuă în eternitate...

Secundele trec, iar tu pierzi atâtea prilejuri de a trăi, pierzi atâtea ceremonii magice, treci pe lângă mister, uiţi să trăieşti. Te preocupă viitorul şi te bazezi pe trecut. Scoate aceste două din minte, ieşi din minte... rămâi în prezent, rămâi în acum. Caută să prinzi clipa, n-o lăsa să se strecoare neobservată. Gustă clipa. Ascultă tăcerea clipei. Acum e linişte... în fiecare clipă e linişte, pace.

Timpul ne trăieşte, dar noi rareori trăim în timp. Simte uimirea noii clipe! Bucură-te de cadoul divin al timpului! Dacă nu te bucuri, cu adevărat pierzi timpul. Pierzi ocazia de a fi fericit. Timpul înseamnă fericire. Dacă nu eşti fericit, pierzi timpul. Dumnezeu e atât de darnic... Nu mai pierde timpul, ci fii fericit!

Trăieşti? Dovedeşte-ţi-o! Rămâi în fascinaţie, în mirare copilărească. Să mângâi clipa, să simţi cum vine, cum te umple de mister şi apoi cum pleacă. Şi uite, altă clipă... şi alta, o bucurie după altă bucurie... şi nu se mai opresc, curg în şuvoi frenetic. Respiră clipa. R E S P I R Ă  C L I P A. Res-pi-ră... O, Doamne...!

* * *