Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

INTRODUCERE ÎN SPIRITOLOGIE

- mic tratat filosofic -

DEFINIREA PSIHO-SPIRITOLOGIEI 

În lucrarea mea „Modelul unificator al psihicului uman normal şi paranormal” am sugerat introducerea denumirii de „orto-psihologie”, în vederea extinderii domeniului actual al ştiinţei psihologiei. „Orto-psihologia ar putea să fie definită ca ştiinţa ce studiază psihicul şi spiritualul, normalul, anormalul şi paranormalul uman” (cap.2.6). Totuşi, considerăm că termenul de „psiho-spiritologie” ar fi mai adecvat, ca o recunoaştere a faptului că fundamentul psihicului uman este, de fapt, spiritul.

Poate că în universităţile Pământului, nu peste mulţi ani, se va studia o ştiinţă nouă, aflată abia la început astăzi, pentru care propunem numele de spiritologie (ştiinţa spiritelor: despre viaţa şi lumea spiritelor). Baza acestei ştiinţe este constituită din informaţiile transmise mediumnic, începând cu mijlocul secolului XIX (de când datează doctrina spiritistă) până în prezent, când asistăm la o multiplicare a acestora (de unde şi necesitatea de a fi preluate cu discernământ). În site-ul www.spiritus.ro şi cărţile scrise de Nina Petre puteţi citi mesaje spiritiste care adaugă informaţii interesante la zestrea bogată a acestui tip de cunoaştere. Spiritologia este o ştiinţă vastă cât universul, pentru că orice eveniment sau transformare implică aportul spiritelor.

Ca o subdisciplină a spiritologiei, studiul spiritelor încarnate se ocupă cu legităţile conştiinţei umane multidimensionale (pe cele trei paliere: subconştient, conştient, supraconştient), iar această disciplină de mare sinteză se poate numi psiho-spiritologie.

Psiho-spiritologia ar acoperi domeniul reprezentat actualmente de spiritualitate (cunoaşterea lumilor invizibile prin religie şi esoterism; în care omul se apropie voluntar de Dumnezeu) şi parapsihologie (studiul ştiinţific al fenomenelor paranormale; în care omul se apropie involuntar de Dumnezeu, prin Creaţia Sa).

NOTĂ: Denumirea de parapsihologie este criticată uneori sub aspect formal, pe motiv că fenomenele studiate de ea nu sunt exclusiv ale psihicului uman. Este unul din motivele pentru care parapsihologii americani au exclus din sfera preocupărilor lor unele fenomene paranormale cum ar fi: răpirile de persoane realizate de către extratereştri, criptozoologia (animale ciudate, „imposibile”), combustia umană spontană, OZN-urile. Alt motiv ar fi că acestea sunt fenomene absolut spontane şi imposibil de studiat în condiţii controlabile. Nu pot fi lăsate în afara parapsihologiei fenomenele de transfer de energie şi informaţie între regnuri, cum ar fi comunicarea oamenilor cu plantele. În ce priveşte comunicarea între particulele elementare ale materiei, observată în fizica cuantică, nu este necesar şi nici suficient să o introducem în domeniul parapsihologiei, ci ea reclamă introducerea unui nou model teoretic general, al conştiinţei universale.

Trei categorii distincte ale psiho-spiritologiei ar fi karmologia, proiectologia şi egologia, iar enumerarea ar putea continua.

 Karmologia se ocupă cu studiul evoluţiei spiritului din perspectiva existenţelor multiple, prin reîncarnarea succesivă a acestuia în diverşi oameni. Accentul se pune pe studiul interacţiunii karmei şi intenţiilor spiritului (inefabil şi etern) cu viaţa omului (concret şi efemer).

În această zonă poate fi inclus şi Studiul karmei şi destinului, realizat de parapsihologul Nina Petre.

 Proiectologia este domeniul care studiază aşa-zisa „proiecţie astrală” (de unde îi vine numele), cunoscută şi sub numele de dedublare, răpire în duh. Ea constă în părăsirea perfect lucidă a corpului fizic de către conştiinţă (împreună cu „dublul” energetic al corpului), care va călători în dimensiuni extra-fizice, spirituale, de unde va culege învăţăminte şi experienţe foarte vii. În lume există la ora actuală institute specializate în dedublare dirijată, cum ar fi Institutul Monroe¹² sau Academia Internaţională a Conştiinţei¹³. Conform acestora, beneficiile experienţelor realizate în afara corpului fizic (out-of-body experience, prescurtat OBE) includ: eliminarea fricii de moarte, amplificarea abilităţilor parapsihice, o mai bună înţelegere a scopului vieţii şi preţuirea ei, abilitatea de a comunica cu alte conştiinţe nonfizice (spirite), apropiere sufletească de oameni şi dorinţa de a-i ajuta.

 Egologia se ocupă cu studiul ego-ului neiluminat, ca sursă principală de conflicte şi suferinţe pentru individ. Spre deosebire de unele abordări psihologice similare (cum ar fi psihologia cognitivă, unde se pune accent pe autoobservaţie, autoanaliză şi autocontrol, fără a se face referiri la Sinele Observator), în egologie se vorbeşte explicit de necesitatea diminuării influenţei ego-ului în favoarea manifestării libere prin om a Sinelui spiritual, purtătorul identităţii reale a omului şi a calităţilor sale morale.

Reprezentanţi celebri sunt Eckhart Tolle şi Ramana Maharishi.

NOTĂ:  Considerăm util să amintim aici de existenţa termenului similar de EGONICĂ, creat de profesorul român de yoga Mario Sorin Vasilescu. Conform autorului: „Egoismul este falsa noastră idee despre ego, iluzia pe care ne-o facem despre acesta. Altfel spus, egoismul este patologia, este maladia ego-ului, nu starea sa naturală. Egonica este ştiinţa identificării a ceea ce este real / ireal în ego şi, implicit, a dizolvării ego-ului, dar nu la modul distructiv, ci exact prin eliminarea imaginii false.”

Iată câteva caracteristici ale omului ALTRUIST, care şi-a depăşit limitările egotice:

• 
  Are o inteligenţă emoţională activă. Nu este indiferent la soarta celuilalt, nu tolerează nedreptatea, cinismul, suferinţa şi nu poate fi complice cu ele.
  
• 
  Îşi gestionează stările interioare, înţelegându-şi şi controlându-şi maniile, fricile, pacificându-şi angoasele, pentru un trai armonios.
  
• 
  Are conştiinţa apartenenţei la un univers mai vast, unde îşi are locul şi misiunea sa. Îşi aduce aportul conform potenţialului şi competenţelor în direcţia rostului universal.
  

Iar aici, câteva caracteristici descoperite de psihologul Abraham Maslow la personalitatea ARMONIOASĂ, împlinită, “auto-actualizată”, a celui care ştie să-şi folosească plenar resursele interioare:

• 
  Tolerează incertitudinea.
  
• 
  Este spontan în gândire şi iniţiative.
  
• 
  Este centrat pe problemă, nu pe persoana şi interesul său personal.
  
• 
  Are un bun simţ al umorului.
  
• 
  Rezistă la îndoctrinare, fără a fi însă anarhist sau critic „de profesie”.
  
• 
  Este preocupat de binele omenirii.
  
• 
  Înţelege profund multitudinea de experienţe ale vieţii.
  
• 
  Preferă să aibă relaţii adevărate şi profunde cu un mic număr de oameni, decât superficiale cu mulţi.
  
• 
  Îşi păstrează un punct de vedere obiectiv.
  

Misticii tuturor religiilor împărtăşesc aceleaşi experienţe iluminatorii (stări de conştiinţă modificată). O descriere mai mult decât simplificatoare le-ar putea clasifica astfel:

Etapa 1: Expansiunea conştiinţei până când ego-ul devine egal cu universul, fiind distribuit în mod egal şi nepărtinitor tuturor fiinţelor.

Etapa 2: Întâlnirea cu Dumnezeu cel Absolut, unde orice urmă de ego dispare temporar.

Odată reîntorşi la starea de conştiinţă normală, marii înţelepţi ne garantează că ego-ul nu este singura şi ultima formă a identităţii noastre, îndemnându-ne să căutăm ce se află dincolo de el. Pe experienţele lor şi ale discipolilor lor se bazează egologia, ca şi pe intuiţia spirituală a fiecărui căutător sincer. Diminuarea influenţei ego-ului nu este o regresie la un stadiu infantil timpuriu (când ego-ul abia se coagula), ci dimpotrivă, un stadiu evolutiv superior al fiinţei umane, spre care se îndreaptă lent civilizaţia pământeană (botezat de unii drept homo sapiens serenissimus).

Cine doreşte să găsească panaceul suferinţelor psihice (în afara afecţiunilor psihiatrice grave) ar trebui să îl caute în egologie.

Psihologia transpersonală studiază aceste stări speciale ale omului sănătos, postulând şi ea conştiinţa trans-egotică, care marchează viaţa omului armonios, altruist, integrat în legităţile cosmice.